marți, 5 iunie 2012

În lumea samurailor

Au inspirat scriitori şi regizori, mai ales că faptele lor de vitejie şi aura romantică de care au fost înconjuraţi i-au transformat în personaje principale ale unei altfel de lumi. Este vorba de samurai, pe care încercăm să-i cunoaştem astăzi.


Termenul de samurai este folosit în Japonia pentru a-i desemna pe cei care aparţin nobilimii militare şi este derivat din verbul saburau, care înseamnă a servi. O primă menţiune a termenului samurai apare în Kokin Wakashu, prima antologie imperială de poeme. Antologia a fost alcătuită în prima jumătate a secolului al X-lea, iar la sfârşitul secolului al XII-lea, samurai era aproape sinonim cu bushi, ambii termeni fiind folosiţi pentru a desemna eşalonul superior al războinicilor. În consecinţă, nu e de mirare că samuraii făceau parte din clasele educate ale societăţii.

Oda Kazusanosuke Saburo Nobunaga

... acesta este numele unui samurai. La nevoie se poate folosi şi variantă prescurtată sub care samuraii erau de fapt cunoscuţi: Oda Nobunaga, de exemplu. Care este povestea unui nume de samurai? De obicei, numele lor era format prin combinarea unui nou kanji cu un kanji din numele tatălui sau bunicului.  De exemplu, în Oda Kazusanosuke Saburo Nobunaga, Oda e numele familiei sau clanului, Kazusanosuke este titlul de viceguvernator al provinciei Kazusa, Saburo este numele dat înainte de ceremonia rituală de la vârsta de 13 ani, iar Nobunaga este numele de adult.
Şi pentru că povestim de nume, trebuie să mai spunem că exista obiceiul ca samuraiul decedat să primească un alt nume. Astfel, familia şi prietenii se adunau în casa mortului pentru priveghi, apoi conduceau mortul la cimitir unde acesta era ars sau îngropat cu obiectele la care ţinea cel mai mult. Doliul purtat de rude sau prieteni dura între 3 şi 400 de zile, în funcţie de gradul de apropiere.

De la Bushido la sepukku   

Bushido – era codul pe care orice samurai trebuia să-l respecte, dar ca întotdeauna regula avea şi excepţii. Ce prevedea acest cod? Respect faţă de cuvântul dat, sacrificiu pentru suveran, dispreţ faţă de moarte. În consecinţă, era de aşteptat ca orice samurai să fie un exemplu pentru cei care-l înconjurau, iar recâştigarea onoarei după moarte făcea parte din puterea exemplului. Vorbim aici de sepukku, adică sinuciderea rituală. Era practicată de samurai dacă exista pericolul să cadă prizonier, dacă trebuia îndeplinită o datorie de onoare sau dacă trebuia să-şi spele ruşinea.
Cum se desfăşura sepukku, ritualul ce recâştiga onoarea pierdută? Totul începea cu o baie, după care samuraiul îmbrăca cele mai frumoase haine, scria poemul de adio pentru familie, iar la final, cu ajutorul sabiei wakizashi, îşi tăia abdomenul de la stânga la dreapta. Tradiţia spune că alături de samurai stătea cel mai bun prieten şi acesta avea sarcina să-l decapiteze în momentul în care durerile erau prea mari. Acest ritual este cunoscut sub denumirea de Hara Kiri, considerată improprie de specialişti.

În luptă

Două săbii purta orice samurai: una lungă (katana) şi una scurtă (wakizashi), ambele fiind utilizate în luptă şi pentru a-i proteja pe superiori, adică shogunul şi nobilul feudal numit daimyo. Wakizashi era arma de care samuraiul nu se despărţea niciodată: o ţinea sub pernă când dormea, îi era permis să o poarte în orice casă şi tot ea era folosită în ritualul sinuciderii.
În ultima jumătatea a secolului al XVI-lea, alte arme au completat arsenalul de luptă: archebuzele. Au ajuns în Japonia prin intermediul negustorilor portughezi şi le-a permis nobililor să transforme masele de ţărani în lupătători. În schimb, samuraii le priveau ca un afront la tradiţie. Şi totuşi, tunurile au fost integrate în arsenalul  samurailor, alături de armuri somputoase, coifuri grele, încălţăminte din piele de urs, tolbă cu săgeţi şi cai. 
Uneori, tot acest arsenal era folosit doar de cel mai curajos şi mai înalt în rang samurai. Istoria consemnează cazuri când cei mai de vază luptători ai unor trupe adversare se provocau la luptă şi luptau  doar ei în numele armatelor. Înfrângerea era urmată adeseori de sinucideri în masă: războinici şi vasali fiind obligaţi să-şi ia viaţa.
Existau şi favoruri: prizonierilor de rang înalt li se permitea să compune poeme de adio care erau apoi trimise familiilor lor, împreună cu capul sau cenuşa celui decedat. În amintirea lui, familia păstra o tăbliţă cu numele său pe altarul casei  şi îngropa, în mod simbolic, o şuviţă de păr sau un obiect ce-i aparţinuse.

Căsătoria

De vreme ce samuraii aveau mai puţine posibilităţie să cunoască potenţiale soţii, căsătoriile erau de obicei aranjate de un samurai mai în vârstă şi mai mare în rang. De obicei, samuraii se căsătoreau cu fete din famiilie altor samurai, dar pentru luptătorii de rang inferior erau premise şi uniunile cu femei obişnuite. De pildă se puteau căsători cu fete de negustori bogaţi, mai ales că viitorii socri le ştergeau datoriile. 
Ceremoniile erau simple şi, conform tradiţiei, constau în schimbul între miri a trei cupe de sake, din care fiecare bea pe rând de câte trei ori. Uniunea era deplină abia naşterea primului copil, sterilitatea femeii putând fi un motiv de divorţ. Şi totuşi acest lucru era evitat, în caz de sterilitate cuplurile optând pentru adopţie sau pentru concubinaj cu o altă femeie. În plus, divorţurile erau ocolite pentru că aduceau jignire samuraiului care aranjase căsătoria şi pentru că soţul ar fi fost nevoit să înapoieze zestrea primită de soţie.
Statutul soţiei de samurai? Se ocupa de casă şi educaţia copiilor, cunoştea câteva tehnici de luptă pentru ca la nevoie să poată lupta alături de soţ sau să-i înveţe pe cei mici. Şi pentru că am pomenit de copii, vă spunem că după naşterea unui fiu de samurai, micuţul primea o sabie în cadrul ceremoniei numite mamori-gatana. De fapt, era o sabie de jucărie,  purtată de copiii sub 5 ani, pentru că abia la 13 ani, în cadrul ceremoniei genpuku, băieţilor li se dădeau arme adevărate şi armuri.
Şi încă două curiozităţi: răpirea mireselor era considerată o ruşine, iar dacă acest fapt se petrecea, samuraiul trimitea un mesager să ducă bani viitorilor socri sau o scutire de la taxe; soţiile de samurai putea comite jigai (varianta feminină pentru seppuku), dacă erau alungate.

* Samurai faimoşi: Akechi Mitsuhide, Date Masamune, Hanzo Hattori, Hojo Ujimasa, Kusunoki Masashige, Minamoto no Yoshitsune, Minamoto Yoshiie, Miyamoto Musashi, Oda Nobunaga, Saigo Takamori, Saito Hajime, Sakamoto Ryoma, Sanada Yukimura, Sasaki Kojiro, Shimazu Takahisa, Takeda Shingen, Tokugawa Ieyasu, Toyotomi Hideyoshi, Uesugi Kenshin, Yagyū Jūbei Mitsuyoshi, Yagyū Munenori, Yamamoto Tsunetomo, Yamaoka Tesshu, Shimazu Yoshihiro
* Filme dedicate samurailor: Cei şapte samurai, Ran, Kagemusha, Yojimbo, Sanjuro, Trilogia Samurai,Shōgun, Aragami, Ultimul samurai
·   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu