Cuceritorii. Don Juan şi Casanova

Seducători, tulburători... nu au avut rival atunci când au luptat pentru o femeie. Au trecut pe listele de cuceriri sute de nume, fără să şi le amintească întotdeauna a doua zi. Sunt Don Juan şi Casanova, ce doi mai aventurieri ai culturii europene. Pe unul dintre ei, legendele îl amintesc ca pe cel ce a încălcat orice lege pentru aadăuga încă un nume cucerit, pe celălalt - ca un bărbat galant, maestru în cuvint meşteşugite şi în declaraţii de amor.

Don Juan, legendă sau realitate?

Unul dintre cele mai faimoase personaje ale culturii europene, fie că vorbim de literatură, arte plastice sau muzică, este, fără îndoială, Don Juan. De aproape 400 de ani, povestea sa este spusă neîncetat, iar bărbaţi de pe diferite meridiane sunt asemuiţi legendarului cuceritor. Termenul legendar trebuie privit atât în sens propriu, cât şi figurat.

Există cercetători care afirmă că Don Juan este un caracter ficţional ce conturează un anumit tip uman. Povestea lui i îşi are începuturile cu multe secole în urmă, iar prima versiune scrisă i-o datorăm lui Tirso de Molina, care prin jurul anului 1630 a publicat “ Seducătorul din Sevilla şi oaspetele de piatră”. Piesa lui Molina a fost inspirată de o legendă a cărei figură centrală este un libertin,  ce cucereşte femeile şi se luptă cu pretendenţii  sau cu taţii lor până la moarte. Construită pe ideea „după faptă şi răsplată”, legenda povesteşte apoi despre întâlnirea într-un cimitir, a lui Don Juan cu statuia lui Don Gonzalo. Cine este această statuie? Fantoma tatălui uneia dintre fetele seduse de Don Juan. Don Gonzală îl invită pe cuceritor la cină în cimitir, iar acceptul lui Don juan Îi permite să-şi pună planul în aplicare: să îl tragă pe Don Juan în Iad.

Existenţei legendare a cuceritorului I se opune ipoteză conform căreia Don Juan a trăit cu adevărat sub numele de Don Juan Tenorio. Hispaniştii Louis Viardot şi Gregorio Marañón vorbesc, de asemenea, despre Cristóbal Tenorio, care ar fi sedus-o pe fiica lui Lope de Vega. În ceea ce priveşte numele ales de Tirso de Molina pentru eroul său – Tenorio – unii sceptici susţin că acest nume ar fi fost preferat din cauza a două înrudiri lingvistice: cu verbul “tener”, adică a avea a poseda, şi cu substantivul tenor.

S-a vorbit, de asemenea, despre faptul că nobilul din Sevilla Miguel Mañara (născut în 1627) ar fi unul dintre modelele pe care mitul s-a clădit. Cronologic vobind e imposibil, având în vedere că Molina  a scris piesa în jurul anului 1630.

I-a inspirat pe Molière şi Mozart

Astfel de legende şi dispute nu puteau rămâne indiferente creatorilor, aşa că scriitori, muzicieni, pictori au încercat să întregească portretul cuceritorului Don Juan. Din 1930 şi până acum, figura lui Don Juan a fost sursă de inspiraţie în aproximativ o sută de opere de artă. Molière, Byron, Mozart, Dumas, Strauss şi Ingmar Bergman se numără printre cei care au contribuit la consolidarea acestui mit. În cultura română, Don Juan i-a inspirat pe Nicolae Breban, în creionarea personajului Rogulski, eroul romanului „Don Juan”, şi pe Radu Stanca, acesta creând o varianta feminina a eroului, în piesa „Dona Juana”.

De cele două posibile identităţi ale cuceritorului  - Don Juan Tenorio sau Miguel Mañara – se leagă şi portretul din opera de artă. Un seducător nesătul, un colecţionar de cuceriri, un ucigaş atunci dacă este nevoie. Cam acestea sunt ipostazele în care literatura universală l-a surprins pe Don Juan în fuga lui după următoarea cucerire. Nobile, ţărănci, călugăriţe au căzut în plasa lui. Astfel de poveşti nu au rămas fără urmări în trecut: prima reprezentaţie a piesei lui Moliere a avut loc în februarie 1665 şi a stârnit controverse şi reacţii atât de vehemente din partea clericilor şi a nobililor, încât după 15 reprezentaţii, autorul a fost nevoit să retragă piesa.

Un motiv pentru nelegiurile lui Don Juan oferă Josef Toman care îşi centrează romanul pe figura lui  Miguel de Marana. E blestemat să o caute pe cea aleasă, iar când o găseşte o pierde pentru totodeauna. Se refugiază în iubirea pentru oameni şi, asemenea lui Faust, se mântuieşte. Mozart inovează la rându-i şi aduce în atenţia melomanilor un erou ce aspiră la absolut, la iubirea purificatoare.

Aventurier şi scriitor

Reputaţia de aventurier a veneţianului Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (1725 –1798) este cunoscută mai tuturor. Fie că am citit despre Casanova, fie că am văzut un film dedicat lui, fie că am auzit discutându-se despre el, cuceririle nesfârşite ale veneţianului sunt familiare secolului nostru. Mai puţin familiar este însă talentul său de scriitor: Casanova este autorul mai multor cărţi, cea mai importantă dintre ele fiind “Povestea vieţii mele”. Combinaţia de memorii şi autobiografii transformă aceast carte, în viziunea criticilor, în una dintre cele mai autentice surse ale obiceiurilor şi regulilor sociale din Europa secolului al XVIII-lea.

Copilăria şi tinereţea lui Casanova au fost destul de zbuciumate: a rămas orfan, a petrecut ani buni în internate şcolare, primele contacte cu jocurile de noroc au adus datorii şi închisoare, a înmcercat pentru scurte perioade să frecventeze  seminarul teologic şi armată, a încercag să-şi construiască o “carieră” ca jucător profesionist de jocuri de noroc, a lucrat ca violonist… toate până la “marele tur” ce avea să-i schimbe viaţa. Escapade amoroase avusese Casanova şi înainte să pornească în periplu prin Europa, la vârsta de 25 de ani, dar popasurile prin diferite oraşe şi mulţimea de escapade au început să se aşeze la temelia reputaţiei lui cuceritor. Vă întrebaţi dacă a existat un factor care a declanşat acest mechanism? Da, este vorba de faptul că franţuzoaica Henriette, probabil femeia pe care a iubit-o cel mai mult, l-a respins şi i-a refuzat cererea în căsătorie dându-i 500 de ludovici. A fost arestat pentru că era adeptul cabalismul şi masoneriei, dar e reuşit să scape. Odată stabilit în Franţa, nu a ezitat să devină spion sau să încerce să vândă idea creării une loterii de stat. Casanova a murit la 73 de ani.

Eroul Casanova

12 volume, peste 3500 de pagini. Aceasta este cartea cea mai de preţ pe care Casanova şi-a pus semnătura. Aici se regăseşte Europa secolului XVIII şi tot aici se regăsesc sfaturi pe care Casanova le dă bărbaţilor pentru a cuceri femeile: fă o femeie să se simtă specială, întreab-o la ce se gîndeşte, fă-i cadouri etc. Ani aşternuşi peste manuscris nu au făcut decât să-I sporească valoarea, aşa că, în 2010, a fost cumpărat pentru suma de 9 milioane de dolari de Biblioteca Naţională Franceză.

Arthur Schnitzler, Elinor Wylie, Arthur Japin şi Andrei Codrescu sunt patru dintre scriitorii care s-au întors la celebrul personaj veneţian în operele lor. Pentru regizorii de teatru şi film povestea lui Casanova a fost şi mai elocventă, aşa că lumea l-a văzut pe  Béla Lugosi într-un film maghiar dedicat cuceritorului, Donald Sutherland a jucat rolul porincipal în filmul lui Federico Fellini - Fellini's Casanova, iar pe urmele lui au apucat şi Marcello Mastroianni, Richard Chamberlain, David Tennant, Peter O'Toole, Heath Ledger Filmul lui fellni a câştigat Premiul Academiei şi Premiul Bafta pentru cele mai bune costume, fiind nomilazat şi la alte categorii.