De ciumă,
din răzbunare sau sub iataganele turcilor au dispărut vreo nouă dintre
satele Sibiului. Nu s–a întâmplat ieri, alaltăieri, ci în urmă cu peste
500 de ani; atunci s–au dus şi legendarul Androhiel, şi Schmielen, şi
Underten, şi Furkeschdorf, şi Alba Ecclesia. O atestă mărturiile
arheologice descoperite în pustietăţile judeţului sau o spun bătrânii
satelor în poveşti pe care le–au auzit de la bunicii şi străbunicii lor.
Cam opt-nouă sunt satele sibiene pe care cercetătorii le consemnează atunci când vine vorba de aşezări ce au dispărut de pe faţa Pământului. Alte câteva zeci de sate au dispărut pentru că au fost înglobate unor localităţi învecinate, mai mari. Crâmpeie din poveştile lor se spun prin legende sau prin mărturii arheologice.
Distruse de turci şi de ciumă
Pe Valea Hârtibaciului, în vecinătatea locului unde se întinde Alţâna de azi, se mai găsea odinioară o aşezare: Underten. Satul e menţionat pentru prima dată în documente în anul 1526, sub numele de Undyrft, şi nu i-a fost dat să aibă o istorie prea lungă. O menţiune documentară ulterioară, de la 1543, arată că satul fusese distrus în umă cu câţiva ani din cauza invaziilor otomane. Oamenii, câţi or mai fi rămas, s-au pripăşit prin satele dimprejur, iar pământurile celor morţi tot între aşezările limitrofe - Alţâna, Nocrich şi Chirpăr - s-au împărţit. Locul pe care se întindea Underten le este cunoscut istoricilor: "la Est de Alţâna, pe vechiul drum ce lega Sibiul de Agnita, de-a lungul pârâului ce curge spre Nocrich", se arată în "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu". Iar dovezile existenţei satului au şi fost descoperite în timpul cercetărilor efectuate de un colectiv format din Thomas Nägler, Martin Rill şi J. Nikolaus. Despre ce dovezi e vorba? De urmele unei biserici cu altar semicircular, de fundaţiile unei case de locuit şi de materiale ceramice datând din perioada medievală.
Tot sub iataganele turcilor s-a stins şi Schmielen, satul situat în apropiere de Movile. S-a întâmplat în secolul al XV-lea, aşa că în 1527, regele Vladislav II întărea dreptul satului Movile asupra unei părţi a hotarului satului părăsit.
Sfârşit năpraznic a avut şi satul Michendorf, astăzi pustietate în hotarele localităţilor Netuş şi Iacobeni. Aşezarea este pomenită pentru prima dată în documente în anul 1349, sub numele de Myhalifalua, ca mai apoi să fie reîntâlnită sub denumirile Mihályfalva şi Mihályteleke. În 1415, satul era deja dispărut, iar cauza pare să fi fost ciuma. Unde era localizat satul, nu se ştie cu exactitate.
De la Sacidava la Alba Ecclesia
I se spunea Alba Ecclesia, adică Biserica Albă. Dar nu vorbim de Viscri, satul situat în apropiere de Sighişoara, ci de Albele Băi, satul situat în urmă cu 800 de ani în apropierea localităţii Miercurea Sibiului de azi. Prima menţiune documentară a aşezării apare încă din 1231, când se pomeneşte că satul le aparţinea fiilor lui Johannes Latinus. Aşezarea e însă mult mai veche, se arată în "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu": "săpăturile arheologice întreprinse de Nicolae Branga, în anii 1978 -1979, au scos la iveală un complex balnear roman, identificat de autorul cercetărilor cu antica Sacidava". Cinci încăperi ale băii publice, un puţ cu apeduct, o staţie rutieră şi un turn de veghe şi apărare erau cuprinse în complexul balnear; şi tot din epoca romană s-a descoperit o monedă din bronz emisă prin 364-378.
Alte patru sate au dispărut prin secolele XV-XVI, iar identificarea vetrelor lor nu s-a putut face în teren. Vorbim de Furkeschdorf, sat aşezat între Mediaş şi Moşna; Rependorf, situat între Şeica Mare şi Petiş, Ripafolua, pe hotarul de azi al comunei Şeica Mare; Weißdorf, astăzi pustietate în hotarul localităţii Moşna; şi Sankt Georgen, pustietate în hotarul localităţii Miercurea Sibiului. Cele mai multe informaţii se cunosc despre Furkeschdorf, sat atestat în 1267. Două secole mai târziu, aşezarea se stingea, iar ultimul preot care a slujit la Biserica cu hramul Sf. Nikolaus din sat a murit în anul 1487.
Androhiel: o legendă pe hărţile Google
Despre Androhiel sau Androchel, satul de legendă de pe Valea Hârtibaciului s-a tot vorbit. Ba chiar s-a făcut şi un spectacol pornind de la legendele acestui sat. Cum s-a întâmplat să dispară Androhielul, nu se ştie cu exactitate şi poate tocmai de aceea satul a incitat nu doar curiozitatea arheologilor, ci şi pe cea cea a realizatorilor de spectacol, cum s-a întâmplat în 2008.
Ce se ştie astăzi despre Androhiel? Că "este un teren agricol situat pe teritoriul comunelor Alţâna, Chirpăr şi Marpod (scrie Ilarion Bârsan în "Gazeta Hârtibaciului"), că aşezarea exista încă prin secolele XIV-XV şi avea ceva vechime (scrie cercetătoarea Maria Emilia Crîngaci Ţiplic). Şi se mai ştie ceva: o legendă relatată de Nicolae Tatu şi publicată în "Micromonografia comunei Alțâna". Ce spune legenda? Că pe dealul Gruiul Bumbului, un român a fost asasinat de către străini. Fratele celui asasinat a fugit în Țara Românească, s-a înrolat în oștirea domnească şi a tot înaintat în rang, graţie meritelor sale. A primit şi o recompensă: i s-a pus la dispoziție o unitate de militari, cu care s-a întors în satul Androhiel ca să-şi răzbune fratele ucis. În noaptea de Înviere, a distrus satul, a ars biserica și a omorât locuitorii. Doar trei bătrâne au reușit să scape şi s-au refugiat fiecare într-un sat învecinat: Chipăr, Alțâna și Nocrich.
Ce a rămas din Androhiel? Clopotul bisericii. Acolo, pe terenul agricol numit Androhiel, "până de curând, de sub brazda plugurilor ieşeau resturi de materiale de construcţie, pietre, cărămizi şi ţigle. Unui loc mai ridicat de pe teritoriul Chirpărului, i se spune „La Bisericuţă”. Aici, spune o poveste, un cioban şi-a găsit scroafa, care fătase într-un clopot uriaş. Clopotul a fost dus în Biserica Evanghelică din Alţâna, devenind subiect de dispută cu comunitatea săsească din Sibiu care l-a revendicat şi care n-a ezitat să tragă cu tunurile de pe dealul Nocrichului, reuşind să-i provoace o crăpătură. În primul război mondial, a fost rechiziţionat de armată, şi aşa a dispărut ultima valoare materială a unei localităţi, care a fost foarte puternică, dacă poseda un clopot pentru care s-au certat saşii din Sibiu cu cei din Alţâna", scrie Ilarion Bârsan.
Ce mai trebuie spus despre Androhiel? Că e consemnat pe hărţile Google, având următoarele coordonate: latitudine: 45.933 şi longitudine: 24.467.
Prea mici ca să trăiască singure
...aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte povestea a zeci de sate sibiene, înglobate, de-a lungul anilor, în sate mai mari sau în oraşe. Bacea, Scurta, Stodu şi Mesteacăn s-a unit cu Slimnicul; Bărc şi Capu Dealului -cu Bogatu Român; Bistra Paltinei, Mocirla şi Ciban -cu Jina; Târnăvioara- înglobată în oraşul Copşa Mică; Călvasăr şi Calvaser-Pădure- cu Şeica Mare; Chinedru- cu Copşa Mare; Făgădaua -cu Blăjel; Fetea - cu Biertan; Grosăraua - cu Hamba; Ighişdorful Săsesc -cu Ighişu Vechi; La Moară - cu Turnu Roşu; Trăinei - cu Răşinari; Ulmeni - cu Buia.
Poveşti se spun şi despre aceste sate. De pildă, în Târnăvioara, fosta Proştea Mică, s-au descoperit mai multe morminte din diferite perioade. Cel mai vechi dintre ele datează din prima vârstă a Fierului (secolele XII - V î.Hr.) şi adăpostea scheletul unei femei, dar şi podoabe; pe dealul Cetate, săpăturile arheologice au scos la iveală un mormânt de înhumaţie din secolul al III-lea d. Hr.
Şi încheiem cu o legendă, cea a satului Trăinei sau Trainei, consemnată de Corneliu Lubinschi, în "Legende răşinărene". Se spune că prin secolul al XVII-lea, oamenii din Răşinari o duceau tare greu, atât de greu încât nici măcar un creiţar nu aveau să pună în disc, duminica, la biserică. Şi cum viaţa era grea şi visele s-au transformat în coşmaruri. Aşa se face că, după un astfel de vis, şi ghicitoarele şi preotul din sat au spus că şi mai multe nenorociri se vor abate asupra oamenilor. Şi ca să scape de biruri grele şi să aibă zile mai liniştite, câţiva oameni au decis să-şi ridice sălaşuri din bârne jos în vale, într-o poieniţă. Zis şi făcut, aşa că vreo cinci familii au început să ducă, departe de sat, un trai nou. "Ne-am făcut trai nou, mai bun decât aici, că deocamdată nu ne supără nimeni, spuneau cei care părăsiseră vatra satului. Şi, din trai nou, limba oamenilor a făcut cu vremea Trainei", cătunul înglobat apoi Răşinariului..
Cam opt-nouă sunt satele sibiene pe care cercetătorii le consemnează atunci când vine vorba de aşezări ce au dispărut de pe faţa Pământului. Alte câteva zeci de sate au dispărut pentru că au fost înglobate unor localităţi învecinate, mai mari. Crâmpeie din poveştile lor se spun prin legende sau prin mărturii arheologice.
Distruse de turci şi de ciumă
Pe Valea Hârtibaciului, în vecinătatea locului unde se întinde Alţâna de azi, se mai găsea odinioară o aşezare: Underten. Satul e menţionat pentru prima dată în documente în anul 1526, sub numele de Undyrft, şi nu i-a fost dat să aibă o istorie prea lungă. O menţiune documentară ulterioară, de la 1543, arată că satul fusese distrus în umă cu câţiva ani din cauza invaziilor otomane. Oamenii, câţi or mai fi rămas, s-au pripăşit prin satele dimprejur, iar pământurile celor morţi tot între aşezările limitrofe - Alţâna, Nocrich şi Chirpăr - s-au împărţit. Locul pe care se întindea Underten le este cunoscut istoricilor: "la Est de Alţâna, pe vechiul drum ce lega Sibiul de Agnita, de-a lungul pârâului ce curge spre Nocrich", se arată în "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu". Iar dovezile existenţei satului au şi fost descoperite în timpul cercetărilor efectuate de un colectiv format din Thomas Nägler, Martin Rill şi J. Nikolaus. Despre ce dovezi e vorba? De urmele unei biserici cu altar semicircular, de fundaţiile unei case de locuit şi de materiale ceramice datând din perioada medievală.
Tot sub iataganele turcilor s-a stins şi Schmielen, satul situat în apropiere de Movile. S-a întâmplat în secolul al XV-lea, aşa că în 1527, regele Vladislav II întărea dreptul satului Movile asupra unei părţi a hotarului satului părăsit.
Sfârşit năpraznic a avut şi satul Michendorf, astăzi pustietate în hotarele localităţilor Netuş şi Iacobeni. Aşezarea este pomenită pentru prima dată în documente în anul 1349, sub numele de Myhalifalua, ca mai apoi să fie reîntâlnită sub denumirile Mihályfalva şi Mihályteleke. În 1415, satul era deja dispărut, iar cauza pare să fi fost ciuma. Unde era localizat satul, nu se ştie cu exactitate.
De la Sacidava la Alba Ecclesia
I se spunea Alba Ecclesia, adică Biserica Albă. Dar nu vorbim de Viscri, satul situat în apropiere de Sighişoara, ci de Albele Băi, satul situat în urmă cu 800 de ani în apropierea localităţii Miercurea Sibiului de azi. Prima menţiune documentară a aşezării apare încă din 1231, când se pomeneşte că satul le aparţinea fiilor lui Johannes Latinus. Aşezarea e însă mult mai veche, se arată în "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu": "săpăturile arheologice întreprinse de Nicolae Branga, în anii 1978 -1979, au scos la iveală un complex balnear roman, identificat de autorul cercetărilor cu antica Sacidava". Cinci încăperi ale băii publice, un puţ cu apeduct, o staţie rutieră şi un turn de veghe şi apărare erau cuprinse în complexul balnear; şi tot din epoca romană s-a descoperit o monedă din bronz emisă prin 364-378.
Alte patru sate au dispărut prin secolele XV-XVI, iar identificarea vetrelor lor nu s-a putut face în teren. Vorbim de Furkeschdorf, sat aşezat între Mediaş şi Moşna; Rependorf, situat între Şeica Mare şi Petiş, Ripafolua, pe hotarul de azi al comunei Şeica Mare; Weißdorf, astăzi pustietate în hotarul localităţii Moşna; şi Sankt Georgen, pustietate în hotarul localităţii Miercurea Sibiului. Cele mai multe informaţii se cunosc despre Furkeschdorf, sat atestat în 1267. Două secole mai târziu, aşezarea se stingea, iar ultimul preot care a slujit la Biserica cu hramul Sf. Nikolaus din sat a murit în anul 1487.
Androhiel: o legendă pe hărţile Google
Despre Androhiel sau Androchel, satul de legendă de pe Valea Hârtibaciului s-a tot vorbit. Ba chiar s-a făcut şi un spectacol pornind de la legendele acestui sat. Cum s-a întâmplat să dispară Androhielul, nu se ştie cu exactitate şi poate tocmai de aceea satul a incitat nu doar curiozitatea arheologilor, ci şi pe cea cea a realizatorilor de spectacol, cum s-a întâmplat în 2008.
Ce se ştie astăzi despre Androhiel? Că "este un teren agricol situat pe teritoriul comunelor Alţâna, Chirpăr şi Marpod (scrie Ilarion Bârsan în "Gazeta Hârtibaciului"), că aşezarea exista încă prin secolele XIV-XV şi avea ceva vechime (scrie cercetătoarea Maria Emilia Crîngaci Ţiplic). Şi se mai ştie ceva: o legendă relatată de Nicolae Tatu şi publicată în "Micromonografia comunei Alțâna". Ce spune legenda? Că pe dealul Gruiul Bumbului, un român a fost asasinat de către străini. Fratele celui asasinat a fugit în Țara Românească, s-a înrolat în oștirea domnească şi a tot înaintat în rang, graţie meritelor sale. A primit şi o recompensă: i s-a pus la dispoziție o unitate de militari, cu care s-a întors în satul Androhiel ca să-şi răzbune fratele ucis. În noaptea de Înviere, a distrus satul, a ars biserica și a omorât locuitorii. Doar trei bătrâne au reușit să scape şi s-au refugiat fiecare într-un sat învecinat: Chipăr, Alțâna și Nocrich.
Ce a rămas din Androhiel? Clopotul bisericii. Acolo, pe terenul agricol numit Androhiel, "până de curând, de sub brazda plugurilor ieşeau resturi de materiale de construcţie, pietre, cărămizi şi ţigle. Unui loc mai ridicat de pe teritoriul Chirpărului, i se spune „La Bisericuţă”. Aici, spune o poveste, un cioban şi-a găsit scroafa, care fătase într-un clopot uriaş. Clopotul a fost dus în Biserica Evanghelică din Alţâna, devenind subiect de dispută cu comunitatea săsească din Sibiu care l-a revendicat şi care n-a ezitat să tragă cu tunurile de pe dealul Nocrichului, reuşind să-i provoace o crăpătură. În primul război mondial, a fost rechiziţionat de armată, şi aşa a dispărut ultima valoare materială a unei localităţi, care a fost foarte puternică, dacă poseda un clopot pentru care s-au certat saşii din Sibiu cu cei din Alţâna", scrie Ilarion Bârsan.
Ce mai trebuie spus despre Androhiel? Că e consemnat pe hărţile Google, având următoarele coordonate: latitudine: 45.933 şi longitudine: 24.467.
Prea mici ca să trăiască singure
...aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte povestea a zeci de sate sibiene, înglobate, de-a lungul anilor, în sate mai mari sau în oraşe. Bacea, Scurta, Stodu şi Mesteacăn s-a unit cu Slimnicul; Bărc şi Capu Dealului -cu Bogatu Român; Bistra Paltinei, Mocirla şi Ciban -cu Jina; Târnăvioara- înglobată în oraşul Copşa Mică; Călvasăr şi Calvaser-Pădure- cu Şeica Mare; Chinedru- cu Copşa Mare; Făgădaua -cu Blăjel; Fetea - cu Biertan; Grosăraua - cu Hamba; Ighişdorful Săsesc -cu Ighişu Vechi; La Moară - cu Turnu Roşu; Trăinei - cu Răşinari; Ulmeni - cu Buia.
Poveşti se spun şi despre aceste sate. De pildă, în Târnăvioara, fosta Proştea Mică, s-au descoperit mai multe morminte din diferite perioade. Cel mai vechi dintre ele datează din prima vârstă a Fierului (secolele XII - V î.Hr.) şi adăpostea scheletul unei femei, dar şi podoabe; pe dealul Cetate, săpăturile arheologice au scos la iveală un mormânt de înhumaţie din secolul al III-lea d. Hr.
Şi încheiem cu o legendă, cea a satului Trăinei sau Trainei, consemnată de Corneliu Lubinschi, în "Legende răşinărene". Se spune că prin secolul al XVII-lea, oamenii din Răşinari o duceau tare greu, atât de greu încât nici măcar un creiţar nu aveau să pună în disc, duminica, la biserică. Şi cum viaţa era grea şi visele s-au transformat în coşmaruri. Aşa se face că, după un astfel de vis, şi ghicitoarele şi preotul din sat au spus că şi mai multe nenorociri se vor abate asupra oamenilor. Şi ca să scape de biruri grele şi să aibă zile mai liniştite, câţiva oameni au decis să-şi ridice sălaşuri din bârne jos în vale, într-o poieniţă. Zis şi făcut, aşa că vreo cinci familii au început să ducă, departe de sat, un trai nou. "Ne-am făcut trai nou, mai bun decât aici, că deocamdată nu ne supără nimeni, spuneau cei care părăsiseră vatra satului. Şi, din trai nou, limba oamenilor a făcut cu vremea Trainei", cătunul înglobat apoi Răşinariului..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu