Este o delicatesă sau un medicament. Îl savurăm acasă sau în ceainării, dar pentru alţii, băutul ceaiului este un adevărat ritual care transformă savurarea celebrei licori într-un eveniment de natură spirituală. Aşa se întâmplă, de pildă, în China şi Japonia, locuri unde a început povestea ceremoniei ceaiului.
Planta ceaiului a fost dusă în China din sudul Asiei, iar chinezii consumau licoarea acestor frunze doar în temple, în timpul ceremonialurilor. Gustul ceaiului i-a atras însă şi pe laici, în special pe nobilii chinezi, dar şi pe un japonez care a şi dus ademenitoarele frunze în Japonia. Asta se petrecea în secolul al XII-lea şi l-a transformat pe preotul budist Eisai în „părintele ceaiului”. Şi în Japonia, ceaiul a început să fie apreciat dincolo de zidurile templelor, devenind foarte popular printre nobili şi samurai. Dar până la “chanoyu” sau “cultul ceaiului” a mai fost necesar un pas, un pas care s-a făcut cu ajutorul preotului budist Murata Juko (Shuko) (1422 - 1503). El a stabilit principiile ceremoniei punând accentul pe aspectul spiritual şi artistic. Mai târziu, chanoyu a fost completat de marele maestru Soueki, cel care i-a dat forma cunoscută astăzi.
Patru ore în casa ceaiului
Cine primeşte o invitaţie la ceremonia ceaiului, trebuie să se pregătească bine şi să se aştepte la o relaxare îndelungată, pentru că ceremonia ceaiului, efectuată integral, durează nu mai puţin de 4-5 ore şi este formată din trei etape mari. La început se serveşte kaiseki- un aperitiv, apoi koicha-ceai dens şi, la final, usucha-un ceai uşor. Având în vedere lungimea ceremonialului, de cele mai multe ori acesta este redus doar la ultima parte.
Cei care aleg să urmeze tradiţia au de respectat multe alte reguli ce încep cu mult înainte de ceremonia propriu-zisă pentru că pregătirea gazdei şi a invitaţilor trebuie să fie prefectă. Nimeni nu uită de kimono şi de faptul că în chashitsu (casa ceaiului) trebuie să domine o curăţenie perfectă. Nici ustensilele utilizate nu sunt alese la voia întâmplării: toate au vechime considerabilă, în afară de vasul de bambus şi de şervetul pentru şters care trebuie să fie de un alb imaculat. Nici modul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, nu e trecue cu vederea. Şi nici conversaţia caretrebuie să se concentreze pe originile ustensilelor, pe lăudarea frumuseţii gesturilor gazdei, a ceremonialului în sine sau a frumuseţii naturii.
Înainte de ceai: sake şi omogashi
Ceremonia tradiţională a ceaiului se desfăşoară în spaţii speciale construite, aşa că invitaţii trec din camera de aşteptare, într-o grădină fără flori, trec printr-o poartă, îşi spală gura şi mâinile pentru a se purifica şi, în final, ajung şi în chashitsu – camera de ceai. În tot acest răstimp nu se vorbeşte, aşa că invitaţii se lasă ghidaţi de gesturile gazdei.
Simplitatea camerei de ceai este dominată de măsuţa pentru ceai, de un pergament pictat sau caligrafiat şi de câteva rogojini: gazda şi oaspetele de onoare se aşează pe o rogojină, ceilalţi musafiri pe altă rogojină, în timp ce vasele se pun pe a treia rogojină. După obicei, invitaţii nu uită să admire pergamentul şi după ce şi-au delectat privirile îşi delectează şi papilele gustative cu aperitivul numit chakaiseki. Acesta constă în mai multe feluri de mâncare, aşa că oaspeţii pot mânca orez fiert într-un vas de ceramică, supa de orez şi peşte crud sau legume în saramură. Din meniul chakaiseki nu lipsesc sake şi prajitura tradiţională numită omogashi. Invitaţii sunt apoi poftiţi în grădină, pentru că gazda are o misiune importantă: trebuie să prepare ceaiul şi să înlocuiască pergamentul cu un aranjament floral numit chabana.
Lovituri de gong pentru ceai
Cu cinci lovituri de gong sau şapte sunete de clopot (depinde dacă ceremonia se desfăşoară ziua sau seara), invitaţii sunt rechemaţi în chashitsu, unde intră doar după ce refac ritualul de purificare al gurii şi mâinilor. Acum invitaţii admiră aranjamentul floral, în timp ce gazda aduce obiectele nelipsite din ceremonia ceaiului: cană, tel de bambus, şerveţel, recipient pentru apa de spălat, polonic de bambus, batistă de mătase.
Cum se prepară ceaiul? Ceaiul, sub formă de pulbere, este pus în ceaşcă, se toarnă apă încălzită la 60 grade Celsius şi se amestecă bine cu o măturică de bambus până face spumă. Cana este oferită primului invitat care face o plecăciune, înalţă cana, o roteşte şi gustă. Şterge marginea cănii şi o oferă următorului invitat. După ce toţi invitaţii au gustat ceaiul, cana îi revine gazdei. Dar protocolul este mai complicat şi înainte de a lua cana în mâini, invitaţii trebuie să se adreseze oaspetelui aşezat lângă el, cerându-i scuze că bea înaintea lui. Cel care bea nu uită să mulţumească pentru gustul deosebit al ceaiului, iar la sfârşit toţi invitaţii admiră frumuseţea cănii din care s-a băut.
Un ceai mai uşor, mai puţin concentrat este servit în final. Se numeşte usucha şi este băut după un alt ritual. Oaspeţii beau tot ceaiul care li se oferă, şterg marginea cănii cu degetul şi o înapoiază gazdei, care o umple din nou şi o oferă următorului invitat. Cana se oferă invitatului cu partea cea mai frumoasă orientată înspre acesta.
***
Dacă în trecut, ceremonia ceaiului era apanajul nobililor, trebuie spus că şi astăzi nu orice japonez îşi permite să găzduiască acest ceremonial. În primul rând pentru că el se desfăşoară în spaţii special construite. Cu toate acestea, japonezii urmează cursuri de prepararea ceaiului Şi adeseori o fac în una din cele trei şcoli importante: Urasenke, Omotesenke, Mushanokojisenke. Fiecare dintre ele are ritualurile şi rigorile ei. De pildă, în Omotosenke se practică ceremonia tradiţională la care pot asista vizitatori non-japonezi, iar Mushanokojisenke este o şcoală ermetică, accesibilă doar maeştrilor ceaiului şi celor aleşi de aceştia.
* Ceremonia ceaiului a jucat un rol important în viaţa culturală şi artistică a Japoniei timp de mai bine de 400 de ani. Această artă este mai mult decât o ceremonie a ceaiului, este un mod de disciplinare a sufletului omenesc. Esenţa ceremonialului este de natură spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Cei ce se adună să ia parte la ceremonial trebuie să lase afară toate necazurile şi grijile vieţii cotidiene înainte de a intra în chashitsu pentru a petrece clipe de linişte într-o atmosferă calmă.
* Ceremonia ceaiului este cunoscută cu următoarele denumiri: Chanoyu (metoda antică), Sencha-do (metoda modernă), Misonodoma (metoda pentru occidentali), Ryakubon (metoda pentru exterior).http: ro.wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu