Despre chinezi la ei acasă. Trenul care zboară cu 343 km/oră

C2017. Cu siguranţă, alăturarea de litere şi cifre nu vă spune mai nimic, dar  să ştiţi că e o alăturare miraculoasă: una care îţi indică un tren ce te duce cu 343 km/oră , aşa că o distanţă de 117 km devine floare la ureche, fiind străbătută în 30 de minute. Aşa e, aţi citit bine: 117 km în 30 de minute. Doar eşti în China şi doar circuli cu cel mai rapid tren de călători din lume.

Patru ani am făcut naveta, săptămânal sau bilunar, cu trenul. Cu personalul, ca să spun tot adevărul. Şi călătoream, tot călătoream, timp de vreo 90 de minute pe o distanţă de vreo 80 km. Îmi amintesc şi acum „respiraţia” obosită a personalului când se târa cu viteză restricţionată printre dealuri. Aveai impresia că şi un copil merge mai repede şi probabil nici nu te înşelai... Concepţia despre ceea ce poate însemna o călătorie cu trenul s–a schimbat radical în urmă cu aproape o lună când un tren ne–a dus ca–n zbor în doar 30 de minute pe o distanţă de 117 km. S–a întâmplat în China, atunci când am urcat în cel mai rapid tren de călători din lume. Acolo şi atunci, un drum de la Beijing la Tianjin a devenit similar ca durată cu unul parcurs în Sibiu, de la serviciu până acasă. Multe sunt însă lucrurile care m–au minunat în trenul C2017.


O gară ca un aeroport

În Gara de Sud din Beijing am ajuns aproape de ora 9, într–o dimineaţă. Primul contact, prima uimire. E ca un aeroport. La capitolul mărime, dotări, securitate, gara, în care opresc cele mai rapide trenuri de călători din lume, nu e cu nimic mai prejos decât un aeroport.

Din fuga maşinii, peisajul gării ţi se arată ca unul al tehnologiei de secolul XXI: împletituri de piloni metalici străpung aerul oprindu–se parcă doar în cer, zeci de linii se întind ca un şarpe sub pasarelele şi şoselele supendate. Câteva trenuri sunt deja gata de plecare, iar unul dintre ele este probabil cel în care vom urca noi. Dar până la verificarea supoziţiei, Gara de Sud a Beijingului mai are câteva surprize. Interiorul ei? Imense tabele electronice, cu şiruri de curse scrise în alb sau galben. Sute de călători roiesc în faţa tabelelor, la ghişeele pentru bilete, la trenuri. Urmăm şi noi acelaşi drum, dar mai avem un hop de trecut: un control de securitate: bagajele – pe bunda rulantă, noi – prin poarta de securitate, unii – la control corporal. Nimic nu e lăsat la întâmplare. Oricum un sfat: dacă ajungeţi în China e bine să vă obişnuiţi cu controalele de securitate. Am avut parte de ele nu doar în gară sau la aeroport, ci şi în pasajul care te duce în  Piaţa Tiananmen sau la intrarea în Teatrul Naţional. Dar despre cele două obiective vom povesti altădată; noi să revenim la C2017, adică la numărul trenului ce apărea înscris pe biletul de călătorie Beijing–Tianjin.

58 de yuani, adică 5,8 euro, acesta este preţul unui bilet la clasa a II–a. Cine a vrut călătorie la clasa I, a scos din buzunar 69 de yuani. Pot însă să vă spun că o călătorie la clasa a II–a este la fel de confortabilă ca una cu avionul. Deci cu biletul în mână  să ne apropiem de tren. Un şarpe lung, alb, cu dungă albastră, zace pe linie într–o aşteptare ce nu–ţi dă niciun indiciu asupra vitezei cu care te va uimi. Laşi mirarea la o parte, admiri faptul că exteriorul trenului străluceşte de curăţenie şi urci. Ca tot călătorul primeşti o sticlă cu apă plată, marca "5100" Tibet Spring. Cauţi locul inscripţionat pe bilet, te aşezi şi priveşti pereţii albi, scaunele tapiţate în albastru, uşile din sticlă transparentă ce despart vagoanele. Şi deodată privirea ţi se opreşte spre o micuţă tabelă electronică aşezată deasupra uşilor: de aici, litere şi cifre roşii îţi vor indica timpul, viteza, cursa…


