Reîncarnarea sau poveştile sufletului

Prin şapte lumi au călătorit Toma Novac şi Ileana până ce, uniţi în veşnicie, au trecut în lumea spiritelor. Aceasta ar fi, pe foarte scurt, ideea unui roman pe care mulţi dintre noi l–am citit cu sufletul la gură în anii adolescenţei: "Adam şi Eva”, de Liviu Rebreanu. Ne–am lăsat fermecaţi de călătoriile sufletelor în India, Egipt, Roma Antică sau Franţa revoluţionară şi ne–am străduit să aflăm mai multe despre reîncarnare, metempsihoză, despre călătoriile sufletului.


Cea mai simplă definiţie a reîncarnării ar fi următoarea: sufletul trece după moarte în alt trup, de om sau animal. Conceptul este mult disputat încă din Antichitate şi, în funcţie de viziunea religioasă sau filosofică, s-au avansat diverse teorii despre călătoriile sufletului în diferite lumi. Există contestatari şi adepţi, există oameni care susţin că au amintirea altor vieţi pe care le-au trăit, există oameni care acuză erezii. Nu ne propunem să intrăm în dezbateri religioase sau filosofice, ci să aflăm câte ceva despre reîncarnare.
De la început trebuie spus că doctrina reîncarnării nu este acceptată de Creştinism, dar ea este o concepţie centrală pentru majoritatea religiilor indiene tradiţionale, cum sunt Hinduismul şi Jainismul. În prezent, se pare că un sfert din populaţia Statelor Unite ale Americii crede în reîncarnare.

De la religiile indiene la inuiţi

Se pare că acest concept al reîncarnării( împreună cu karma, samsara şi moksha) s-a dezvoltat în India, în culturile non-Vedice. Astfel, Budismul sugerează că samsara, adică procesul renaşterii, apare de cinci sau şase ori în diferite tărâmuri ale existenţei. Budiştii tibetani merg mai departe şi spun că e foarte puţin probabil ca o persoană să renască tot în formă umană în următoarea viaţă, pentru că forma pe care o primeşte, de om sau animal, depinde de faptele din viaţa anterioară şi de starea pe care a avut-o în faţa morţii. De exemplu, un om care moare împăcat cu sine şi cu ceilalţi sădeşte seminţe bune pentru a avea parte de o renaştere fericită.
Şi pentru hinduşi, sufletul călătoreşte dintr-o viaţă în alta, dintr-un corp în altul, prin ciclul vieţii şi al morţii, pentru că persoana vrea să se bucure de plăcerile existenţei lumeşti. Şi totuşi, după renaşteri succesive, persoana caută experienţele spirituale şi realizează că orice plăcere dispare în faţa imortalităţii sufletului. Abia acum ciclurile reîncarnării în alte vieţii se încheie, iar persoana atinge moksha, adică salvarea din samsara.
Conceptul reîncarnării este parte intrinsecă şi a multor culturi băştinaşe pe continentul american, precum şi în tradiţiile inuite.

De la anticii greci la creştinism

De zece ori trece sufletul dintr-un corp în altul pe parcursul a o mie de ani până când devine una cu zeii; asta se spunea în misterele dionisiece prin secolele VI-IV î. Hr. Dintre anticii greci de renume se pare că Socrate şi Plato credeau în reîncarnare, iar Pitagora chiar ar fi susţinut că-şi poate aminti vieţile pe care le-a trăit deja.
Reîncarnarea este incompatibilă cu învăţăturile lui Hristos din Biblie, aşa că acest concept este respins de creştinism. Există însă voci care au susţinut că reîncarnarea s-ar fi numărat printre învăţăturile bisericii creştine timpurii, dar că în jurul secolului al VI-lea acest crez a fost suprimat în cadrul unui consiliu bisericesc. Există astfel astăzi grupuri religioase contemporane care se consideră a fi creştine şi care promovează reîncarnarea. Şi Islamul respinge ideea reîncarnării.

