Invenţiile noastre sau români care au schimbat lumea

Vă place să vă plimbaţi într–un muzeu ce recreează habitatul animalelor, vă place să ştiţi că există un medicament ce vă prelungeşte tinereţea sau vă place scârţăitul peniţei unui stilou pe foaia de hârtie? Ei bine, pe toate le datorăm unor cecetători români, adică unor români care au schimbat lumea prin invenţiile lor.

Ca în orice domeniu, nici în inventica românească nu lipsesc topurile şi dacă vreţi să ştiţi cu ce realizări se mândresc românii vă spunem în cele ce urmează. Păi, pe locul 10 se află dioramele lui Grigore Antipa, pe 9 - Tunul Basilic al lui Orban, pe 8- Cibernetica lui Ştefan Odobleja, pe 7- Pila Karpen a lui Nicolae Vasilescu-Karpen, pe 6 - Scaunul ejectabil al luii Anastase Dragomir, pe 5 - Stiloul lui Petrache Poenaru, pe 4 - Vaccinul antiholeric al lui Ioan Cantacuzino, pe 3- Gerovitalul Anei Aslan, pe 2 - Avionul cu reacţia a lui Henri Coanda, iar pe primul loc- Injecţia cu insulină a lui Nicolae Paulescu. Câteva precizări trebuie făcute vis-a-vis de Tunul Basilic al lui Orban. Orban (roman sau maghiar, părerile sunt împărţite) a fost angajat de otomani să construiască un tun imens. Acesta a măsurat peste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru; era capabil să lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometri.

Scaunul ejectabil al lui Anastase Dragomir

Destule sunt filmele în care chiar înainte ca aparatul de zbor să se prăbuşească, pilotul reuşeşte să se catapulteze cu ajutorul scaunului ejectabil. Astfel de secvenţe nu se datorează doar cineaştilor, actorilor şi cascadorilor, ci, în primul, rând unui inventator român. Numele lui este Anastase Dragomir şi în 3 noiembrie 1928 a înregistrat, în Franţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabilă”. Altfel spus, lui i se datorează scaunul ejectabil, atât de folositor în siguranţa piloţilor.

Anastase Dragomir s-a născut în 6 februarie 1896, în Brăila, şi de tânăr s-a arătat a fi foarte atras de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa şi a lucrat în mai multe fabrici de avioane şi aici şi-a brevetat invenţia. La început, ideea sa a fost privită cu suspiciune, dar românul nu s-a dat bătut şi aşa se face că în 28 august 1929, la Aeroportul Orly de lângă Paris, a experimentat scaunul ejectabil. Pentru a-şi duce experimentul la bun sfârşit a instalat cabina catapultabilă pe un aparat de zbor Farman, pilotat de Lucien Bossoutrot, recordman al zborurilor. Succesul experimentului s-a văzut imediat, iar presa a elogiat invenţia românului. Două luni mai târziu, Anastase Dragomir a repetat demonstraţia şi la Aeroportul bucureştean Băneasa, cu ajutorul căpitanului Constantin Nicolau.

În 1950, Anastase Dragomir a obţinut Brevetul românesc nr. 40125/1950 pentru „celula paraşutată”, iar zece ani mai târziu a obţinut un alt brevet de invenţie românesc, în care este prezentat un avion dotat cu astfel de cabine catapultabile pentru fiecare pasager.

Dioramele lui Grigore Antipa

Aţi vizitat Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu şi aţi fost fascinaţi de sunetele oceanelor sau de faptul că aţi întâlnit ursul polar taman lângă Oceanul Arctic Ei, nici nu e de mirare, având în vedere faptul că lumea oceanelor sau cea a junglei au fost recreate în diorame. Ce este o dioramă? O reprezentare spaţială a unei porţiuni de peisaj, în care se expun animale împăiate, manechine şi alte obiecte în scopul înfăţişării unui ecosistem şi creării impresiei de peisaj real. Ce merit are România? Grigore Antipa este cel căruia i se datorează dioramele.

Primele diorame au fost create la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, la începutul secolului al XX-lea. „Ulterior, după modelul celor de la Bucureşti, acest sistemul de prezentare s-a extins în toata lumea, în mai toate tipurile de muzee. Personalităţile timpului au făcut aprecieri măgulitoare la adresa realizărilor naturalistului roman. Astfel, în cartea sa The Greater Roumania (apărută la New York, în 1922), profesorul James Upson Clark menţionează dioramele realizate de dr. Grigore Antipa la Bucureşti, afirmând că ele "sunt un model pentru întreaga lume". Multe muzee importante din lume, precum Muzeul de Istorie Naturală din New York şi Marele Muzeu Oceanografic din Berlin, s-au inspirat din modul de realizare al dioramelor din muzeul bucureştean. În prezent se experimentează cu mare succes realizarea dioramelor deschise, vizitatorul trecând printre exponate, cu impresia că se află în natură”, se arată pe site-ul oficial al Muzeului Naţional de Istorie Naturală.

Primele diorame realizate de dr. Grigore Antipa prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea colinelor, din Bărăgan, din zona inundabilă a Deltei Dunării, precum şi din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara.

Conform site-ului wikipedia, naturalistul şi sculptorul Carl Akeley este creditat ca fiind primul creator al unei diorame în anul 1889. Grigore Antipa a trăit între 1867-1944 şi a condus destinele Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti pentru mai bine de o jumătate de secol, între 1893-1944. A fost membru al Academiei Române şi a numeroase societăţi ştiinţifice internaţionale.

Injecţia cu insulină a lui Nicolae Paulescu

Un Premiu Nobel pentru descoperirea insulinei i s-ar fi cuvenit lui Nicolae Paulescu. Din păcate însă acesta a fost acordat lui Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod.

Care este povestea ratării Premiului Nobel? În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu a prezentat în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, iar comunicările au fost publicate în revista Societății. De asemenea, în 31 august 1921, în revista de specialitate Archives Internationales de Physiologie, Paulescu scria despre principiul activ antidiabetic din pancreas, pe care l-a numit pancreină. Brevetul de invenţie din partea statului român (brevetul nr. 6255) l-a obţinut în anul 1922. Şi cu toate că Paulescu a fost primul, alţi doi cercetători au fost creditaţi cu descoperirea insulinei şi recompensaţi cu Premiul Nobel. Cum de a fost posibil? Din cauza unei erori de traducere, spun unii, iar gurile rele afirmă chiar că doi canadieni aflaseră de cercetările românului din presa vremii şi în baza articolelor publicate de Paulescu au reuşit să izoleze insulina şi să o utilizeze în tratarea unui pacient.

Nedreptatea făcută lui Paulesc a iscat, în secolul trecut, o campanie internațională de restabilire a adevărului, iar inițiatorul ei a fost fiziologul scoțian Ian Murray. Rezultatul? În 1969, Comitetul Nobel a recunoscut meritele lui Nicolae Paulescu, dar cu regret profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, s-a văzut nevoit să excludă posibilitatea decernării Premiului Nobelul lui Paulescu, din cauza protocolului de atribuire a acestei disticnţii.

La aniversarea a cinci decenii de la descoperirea insulinei s-a recunoscut unanim prioritatea savantului român, iar în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documentele necesare, în cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin.

Nicolae Constantin Paulescu a trăit între 1869 şi 1931; a făcut studii medicale la Paris şi a fost medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București.

Gerovitalul Anei Aslan sau tinereţe fără bătrâneţe

Tito, Charles de Gaulle, Pinochet, Charlie Chaplin, Claudia Cardinale, John F. Kennedy – cu toţii au beneficiat de tratamentul pus la punct de o româncă: Ana Aslan. Ea este cea care ne-a dăruit Gerovitalul sau vitamina H3, adică procaina ce ameliorează tulburările distrofice legate de vârstă. Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi în 1956 a fost pre­zen­tat în premieră internaţională la Con­gresul Therapiewoche de la Karlsruhe şi, apoi, la Congresul European de Gerontologie de la Basel. Gerovitalul a fost brevetat în peste 30 de ţări.

Şi acum poate încă vă întrebaţi care sunt efectele Gerovitalului? Reducerea stărilor depresive, creşterea dorinţei de a trăi, creşterea capacităţilor fi­zi­ce şi in­telectuale, îmbunătăţirea memoriei, îmbu­nătăţi­rea funcţională a analizorilor auditiv, optic şi ol­factiv, îm­bunătăţirea aspectului pielii şi parului, creşterea to­nusului mus­cular şi a mobilităţii articulare etc.

În 1952 a luat fiinţă Institutul de Gerontologie si Geriatrie, primul institut de geriatrie din lume, condus de aceeaşi Ana Aslan până în 1988. Din 1992 institutul poartă numele fondatoarei, iar din 1964 preşedintele Organizaţiei Mondiale de Sănătate l-a propus ca model de institut la nivel internaţional.

Ana Aslan (1897-1988) a urmat pregătirea medicală în România şi s-a afirmat ca unul dintre gerontologiei medicale mondiale.

.