Unele nu au suprafaţă nici cât un oraş sau cât un sat, iar uneori
numărul locuitorilor lor e tot ca de aşezare rurală. Şi totuşi sunt
state. E vorba de câteva ţări care concurează la titlul de cele mai mici
state ale lumii. Cu o suprafaţă de 0.44 km pătraţi şi 770 locuitori,
Vaticanul conduce detaşat acest top; îl urmează alte două ţări europene
şi două state–insulare din Oceanul Pacific.
Vatican: 0.44 km pătraţi şi 770 locuitori
E statul din interiorul unui oraş. Vatican. E cel mai mic stat din lume şi are 0.44 km pătraţi şi 770 locuitori. Vaticanul este de fapt o enclavă spirituală în interiorul oraşului italian Roma, o enclavă ce s-a format în jurul bazilicii Sf. Petru. Este centrul lumii catolice, aşa că majoritatea locuitorilor cu acte ai cetăţii Sfântului Scaun sunt clerici.
Şi încă două curiozităţii: procentul bărbaţilor cetăţeni ai Vaticanului îl depăşeşete cu mult pe cel al femeilor, pentru că aici trăiesc doar două ordine de călugăriţe. În al doilea rând, mai trebuie ştiut că media de vârstă e destul de înaintată având în vedere că populaţia e dominată de clerici în vârstă. Deşi în Vatican lucrează mulţi italieni aceştia nu au cetăţenie de Vatican şi locuiesc în afara zidurilor oraşului. Oricum în Vatican toţi trebuie să respecte un cod strict al îmbrăcămintei.
Dacă vă imaginaţi că din cauza suprafeţei mici, acesta e un stat ce poate fi vizitat în scurt timp, aflaţi că vă înşelaţi. Clădiri precum Bazilica Sfântul Petru şi Capela Sixtină vă vor ademeni cu siguranţă să petreceţi destul timp în faţa operelor lui Botticelli, Bernini şi Michelangelo. Nici Librăria Vaticanului sau colecţiile din Muzeele statului nu sunt mai prejos. Nici nu e de mirare că mica ţară se află în totalitate sub protecţia UNESCO.
Cu toate că e statul clericilor, Vaticanul e deţinătorul unui record pe care nu şi-l doreşte: e ţara cu cea mai mare rată a infracţionalităţii din lume, iar asta se datorează numărului mare de jafuri comise asupra turiştilor.
Cel mai populat stat: Monaco
Monaco uimeşte prin dimensiunile mici, dar te lasă fără glas prin numărul mare de locuitori pentru o ţară atât de mică: are o populaţie de 32.000 de persoane la o suprafaţă de 1.95 km pătraţi ceea ce o transformă în cea mai dens populată ţară de pe Pământ.
Monaco este o monarhie constituţională, dar care are câteva curiozităţi. Dacă numele Prinţesei Grace sau al Prinţului Albert vă sunt familiare, poate nu la fel de familiar vă este faptul că suveranul conduce cu ajutorul unui Ministru de stat, ales din... Franţa.
Monaco ne mai rezervă ceva surprize şi la capitolul demografie: monegaştii sunt minoritari, ei reprezentând doar 16 % din populaţie (predomină francezii), iar acest fapt nu e de mirare având în vedere că aici îşi au reşedinţa foarte mulţi miliardari provenind din alte ţări; populaţia este apărată de cea mai numeroasă poliţie din lume, dacă e să luăm în considerare suprafaţa ţării şi numărul de locuitori. Dar Monaco nu are armată.
Exoticele Nauru şi Tuvalu
Din oceanul Pacific răsar alte două state ce intră în topul celor mai mici ţări din lume. Nauru şi Tuvalu. Să le luăm pe rând. Partide politice nu prea există şi nici o capitală oficială – se întâmplă în Nauru, statul din Pacificul de Sud ce are o suprafaţă de 21 kilometri pătraţi. La capitolul populaţie nu stă la fel de bine: a rămas cu nici 10.000 de locuitori, după ce, în 2006, peste 1500 de oameni, orginari din Kiribati şi Tuvalu, s-au întors în ţările lor odată cu intrarea în declin a exploatărilor de fosfat. De probleme nu e lipsit micul stat: peste 90% din populaţia adultă este obeză, 40% naurani sunt afectaţi de diabet, iar speranţa de viaţă este de 58 de ani pentru bărbaţi şi 65 de ani pentru femei.
Puţin mai mare decât Nauru este statul Tuvalu: 26 kilometri pătraţi şi în jur de 12.000 de locuitori. Statul este o monarhie constituţională supusă… Reginei Angliei. Cu toate acestea, Parlamentul îşi desfăşoară şedinţele în dialectul Tuvalu, folosit şi de locuitorii ţării. Ca stil de viaţă, tuvalezii se ghidează după sisteme vechi de mii de ani, aşa că în comunitate fiecare familie are sarcini precise, transmise din tată-n fiu, fie că e vorba de apărare, de pescuit sau de construcţia locuinţelor.
San Marino: cel mai vechi stat european
Se pare că anii mulţi pe care i-a adunat în acte din 301 şi până acum, transformă San Marino în cel mai vechi stat din Europa. Oricum un lucru e sigur: intră în top 5 al statelor mici, cu o suprafaţă de 60 km pătraţi şi 30.000 de locuitori. Alte 5.000 de persoane originare din San Marino trăiesc în alte ţări, în special în Italia. Republica San Marino este o enclavă în Italia, în apropiere de coasta Mării Adriatice.
Cum a ajuns micul stat cea mai bătrână ţară a Europei? Situarea pe înălţimile montane i-a fost de mare ajutor, aşa că aşezările marineze au trecut nebăgate prea mult în seamă. În prezent, locuitorii din San Marino trăiesc în special din turism, iar ţara e celebră pentru trei turnuri amplasate pe trei vârfuri ale masivului Monte Titano. Cel mai vechi turn este Guaita şi a fost construit în secolul al XI-lea, fratele lui puţin mai tânăr – Cesta - datează din secolul al XIII-lea. Al treilea turn – Montale – este proprietate privată. Iar Monte Carlo mai are ceva în materie de turism: celebrul circuit de Formula 1.
Ţara nu are linii de cale ferată, dar are o armată, una dintre cele mai mici din lume, iar militarii se ocupă cu paza graniţelor şi cu ceremonialuri militare.
Topul ţărilor mici
1.Vatican - 0.44 km pătraţi 2. Monaco - 1.95 km pătraţi, 3. Nauru - 21 km pătraţi, 4. Tuvalu - 26 km pătraţi, 5. San Marino – 60 km pătraţi, 6. Liechtenstein – 160 km pătraţi, 7. Marshall Islands- 181 km pătraţi, 8. Saint Kitts and Nevis- 261 km pătraţi, 9. Maldives – 300 km pătraţi, 10.Seychelles – 451 km pătraţi.
.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu