vineri, 12 octombrie 2012

Sadu I – hidrocentrala de 116 ani


Sa deschizi lumina, sa deschizi televizorul, sa petreci câteva ore în fata calculatorului… sunt gesturi care ne-au intrat în reflex si le facem ca si cum am avea o practica de sute de ani. Si totusi nu e chiar asa… nu ne bucuram de electricitate de prea mult timp. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi fost într-o  hidrocentrală şi mai ales în una care funcţionează neîntrerupt de mai bine de 110 ani, aşa că vă invităm noi azi să vizitaţi una… cea de la Sadu, care produce energie electrică din 1896, pe când era prima hidrocentrală din România şi a treia din lume, utilizând tehnologia de transport la distanţă a energiei electrice. Mulţumim conducerii Hidroelectrica Sibiu, directorului Mircea Dordea, pentru sprijinul acordat în realizarea materialului.
Cu aspect de conac 
 Munti - la un pas de tine, un râu  - la o aruncatura de bat. O caruta trece pe un drum de tara si se opreste la râu. E un peisaj rupt parca din alt secol, iar cladirea ce troneaza în mijloc te face sa te gândesti la un mic conac de la tara. Sunt rondouri pentru flori în faţa clădirii, o fântână arteziană care nu funcţionează momentan... Surprinzător pentru cel care vine aici pentru prima oară şi află că în această clădire funcţionează o hidrocentrală. Nu ştiu câte hidrocentrale se pot vizita, dar aici la Sadu I este posibil. Să o numeşti muzeu în funcţiune, nu pare corect, pentru că aici se produce energie electrică, aşa că Sadu I rămâne prima hidrocentrală din ţară, o hidrocentrală care funcţionează zi de zi din 1896. Sunt câţiva oameni îmbrăcaţi în salopete care trebăluiesc prin preajma clădirii, iar în curând suntem "preluaţi" de maistrul Ioan Dăncăneţ, cel care ne va fi ghid în vizita noastră la Sadu I. "Trebuie să începem de aici - ne spune maistrul Dăncăneţ, conducându-ne în faţa unei plăci de pe faţada clădirii. E placa originală de la punerea în funcţiune a centralei şi aici sunt trecute numele întemeietorilor.
 Uzina a fost construită după planurile unui inginer celebru, Oskar von Miller, cel care a pus pentru prima dată la punct tehnologia de transport  la distanţă a energiei electrice, în Germania, în 1881. În 1895 a început construcţia hidrocentralei de la Sadu I, iar în 1896 când s-a dat în funcţiune era a treia din lume care utiliza această tehnică. În 1907 s-a realizat prima interconexiune din ţară, între Sadu I şi Sadu II, iar de aici a început să ia naştere o parte din sistemul energetic". Până să intrăm în uzina propriu-zisă, dăm o tură prin muzeul amenajat deasupra sălii maşinilor. Pe o uşă laterală se intră în muzeul de la etaj, iar casa scărilor te face din nou să te întrebi dacă ai intrat într-o hidrocentrală. Tavanul e cu decoruri: "Aşa era modelul original şi l-am refăcut", ni se spune. La etaj, unde se găseşte acum muzeul, erau înainte locuinţe pentru cei care lucrau în hidrocentrală. Acum, aici se face întoarcerea în timp, spre începuturi. Muzeul a fost amenajat cu prilejul aniversării a 100 de ani a hidrocentralei Sadu I.
 Începuturi 
Sala Cronos - aşa se numeşte prima încăpere a muzeului de la Sadu I pentru că aici începe, prin fotografii vechi, prin planşe originale şi exponate, călătoria în timp. Pe câteva panouri sunt reproduse imagini de pe şantierul din 1895-1896, imagini cu inginerul von Miller, fotografii de la sfârşitul secolului al XIX-lea cu Sadu I, cu sala maşinilor, cu peisajul înconjurător. Imaginile te poartă apoi în timp spre Sadu II, Sadu V, spre electrificarea zonei, dar ca un magnet te atrag fotografiile în care Oskar von Miller apare alături de Henry Ford sau Thomas Edison, aşa că te întrebi cum a ajuns inginerul german să construiască hidrocentrale în România. Povestea e simplă şi ţine de iniţiativa câtorva oameni: în 1890, Casa Generală de Economii din Sibiu a donat 1.000 de florini pentru ca o comisie de consilieri municipali să meargă în Germania şi să viziteze Expoziţia Electrotehnică Internaţională de la Frankfurt. Doi ani mai târziu, Oskar von Miller venea la Sibiu să studieze condiţiile pentru construirea unei hidrocentrale. În iunie 1893, proiectul pentru Sadu I era gata, iar construcţia a început doi ani mai târziu. Lucrările s-au încheiat în 16 decembrie 1896. 
 Prima sală a muzeului mai are însă câteva curiozităţi. O centrală telefonică veche, care făcea legătura între toate punctele de exploatare din zonă. Pe tabloul de comandă al centralei poţi încă citi înscrisul de pe câteva etichete: Tălmaciu, Sadu-Ciunget. Un receptor vechi, negru aşteaptă parcă un semnal, lângă el o variantă mai veche a căştilor de azi. Timpul a îngălbenit etichetele şi a dus vopseaua de pe scaunul centralistului, a stricat o maşină de scris din apropiere, a oprit ceasurile ce acoperă unul din pereţi. Fiecare ceas s-a oprit la altă oră. "Unii spun că mai bine le-am repara să meargă în continuare, dar noi ne-am gândit că e mai bine să le lăsăm aşa, la timpul când s-au oprit ele", spune maistrul Dăncăneţ. Aparate de măsură ce nu mai funcţionează le ţin isonul ceasurilor în încremenirea lor. Îşi merită odihna... unele numără mai mulţi ani decât trăieşte în mod obişnuit un om.  
Din atelier în biroul proiectantului  
Când ajungi în cea de-a doua încăpere, nici nu ştii unde să te uiţi sau unde să poposeşti mai întâi: în biroul proiectantului, în cel al directorului, în atelier sau în faţa panoului de verificare... toate se regăsesc aici şi toate au izul vremurilor trecute. O pereche de galoşi de înaltă tensiune aşteaptă cuminţi lângă un scaun a cărui culoare albastră este amestecată cu pete negre. Pe masa din lemn înnegrit tronează o menghină, o maşină de găurit, câteva chei. Ai impresia că din clipă în clipă cineva va intra şi va începe să lucreze, dar aici nu suntem decât noi, curioşii cu aparat de fotografiat şi carnet pentru notiţe. Pe peretele din faţa mesei stau atârnate o pereche de schiuri; un alt perete are un tapet original: panoul de verificare, de pe care te privesc tot felul de cadrane şi ceasuri. 
Vizavi e biroul proiectantului. Aici totul e dominat de albastrul hârtiei pentru proiectare care se răspândeşte în valuri pe masă, pe stativ. Totul se defineşte prin linii drepte şi curbe care delimitează schema centralei în care ne aflăm. Sunt calcule peste calcule, desene peste desene. De la proiectare, faci câţiva paşi înapoi şi ajungi în biroul directorului: o lampă veche, un telefon şi mai vechi, o ştampilă ce se leagănă uşor, câteva diplome pe pereţi şi multe registre şi hârtii în dulapul din spatele biroului. Fotografiile şi hârtiile nu au scăpat din ghearele timpului care le-a dat o culoare gălbuie. În ultima sală afli cum se produce energie electrică şi care e drumul de la baraj la reţelele de distribuţie, iar dacă pereţii sunt tapetaţi cu fotografii ale acestui drum, mobilierul e unul care face deliciul colecţionarilor: un televizor Cosmo, un aparat vechi de radio, lămpi vechi reglabile… dar toate astea nu fac decât să fii şi mai curios să ajungi în sala maşinilor.  
Agregate de un veac
  Suntem în sala maşinilor. Podeaua vibrează, iar pe măsură ce te apropii de cele trei agregate imense ce tronează în mijlocul încăperii lungi de mulţi metri, simţi cimentul sub picioare cum te scutură şi mai tare. Sunt trei agregate, toate de mari dimensiuni, cu un diametru de câţiva metri şi cu înălţimi ce depăşesc doi metri. Asta e ceea ce se vede la suprafaţă, dar maşinăriile se alungesc în subsol, iar prin decupajul din podea ele se arată mari, negre, înconjurate de fire de apă. Dacă vă aşteptaţi să vedeţi o mulţime de mecanisme şi de şuruburi, nici o şansă: toate sunt ascunse sub carapacea neagră, din care ies conducte groase şi un cilindru ce se învârte cu viteză ameţitoare.
