Unul dintre primele locuri pe care Cartea Sfântă le menţionează este cel al Grădinii Edenului: aici au trăit Adam şi Eva după crearea lor de către Dumnezeu. De aici au fost izgoniţi, după ce au mâncat din Copacul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dar nu povestea vieţii celor doi în Grădina Edenului ne interesează; nici cea a izgonirii lor, ci cea a grădinii în sine.
Numele locului poate proveni din termenul sumerian „Edin”, ce poate fi tradus atât ca încântare, cât şi ca stepă, deşert. O a doua variantă etimologică, leagă termenul Eden de rădăcina „dn”, tradusă ca abundenţă, luxuriant.
O grădină într-o ţară
Prima precizare ce trebuie făcută atunci când se încearcă localizarea grădinii, ţine de faptul că aceasta nu ocupa tot Edenul, ci doar o parte a ţinutului: „ apoi Domnul Dumnezeu a sădit acolo o grădină în Eden, spre Răsărit şi a pus acolo pe omul pe care îl întocmise.” (Geneza, 2:8)
Puţin mai încolo, există şi alte precizări. Se spune astfel că: "Un râu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărţea și se făcea patru brațe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găseşte și bedelion și piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuș. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul."
Pornind de la aceste date, oamenii încearcă de secole să găsească coordonatele geografice ale Grădinii Edenului de altădată. Şi cum totul este interpretabil, rezultatele sunt adeseori uimitoare, iar Grădina Edenului e situată în puncte geografice foarte diferite şi aşezate uneori la mii de kilometri distanţă unul de celălalt.
De la Golful Persic la Marea Britanie
Una dintre supoziţiile la care au aderat mai mulţi cercetători este cea care susţine existenţa Grădinii Edenului în Golful Piersic, în locul unde râurile Tigru şi Eufrat se varsă în mare. Astfel, în acelaşi perimetru au fost identificate şi celelalte două râuri pomenite în Cartea Genezei, cu menţiunea că în urmă cu mii de ani alta era harta hidrologică a locului şi că unele ape au dispărut între timp, dar urmele lor există încă. Cele două râuri dispărute ar fi Pison şi Gihon. Ţărmul arab al Golfului Persic a fost nominalizat de cercetătorul Juris Zarins ca loc al Grădinii Edenului. Oricum, fotografiile din satelit indică faptul că prin anii 4000 î. Hr. locul era străbătut de un râu. Acelaşi Juris Zarins mai spune că Grădina ar fi existat aici în urmă cu 8500 de ani, pe când ploile nu ocoleau această arie. De altfel, descoperirile arheologice vorbesc despre o intensă agricultură, iar specialiştii în vechile civilizaţii indică faptul că denumirile Adam şi Eden existau în scrierea cuneiformă, ce era practicată aici pe timpul proto-sumerienilor.
Alţi cercetători indică aşezarea Dilmun din Bahrein ca fiind posibilul loc al Grădinii Edenului. Iar aceste presupuneri sunt alimentate de legendele care povestesc despre existenţa de odinioară a unor grădini exotice.
Mai împăciuitor este arheologul David Rohl care vorbeşte de două grădini ale Edenului: cea din Iran ar fi fost cea în care au trăit Adam şi Eva, iar cea din Bahrein ar fi existat după potop. Tot în zona asiatică este localizată Grădina Edenului de cei care o identifică prin oraşul Ierusalim.
Şi dacă toate aceste locuri vă par ca fiind posibile localizări, dată fiind şi menţionarea lor ulterioară în Biblie, să ştiţi că lumea contemporană vă rezervă câteva surprize. De pildă, mormonii cred că Grădina Edenului ar fi fost situată în Jackson County, adică pe pământ american, în Missouri.
Nici Europa nu e ocolită de statutul de loc unde s-ar fi întins Grădina Edenului, iar în acest caz, în topul presupunerilor conduce Marea Britanie. Astfel, o posibilă localizare e Valea Ribble, iar cealaltă - Mointeach Bharbhais. În discuţii a intrat şi Sri Lanka, unde un munte poartă denumirea Vârful lui Adam, iar din acelaşi munte pornesc patru râuri.
Bătălia cea mare pentru statutul de loc al Grădinii Edenului se dă însă între Irak şi Turcia. Balanţa este închinată în favoarea Turciei, a zonei Gobekli Tepe, de către săpăturile arheologice şi de generozitatea naturii.
Irakul se laudă, în schimb, că pe celebrele mlaştini ale sale de azi s-ar fi întins odinioară mult discutata grădină. Tocmai de aceea, după căderea regimului lui Sadam Hussein, a şi început salvarea mlaştinilor. De fapt, chiar ONU se implică în proiect. Conform ultimelor imagini oferite de sateliţi circa 58% din Mlaştinile Raiului au fost salvate. Mlaştinile se întind pe o suprafaţă de 20 000 kilometri pătraţi, informează Discovery, citat de descopera.ro
Pe cine a preocupat Grădina Edenului?
Atenţia pe care oameni de ştiinţă sau simpli curioşi o acordă Grădinii Edenului nu datează de ieri, de azi, ci are ceva vechime. De pildă, în tratatul său „Imago mundi”, din 1420, Pierre d'Ailly susţinea ipoteza că locul s-ar afla pe teritoriul african, între Nil şi Gange. Înaintea lui, Sf. Toma d'Aquino situa Grădina Paradisului pe Ecuator. Aceeaşi plasare o realiza, în 1498, Cristofor Columb care detalia orientându-se spre delta fluviului Orinoco. Unii au mers mult mai departe şi au identificat locul biblic cu misterioasa Atlantida.
De unde acest interes pentru Grădina Edenului? Se pare că el fi fost trezit, după ce Biserica Catolică a acceptat teza că potopul din timpul lui Noe ar fi dus la dispariţia Grădinii.
În artă, Grădina Edenului e temă de inspiraţie consacrată, cele mai frecvente scene fiind Crearea Evei, Ispitirea Evei de către șarpe, Căderea Omului, Izgonirea. Cine a pictat asemenea scene? Michelangelo a înfăţişat o scenă din Grădina Edenului pe tavanul Capelei Sixtine; Thomas Cole şi-a intitulat o pictură cu numele faimosului loc biblic, iar, în anul 1000, Bosch a folosit aceeaşi temă de inspiraţie pentru tripticul său Grădina plăcerilor pământeşti..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu