Balcic, locul din inima Reginei Maria

Pe ţărmul Mării negre, în Dobrogea de Sud a bulgarilor, se întinde un orăşel cu case albe ce a fermecat privirile pictorilor, ale capetelor încoronate şi ale oamenilor obişnuiţi. Se numeşte Balcic şi e locul unde Regina Maria a României a dorit să i se odihnească inima.


De peste 2.500 de ani se spune povestea Balcicului, micul oraş alb cu care bulgarii momesc mii de turişti în fiecare an. Şi nici nu e de mirare, căci locul e încărcat nu doar de frumuseţe, ci şi de legendă.

Oraşul lui Dionisos, zeul vinului

Povestea Balcicului începe cândva prin secolul a V-lea î. Hr., când aşezarea era locuită de ionieni. Se pare că lor li se datorează primul nume cunoscut al aşezării: Kmuni sau Krunoi, adică „izvoare”. Puţin mai târziu, oraşul a primit numele de Dionysopolism, adică „oraşul lui Dionisos”, iar rebotezarea are la bază o legendă sau poate o istorie adevărată: se spune că într-o zi, o statuie a lui Dionisos a fost adusă la ţărm de valurile mării, aşa că locuitorii au decis să schimbe numele aşezării pentru a câştiga protecţia zeului.
Dar pace nu au avut oamenii locului în secolele următoare: aşezarea a fost cucerită de romani, apoi de dacii lui Burebista, apoi din nou de romani. Stăpânirea romană a avut însă şi beneficii: poetul Ovidiu, cel exilat la Tomis, a trecut prin oraş şi, impresionat fiind de frumuseţea aşezării, a exclamat: "O! Oraş de pietre albe, te salut pentru frumuseţea ta nemaivăzută!".
Goţii, ostrogoţii, slavii, bulgarii, gepizii, avarii, maghiarii au trecut rând pe rând prin Balcic, iar cetatea a început să decadă. A trecut apoi sub puterea bulgarilor, a primit colonizatori turci şi tătari., iar numele i-a fost din nou schimbat. Denumirea actuală, Balcic, pare-se că provine de la Balik, conducătorul Ţării Cărvunei, în care aşezarea a fost înglobată în secolul al XIV-lea. Iar cum luptele pentru supremaţia au continuat în zonă, Balcicul a cunoscut din nou diferite stăpâniri: bulgară, otomană, română.
Cinci secole s-a aflat oraşul sub dominaţia otomană, răstimp în care s-a dezvoltat ca port şi centru de comerţ, ca mai apoi să fie recunoscut pentru prelucrarea cerealelor, pentru făbricuţele de vin, de piele, de prelucrare a hameiului sau a tutunului. Iar cu asemenea avânt, nu e de mirare că încet-încet oraşul a căpătat un aer internaţional: bulgari, români, greci şi armeni îşi duceau traiul aici şi fiecare naţie şi-a lăsat amprenta: castelul Reginei Maria e parte din moştenirea românească, moscheea – din cea otomană, relicvele vechii colonii vorbesc de cultura greacă, iar grădina botanică – de influenţa bulgară.

Pe urmele Reginei Maria

Între 1913-1916 şi 1919-1940, Balcicul a aparţinut României, iar cei care au atras atenţia asupra oraşului alb au fost pictorii. Alexandru Satmari, Petraşcu, Lucian Grigorescu, Nicolae Tonitza sunt câţiva dintre artiştii care au găsit linişte şi inspiraţie la Balcic. Alexandru Satmari a făcut chiar mai mult: a convins-o pe Regina Maria a României să vină la Balcic, iar, după două vizite, decizia Reginei a fost clară: îşi va ridica   aici o reşedinţă de vară. Construcţia a început în 1925, iar responsabili de proiect au fost arhitecţii italieni Augustino si Amerigo şi decoratorul de grădini Jules Jany din Elveţia.
Unsprezece ani au durat lucrările, dar rezultatul a fost pe măsura aşteptării. Chiar pe malul Mării Negre a fost ridicat Castelul, cunoscut şi sub denumirea de “Cuibul liniştit”. Este de fapt o vilă construită în stil eclectic, aşa că aici se împletesc elemente de inspiraţie maură, mediteraneană şi bulgară. În interior, dulapurile sculptate, baia de marmură, chiuveta şi măsuţa de toaletă amintesc şi azi de vremurile Reginei Maria.
Odată ajuns la Cuibul liniştit nu poţi să nu prelungeşti oaza de linişte printr-un popas în grădină, una în care labirintul în stil cretan şi aleile pavate cu piatră adusă din Maroc, fac deliciul oricărei plimbări. În plus, aici a fost dezvoltată o adevărată grădină botanică, în care se regăsesc peste 3.000 de specii de plante şi o colecţie de peste 250 de cactuşi. Grădina oferă însă mult mai mult surprize: Fântâna de argint, Templul apei, Capela Stella Maris, care adăposteşte unica inscripţie în limba română păstrată pe întreg domeniul, Grădina "Curtea englezească", Cascada şi "Puntea suspinelor" care o străbate, Tronul Reginei Maria, adică un fotoliu din marmură aflat la umbra unui copac. Şi turul domeniului nu poate uita Mormântul Reginei Maria  şi Vila “Săgeata Albastră”, în care locuia prinţul Nicolae, fiul reginei.
 Am pomenit de Mormântul Reginei Maria, dar trebuie subliniat faptul că regina nu este îngropată aici, ci la Mănăstirea Curtea de Argeş. Dar inima sa aici a rămas, şi la propriu şi la figurat. În testamentul său, Regina a cerut ca inima să-i fie scoasă din trup şi să fie îngropată în Capela Stella Maris, iar trupul să-i fie depus la mănăstirea din Argeş, pentru a fi alături de Regele Ferdinand. Dorinţa i-a fost îndeplinită după decesul survenit în seara zilei de 18 iulie 1938, la Sinaia, iar inima ei a fost depusă, la Balcic, într-o casetă din aur ce avea stema României şi încrustaţii cu pietre preţioase.
În 1940, atunci când România a pierdut Cadrilaterul, Arhiducesa Ileana şi-a dorit ca inima Reginei să fie adusă în ţară, iar locul ales a fost Branul. Aproape trei decenii a rămas inima reginei acolo, dar, în 1968, mormântul ce adăpostea inima a fost deschis, air caseta luată, pentru ca în martie 1971 să fie dusă la Muzeul Naţional de Istorie al României.
Ce nu ştiaţi poate despre Balcic:
·    În 1926, pe când Regina Maria abia începuse ridicarea Castelului din Balcic,  oraşul avea 6.500 de locuitori, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind musulmani.
·    În 1929, Principesa Ileana participa cu vasul „Isprava" la Serbările nautice organizate la Balcic.
·    Francis Ford Coppola a filmat în Castelul de la Balcic scene din filmul “Tinereţe fără tinereţe”
·    În Antarctica se găseşte Creasta Balcic, denumită după oraşul bulgar.
·    Mangalia este unul dintre oraşele înfrăţite cu Balcicul..