De la 95 la 929 km/oră, în 11 minute

La ora 9 şi nouă minute, trenul se pune în mişcare. Huruitul roţilor sau zguduiturile personalelor din România par o amintire de secol XIX, în trenul de mare viteză al Chinei. Aproape că nici nu simţi mişcarea prin care trenul o ia din loc; aproape nu simţi nici rapiditatea cu care creşte viteza… aşa că afişajul de la ora 9 şi 11 minute   – 95 km/oră, 99 km/oră, 103 km/oră pare un vis. Peisajul din exterior îţi confirmă însă că totul e realitate: piloni metalici şi blocuri aleargă de parcă ar fi luat startul într–o cursă de viteză. E ora 9 şi 12 minute, sunt 27 de grade Celsius afară, iar viteza e de 218 km/oră. După două minute, zburăm pe şine cu 269 km/oră şi, până plec privirea ca să notez vitezele în agendă, trenul mai câştigă niscai km/oră, aşa că la ora 9 şi 14 minute am atins viteza de 280 km/oră.  E mult, e puţin !? Nici nu mai ştii… pentru că cifrele aleargă în continuu pe tabelă, iar lumea, turişti sau chinezi, le pândesc cu aceeaşi aviditate. Câţiva copii de şcoală au scos şi ei aparatele foto sau telefoanele mobile pentru a înregistra viteza trenului. Ai şi de ce să o faci, pentru că la ora 9.22 viteza e de 329 km/oră.

Şi kilometri /oră tot cresc şi simt cum mă ia ameţeală. Nu, nu e din cauză că viteza s–ar simţi, ci din cauza tabelei, unde cifrele se tot adună şi stând liniştit într–un scaun confortabil, zbori cu o viteză de Formula 1. Blocuri, piloni metalici… au dispărut în goana trenului, locul lor fiind luat de lanuri de orez, porumb sau culturi al căror nume nu–l ghiceşti. Printre ele o turmă mică de oi apare şi dispare în câteva secunde. Şi deodată peisajul verde e înlocuit cu un tren de marfă. Însă şi asta ţine doar câteva secunde, pentru că obositul marfar rămâne repede în urma fulgerului C2017. Nici nu mai ştiu care a fost viteza maximă observată – cred că vreo 334 km/oră. Sigur e însă faptul că pe drumul de întoarcere Tianjin–Beijing trenul nostru a atins 343 km/oră. 

Viteza începe să scadă, nu de alta dar ne apropiem de destinaţie. Aşa că la ora 9.31 călătorim cu 257 km/oră, la 9.32 cu 243 km/oră şi peisajul primeşte iar o haină nouă: sute de stâlpi de electrificare, zeci de linii încep să danseze mai repede sau mai lent în timp ce viteza scade, tot scade: e ora 9.34 şi călătorim cu 119 km/oră. Pe nesimţite, am ajuns în gara din Tianjin şi la fel de lin ca la plecare, trenul opreşte.

E ora 9.38, suntem deja pe peron, dar nici nu ai timp să rememorezi ceea ce tocmai ai trăit căci trenurile Chinei îţi rezervă alte două surprize. Şi ambele te lasă cu gura căscată. Străbaţi peronul şi mai arunci o privire în trenul din care tocmai ai coborât. Aici munca a început deja: un angajat întoarce toate scaunele în direcţia opusă pentru că trenul va pleca spre Beijing, aşa că toţi pasageri vor călători cu faţa în direcţia de mers. Şi cât timp reflectezi la atenţia pe care chinezii o acordă detaliilor, ai parte de a doua surpriză: pe o altă linie e garat un alt tren, iar un alt angajat spală exteriorul trenului. Nu te mai miri acum de curăţenia observată la urcarea în staţia Beijing…


Trenuri rapide pentru Jocurile Olimpice

Noile trenuri "C", aşa cum sunt cunoscute cele mai rapide trenuri de călători din lume, pot prinde o viteză maximă de 350 km/oră. Sunt 47 de asemenea trenuri care asigură zilnic legătura dintre cele două metropole, Beijing şi Tianjin, în doar 30 minute.

Linia este una special construită în decursul a nici trei ani, 2005–2008, şi are o lungime toată de 113 km, dintre care 100 km  sunt construiţi pe viaducte. Costul lucrărilor s–a ridicat la aproximativ 2 miliarde de dolari, iar investiţia a fost una necesară având în vedere că la Tianjin s–au desfăşurat meciuri din cadrul Jocurile Olimpice pe care China le–a găzduit anul trecut. Este prima linie construită în China pentru trenuri care circulă cu o viteză mai mare de 300 km/oră. Până la punerea în funcţiune a trenurilor C, distanţa dintre metropole era acoperită în 70 de  minute.