În locul de întâlnire al vremurilor şi oamenilor. Cimitirul Municipal Sibiu – 105 de ani de istorie

371.200 metri pătraţi de pământ în care se întâlnesc decenii de istorie, generaţii şi generaţii de oameni care au făcut istoria culturală, politică, ştiinţifică sau administrativă a Sibiului. Care este acest loc? Cimitirul Municipal din Sibiu, care împlineşte anul acesta un veac de la înfiinţare. Aici, un zigzag printre morminte e sinonim cu un zigzag în istorie, în căutarea unor personalităţi precum Bielz şi Teutsch, Zaharia Boiu şi Nicolae Roman. Aici se odihnesc suflete care au dat spirit Sibiului.

Sunt oameni care vin aici pentru a-i întâlni pe cei plecaţi dintre noi, sunt oameni care vin aici pentru liniştea ce înconjoară acest loc al păcii şi odihnei veşnice, sunt oameni care vin aici în căutarea istoriei şi culturii locale, sunt oameni care vin aici în căutarea rădăcinilor, sunt oameni care vin aici în scopuri mai puţin nobile. Noi am venit aici din curiozitatea de a ajunge în locul unde se întâlnesc ultimii o sută de ani din istoria Sibiului, locul unde timpul îşi pierde însemnătatea şi devine unul incomensurabil. E locul unde se întâlnesc suflete care au dat spirit Sibiului, e locul unde cei umili stau alături de cei bogaţi. Cimitirul Municipal din Sibiu.

Comercianţi
Am ajuns în cimitir dimineaţa pe la ora 10. Nu ne deranjează nimeni, doar din când în când mai întâlnim câte un om în vârstă venit să aprindă o lumânare la mormintele celor dragi. Ştiu exact locul în care vreau să ajung: statuia din marmură de la mormântul lui Lotte Binder, deşi am văzut-o de câteva ori până acum. Până să ajungem la ea însă, facem un zigzag printre morminte şi cruci. Începem căutarea oamenilor de cultură înmormântaţi aici, dar şi a altor personaje importante ale istoriei Sibiului, de la comercianţi la ofiţeri. Nu străbatem prea mult din cimitir şi dăm de o reproducere mai nouă a statuii pe care o cunoaştem de la mormântul lui Lotte Binder. Albul curat al marmurii contrastează cu scheletul unei bănci care-şi trăieşte ultimele clipe. A rămas doar scheletul metalic, ruginit de timp, un schelet de care mai atârnă câteva bucăţi de lemn pe care mai vezi, din loc în loc, câte o pată de culoare verde.
Şi în zigzagul printre morminte ajungem la aleea comercianţilor. Să nu vă închipuiţi că e o alee propriu-zisă, dar, în această parte a cimitirului îşi dorm somnul de veci mulţi dintre comercianţii şi deţinătorii de fabrici saşi, binecunoscuţi în Sibiu. Familia Vogelsang, Julius Wermescher, Viktor Hess (în a cărui fabrică se produceau cântare), Gustav Nussbacher, familia Rieger (care a deţinut prima fabrica de maşini din Ardeal)... momente din istoria Sibiului şi oameni care au contribuit la ea se regăsesc aici, în simple inscripţii pe cruci. Hoinărind printre morminte ne apropiem de locul unde este înmormântată Lotte Binder, dar hotărâm să vedem mai întâi criptele  din cavoul aflat în spatele acestui mormânt.

Ofiţeri
"Ai zice că aproape toţi comandanţii garnizoanei din Sibiu sunt înmormântaţi aici", spune colegul meu, în timp ce, trecând de la o placă la alta, citeşte numele şi gradul celor îngropaţi acolo. Într-adevăr multe nume de ofiţeri se îngrămădesc pe o suprafaţă destul de mică. Dar asta nu e prima surpriză pe care ţi-o rezervă acest loc: "Ia uite, o bucată din placa de pe mormânt a fost ferită." Într-adevăr la unul dintre morminte, una dintre cele trei bucăţi ale plăcii grele de ciment a fost îndepărtată câţiva centimetri, aproape vreo zece...

Bielz, Teutsch
Pe o piatră înverzită de muşchi şi licheni, scrie simplu: Familie dr. Bielz, iar lângă ea, pe plăci de marmură sunt înscrise numele membrilor familiei. Simţi că ai început să aluneci în istoria cultural-ştiinţifică şi aluneci şi mai mult când ajungi în apropierea unei împrejumuiri cu gard viu: aici sunt membri ai familiei Teutsch. Pe pietre mici în înălţime sunt înscrise, pe plăci de marmură albă şi neagră, numele lui Georg Daniel Teutsch şi Friedrich Teutsch. În spatele lor, e mormântul lui Trude Schullerus. E păcat doar că, pentru a ajunge aici, precum şi la mormintele altor oameni importanţi pentru istoria oraşului, trebuie să ai grijă şi la crucile care ţin loc de dale sau de asfalt. Sunt destule cruci căzute, cruci pe care nu le-a mai ridicat nimeni şi care, cu fiecare anotimp ce trece, se afundă tot mai mult în pământ şi printre ierburile ce le năpădesc. O piatră funerară a fost decapitată, partea superioară fiind demontată pentru a se ajunge mai uşor la placa de marmură. Placa a rămas la locul ei, dar nici crucea nu a mai fost pusă de nimeni pe soclu. Din păcate, în cimitir mai vezi şi aşa ceva. Şi mai vezi şi ambalaje de la mâncare în locuri unde ar trebui să fie flori.

Lângă Lotte
Lăsăm în urmă ofiţerii şi oamenii de cultură şi ne îndreptăm spre statuia care tronează în mijlocul celorlalte morminte. Locul unde Lotte Binder (1880-1930) a fost îngropată nu a fost marcat printr-o placă funerară, ci, pe un soclu, se găseşte statuia unei femei ce-şi sprijină capul pe unul dintre genunchi. Îmi amintesc că în urmă cu ceva timp am citit despre mormântul îndrăgostiţilor din Cimitirul bucureştean Bellu, un mormânt une tinerii îndrăgostiţi poposesc şi azi. În Cimitirul Muncipal nu am găsit un asemenea monument funerar, dar locul unde se odihneşte Lotte Binder are o asemenea încărcătură. De aici nu lipsesc florile mai niciodată, fie ele naturale în zile de vară, fie din plastic, în zilele de iarnă. Şi acum, lângă mormântul ei sunt flori. În vară, am văzut că cineva îi pusese petale de flori în braţe, iar de 1 martie, lângă statuia înnegrită de ploi şi ani, mâini neştiute au aşezat un mărţişor. E semn că statuia de la mormântul lui Lotte are o importanţă deosebită şi atrage vizitatori...
Fără îndoială, mormântul lui Lotte este considerat deosebit de cei care l-au văzut, dar în cele câteva ore petrecute în Cimitirul Municipal am mai văzut şi alte statui. La câteva minute distanţă, cei care se odihnesc aici sunt vegheaţi de imaginea sculptată în piatră a unei femei îndurerate ce-şi sprijină tâmpla pe o coloană. Puţin mai încolo, lângă câteva frunze de ferigă, o altă statuie înfăţişează o femeie ce stă şi priveghează. Un braţ i-a fost ciuntit, faţa e spartă, iar pe pietrele înverzite se citeşte cu greu numele unei femei decedate demult. În primul şir de morminte de lângă aleea principală, un înger din ceramică priveghează şi el. Sunt câteva statui valoroase poate nu prin calitatea lor artistică deosebită, ci prin unicitatea lor.

Arhitectonice. Blazoane
Dacă remarci statuile de care am vorbit nu poţi să treci indiferent pe lângă pietrele funerare, capodopere ale sculpturii în piatră. Remarci ornamentele de bun gust de pe piatra funerară a familiei Gosch, de pe o placă pe care descifrezi cu greutate anul decesului: 1926, dar pe care s-au păstrat sculpturile în relief cu motive florale. Pe alte plăci se găsesc sculptate chipuri de îngeri sau Fecioara Maria. Căutând cu privirea, operele de arhitectură şi numele înscrise pe plăci, dăm şi de un un mormânt cu coloane în stil doric, dar floarea aşezată la baza lor pare inutilă, pentru că cele două coloane stau să se prăvălească. Or fi de vină rădăcinile copacului ce creşte în spatele mormântului, sau neglijenţa? Parcă nici nu mai contează... te rogi doar ca acest monument funerar să mai rămână în picioare.
Ne oprim în sfârşit să studiem îndeaproape şi un alt tip de mormânt, unul pe care îl întâlneşti destul de des în această parte a cimitirului: cel cu blazoane pe cruce. Aşa sunt de pildă, mormintele familiei Hefner v. Kevevara; pe altă placă reuşim să descifrăm doar un "o" şi un "b", dintre caracterele în stil gotic. Blazoane de familie sunt destule pe aici, iar pentru cercetători ar fi de muncă pentru câţiva ani.
Şi o curiozitate: pe lângă aceste însemne ale rangului unei familii, să ştiţi că în Cimitirul Municipal ai parte şi de altfel de surprize: aşa e cea a unei cruci susţinute de patru broscuţe, din piatră, bineînţeles.

Călugăriţele ursuline
Părăsim partea săsească a cimitirului şi ne îndreptăm spre locul unde-şi dorm somnul de veci oameni precum Zaharia Boiu. Până să ajungem însă la mormintele lor, atenţia ne este atrasă de numele maghiare, iar, mai încolo, de câteva cruci din lemn care alcătuiesc un tot atât de diferit de cel al crucilor din piatră şi marmură. Ne apropiem cu curiozitate de cele vreo 20 de cruci din lemn, în spatele cărora se găseşte un monument funerar ce consemnează faptul că aici sunt înmormântate călugăriţele ursuline decedate în prima jumătate a secolului trecut. Crucile lor sunt atât de simple, precum şi cea a unei tinere moarte în 1918. Numele ei este scrijelit pe o piatră simplă, al cărui singur element de decor este o fotografie de la începutul secolului trecut. Cimitirul se dovedeşte a fi locul unde secolele de istorie se întâlnesc. În această parte a cimitirului nu mai întâlneşti atâtea elemente decorative pe cruci şi nici statuete precum în partea săsească a cimitirului.

Familia Boiu, Atanasiu Marienescu, Petru Şpan
O stradă din Sibiu îi poartă numele, dar cripta unde este înmormântat, alături de familie, te uimeşte. Şi nu pozitiv. Sunt destule bidoane din plastic tăiate, sunt ierburi mult crescute... dar răzbaţi până la criptă. Pe perete, pe o placă sunt trecute numele celor îngropaţi acolo, la picioarele plăcii sunt câteva flori vechi, pământ şi o cruce ruptă. Aici îşi doarme somnul liniştii Zaharia Boiu. În apropiere, între doi copaci se găseşte crucea de la mormântul lui Atanasiu Marienescu, membru al Academiei Române. Tot pe acolo e şi mormântul Adelinei Tăslăuanu. Ce au în comun? Bălăriile din spatele crucii lui Atanansiu Marienescu se regăsesc pe mormântul Adelinei Tăslăunu. Nu vrem să fim răi atunci când semnalăm asemenea aspecte, nedemne de o Capitală Culturală Europeană, dar poate pentru memoria acestor oameni nu sunt de ajuns colocviile şi discursurile despre ce au făcut pentru cultura română. Poate înainte de a face un simpozion unde să-i elogiem pe unii sau pe alţii, ar trebui să vedem cum arată şi locurile unde-şi dorm somnul de veci.
Nicolae Cristea, Bogdan Duică, Visarion Roman
Şi totuşi, să nu credeţi că dăm doar bile negre, dăm şi bile albe pentru că am văzut mormintele lui Nicolae Cristea, Bogdan Duică, Onisifor Ghibu, Visarion Roman... Cei care le îngrijesc merită bile albe, pentru că apără şi memoria de pe mormânt a înaintaşilor lor. Din păcate, nu mai putem zăbovi prea mult în căutarea oamenilor de cultură şi ştiinţă români, dar în drum spre ieşirea dinspre Calea Dumbrăvii alte nume ce au contribuit la istoria culturală şi ştiinfică a Sibiului ne trec prin faţă.
Iar dacă în partea săsească a Cimitirului Municipal am remarcat statuile, aici ne atrag atenţia fotografiile care fac trecerea în revistă a deceniilor secolului al XX-lea , a vestimentaţiei şi coafurilor. Multe cruci sunt mărturii ale unor tragedii, ale stingerii vieţii unei tinere moarte la doar 18 ani, a unui sublocotenent decedat la 22 de ani în cel de-al doilea război mondial.
În drum spre ieşire, dintre cruci se evidenţiază criptele: cea a familiei Floaşu, ce a familiei Partenie Cozma. La una dintre ele, dacă eşti curios, poţi să şi arunci o privire înăuntru, pentru că sticla de la geamuri şi de la uşă este pe alocuri spartă. De aici nu mai e mult până la ieşire, aşă că părăsim şi noi cimitirul, cu gândul la vieţile care s-au terminat aici.
Cam aşa am văzut Cimitirul Municipal într-o zi de iarnă a anului în care împlineşte o sută de ani. Aici e locul unde pe 371.200 metri se întâlnesc vremurile şi oamenii.

Cimitirul Municipal Sibiu a fost înfiinţat în anul 1907, fiind împărţit în şase mari zone, în funcţie de religiile existente în România la data înfiinţării: zona de cult evanghelic; zona de cult romano-catolic; zona de cult greco-catolic; zona de cult reformat; zona de cult mozaic; zona de cult ortodox. Ulterior acestor zone li s-a adăugat pe parcurs zona de cult neoprotestant. După cel de-al doilea război mondial s-au mai adaugat: Cimitirul eroilor români-germani din cel de-al doilea război mondial, Cimitirul veteranilor de război,  Cimitirul militarilor ruşi, Cimitirul foştilor deţinuti politici
(inclusiv Cripta Grupului Dabija), Cimitirul luptătorilor pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Cuvântul "cimitir" provine în limba română din termennul neogrecesc kimitírion, de unde a fost preluat şi de alte limbi romanice: cimetiére (franceză), cimitero (italiană), cementerio (spaniolă).