"Satul nu e lada de gunoi a arhitecturii!"

Case vechi de lemn sunt demolate, faţade de la 1800 dispar sub materiale de termoizolat, caferi vechi sunt furaţi pentru a fi comercializaţi – se întâmplă (şi) în satele Sibiului, sate care încep să nu mai arate ca sate cu ale lor case supraetajate şi cu zugrăveli în culori fosforescente. Şi dacă situaţia continuă aşa, "în doi ani s–ar putea să nu mai avem mai nimic"... acesta este semnalul de alarmă pe care îl trag Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu şi Asociaţia Culturală "Monumentum" în cadrul unui proiect de protejare a patrimoniului din mediul rural.

De la Satul Câinilor la Elisabethopolis, sau cum au transformat armenii Dumbrăveniul din târg în oraş privilegiat

De vreo 350 de ani, istoria Dumbrăveniului se confundă cu cea a armenilor. Au venit aici prin secolul al XVII–lea şi au avut un cuvânt greu de spus în dezvoltarea aşezării: au făcut comerţ, şi–au practicat meşteşugurile, au deschis un bazar de mirodenii, au deschis şcoli, au ridicat biserici. Iar strădaniile lor nu au trecut neobservate, aşa că mica aşezare a fost repede remarcată, transformându–se în "oraş privilegiat”. Armeni mai sunt şi astăzi în Dumbrăveni, dar puţini, foarte puţini; din comunitatea care număra vreo 3.000 de suflete la apogeul ei, au mai rămas doar vreo 20–30 de urmaşi; de religie armeano–catolică se declară doar 24 de persoane. În ciuda comunităţii restrânse, cultura armenilor e prezervată în impunătoarea biserică şi în castelul–muzeu, aflat în imediata apropiere a bisericii.

Toamna, din fuga unei masini....

Salamul de Sibiu, o poveste de un secol

A stat doar pe mesele celor înstăriţi, apoi chiar pe cele ale familiei regale a României, a fost cumpărat pe sub mână în anii comunismului, iar astăzi poate fi cumpărat de oricine, doar bani să aibă, căci câteva feliuţe de salam se plătesc cu bani buni. Kilogramul costă cam 60–67 lei. Vorbim de renumitul Salam de Sibiu, un produs înconjurat de legende şi dispute încă de la primul baton ce ieşea pe porţile fabricii deschise de un italian la Sinaia sau poate pe cele ale unei fabricii medieşene, vechi de la 1895. Disputa cu caracter istoric se întinde până în zilele noastre şi câţiva producători îşi revendică dreptul de a–l produce şi comercializa. La Sibiu, cam bate vântul la capitolul salam de Sibiu: se găseşte, dar nu se mai prea produce.

Rivalele

Din Biblie până în ritmurile hip–hop ale zilelor noastre, dragostea ne–a învăluit în muzică, în poezie, în pictură şi sculptură. Pentru că "Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, citeam în "Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda sau îl ascultam cântând pe Gheorghe Gheorghiu. De ce căutăm dragostea? Poate pentru că e un dar ceresc, poate pentru că e elixirul tinereţii fără bătrâneţe, poate pentru că e cea mai de preţ bogăţie, dar poate că răspunsul ar trebui dat de fiecare dintre noi doar în gând. Şi tot în gând ne amintim că uneori am luptat pentru inima iubită cu altcineva, că o dată sau de mai multe ori în viaţă, am simţit colţii geloziei şi ghearele rivalităţii. De aceşti colţi şi aceste gheare nu au fost scutiţi nici prinţi sau preşedinţi, pentru că dragostea, gelozia sau rivalitatea nu întreabă la poarta cui bat. Şi tocmai poveştile lor, ale celor pe care îi cunoaştem din cărţi sau de la televizor, devin poveştile întregii lumi, aşa că de intimitate mai greu de poate vorbi atunci când te numeşti Kennedy sau Brangelina sau când poveştile de dragoste nu sunt în doi, ci în trei. În triunghirile amoroase, calităţile şi defectele fiecăruia sunt întoarse pe toate părţile, iar partipris–urile se creează rapid: rivalale sau rivalii intră în luptă pentru cucerirea teritoriului, iar armele sunt care de care mai diferite: senzualitate, frumuseţe, eleganţă, maturitate....

Balcic, locul din inima Reginei Maria

Pe ţărmul Mării negre, în Dobrogea de Sud a bulgarilor, se întinde un orăşel cu case albe ce a fermecat privirile pictorilor, ale capetelor încoronate şi ale oamenilor obişnuiţi. Se numeşte Balcic şi e locul unde Regina Maria a României a dorit să i se odihnească inima.

„Cânt cântecele mamei, cântece pe care nimeni nu le mai ştie”

a împlinirea a 70 de ani a primit un dar din partea comunităţii unde trăieşte de 46 de ani: i s–a decernat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Moşna. Vorbim de Nae Roman, un om simplu, dar căruia i s–a dus vestea pe Târnave pentru vocea cu care l–a înzestrat Dumnezeu şi pentru cântecele pe care le ştie.

Revelionul aduce sate cu nume schimbate!

De un Revelion ca niciunul altul au avut parte în urmă cu aproape cinci decenii oameni din mai multe localităţi ale Sibiului: la ora 23.59 pe 31 decembrie 1964, satul lor se numea Henndorf, iar un minut mai târziu, când au ciocnit paharele pentru noroc în noul an, au urat La mulţi ani satului nou–numit Brădeni. La fel s–a întâmplat în Proştea Mare, Vorumloc, Porceşti, Găinari şi Cacova.

Poveste japoneză: Ceremonia ceaiului

Totul pleacă de la spiritual şi frumuseţe lipsită de egoism şi totul are în centru o licoare ameţitoare. Ceaiul. Ceaiul care i–a făcut celebri pe japonezi în întreaga lume printr–un ceremonial vechi de sute de ani. Japonezii de azi învaţă acest ceremonial în şcoli speciale, iar turişti de peste tot vin să–l vadă la el acasă.

Sate dispărute

De ciumă, din răzbunare sau sub iataganele turcilor au dispărut vreo nouă dintre satele Sibiului. Nu s–a întâmplat ieri, alaltăieri, ci în urmă cu peste 500 de ani; atunci s–au dus şi legendarul Androhiel, şi Schmielen, şi Underten, şi Furkeschdorf, şi Alba Ecclesia. O atestă mărturiile arheologice descoperite în pustietăţile judeţului sau o spun bătrânii satelor în poveşti pe care le–au auzit de la bunicii şi străbunicii lor.

Țări care se scufundă

„Lumea se scufundă: dispare în mare…” s–ar putea crede că aceste cuvinte sunt desprinse dintr–un film despre Terra anului 2120, dar nu e așa: aceste cuvinte au putut fi citite în "The Telegraph”, pe 20 ianuarie, anul trecut. Da, lumea se scufundă, spun cercetători, iar opt țări sunt în pericol iminent: să dispară în ape din cauza nivelului tot mai ridicat al oceanului planetar.

Sub asediul maurilor

Timp de vreo opt secole au stăpânit o parte din Peninsula Iberică, aşa că cine ajunge astăzi aici vede biserici catolice şi moschei deopotrivă, aude denumiri cu iz latin sau arab, vede arhitectură europeană şi arabă. Maurii au cucerit aceste ţinuturi în secolul al VIII–lea şi le–au stăpânit câteva secole impregnându–şi cultura în cea spaniolă.

Luna. Povestea cuceririi unui vis

A împlinit de mult timp patru milarde de ani şi, în ciuda experienţei şi a dimensiunilor, tot a fost cucerită de om. Este vorba de Lună, astrul invocat de poeţi în rânduri de dragoste, astrul invocat de astronauţi şi oameni de ştiinţă în visul lor de a cuceri spaţiul.

"Nu mă căsătoresc nici pentru avere, nici pentru deosebita frumuseţe a celuilalt"

Asta trebuiau să declare tinerii care, în urmă cu peste un secol, îşi uneau destinele în Mitropolia Ardealului. Protocolul Bunei Învoiri, aşa cum era cunoscut actul oficial premergător oficializării căsătoriei, e istorie în zilele noastre, dar, credeţi sau ba, chiar şi în 1982 tineri din Fofeldea au accceptat să–l semneze.

Cele mai mari ciudăţenii arhitecturale

V–aţi întrebat vreodată cum ar fi să locuiţi într–o clădire ce pare că dansează sau în alta ce pare că a "crescut” direct din copaci, sau într–una care are o mare gaură, în alta care pare să fi căzut pe o altă casă? Şi dacă toate vi se par a fi construcţii ciudate, să ştiţi că nu am terminat. Vă mai spunem că puteţi vedea un meci de fotbal pe stadionul–cuib de pasăre, că vă puteţi caza în hotelul–piramidă sau în hotelul–Sfinx, că îi puteţi cunoaşte pe cei care locuiesc în casa–căpşune sau în casa–pantof. Sunt doar câteva dintre cele mai ciudate 50 de construcţii din lume. Pe câteva dintre ele le vom "vizita” astăzi.