Biserici din oase de om şi sticle de bere

Din lemn, din piatră, din cărămidă, ştim noi că se construiesc bisericile. Ei bine, unii pământeni sunt de altă părere şi folosesc ca materie primă... oase umane şi sticle de bere. Da, aţi citit bine, o biserică din oase există de câteva sute de ani în Sedlec, Cehia, iar thailandezii au construit un templu dintr–un milion de sticle de bere.

Catedrala din cristal, de 53 milioane de dolari

12 etaje, 12.000 de panouri din sticlă - nu vorbim despre vreun complex de afaceri, aşa cum probabil aţi crezut, ci de o biserică. A fost ridicată în Statele Unite ale Americii şi poartă impozantul nume "The Crystal Cathedral".
Uluitoarei catedrale i se potriveşte de minune proverbul "la Soare te puteai uita, da` la dânsa - ba", mai ales dacă e soare afară şi razele se scaldă direct pe imensul colos din sticlă. În consecinţă, câtă invazie de lumină e pe exterior, tot atâta şi în interior. Unde puteţi vedea această ciudată catedrală, de rit protestant? Pe internet, bineînţeles, şi dacă ajungeţi în SUA, poposiţi în oraşul californian Garden Grove.
Trei ani, 1977-1980, şi 18 milioane de dolari au fost necesari pentru a ridica acest edificiu. Opera îi aparţine arhitectului Philip Johnson şi are mare preţ şi în zilele noastre. Astfel, în luna iulie a acestui an Dioceza Romano-Catolică din Orange a anunţat că este interesată să cumpere această biserică pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor 1,2 milioane de enoriaşi din zonă. Două săptămâni mai târziu, Dioceza a venit şi cu oferta: 53.600.000 dolari. În prezent, biserica aparţine tot comunităţii protestante.
Dincolo de arhitectura ei, Catedrala de Cristal mai are un punct forte de atracţie turistică: orga.  E cea mai mare din lume şi are peste 16.000 de tuburi. Cu atare instrument, nici nu e de mirare că lăcaşul de cult e renumit pentru concertele ce au loc aici şi nu e vorba doar de muzică religioasă. Dar americanii ştiu şi "să-şi vândă marfa": comunitatea, deci implicit biserica, sunt promovate pe Internet, iar serviciile religioase efectuate aici sunt transmise pe tot globul prin intermediul emisiunii de televiziune "The Hour of Power". Legat de această emsiune, există voci care susţin că aceasta ar fi cel mai urmărit program cu caracter religios, având o audienţă de 20 milioane de telespectatori pe săpămână.
Cu ce mai uimeşte The Crystal Cathedral? Cu mărturiile unor personalităţi precum Mihail Gorbaciov, Al Gore, Kirk Douglas, Denzel Washington sau chiar ale membrilor trupei Backstreet Boys, .

Berea dictează arhitectura

Rămânem în domeniul sticlei, al sticlelor de bere, de fapt. Thailandezii punctează la capitolul imaginaţie prin Templul Wat Pa Maha Chedi Kaew, pentru a cărui construcţie a fost nevoie de nu mai puţin de un milion de sticle de bere. Toate sticlele sunt verzi şi brune, aşa că şi templu tot verde şi brun e. Oricum să nu credeţi că thailandezii nu au dat atenţie designului: fiecare sticlă a fost aşezată după reguli precise, aşa că designul e mai mult decât interesant.
Ineditul templu se găseşte în provincia Sisaket, în oraşul Khun Han, iar toată lumea are un rol important în construirea lui: oamenii din zonă sunt rugaţi să aducă toate sticlele de bere, după ce au consumat berea, bineînţeles, la templu. Ce sticle de bere s-au folosit? Heineken şi Chang, ultima dintre ele fiind o bere locală foarte apreciată de thailandezi.

Când oasele umane devin biserică

... rezultatul se vede în localitatea Sedlec, din Cehia. Ei, osuare există în multe locuri de pe glob, dar mica biserica romano-catolică din Sedlec e, fără îndoială, în afara oricăror tipare. Unde aţi mai văzut candelabre din cranii umane? Probabil doar cei care aţi poposit la Sedlec aţi avut parte de un peisaj desprins mai degrabă din filmele horror decât din albume cu lăcaşe de cult. Valoarea arhitecturală a bisericii a fost însă demult recunosuctă şi în 1953 a intrat în patrimoniul UNESCO.
Se pare că în acest ediciu se găsesc osemintele a 40.000-70.000 de oameni, ceea ce face ca biserica să se numere printre punctele importante de atracţie ale Cehiei şi are peste 200.000 de vizitatori anual, adică mai mult decât majoritatea muzeelor din România.
Povestea bisericii începe în anul 1278, când Henry, abatale mănăstirii cisterciene din Sedlec, a plecat în Palestina aducând, la întoarcerea acasă, pâmânt sfânt de acolo. Vestea s-a răspândit repede printre oamenii din zonă, aşa că imediat şi înmormântările s-au făcut la abaţie, acolo unde călugărul depusese pământul sfânt. Câteva episoade de ciumă, războaie şi, în curând, cimitirul abaţiei devenea neîncăpător. După 1400 s-a început şi construcţia unei biserici gotice, de care era ataşat un osuar. Legenda spune că după 1511 un călugăr orb avea sarcina de a dezgropa osemintele din cimitir şi de a le îngropa în osuar. La 1870, clericii au decis să facă ordine şi l-au chemat pe dulgherul František Rint să pună osemintele în ordine. Rezultatul a uimit atunci şi uimeşte şi acum: dulgherul a făcut un imens candelabru din oseminte, un candelabru în care se găsesc toate oasele din corpul uman. Şi tot din oase au mai fost făcute elemente decorative pentru altar, blazonul familiei Schwarzenberg nsau semnătura lui Rint.
Nu le-a rămas indiferentă această biserică nici cineaştilor, aşa că prin 1970, la un secol de la opera lui Rint, cehul Jan Svankmajer a fost angajat să facă un documentar despre osuar. Rezultatul nu a fost pe placul autorităţilor pentru că filmul de zece minute promova secvenţe tari cu imagini scheletice.
Un al doilea popas cinematografic a fost făcut prin intermediul documentarului "Long Way Round", în cadrul căruia Ewan McGregor şi Charley Boorman se opresc să vadă biserica.  Biserica apare şi în "Îngerul negru", romanul lui John Connolly.

Biserici neobişnuite, din materiale convenţionale

Există şi biserici ridicate din materiale obişnuite sau convenţionale, precum piatra, lemnul, şi care tot fug de sfera convenţionalului. În acest sens, una dintre cele mai des invocate construcţii este Biserica Hallgrímur din Reykjavik, Islanda. Şi nu uimeşte atât prin înălţimea ei de 74,5 metri (e doar pe locul patru în lume în topul celor mai înalte lăcaşe de cult), ci prin forma ei ce seamnă cu imaginea a două naiuri unite.
În Goreme, Turcia, veţi fi uimit de o altfel de arhitectură: a bisericilor săpate în piatră. Se pare că aici sunt în jur de 150 de biserici şi câteva mănăstiri, toate săpate în rocă vulcanică, deci puţin dură. Şi pentru că am pomenit de stâncă, atenţie cei care plănuiţi o excursie la Capela St. Gildas din Brittany, Franţa! Odată ajunşi aici, veţi avea impresia că stânca în care e săpată biserica se va prăvăli peste lăcaşul de cult. Capela a fost ridicată pe locul unde Gildas, un călugăr irlandez, promova creştinismul în rândul populaţiei păgâne ce trăia aici în secolul al VI-lea. Se spune că Gildas trăia într-o peşteră săpată la baza stâncii sub care se înalţă acum biserica. Se mai crede, de asemenea, că Guildas avea puteri tămăduitoare, miraculoase.
Pe cât de curajoşi au fost Francezii să ridice capelă amintită, pe atât de curajoşi au fost şi columbienii când au construit Cadrala Las Lajas, în inima canionului râului Guaitara. Aşa se face că o parte a catedralelei "se odihneşte" pe deal, iar cealată formează un pod peste canion. A fost ridicată în anul 1916, pe locul unde s-ar fi arătat Fecioara Maria..