 „Prima generaţie de agregate s-a schimbat în 1901 şi, pe rând, s-au înlocuit cu cele pe care le vedeţi, care funcţionează şi produc energie şi astăzi: primul grup hidroelectric a fost montat în 1901, al doilea - în 1905, iar al treilea - în 1925”. Toate sunt producţia uzinei Ganz &Co din Budapesta. Si în timp ce cercetezi agregatele, privirea îti cade pe un panou unde se gasesc câteva chei… iar uimirea nu întârzie sa-ti deschida ochii larg. În nici un caz nu te astepti ca panoul cu chei de diferite marimi (dar toate mari) sa fie sculptat. Esti într-adevăr într-o hidrocentrală care a rămas cam aceeaşi de mai bine de un veac încoace. Lemn sculptat te aştepţi să vezi pe peretele unei bucătării, mai degrabă, dar nu aici... într-o hidrocentrală. Însă dacă ai dubii asupra locului unde te afli e suficient să-ţi ridici privirea şi tot orizontul îţi e dominat de un pod mare rulant, ce traversează încăperea în lăţime, de cablurile groase şi de lanţurile la fel de groase. E un pod rulant, cu sarcină maximă de 7,5 tone. Se plimbă peste toată hala şi este folosit la ridicarea utilajelor. Cam asta e sala maşinilor în care agregate şi panouri sculptate pentru chei dau un aer de început de secol XX. Doar la panoul de comandă, lucrurile se schimbă puţin, pentru că printre ceasuri zăreşti şi un ecran mic cu display electronic. E parte integrantă a sistemului modern de monitorizare a funcţionării hidroagregatelor.  
Feronerie la hidrocentrală 
 Si exteriorul cladirii, pe care-l studiem acum mai pe îndelete, îti rezerva câteva surprize, asa cum spuneam, iar printre ele - cutia pentru unelte, suspendata pe un perete. Nimic neobisnuit veti zice! Dar fierul din care este realizata e lipsit de suduri bădărane, e o mică operă de feronerie şi seamănă mai degrabă cu balustradele din centrul istoric al Sibiului. Şi cum la Sadu I se produce energie electrică zi de zi, din peisaj nu lipsesc oamenii, câţiva dintre ei fiind afară, într-o scurtă pauză. Pe un telefon mobil ne sunt arătate fotografii de la reparaţiile uneia dintre cele trei maşini. Rotorul puţin ridicat, rotorul complet demontat „pluteşte” deasupra celorlalte maşini, prins în ghearele mari ale podului rulant. „Nu a fost reparat aici, nu se putea, e prea mare”, ne spune unul dintre muncitori. Cei mai puţin îndrăzneţi ciulesc urechile pentru a auzi discuţia, dar zgomotul e destul de puternic, Cu siguranţă însă, muncind aici de ani şi ani, oamenii s-au obişnuit cu el. O tăbliţă te avertizează că la intrarea în sala maşinilor trebuie să ai căşti de protecţie, dar şi aici, afară, zgomotul trece prin ferestrele deschise şi acoperă cuvintele. Nu e un zgomot extraordinar de tare, dar are un zumzet continuu, sâcâitor. Din când în când, o sonerie îi întrerupe monotonia. Nu e vreo alarmă, ci o sonerie montată pentru a-i avertiza când sună telefonul. „În zgomotul ăsta nu ai cum să-l auzi altfel”. Cam aşa e la Sadu I printre maşini şi oameni, cam aşa e în prima hidrocentrală din ţară, dar cel mai bine e să o vizitaţi într-o zi. 
 Hidrocentrala Sadu I în date tehnice - Putere instalată 1680 KW - Energie produsă 5,722 GWh/an - Debit de apă instalat 6,8 metri cubi/secundă - Cădere 33 metri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu