Castelele Loarei

Vreo trei sute de castele sunt magnet pentru zeci de milioane de turişti care vin în fiecare an pe Valea Loarei, Valea Regilor. Şi nici nu e de mirare succesul la public al acestor edificii având în vedere că ele se prezintă ochiului ca minuni arhitecturale, minţii – ca spaţii unde s–a scris istoria Franţei, iar sufletului – ca locuri ce i–au fascinat pe Leonardo da Vinci, Descartes, Balzac, George Sand, Chopin, Flaubert, Delacroix, Proust sau pe contemporanii Gerard Depardieu şi Mick Jagger.


Frumuseţe din natură, frumuseţe creată de mâna omului, istorie şi legendă. Toate se regăsesc pe Valea Loarei, un ţinut ca de vis în care ziduri şi copaci, biserici şi muzee spun câte o poveste. În plus, totul este condimentat cu un program cultural de invidiat ce cuprinde anual vreo patru sute de evenimente de la competiţii ecvestre şi festivaluri în onoarea lui Chopin la grădini care sunt reorganizate în fiecare vară după o altă temă, sunt luminate de mii de felinare şi animate cu tablorui vivante construite de trupe de dans. Datorită acestui patrimoniu, Valea Loarei a fost înscrisă în lista UNESCO în anul 2000.

Castelul Chambord, visul lui Leonardo da Vinci şi al regelui François I

E înconjurat de un zid de 32 de kilometri, are nu mai puţin de 440 de camere, 85 de scări şi 13.000 de acri de pădure. Este Chambord cel mai mare şi cel mai cunoscut castel de pe Valea Loarei. Dincolo de cifrele fabuloase aşezate în dreptul caracteristicilor lui, Chambord este un castel ridicat din legendă.
Construcţia lui a început pe la 1519 şi se spune că planurile ar fi fost întocmite chiar de Leonardo da Vinci şi François I. Sunt doar legende, spun unii specialişti care îi creditează cu arhitectura castelului pe Domenico da Cortona şi Philibert Delorme. Alţii răspund cu două argumente în atribuirea paternităţii lui da Vinci: artistul a fost oaspetele regelui la Clos Lucé, iar arhitectura clădirii reflectă planurile pe care da Vinci le realizase pentru castelul de la Romorantin, proiectat pentru mama regelui.
Dincolo de controversele legate de arhitect, Chambord mai are şi alte poveşti de istorisit. Se spune astfel că edificiul ar fi fost ridicat nu doar pentru a fi reşedinţa de vânătoare a regelui, ci şi pentru ca acesta să fie mai aproape de amanta sa Contesa de Thoury, Claude Rohan, care locuia pe un domeniu învecinat.
Dincolo de poveşti, să cunoaştem castelul. A fost construit de-a lungul mai multor decenii, la ridicarea lui lucrând peste două mii de persoane. Din fala stilului renascentist nu lipsesc grădinile imense şi fântânile, bastionul cu turnuri, scara cu deschidere dublă, faţada de 128 metri, coloanele sculptate (800 la număr) şi mulţimea de turnuri ce dau impresia că aparţin unui oraş. Se spune că François I a vrut să obţină acelaşi efect ca la Constantinopole. Rezultatul e fermecător, cel puţin asta au crezut scriitorul Henry James şi creatorii celebrului desen animat „Frumoasa şi Bestia” care s-au inspirat tocmai din arhitectura castelului. Chambord i-a fermecat şi pe Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, şi pe Moliere, aşa că celebrul dramaturg şi-a prezentat aici „Monsieur de Pourceaugnac” şi „Burghezul Gentilom”.
Ca o curiozitate să ştiţi că François I nu a petrecut în castel mai mult de şapte săptămâni în total. Iar explicaţiile sunt simple: camerele mari şi foarte înalte făceau încălzirea imposibilă, lipsa mobilierului însemna că la fiecare vizită regală trebuia adus mobilier, sobe etc., iar distanţa mare faţă de orice sat însemna că pe lângă mobilă, mai trebuia cărată şi mâncarea. În consecinţă, după moartea lui François, castelul nu a mai fost folosit timp de aproape un secol. Salvarea a venit pe vremea Regelui Ludovic XIV care i-a redat destinaţia de reşedinţă de vânătoare şi a organizat aici un grajd cu 1200 de cai. Apoi castelul a fost locuit de regele renegat al Poloniei, pentru ca mai apoi să fie dăruit Mareşalului de Saxe, care obişnuia să se urce pe acoperiş pentru a supraveghea exerciţiile celor peste o mie de cavalerişti din regimentului său.
În timpul Revoluţiei franceze, castelul a cunoscut o nouă perioadă neagră: mobilierul a fost vândut, ars; mai târziu a fost din nou abandonat ca mai apoi să fie folosit ca spital. În timpul celui de-al doilea război mondial aici au fost adăpostite colecţiile de artă de la Luvru şi Compičgne (inclusiv Mona Lisa şi Venus din Milo). Avioane americane au bombardat edificiul în iunie 1944, aşa că la finele războiului, castelul a fost restaurat. În prezent, aici se găsesc peste 4.500 de piese de artă decorativă.

La Chenonceaux le întâlneşti pe Diana de Poitiers şi Caterina de Medici
Cel mai romantic dintre castelele Loarei este considerat a fi Chenonceaux sau Castelul Femeilor, aşa cum este supranumit. Faima este lesne de înţeles dacă stai să te gândeşti că în camerele palatului s-au odihnit, că prin grădini s-au plimbat Diana de Poitiers, Caterina de Medici, Maria, Regina Scoţiei, Louise de Lorraine, Madame Dupin, protectoarea artelor, Madame de Pelouse, amatoare de antichităţi şi restauratoare a domeniului.
Castelul a fost ridicat tot pentru o doamnă de către soţul ei. Este vorba de Catherine de Briçonet şi Thomas Bohier. Construcţia a început în secolul al XVI-lea, iar castelul adăposteşte şi azi mobilier şi tapiţerii din acel veac. Mai târziu, edificul a fost dăruit de Henri II favoritei sale Diana de Poitiers, care a ordonat construirea unui pod care să unească malul râului cu castelul.

Amboise, locul unde Da Vinci îşi doarme veşnicia
Povestea castelului începe încă din secolul al XI-lea când pe locul unde se înalţă astăzi Amboise, Fulk Nera, conte de Anjou, a ridicat o fortăreaţă din piatră. În secolele XV-XVI, edificiul a fost mărit şi transformat, mai ales că a ajuns în posesia regală. Cum s-a întâmplat asta? În 1434, proprietarul castelului, Louis d'Amboise, a fost condamnat pentru că a complotat împotriva lui Ludovic XI. Regele l-a iertat, dar i-a luat castelul, aşa că din secolul al XV-lea a suferit transformări ce îl prezintă azi ca pe o bijuterie a stilurilor gotic şi renascentist. Aici au fost crescuţi Regele Francois I şi Maria Stuart, regina Scoţiei, dar monumentul a avut parte şi de perioade de decădere: a fost părăsit, a fost folosit ca închisoare, iar mai apoi o mare parte din el a fost demolat în timpul Revoluţiei franceze. În 1840 a fost declarat monument istoric, a adăpostit un alt cap încoronat, Emirul Abd Al-Qadir, iar în prezent contele de Paris este cel care se ocupă de întreţinere.
Astăzi în castel se pot vedea o excepţională colecţie de mobilă, precum şi locul unde Leonardo da Vinci îşi doarme somnul de veci. O statuie în bronz a lui Leonardo da Vinci şi machete ale faimoaselor sale maşini amintesc de anii pe care artistul i-a petrecut aici.

Blois, castelul regilor şi al Ioanei d`Arc
564 de camere şi tot atâtea şeminee, 75 de scări, o sută de dormitoare. Acesta este, în cifre, Blois, castelul în care şapte regi şi zece regine şi-au stabilit reşedinţa, castelul în care Ioana d`Arc a fost binecuvântată 1429 de Arhiepiscopul de Reims.
Clădirile care înconjoară curtea au fost construite în etape diferite, începând cu secolul al XIII-lea şi încheind cu veacul al XVII-lea. De pildă, Sala Statului general a fost ridicată în secolul al XIII-lea şi este una dintre cele mai vechi camere seniorale păstrate în Franţa.
Pentru a o pune în valoare, francezii s-au ambiţionat să finalizeze unul dintre cele mai curajoase proiecte de restaurare: refacerea a 8000 metri pătraţi de pictură murală. Au reuşit şi, în 2007, sala a fost redeschisă publicului. La capitolul arhitectură, trebuie menţionate şi scara şi faţada monumetală din aripa de nord.
Pentru regele Ludovic XII, castelul a fost un preferat, aşa că acesta a început să-l reconstruiască, să organizeze grădini terasate în stil italian. Ca mai toate castelele regale, a avut şi perioade de decădere, cum ar fi cea din timpul şi de după Revoluţia Franceză. Dar interesul a renăscut mai ales că nici poveştile din jurul zidurilor nu sunt puţine. Se spune că într-una din încăperile de aici Caterina de Medici şi-ar fi organizat cabinetul de otrăvuri. Istoricii infirmă susţinând că, de fapt, camera cu pricina ar fi fost folosită pentru scopuri mult mai banale: ca sala de expoziţii pentru obiecte preţioase.

*În Castelul D’Ussé, legenda şi realitatea se confundă: ducesa de Durras a oprit toate ceasurile din castel, atunci când iubitul ei, poetul Viscont René de Chateaubriand, a murit. Se pare că edificiul a fost sursa de inspiraţie a lui Charles Perrault, atunci când a scris “Frumoasa din pădurea adormită“. Interioarele păstrează aura de mister şi realitate, aşa că aici te întâmpină regele, regina, suitele lor, frumoasa adormită, vrăjitoarea. Se mai poate vedea o expoziţie de modă din secolul al XIX-lea.
*Direct din apă se înalţă castelul Azay-le-Rideau, construit între 1515 -1527, ca unul dintre cele mai bătrâne castele renascentiste ale Franţei.