Ultimele triburi de pe Terra trăiesc ca în urmă cu 10.000 de ani

 

 

Pentru ei Edison nu a inventat becul şi nici Larry Page şi Sergey Brin – google–ul. Pentru ei, nu există eforturile lui Vuia de a zbura sau ale oamenilor de ştiinţă de a găsi un medicament care să vindece SIDA. Pentru ei nu există foamea de bani, foamea pentru un loc de muncă mai bun. Pentru ei există viaţa în mijlocul naturii, libertatea de a alerga prin pădurile amazoniene. Sunt ultimele triburi care nu au nici un contact cu civilizaţia noastră, sunt ultimele triburi care trăiesc aşa cum au făcut strămoşii lor în urmă cu zece mii de ani. Trăiesc în jungla amazoniană şi primele semne indică faptul că civilizaţia noastră nu îi interesează deloc.

Cu siguranţă, fiecare dintre noi a auzit sau a văzut cel puţin odată un film despre „primul contact” cu civilizaţii extraterestre. Sintagma e des folosită în filme şi cărţi atunci când oamenii pornesc în cucerirea altor planete. Ei bine, tot de un prim contact vorbim astăzi, dar nu cu extratereştrii, ci cu oameni de pe Terra, cu oameni care trăiesc întocmai ca acum 10.000 de ani, fără să aibă vreo legătură cu lumea noastră aşa-zis civilizată. Se pare că în jungla amazoniană din Peru şi Brazilia există câteva zeci de triburi care nu au avut contact cu civilizaţia. De asemenea, tot în Brazilia, dar şi în Borneo sau Botswana trăiesc alte zeci de triburi, care au cunoştinţă de existenţa lumii noastre, dar încearcă să îşi duc existenţa după legile lumii lor.

În jungla amazoniană
În urmă cu câteva zile, o veste făcea înconjurul lumii (pe reţeaua de Internet desigur): există filme şi fotografii în detaliu cu ultimele triburi care nu au luat contact cu civilizaţia. Despre existenţa acestor triburi, ce-şi duc viaţa în jungla amazoniană, de-o parte şi de alta a graniţei dintre Peru şi Brazilia, se tot vorbeşte din 2007 şi de atunci au tot apărut dovezi ale existenţei lor. Fotografii, filme, mărturii ale celor care i-au întâlnit din pură întâmplare au fost făcute publice într-o încercare de a le salva habitatul şi modul de viaţă. Aceste imagini sunt disponibile la http://www.uncontactedtribes.org/brazilphotos.
Imaginile din 2007, 2008 şi cele din 3 februarie 2010 îi arată că indigenii au grădini cu legume, culeg fructe, pescuiesc, vânează porci sălbatici, căprioare şi maimuţe, se vopsesc, plantează bumbac. Au arcuri, macete şi săgeţi şi cultivă cartofi. Sunt puternici şi par foarte sănătoşi. Altfel spus, au o viaţă a lor şi nu par să-şi dorească nici un contact cu noi. De unde această concluzie? La un prim survol, antropologii au văzut femei şi copii plimbându-se în jurul corturilor. Câteva ore mai târziu, la un al doilea survol, indigenii avea corpurile pictate roşu şi negru, iar bărbaţii stăteau cu arcurile pregătite să întâmpine un atac. Altfel spus, acest ”contact” cu lumea noastră a fost perceput de ei ca o ameninţare.

Noi suntem o ameninţare pentru ei
Este periculos contactul cu noi pentru aceste triburi? Da, atrag atenţia antropologii şi specialiştii în protecţia mediului. Altor indigeni contactul cu lumea civilizată le-a adus doar probleme. Au fost alungaţi de pe pământurile lor sau împuşcaţi de cei care vroiau să-şi mărească teritoriul, au contactat boli care i-au ucis. Organismul lor nu a dezvoltat imunitate împotriva bolilor noastre şi o simplă răceală le poate fi fatală, spun într-un glas reprezentanţii guvernului brazilian şi ai organizaţiei internaţionale Survival. „Locul unde aceşti indieni trăiesc, pescuiesc, vânează şi cresc plante trebuie protejat... toată lumea trebuie să ştie că aceşti oameni trăiesc acolo şi noi trebuie să le respectăm acest drept”, a spus Davi Kopenawa Yanomami, liderul indienilor din Brazilia. „Protejarea teritoriului pe care trăiesc aceste triburi este de importanţă globală. În mod constant noi am eşuat să-i introducem în lumea noastră pe indigeni şi fără să le provocăm traume imense. Dacă vor să ne contacteze, o vor face. Ei trebuie să decidă dacă vor să se alăture lumii noastre, noi nu putem să le impunem asta”, spune Bruce Parry, prezentatorul serialului TV dedicat acestor triburi. Alţi specialişti au atras atenţia că de cinci sute de ani de când lumea civilizată ia contact cu triburi de indigeni, istoria se scrie pe mii de morminte şi în adevărate tragedii pentru aceşti oameni.
Pentru aceste ultime triburi de indigeni, primul pericol îl reprezintă cei care defrişează ilegal zonele protejate din jungla amazoniană. Pământul indigenilor este bogat în resurse şi tocmai de aceea este dorit de fermieri şi de întreprinzători din industria forestieră şi minieră. Imaginile date publicităţii i-au înfăţişat pe indigeni ca având o viaţă îndestulată: aveau coşuri pline de manioc şi papaia, trăiesc într-un fel de corturi, iar aşezările lor sunt înconjurate de grădini.
Organizaţia Survival estimează că în Peru trăiesc vreo 15 triburi ce nu au avut contact cu lumea noastră, iar alţi 500 de indigeni se găsesc în Brazilia. Toţi aceştia ocupă regiunea Envira, din jungla amazoniană, şi toţi trebuie protejaţi de lumea civilizată, spun specialiştii. De ce? Statisticile arată că primul contact cu civilizaţia ucide cam 50 % dintre indigeni. Şi numărul indienilor Murunahua a scăzut tot la jumătate după primul contact cu civilizaţia din anul 1996: răcelilele, gripa şi infecţiile respiratorii au decimat indigenii. La fel s-a întâmplat cu indienii Nahua ale căror decese au fost provocate de infecţii la ochi.

Cum trăiesc aceste triburi?
La fel ca acum 10.000 de ani, cred specialiştii. Mai toate triburile izolate din Peru şi Brazilia sunt triburi de nomazi, care se mută dintr-un loc în altul al pădurilor tropicale, în funcţie de sezon. În timpul ploilor, când nivelul apelor este ridicat, indigenii părăsesc râul şi caută adâncul pădurii, iar în sezonul secetos revin la râu şi pescuiesc. Tot atunci adună şi mănâncă ouăle de ţestoasă (sursă importantă de proteine pentru ei). Ce mai mănâncă? Diferite specii de peşte, nuci, mure, rădăcini şi animale pe care le vânează, precum maimuţele sau căprioarele.
Triburi care îşi duc viaţa departe de civilizaţie există şi în Noua Guinee şi în Oceanul Indian, iar punctul lor comun rezidă în faptul că nu vor să aibă de-a face cu lumea noastră.

Tragedia „civilizaţiei” pentru triburile buşiman, guarani şi penan
În ţinuturile tropicale Sarahawk din Borneo trăiesc 10.000-12.000 de indigeni din triburile Penan. Odinioară au ocupat un teritoriu vast, care le-a fost furat pentru ca centrale hidroelectrice şi plantaţii să-şi facă loc. Dreptul lor de a avea pământ nu este recunoscut de autorităţi, aşa că indigenii s-au văzut nevoiţi să renunţe la nomadismul care îi caracteriza şi să-şi schimbe modul de viaţă. Aproape nu mai au teritoriu pe care să vâneze şi nici de unde să-şi strângă plantele pe care le consumă. În 1987 au protestat şi peste o sută dintre ei au fost arestaţi.
Nici pentru cei 100.000 de buşimani din Botswana, Namibia, Africa de Sud şi Angola, viaţa nu e tocmai uşoară. Cei din Botswana trăiau în rezervaţii create special pentru ei, dar odată ce în aceste rezervaţii au fost descoperite diamante, autorităţile le-au cerut să plece. În 1997, în 2002 şi în 2005, casele şi rezervele de apă le-au fost distruse şi ei au fost alungaţi. În 2006 şi-au câştigat în instanţă dreptul de a se reîntoarce pe aceste pământuri, dar autorităţile le-o interzic şi îi arestează pe cei care vânează pentru a-şi hrăni familiile.
Pentru triburile guarani din Brazilia, contactul cu “civilizaţia” s-a tradus într-un val de sinucideri. Întâlnirea cu fermierii i-a lăsat fără pământuri şi a dus la asasinarea liderilor lor, aşa că acum sute de indigeni Gurani îşi iau viaţa. Din 1986 până acum numărul sinuciderilor în rândul triburilor a trecut de 517.
Guaranii sunt un popor foarte spiritual şi în cele mai multe comunităţi există o casă de rugăciune şi un lider spiritual. De când se ştiu, guaranii caută „pământul fără rău”, adică locul în care să trăiască fără durere şi suferinţă. După contactul cu civilizaţia, acest drept le-a fost refuzat, triburile fiind ameninţate în permanenţă de puşcaşii angajaţi de fermieri. Guaranii sunt obligaţii să trăiască în rezervaţii mici, deşi numărul lor e mare, sau să trăiască la marginea drumurilor, pur şi simplu. Ca să aibă ce mânca acceptă să lucreze pe plantaţiile de trestie de zahăr, în condiţii inumane şi pe salarii de mizerie. Se crede că 200 de membri ai triburilor guarani zac în închisori fără să aibă parte de un avocat sau măcar de un interpret care să traducă din limba lor în cea oficială..