vineri, 23 noiembrie 2012

Rivalele

Din Biblie până în ritmurile hip–hop ale zilelor noastre, dragostea ne–a învăluit în muzică, în poezie, în pictură şi sculptură. Pentru că "Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, citeam în "Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda sau îl ascultam cântând pe Gheorghe Gheorghiu. De ce căutăm dragostea? Poate pentru că e un dar ceresc, poate pentru că e elixirul tinereţii fără bătrâneţe, poate pentru că e cea mai de preţ bogăţie, dar poate că răspunsul ar trebui dat de fiecare dintre noi doar în gând. Şi tot în gând ne amintim că uneori am luptat pentru inima iubită cu altcineva, că o dată sau de mai multe ori în viaţă, am simţit colţii geloziei şi ghearele rivalităţii. De aceşti colţi şi aceste gheare nu au fost scutiţi nici prinţi sau preşedinţi, pentru că dragostea, gelozia sau rivalitatea nu întreabă la poarta cui bat. Şi tocmai poveştile lor, ale celor pe care îi cunoaştem din cărţi sau de la televizor, devin poveştile întregii lumi, aşa că de intimitate mai greu de poate vorbi atunci când te numeşti Kennedy sau Brangelina sau când poveştile de dragoste nu sunt în doi, ci în trei. În triunghirile amoroase, calităţile şi defectele fiecăruia sunt întoarse pe toate părţile, iar partipris–urile se creează rapid: rivalale sau rivalii intră în luptă pentru cucerirea teritoriului, iar armele sunt care de care mai diferite: senzualitate, frumuseţe, eleganţă, maturitate....


Jacqueline, Marilyn, Maria

La jumătatea secolului trecut, nici presa nu cunoştea dezvoltarea de azi, nici poveştile de dragoste ale persoanelor publice nu suscitau aceeaşi curiozitate. Şi totuşi, un cuplu a reuşit că capteze atenţia lumii întregi: Jackie şi Jack Kennedy. Congresmanul de atunci, John F. Kennedy furase inimile a destule doamne prin şarmul său, iar  chipeşul politician nu a lăsat-o indiferentă nici pe Jacqueline Bouvier, aşa că întâlnirea la un dineu a fost urmată de multe alte ieşiri împreună, de o logodnă şi de o căsătorie. 800 de invitaţi, printre care s-au numărat politicieni de rang înalt, duci şi ducese, au luat parte la nunta organizată în Newport, Rhode Island, iar fotografiile tinerilor miri au ocupat spaţii bune în ziare. Dar acesta a fost doar începutul fascinaţiei pe care cuplul Kennedy l-a exercitat asupra jurnaliştilor şi a lumii întregi. Frumuseţea, eleganţa, stilul şi tinereţea lui Jackie combinate cu şarmul lui John Kennedy au fost câteva ingrediente care le-au asigurat drumul spre inima americanilor şi spre Casa Albă. John Kennedy a devenit cel mai tânăr preşedinte al SUA, iar ea – una dintre cele mai populare Prime Doamne.
Imaginea cuplului Kennedy a fost însă atinsă de zvonurile privind legăturile preşedintelui cu senzuala Marilyn Monroe. De la începutul anilor *60, răzbăteau zvonuri privind legătura lui Marilyn cu preşedintele Kennedy, cu fratele lui Robert sau cu amândoi. Pe 19 mai 1962, atmosfera s-a încins de-a dreptul: la Madison Square Garden, Monroe i-a cântat preşedintelului un senzual “La mulţi ani, domnule preşedinte”. Imaginea rochiei sale mulate a făcut înconjurul lumii, aşa că nu e de mirare în 1999, rochia s-a vândut cu 1,26 milioane de dolari la o licitaţie. Se pare că la începutul anilor *60, Marilyn îşi dorea  să devină soţia preşedinteleui, iar îndepărtarea acestuia i-a adâncit depresia actriţei. Marilyn a murit în august 1962.
De rivalitate, Jackie avea să aibă şi mai târziu în viaţă: la câţiva ani după moartea preşedintelui Kennedy, Jackie i-a spus “Da” magnatului grec Aristotel Onasis. A ales siguranţă şi linişte pentru ea şi pentru copiii ei şi totuşi liniştea de la începutul căsniciei avea să dispară destul de curând. Numele ei? Maria Callas, una dintre cele mai cunoscute soprane ale secolului XX.
Cu siguranţă, Jackie Kennedy l-a fascinat pe grecul Onasis şi totuşi dragostea lui cea mare a fost Maria Callas. S-au cunoscut în 1957 la o petrecere, iar doi ani mai târziu, după destule scandaluri în presă, Maria Callas îşi părăsea soţul. Se spune că Onasis şi Maria Callas ar fi avut şi un copil, care a murit la câteva ore după naştere, dar dovezi nu au fost găsite. Un lucru este sigur: Onasis nu s-a căsătorit cu Maria Callas, preferând-o pe văduva preşedintelui Kennedy. Şi totuşi, la Maria avea să se reîntoarcă de multe ori: se pare că după ce a aflat de moartea fiului său Alexander în accident, Onasis a zburat la Paris, la Maria.

Diana versus Camilla

Un basm cu o prinţesă ce cucereşte un prinţ. Aşa a fost văzută la început povesta Dianei Spencer şi a Prinţului Charles al Marii Britanii. Ea îl cucerea la 19 ani, iar la 20 de ani devenea primul cetăţean al Marii Britanii care se căsătorea cu un monarh britanic, într-o istorie de 300 de ani. Ea provenea dintr-o familie nobilă, dar ducea o existenţă obişnuită: era învăţătoare şi locuia într-un apartament cu alte trei college. Viaţa s-a schimbat în ziua când Prinţul Charles a invitat-o la un meci de polo. Nu a trecut prea mult şi în februarie 1981, Diana şi Charles arătau lumii inelul de logodnă în valoare de 30.000 lire sterline: un safir înconjurat de 14 diamante. Basmul a continuat, iar pe 29 iulie 1981, Diana s-a transformat în prinţesă la propriu şi la figurat. A îmbrăcat o rochie cu 10.000 de perle şi o trenă de 6,25 metri, a primit titlul de Alteţă regală şi a fost ovaţionatăde două milioane de oameni pe parcursul traseului străbătut de miri. Din faţa televizoarelor au urmărit-o 750 milioane de spectatori. Pentru mulţi, aceasta a fost nunta secolului, dar norocul nu avea să-i surâdă tinerei prinţese şi după câţiva ani, umbra Camillei  Parker-Bowles avea sã întunece mariajul.
De fapt, cronologic vorbind, rivala nu a fost Camilla, ci Diana, pentru că o poveste de dragoste între Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles începuse în anul 1970, tot la un meci de polo. Se pare că pe atunci Camilla a devenit una dintre prietenele prinţului, dar relaţia lor nu a fost privită cu ochi buni la curtea Angliei. Camilla s-a căsătorit în 1972, dar nici mariajul ei şi nici mariajul lui cu Diana nu i-au împiedicat în anii *80 să-şi reia povestea de dragoste. "Ei bine, erau trei persoane în căsnicia noastră, deci era puţin înghesuială.", mărturisea Prinţesa Diana într-o emisiune televizată din anul 1995, deci la vreo trei ani de la despărţirea cuplului princiar.
Legătura Charles-Camilla a ţinut prima pagină a ziarelor, mai ales că Diana îi cucerise între timp pe englezi prin frumuseţea şi blândeţea ei, prin actele de caritate. O lume întreagă era la picioarele „Reginei sufletelor”.
După divorţul dintre Charles şi Diana, Camilla a început să apară la diferite evenimente ca însoţitoarea Prinţului, dar destul timp avea să treacă până când legătura celor doi avea să fie oficializată. Când eşti moştenitorul Coroanei britanice, nici căsătoria, nici divorţul, nici a doua căsătorie nu se arată a fi tocmai uşoare, aşa că abia în 2005 Prinţul Charles şi Camilla s-au căsătorit. O poveste de dragoste care a aşteptat peste 30 de ani să se împlinească.

Angelina Jolie versus Jennifer Aniston

De vreo cinci ani încoace, un cuplu atrage toate privirile: Brangelina, adică Angelina Jolie şi Brad Pitt. Din 2005, de când se bănuia că cei doi protagonişti din “Domnul şi Doamna Smith” au o legătură, a curs multă cerneală în ziare şi multe casete s-au umplut cu secvenţe din viaţa celor doi. Dar până când Brangelina a devenit realitate, Angelina Jolie a  trebuit să treacă de “hopul” numit Jennifer Aniston.
Din 1998 până în 2004, Jennifer Aniston şi Brad Pitt au format cuplul perfect al Hollywood-ului. Ea a cucerit cu o figură angelică, el cu o frumuseţe ce l-a transformat în unul dintre cei mai atractivi bărbaţi ai lumii. Căsătoria lor a părut cel mai potrivit lucru, iar nunta din Malibu a suscitat destule curiozităţi, mai ales că a fost una dintre cele mai scumpe 15 nunţi organizate vreodată. Nu mai puţin de 1 milion de dolari au cheltuit cei doi actori pentru ca momentul când şi-au unit destinele să fie perfect: doar şampania şi homarii au costat 300.000 dolari, iar rochia ei- 50.000 dolari.
Dar cum banii n-aduc fericirea, din 2004 norii negri s-au adunat deasupra căminului Pitt-Aniston. Şi totul a început pe platourile de filamare ale “Domnului şi Doamnei Smith”: protagoniştii megaproducţiei, Angelina Jolie şi Brad Pitt, nu s-au mulţumit doar cu o idilă cinematografică, ci s-au îndrăgostit şi în realitate. În consecinţă, în 2005, rivala Angelina îl câştiga pe Brad. Şi totuşi cei doi au susţinut că legătura lor a început abia după separarea cuplului Aniston-Pitt. C-o fi albă, c-o fi neagră, un lucru e sigur: s-a născut Brangelina, iar febra a cuprins lumea întreagă. Pentru confirmarea oficială, lumea a mai aşteptat niţel: abia la începutul lui 2006, Angelina Jolie a recunoscut că fetiţa pe care o aştepta era copilul lui Brad Pitt. Relaţia celor doi, istoriile despre bisexualitatea Angelinei sau despre refuzul lui Jennifer de a avea copii şi familia tot mai numeroasă a lui Angelina şi Brad au creat Brangelina, o febră de care lumea nu s-a vindecat nici acum, după aproape cinci ani. Mărturie stau şi sumele imense pentru care cuplul Brangelina a vândut dreptul de difuzare a primelor imagini ale copiilor lor: în cazul lui Shiloh, suma s-a ridicat la 3,5 milioane de dolari, iar in cazul gemenilor Knox ºi Vivienne – la 14 milioane dolari..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu