Cu
sânge şi suferinţă s-a plătit credinţa în Dumnezeu a creştinilor. Şi nu doar în
urmă cu aproape 2000 de ani la începuturile creştinătăţii, ci şi în urmă cu o
mie de ani, în urmă cu 500 sau zece ani.
Au existat oameni care au ales să moară pentru a-şi apăra credinţa sau au fost
oameni care au fost ucişi pentru că credeau într-unul singur Dumnezeu. Nume
precum cel al Sfântului Ştefan, protomartir al creştinătăţii este binecunoscut,
alţii în schimb – copii sau bătrâni - sunt amintiţi cu precădere în istoria
religiilor, iar în rugăciuni li se aduc mulţumiri comune.
E greu de estimat numărul celor care de două
milenii încoace s-au jertfit pentru libertatea de a spune „cred într-unul
Dumnezeu”: la început, dificultăţile au venit din mulţimea de zei care popula
credinţa omului, apoi lumea s-a împărţit în religii şi secte, iar unicul zeu a
primit nume diferite şi este venerat după ritualuri diferite. Aşa se face că
astăzi sub sintagma martir creştin sunt recunoscuţi cei care, urmând creştinismul,
au fost ucişi prin crucificare, ardere, lovire cu piere etc. Cuvântul
martir derivă din termenul grecesc mártys,
adică martor. Perioada „clasică” a martiriului creştin este dată de cele trei
secole care au urmat venirii lui Iisus pe pământ, creştinismul devenind religie
legală în Imperiul Roman în anul 313.
Împotriva primilor creştini
Persecutaţi au fost creştinii imediat după
Înălţarea lui Iisus la ceruri, iar astfel de fapte se leagă în primul rând de
numele împăratului Nero. În anul 64 un incendiu imens a devastat Roma. S-a
zvonit atunci că Nero ar fi pornit focul intenţionat şi ca să scape basma
curată, Împăratul a aruncat vina pe creştini, iar mulţi dintre ei au fost
declaraţi vinovaţi şi pedepsiţi cu moartea: au fost hrană pentru animale
sălbatice, au fost crucificaţi sau incendiaţi. De unde astfel de reacţii
împotriva creştinilor? Religia lor nu era nici înţeleasă, nici acceptată.
Imperiul Roman era mai degrabă tolerant cu concepţiile religioase ale
popoarelor cucerite, iar zeii celor asupriţi erau adăugaţi panteonului Roman şi
botezaţi cu nume latine. Cu creştinismul lucrurile au fost diferite pentru că
nu era vorba de o religie veche, deci era o religie invalidă, iar sintagmele
folosite de creştini ridicau mari semne de întrebare: de pildă, referirile la
trupul Domnului ca la hrană îi făceau pe romani să acuze creştinii de
canibalism sau incest. Într-un astfel de climat nu e de mirare că doar
unul dintre Apostoli a murit de moarte naturală, ceilalţi fiind martirizaţi.
Persecuţii împotriva creştinilor au fost şi
în deceniile următoare. De pildă, în timpul domniei lui Septimius Severus
(193-211), mulţi creştini erau arşi sau decapitaţi în fiecare zi, în
Alexandria, Roma şi Corint, consemnează Clement din Alexandria. În anul 202,
acelaşi împărat a dat un decret prin care interzicea propovăduirea
creştinismului, aşa că nimeni nu a fost cruţat, iar istoria consemnează torturi
asupra copiilor, femeilor, bătrânilor. În anul 235, Maximinus a pornit prigoana
împotriva capilor Bisericii Creştine, iar una dintre primele victime a fost
Papa Pontian. Însă prima persecuţie organizată, universală, împotriva
creştinilor a avut loc în timpul lui Decius; rezultatul nu a fost scontat şi
biserica şi-a continuat dezvoltarea.
De la
Sf. Ştefan la martirii anului 2000
Sf. Ştefan, protomartir al creştinătăţii,
este venerat de Biserica Romano-Catolică, de cea Luterană, Anglicană şi
Ortodoxă. În Faptele Apostolilor se spune că Ştefan a fost judecat pentru
blasfemie împotriva lui Moise şi pentru că ar fi vorbit împotriva legilor
vechi. Aşa se face că în anul 34 sau în 35, o mulţime furioasă l-a lovit cu pietre până a
murit. În timpul procesului, Sf. Ştefan i s-au arătat Dumnezeu Tatăl şi
Dumnezeu Fiul. Sărbătoarea Sf. Ştefan este marcată în 26 decembrie în
bisericile vestice şi în 27 decembrie, în Bisericile care urmează ritul
bizantin.
Sfintele Perpetua şi Felicitas sunt pomenite
printre martirii secolului al III-lea.
Se pare că au fost ucise, alături de alţi creştini, în anul 203, iar
toate suferinţele îndurate de cele două femei, alături de alţi creştini, se
regăsesc în texte pe care le-a scris chiar Perpetua şi care au fost continuate
de o persoană necunoscută. Se pare că acestea sunt cele mai scrieri de o femeie
creştină, scrieri ce au supravieţuit peste ani.
Povestea celor două martire s-a petrecut în Cartagina, acolo unde
Perpetua, o mamă provenind dintr-o familie nobilă, şi Felicitas, sclava ei, au
fost arestate, alături de patru bărbaţi. Li s-a spus să renunţe la creştinism
şi vor fi salvaţi, dar s-au împotrivit, aşa că sentinţa a fost pedeapsa capitală. Aşa se face că la
jocurile organizate cu prilejul aniversării Împărătesei Geta, spre bucuria
mulţimii, grupul de creştini a fost scos în arenă, iar un urs şi un leopard au
rănit bărbaţii, în timp ce o vacă sălbatică a fost provocată să atace femeile.
La final, Perpetua a fost împunsă cu sabia. Nici Perpetua, nici Felicitas nu
s-au lăsat convinse să renunţe la creştinism, deşi li se promisese viaţa şi
posibilitatea de a-şi creşte copii.
Martiri creştini există şi în zilele noastre.
De pildă, în anul 2000, 21 de credincioşi ai Bisericii Copte din satul egiptean
Kosheh au fost omorâţi. Tragedia s-a petrecut în ziua de 2 ianuarie, iar cei
ucişi au fost recunoscuţi ca martiri ai Bisericii Ortodoxe Copte de către Papa
Shenouda III.
Localitatea Kosheh se află la 450 km sud de
Cairo şi are o populaţie de circa 35.000 de locuitori, 75% dintre aceştia fiind
creştini, iar ceilalţi musulmani. Tensiuni au existat între creştini şi
musulmani şi înainte de masacru: în 1998 doi ortodocşi au fost ucişi, fiind
bănuiţi de implicare în moartea unui musulman.1200 de creştini au fost atunci
anchetaţi, iar unii - arestaţi. Un al doilea incident a avut loc în 1999 şi
totul a pornit de la o ceartă între un comerciant creştin şi un client
musulman. De la mici distrugeri în magazine, conflictul a degenerat şi, la
începutul anului 2000, 21 de creştini a fost ucişi, un musulman a fost
împuşcat, peste 40 de oameni au fost rănişi şi 260 de case şi magazine au fost
distruse intenţionat. Nimeni nu a fost condamnat pentru uciderea celor 21 de
creştini, copii de 11 sau 15 ani, femei, bărbaţi, bătrâni de 76 sau 85 de ani,
iar autorităţile egiptene au fost acuzate de judecată părtinitoare.
Martirii de la
Niculiţel
În anul 1971, un eveniment zguduia liniştea
satului Niculiţel: descoperirea unei cripte cu moaşte ale unor martiri
creştini. Cercetările arheologice au uimit şi mai mult: acesta este considerat
a fi cel mai timpuriu exemplu de transpunere a
concepţiilor arhitecturale greco-romane în arhitectura creştină.
Ce ascundea de fapt în
cripta de la Niculiţel? Ei bine, era şi este vorba de o bazilică ridicată la
sfârşitul secolului al IV-lea, deasupra unei cripte monumentale paleocreştine.
În interiorul criptei se aflau osemintele a două grupuri de martiri: un grup
alcătuit din patru martiri, în partea superioară a martyrion-ului, şi alţi doi martiri -
la nivelul inferior. Indiciile privind faptul că osemintele aparţineau unor
martini ai creştinismului de pe teritoriul României au fost găsite chiar în criptă,
pe ai cărei pereţi se află înscrise numele primilor patru martiri pomeniţi - Zotikos, Attalos, Camasis
şi Philippos, precum şi cuvintele „Martirii lui Hristos”. Cele patru nume erau
cunoscute în scrierile de la Constantinopol, unde figurau ca martiri,
dar nu se ştia unde erau îngropaţi. Mister încă mai există pentru că nu s-a
putut stabili cu exactitate data martiriului, mai precis anul. Se bănuieşte
astfel că este posibil ca aceşti creştini să fi fost martirizaţi fie în timpul
persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu,
în anii 319-324, fie în timpul persecuţiilor religioase întreprinse de către
căpeteniile vizigote între anii 369-372. Chiar dacă
nu ştiu anul martiriului, cercetătorii susţin că acesta ar fi avut loc într-o
zi de 4 iunie, aşa că cei patru sunt pomeniţi în calendarul ortodox la această
dată.
În anii *70 s-a decis ca
trupurile celor patru martiri să fie duse la Mănăstirea
Cocoş, dar anual, în 3 şi 4 iunie,
osemintele se întorc la Niculiţel, pentru slujbe şi rugăciuni. Din 1998, monumentul de la Niculiţel a fost amenajat ca
punct muzeal şi este vizitabil.
Pe teritoriul Daciei se cunosc mai multe nume
de creştini ce au suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor pornite de
goţi, iar printre aceştia se numără Sava, în părţile Buzăului, Chiril, Chindeas
şi Tasius la Axiopolis (azi Cernavodă); preotul Epictet şi convertitul său
Astion la Halmyris (azi Dunavăt); Macrobiu, Gordian, Heli, Lucian, Zotic şi
Valerian, fraţii Argeu, Narcis şi Marcelin, toţi la Tomis (azi Constanţa) etc.
Constantin
Brâncoveanu
26 de ani a domnit Constantin Brâncoveanu. În
istoria românilor el nu este însă menţionat doar ca domn al Ţării Româneşti, ci
şi ca un creştin dispus să moară pentru a-şi apăra credinţa. Aşa se face că în
15 august 1714, Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi au fost
decapitaţi.
Istorii spun că în perioada cât Constantin
Brâncoveanu s-a aflat pe tronul Ţării Româneşti, aceasta a cunoscut una dintre
perioadele luminate şi bogate ale istoriei sale. Atunci s-au construit
biserici, mănăstiri, s-au tipărit numeroase cărţi româneşti, greceşti, slave şi
chiar arabe, s-a înfiinţat Academia din Bucureşti, o şcoală superioară având ca
limbă de predare greaca veche, iar timp de vreo decenii, domnitorul a reuşit să
păstreze relaţii bune cu Imperiul Otoman, German şi cu ţarul. Câteva greşeli
comise în ultima parte a domniei i-au adus însă mazilirea şi foarte curând după
aceea nici imensa avere nu i-a mai putut salva de la moarte pe el şi pe fii săi.
Execuţia a avut loc în 15 august 1714, zi în
care domnitorul a privit cum îi sunt ucişi fiii şi ginerele. Se spune că Matei,
mezinul, a fost gata să renunţe la creştinism pentru a-şi salva viaţa, dar
tatăl s-a împotrivit. Constantin Brâncoveanu a îngenuncheat ultimul în faţa
gâdelui, iar capetele celor şase au fost plimbate pe străzile din Istanbul în
vârfuri de suliţe, iar trupurile lor au fost aruncate în mare. Doamna Maria a
reuşit să le găsească trupurile, iar astăzi Brâncovenii se odihnesc în Biserica
Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu