Bruxelles

O fortăreaţă transformată într-o metropolă, punct central al Uniunii Europene. Vorbim de Bruxelles, oraşul vafelor, al covoarelor de flori sau al celebrului simbol Menneken Pis: în Bruxelles poposim astăzi, preţ de 1200 de cuvinte.

Povestea Bruxelles-ului începe în urmă cu mai bine de 1500 de ani şi este legată de o capelă. În anul 695, aşezarea era menţionată sub numele de Brosella de către Episcopul de Cambrai; de reţinut însă că în acele vremuri, era doar un biet cătun. Aşa se face că naşterea oficială a oraşului a avut loc abia în anul 979, când la capela menţionată au fost transferate moaştele Sf. Gudula. Din acel moment, aşezarea a tot crescut şi dintr-un oraş neerlandez s-a transformat într-unul în care mai degrabă auzi franceză. Dar să lăsam istoria deoparte şi să colindăm niţel prin Bruxelles-ul de astăzi.

Mai ceva ca Washington D. C...

De ce este Bruxelles-ului mai ceva decât Washington D. C.? Poate pentru că e sediu al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau poate pentru că aici e sediul Comisiei Europene, al Consiliului Uniunii Europene şi e casa bună pentru o treime din activităţile Parlamentului European?  Bruxelles-ul are toate aceste atribute, aşa că nu e de mirare că numărul de jurnalişti prezenţi în oraş îl depăşeşte pe cel din capitala SUA. Peste 1200 de jurnalişti sunt acreditaţi în Bruxelles, o mie dintre ei fiind din afara Belgiei; Germania, de pildă, are nu mai puţin de 120 de corespondenţi în capitala Belgiei. Şi, pe lângă ziarişti, Bruxelles se mândreşte cu peste 10.000 de persoane implicate în activităţi de lobby.

Toate aceste motive stau la baza considerării oraşul ca fiind capitala de facto a Uniunii Europene. În consecinţă, nu e de mirare că există un cartier European şi că doar birourile Comisiei Europene ocupă peste 865.000 metri pătraţi. Aici lucrează 25.000 de persoane, iar în Parlamentul  European sunt alţi 6000 de angajaţi. Concluzia: dacă ar fi să se aleagă un singur sediu al parlamentului European, Bruxelles ar bate Strasbourgh.

Consecinţele „europenizării” oraşului nu se văd doar în plan politic, ci şi în demografia şi economia metropolei. 46 % din populaţia Bruxelles-ului provine din afara Belgiei, iar jumătate din acest procent – este reprezentat de cetăţeni din ţările europene. Costurile de întreţinere ale instituţiilor UE sunt de 2 miliarde de euro anual, iar oraşul beneficiază direct de jumătate din ele. Turismul de afaceri se măsoară în 2,2 milioane de nopţi plătite anual la hoteluri, în 30 de şcoli internaţionale, frecventate de 15.000 de cursanţi.

Clădirile europene

Espace Léopold, Berlaymont şi Charlemagne sunt doar trei dintre numele de care se leagă identitatea Uniunii Europene şi a Comisiei Europene, la Bruxelles. Imagine iconică e, fără îndoială, Berlaymont, primul sediu al Comisiei, prima clădire construită special pentru acest organism european prin anii *60. Construcţia clădirii a fost suportată de guvernul belgian, dar, în 2005, Comisia Europeană a cumpărat-o pentru 550 milioane de euro. Şi ar mai fi ceva de spus despre Berlaymont: are o fundaţie de 20 de metri de care se leagă reţeaua de metrou.

Dar să nu credeţi că aceasta este singura clădire a Comisiei Europene: nu, ea adăposteşte doar 2000 din cei 25.000 de angajaţi şi oficiali, aşa că ceilalţi îşi au birourile în alte...60 de clădiri.

Nici Espace Léopold, unde îşi are sediul Parlamentul European, nu e reprezentat de o singură clădire, ci de un complex de clădiri. „Capriciul zeilor” este numele pe care localnicii l-au dat clădirii Paul-Henri Spaak şi nu pentru că aici au loc dezbaterile UE sau pentru că aici îşi are preşendintele biroul , ci pentru că domul în formă de cilindru le aminteşte de o brânză cu aceeaşi denumire. Unul dintre pereţii exteriori ai clădirii (o faţadă de sticlă de fapt) este acoperită cu un perete ceramic pe care sunt reprezentate miturile Greciei Antice,. Creaţia îi aparţine lui Aligi Sassu şi datează din 1992-1993.

Un pod leagă această clădire de Altiero Spinelli şi ai săi 372.000 metri pătraţi. Atenţia vizitatorilor este însă atrasă de cele cinci turnuri, fiecare dintre ele având o înălţime echivalentă cu 17 etaje. Toate sunt deschise pentru public, aşa că numărul vizitatorilor se situează în jurul cifrei de 15.000 de persoane pe zi.

Vechiul Bruxelles

Dar nu clădirile europene au făcut la început faima Bruxelles-ului, ci cele pe care locuitorii oraşului le-au ridicat pentru ei şi pentru regii lor. Aşa e, de pildă, Palatul regal, al cărui semeţ edificiu se înalţă pe locul unui palat datând din Evul Mediu şi distrus de un incendiu în secolul al XVIII-lea. La data construirii noii reşedinţe regale, centrul Bruxelles-ului a fost arhitectural regândit, astfel încât să pună în valoare noul edificiul. Strada pe care se găsea a fost lărgită şi transformată în bulevard şi dintr-o dată palatul regal stătea faţă-n faţă cu Palatul Naţiunii, în care îşi desfăşura activitatea Parlamentul.

Faimoasă printre turişti şi belgieni, bineînţeles, este şi Piaţa Mare a oraşului, unde se găseşte Primăria. Piaţa măsoară 68 pe 110 metri şi este sit UNESCO. Prin secolul al XI-lea, acest loc a devenit scena unei târg, construit pe mlaştini secate, dar strategic aşezat la marginea drumului ce lega Flandra de ţinuturile de pe Rhin, în consecinţă, piaţa s-a dezvoltat rapid, iar neguţătorii au devenit nobili. Între 1401-1455, s-a construit Primăria, iar un secol mai târziu s-a ridicat şi Casa Regilor sau Casa Pâinii, un edificiu impunător pe care ducele de Brabant şi l-a dorit tocmai pentru a marca puterea ducală. Până în 1959 a servit Marea Piaţa ca loc de târguieli. De atunci, clădirile au fost dichisite, renovate şi nu e de mirare că europenii au votat Piaţa Mare a Bruxelles-ului ca fiind cea mai frumoasă piaţă a Europei. La fiecare doi ani, în luna august, mai e un motiv de sărbătoare: covorul floral. Milioane de begonii colorate formează un imens covor pe o suprafaţă de 1800 metri pătraţi.

Dincolo de centru

Şi dacă ajungeţi la Bruxelles, e musai să vă îndepărtaţi de centrul oraşului, ca să ajungeţi şi la Parcul Jubileului. Se întinde pe vreo 30 de hectare, iar cele mai multe clădiri au fost construite special pentru Expoziţia naţională din 1880, organizată pentru a marca cei 50 de ani de independenţă ai Belgiei. Arcul triumfului a fost ridicat în 1905 pentru a sărbători prosperitate economică şi industrială a ţării, aşa că şi peisajul e unul pe măsură, cu grădini, cascade şi eleştee. De asemenea, aici se găsesc Muzeul Regal Militar (în Bruxelles există vreo 80 de muzee), Muzeul de Artă, Auto World, Templul pasiunilor umane şi Marea moschee.

Şi tot la capitolul de neratat în Bruxelles trebuie trecut pe listă Atomiumul, o replică a a unui cristal mărit de 165 de miliarde de ori. De la cei 102 metri înălţime şi din cele 9 sfere, atomiumul oferă panoramă asupra Bruxelles-ului

Şi încheiem popasul într-un lăcaş de cult: la Catedrala Sf. Mihai şi sf. Gudula, construită pe Dealul Treurenberg. Catedrala se laudă cu o istorie de o mie de ani şi cu faptul că aici au loc toate evenimentele importante pentru naţiune, de la căsătorii legale la funerarii naţionale.