Haremul

The Reception, John Frederick Lewis

Poveşti tragice, intrigi politice, poveşti misterioase şi fascinante toate şi-au găsit locul într-un univers pe care astăzi îl intuim din cărţi şi filme, dar care, odinioară, făcea spaima multor tinere. Haremul, spaţiul închis cu poveştile lui orientale.


Pictorii au risipit culori, scriitorii – cuvinte, iar compozitorii – note muzicale pentru a-l zugrăvi. Înainte de asta, el, haremul, a făcut obiectul cronicilor vremii, al istoricilor şi al istoriilor mai puţin cunoscute, pentru că aici printre lacrimile şi suferinţele cadânelor, printre desfătările sultanilor şi împăraţilor, se făceau marile jocuri ale puterii. Aşa că astăzi vă spunem câte ceva despre haremuri.
Cuvântul harem vine din limba turcă, unde a fost preluat din termenul arab haram, adică loc interzis, sfânt. Termenul sinonim serai provine din limba persană şi semnifica “palat, curte închisă”. Trebuie spus că deşi noţiunea de harem este legată, în general, de comunităţile musulmane, practica era răspândită în cele mai multe comunităţi orientale, unde poligamia era acceptată.
Un loc aparte în istorie îl ocupă haremul imperial din Imperiul Otoman, o adevărată instituţie de putere în secolele XVI-XVII. Aici, printre cadâne, eunuci, mame şi soţii de sultani se luau marile decizii. Era colivia de aur, în care se purtau luptele pentru putere mai ales dacă sultanul se dovedea prea puţin atras de rolul de conducător. Într-un astfel de harem s-a născut povestea Roxelanei, cadâna de origine rusă, favorită a lui Soliman Magnificul. Din umbră, Roxelana a a instalat şi a “concediat” viziri, a hotârât urmaşii la tron.

Prizoniere

Sute sau chiar mii de femei îşi duceau viaţa în haremurile de odinioară, întreaga  lor existenţă fiind la dispoziţia sultanului sau împăratului. Multe dintre ele erau oferite prea-puternicilor în semn de preţuire sau erau pradă de război. Haremurile imperiale otomane nu adăposteau doar femei-pradă de război, ci şi pe mama Sultanului, fiice, alte rude de sex feminine, iar adeseori chiar şi băieţii rămâneau în harem până la vârsta de 16 ani. Numărul celor din harem? Se spune că în haremul regelui Abdul Hamid al II-lea trăiau peste o mie de femei, toate sclave. Şi dacă această cifră vă pare mare, să ştiţi că unii istorici susţin că Sassanid Chosroes al II-lea era stăpânul unui harem format din 3.000 de soţii şi alte 1.2000 femei. Impresionantele cifre au fost depăşite de regele hindus Tamba, în ale cărui palate trăiau peste 16.000 de neveste, iar multe dintre ele erau oferite oaspeţilor peste noapte.
De un adevărat oraş a avut nevoie şi regele Mongkut al Thailandei pentru a-şi putea adăposti cele 9.000 de soţii şi concubine. Se pare că spaţiul era atât de aglomerat încât funcţionarii şi miniştrii dormeau pe jos. Probabil cu lipsa spaţiului se confrunta şi hanul mongol Kublai care era stăpânul a 7.000 de concubine chinezoaice mongole, persane, hinduse, turcoice si rusoaice.  Mereu în căutare de nou, hanul înlocuia cadânele la fiecare doi ani.
Conducătorul aztec Montezuma al II-lea se lăuda cu 4.000  de concubine, iar numărul nu era unul neobişnuit în timp pentru că nobililor azteci li se permitea să aibe atâtea concubine câte puteau întreţine. Nici în China lucrurile nu erau cu mult diferite, aşa că un împărat avea cam 3.000 de concubine, dar şi o soţie oficială care purta titlul de Împărăteasă. Aceasta era urmată în rang de nouă soţii de grad secund, două concubine de rangul trei şi 81 de ranguri mai mici.
Femei din poporul conducătorului sau din alte popoare alcătuiau lumea din harem. De pildă, în haremurile sultanilor vieţuiau femei din Grecia, Serbia, Bulgaria, Tarile Romane, Georgia, Ungaria, Persia, precum şi din Rusia, Spania, Italia, Franţa, China, India. Erau convertite la Islamism şi erau supuse unui proces forţat de îngrăşare, pentru că o femeie frumoasă trebuia să fie grasă, în concepţia turcilor de odinioară. Aşa că în harem, munţii de dulciuri erau la ordinea zilei, alături de băi parfumate vopsele hena şi parfumuri.

Paznici

Sunt cunoscuţi ca eunuci – bărbaţi castraţi însărcinaţi cu paza şi administrarea haremului. Însă rolul lor, consemnat în istorie, este mult mai amplu. Poate că totul a începuit de la faptul că sultanii sau împăraţi au crezut de cuviinţă ca haremul miilor de femei să fie păzit şi administrat de bărbaţi castraţi care să nu reprezinte un pericol sau un concurent în palatul plăcerilor.
Şi totuşi uneori eunucii s-au dovedit a fi concurenţi de calibru în alte domenii: mulţi dintre ei erau adevărate forţe ocupând poziţii de invidiat imperiu sau conducându-l din umbră. De pildă, în secolul IV î. Hr., Bagoas a fost prim ministru al regelui Artaxerxes al III-lea al Persiei şi ucigaşul al lui. Un alt Bagoas a fost favoritul lui Alexandru cel Mare şi sfătuitor al lui în relaţiile cu perşii; eunucul Pothinus a fost regent al faraonului Ptolemeu al XII-lea, Chrysaphius – a fost ministru al Împăratului Theodosius II şi arhitect al politicilor imperiale faţă de huni, eunucul vietnamez Ly Thuong Kiet (1019-1105), general în timpul Dinastei Ly în Vietnam, este considerat realizatorul declaraţiei vietnameze de independenţă. Alteori eunucii, ocupau posturi mai puţin importante ca nivel decizional, dar care îi ţineau foarte aproape de conducători: se ocupau de baia şi mesele acestora, de tăierea părului sau de transmiterea de mesaje.
Eunucii proveneau fie din rândul prizonierilor, fie din cel al trădătorilor sau erau bărbaţi pedepsiţi pentru comiterea de violuri. O situaţie aparte s-a înregistrat în China, acolo unde mulţi eunuci proveneau din familii nobile: a fi eunuc însemna accesul la funcţii şi demnităţi, la bogăţie, având în vedere că tezaurul imperial era administrat de eunuci. Astfel, la sfârşitul Dinastiei Ming, peste 3000 de eunuci serveau în palatal imperial. În 1912, numărul lor ajunsese la 470. De asemenea, în India multe familii sărace alegeau să-şi transforme fiii în eunuci pentru că era ştiut că astfel vor accede la poziţii înalte.
Cu poveşti de viaţă şi moarte, cu tristeţe şi intrigi, haremurile de altădată continuă să incite curiozitatea, mai ales că zidurile spun încă poveştile miilor de femei închise în coliviile de aur.