De Sânziene, la Slimnic

Sunt fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii; se prind în horă şi dau rod holdelor, oamenilor, păsărilor şi animalalelor. Acestea sunt Sânzienele în credinţa populară, aşa că în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul ele sunt sărbătorite prin tradiţie de români. Galbenele sânziene sunt prinse la poartă, aruncate pe casă, puse sub pernă pentru a–ţi visa ursitul sau păstrate ca leac. După tradiţie, sute de cruci din sânziene au împânzit ieri Slimnicul, semn că slimnicenii nu au uitat de obiceiurile strămoşilor.


Aproape nu e poartă în Slimnic pe care să nu fie atârnate cruci de sânziene. Au fost pregătite de cu seară sau dis-de-dimineaţă aşa că acum un galben cald amestecat cu verde e laitmotivul cromatic al satului.

Cruci la poartă, cununi pe casă

La orele amiezii, puţini sunt cei care forfotesc prin sat, în preajma bisericii însă lucrurile se schimbă pentru că dangătul clopotelor vesteşte sfârşitul serviciului religios, iar grupuri de bărbaţi ies pe uşa bisericii. După obicei, primii sunt cei mai vârstnici bărbaţi ai comunei, pentru că ei au fost şi primii botezaţi; urmează apoi cei care au adunat mai puţini ani pe umeri. Trec toţi agale pe poarta bisericii, o poartă străjuită pe ambele părţi de cruci galben-verzui. "În ziua de Sânziene se pun flori la poartă, că apără de necazuri. Le culeg copii, fetele şi le împletesc în sara dinainte", povesteşte Niculae Ciobea, cel care până la cei 64 de ani ai săi a atârnat destule cruci de sânziene la poarta casei.
În tinereţele ei şi Maria Hociotă a împletit cruci de sânzine, iar ochii îi scânteie în amintirea vremurile de altădată, când alături de surate culegea braţe de flori. "În ajun de Sânziene sau dimineaţa devreme adunam sânzâienele de pe câmp şi le-mpleteam. Făceam cruci şi le puneam la poartă, da` făceam şi cununi şi le ţîpam pe casă. De cade cununa, zâci că moare omu` ce-o aruncat-o", povesteşte Maria Hociotă. "Aşa să zâce, da` cine ştie că n-or murit. Cum ţâ-i norocu şi cum o ţâpi pe casă.  Acum nu le mai pre ţâpă lumea. Când eram tinere, făceam cununi numa` cu sânziene, acuma pun femeile şi trandafiri şi alte flori", completează o altă veterană a satului. Pentru marea sărbătoare de azi a îmbrăcat din nou costumul tradiţional românesc, aşa că silueta ei se distinge între femeile din sat, în timp ce se îndepărtează agale, sprijinindu-se în toiag.

Povestea sânzienelor

Femei mai tinere ţinând copii de mână, continuă şirul celor care ies din biserică. Se mai opresc de vorbă, îşi urează de bine şi se îndepărtează. Acum când biserica e aproape goală găseşti răgazul să intri în lăcaş. O cruce de sânziene străjuieşte intrarea şi, neaşteptat pentru cel care trece pragul acestei biserici pentru prima dată, crucea a fost agăţată de schele din lemn. Trunchiuri subţiri de copac, scânduri groase conturează geometria schelelor întinse pe toată lungimea şi înălţimea bisericii. Mai e încă destul de lucru în interiorul lăcaşului pentru că pictura e abia la început. "Biserica  e în şantier din 1991 când a fost pusă piatra de temelie. Anul trecut am sfinţit-o, iar acum trebuie finalizată pictura interioară. Costă şapte miliarde de lei vechi şi am lucrat deja de un miliard, în altar şi pe cupolă.  Oamenii sunt credincioşi şi au sprijinit construirea bisericii", povesteşte preotul George Piţ. Şi în timp ce preotul îşi continuă povestea, privirea călătoreşte de pe schele, pe icoane, pe sânzienele de pe racla în care se află veştmânt adus de la moaştele Sfintei Paraschiva.
"Aici nu e obiceiul să se aducă sânziene la sfinţit în biserică, dar oamenii merg la cimitir şi pun flori la morminte de Sânziene. Bătrânii din sat spun că povestea sânzienelor se leagă de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos: că atunci când soldaţii căutau casa în care era ascuns Pruncul, un trădător le-ar fi spus că îl găsesc la casa unde sunt sânziene atârnate. Dumnezeu a dat un semn şi la toate casele au fost puse sânziene. Aşa mi-au povestit oamenii de aici din sat". Tradiţia sânzienelor a născut şi alte poveşti în Slimnic: "Atâtea fapte bune o făcut Sf. Ion Botezătorul, câte flori are sânziana. Şi sânzienele au numa` flori, nu frunze".
Plecăm de la biserică urmăriţi de mirosul tămâiei, de imaginea simbolurilor creştine imaginate din fier în gardul ce înconjoară biserica. Şi pe măsură ce casele şi porţile aleargă pe geamul maşinii, aceleaşi cruci galben-verzui de sânziene îţi povestesc despre Naşterea lui Ioan Botezătorul, despre fete ce străbat câmpurile în căutarea florilor gălbui, despre oamenii ce nu uită să iasă-n poartă, la o poveste, în zi de sărbătoare.


Din tradiţiile şi credinţele românilor

*În unele zone ale ţării, fetele culeg sânziene şi le pun sub pernă în ajun de Sânziene în credinţa că îşi vor visa ursitul, iar în alte localităţi împletesc cununi din sânziene şi le lasă în grădini peste noapte. Dacă dimineaţa găsesc coroniţele pline de rouă, e semn  că se vor mărita în vară. De asemenea, fetele obişnuiesc să-şi spele părul, în ziua de Sânziene, cu fiertură din ierburi pentru a fi pe placul feciorilor.
* O singură date pe an, în noaptea de Sânziene apare floarea albă de ferigă, o floare ce aduce mult noroc celui ce reuşeşte să o culeagă. Cine vânează această floare trebuie să se arate curajos şi să o caute în mijlocul pădurii, acolo unde nu se mai aude cântecul de cocoş.
* În ziua de Sânziene, feciorii străbat satele şi aleg Drăgaica dintr-un grup de şapte fete. Calităţile ei? Cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună. Răsplata? E împodobită cu spice de grâu, iar suratele ei, îmbrăcate în alb, o conduc prin sat şi pe ogoare.  Lă răscruci cântă şi se prind în hore.
* Sânzienele sunt considerate zâne bune (dau rod, tămăduiesc bolnavii), dar dacă nu sunt sărbătorite cum se cuvine, pocesc femeile care nu le-au respectat ziua..