Ştiinţific şi popular vorbind

Reîncarnarea a incitat şi curiozitatea oamenilor de ştiinţă, iar aici avem parte de aceiaşi contestatari şi susţinători. Două mari obiecţii se aduc în lumea ştiinţifică, atunci când subiectul este pus în discuţie. Prima dintre ele relevă faptul că nu există nicio dovadă fizică a procesului prin care o personalitate supravieţuieşte morţii, trecând în alt trup. A doua obiecţie ţine de faptul că cei mai mulţi oameni nu-şi amintesc de vieţile anterioare. Contra-argumentul? Nu toate personalităţile se reîncarnează.
Pentru alţi cercetători, reîncarnarea este o idee plauzibilă, aşa că au fost editate cărţi ce valorifică poveştile celor care susţin că îşi amintesc vieţile anterioare. Profesorul Ian Stevenson de la Universitatea din Virginia (SUA) a studiat peste 40 de ani poveştile unor copii care susţineau că-şi amintesc vieţile anterioare, fie că e vorba de copii provenind din culturile estice sau vestice.
Nici regizorii, compozitorii sau, aşa cum spuneam, scriitorii, nu au dus lipsă de inspiraţie, atunci când a venit vorba de reîncarnare: destule sunt filmele cinematografiei indiene inspirate de acest concept, iar cinematografia vestică a făcut şi ea apel la acest concept, în filme precum: “Cele trei vieţi ale Thomasinei”, “Reîncarnarea lui Peter Proud”, “Audrey Rose”, “Star Trek III”, “Mort din nou2, “Ochiul 2” etc. De reîncarnare se vorbeşte şi în cântece semnate Iron Maiden, Santana, Oasis sau Within Temptation.

De la Shanti Devi la Mahatma Gandhi

Destui sunt oamenii care au devenit celebri prin faptul că au susţinut că-şi amintesc vieţile trăite anterior. Shanti Devi din India e una dintre aceste persoane, mai ales că o comisie cerută de Mahatma Gandhi a hotărât că Shanti Devi îşi aminteşte viaţa trăită anterior. Shanti Devi s-a născut în Delhi în 1926, iar la vârsta de patru ani şi-a uimit părinţii susţinând că adevărata ei casă era la vreo 145 km distanţă, în locul unde trăia soţul ei. După vârsta de şase ani, fetiţa susţinea acelaşi lucru, iar unul dintre învăţători, convins de detaliile oferite, a pornit în căutarea soţului. L-a descoperit, iar poveştile micuţei Shanti Devi se potriveau cu istoria familiei în discuţie. Soţia bărbatului murise în urmă cu nouă ani, după o naştere. Şi bărbatul a fost convins că fetiţa e reîncarnarea soţiei moarte, aşa că nu a trecut prea mult până când povestea a ajuns la urechile lui Mahatma Gandhi. S-a ordonat constituirea unei comisii, care a dat verdictul în 1936: era caz de reîncarnare. O altă comisie a susţinut acest lucru, o a treia – l-a negat. Shanti Devi şi-a spus din nou povestea la sfârşitul anilor *50 şi în 1986.
Un  alt caz, de data aceasta din Europa, a devenit foarte cunoscut. Este vorba de ofiţerul englez Arthur Flowerdew (1906 - 2002) ale cărui amintiri unice despre anticul oraş Petra sugerează că ar fi vorba de reîncarnare. Se pare că aceste viziuni-amintiri ale oraşului din piatră ar fi apărut încă din adolescenţă, iar intensitatea lor a crescut în timp. A recunoscut oraşul din viziunile sale în timp ce urmărea un documentar despre oraşul Petra. Guvernul iordanian s-a arătat intrigat de acest fapt şi i-a cerut să vină la Petra; aici a uimit arheologii cu cunoştinţele sale, unele dintre ele confirmate prin săpături ulterioare. Unii lideri spirituali tibetani au recunoscut cazul lui Arthur Flowerdew ca fiind unul de reîncarnare.

Giordano Bruno şi Henry Ford au crezut în reîncarnare

Ca orice concept, şi cel al reîncarnării a cunoscut suişuri şi coborâşuri, aşa că secole de-a rândul a căzut în derizoriu în culturile vestice sau a cunoscut renaşteri neaşteptate. De exemplu, în Renaştere, conceptul s-a bucurat de un interes sporit, iar poetul şi filosoful Giordano Bruno promova reîncarnarea. Nici ultimele două secole nu au fost lipsite de oameni faimoşi care şi-au exprimat credinţa în reîncarnare. Benjamin Franklin, Henry Ford şi generalul George S. Patton sunt exemple în acest sens. Henry Ford, de pildă, era convins că în una din vieţile sale anterioare fusese un soldat ucis în bătălia de la Gettysburg, iar generalul Patton credea că este reîncarnarea generalului Hannibal din Cartagina..