Despre chinezi la ei acasă. În liniştea Palatului de Vară

China îmi pare deja un vis frumos şi îndepărtat. În vâltoarea agitaţiei cotidiene, fapte, oameni şi lucruri încep încet–încet să se estompeze, aşa că pe birou, mereu la îndemână, stă o agendă ce a început să se răblăgească de atâta răsfoit. Aici între coperţile maronii şi într–un folder cu sute de poze se găseşte China mea, aşa că săptămânal agenda e răsfoită, pozele sunt luate la purecat pentru ca fiecare lucruşor ce m–a impresionat în China să nu fie trecut cu vederea. Astăzi vorbim de Palatul de Vară din Beijing şi dacă scrisul destul de lăbărţat nu o să–mi joace mari feste, vom călători mai uşor în China, în lumea poveştilor cu împăraţi şi împărătese şi în lumea lui Buddha cu patru capete.

 

Când mă gândesc la Palatul de Vară de la Beijing, marele meu regret este că am petrecut prea puţin timp acolo. Doar vreo 2-3 ore, absolut insuficiente pentru a vedea ce e de văzut, dar din fericire am cam atins punctele de interes şi vă asigur că am avut de ce să ne minunăm. Povestea locului spusă pe scurt? Palatul de Vară a fost construit între anii 1750-1764 şi a fost un cadou oferit împărătesei-mamă de suveranul de atunci al Chinei, Qianlong. Din păcate, a fost în mare parte distrus în timpul războiului din 1860, dar a fost reconstruit de împãrãteasa Cixi. Are o suprafaţă de aproape 300 de hectare şi este faimos pentru Lacul Kunming, Muntele Longevităţii, sute de construcţii vechi, pentru cele peste 20 de curţi şi peste 1.600 de copaci seculari. Palatul este vizitat anual de peste un milion de turiºti cãrora le este asigurat ghidaj electronic în 14 limbi. În 1998, Palatul a fost inclus în lista patriomoniului cultural mondial UNESCO

Munca a 10.000 de oameni
La ora 9 dimineaţa Palatul de Vară roieşte deja de vizitatori: chinezi şi străini calcã pe urmele împăraţilor, ascultă în linişte câteva melodii tradiţionale sau încearcă niscai paşi de dans. Dar până să vezi toate astea, apa îţi ia ochii. Trei sferturi din suprafaţa grădinilor Palatului sunt acoperite cu apa Lacului Kunming, aşa că întinderea acvatică din faţa ta, bărcile şi o insulă îţi acaparează toată atenţia. Nu te mai miri să afli că ºi aici ai de-a face (la fel ca în Oraşul Interzis) cu o suprafaţă acvatică artificială. Înainte ca acest lac să fie amenjat de mâna omului, aici au existat bazine care asigurau alimentarea cu apă pentru oraş şi pentru irigarea câmpurilor. Transformarea bazinelor în lac artificial s-a făcut în timpul construirii Palatului, iar munca a fost dusă la îndeplinire de 10.000 de oameni.
Prin pâcla de ceaţă a Chinei, lărgimea apei te atrage ca un magnet. Te atrage pontonul ce pătrunde metri buni în apă, te atrag bărcile moderne sau în stil tradiţional chinez, te atrage gândul că la iarnă lacul îngheţat se va transforma în ring de patinat. ªi te atrag deopotrivă casele în stil tradiţional pe care le zăreşti prin aceeaşi perdea de ceaţă. Unii au pornit ţintă spre multicolorele construcţii, alţii trec un pod lung într-un şir ce pare nesfârşit. E Podul cu ªaptesprezece Arcuri, pod ce asigurã legãtura cu una dintre cele trei insule de pe lacul Kunmig. Are o lungime de 150 metri, o lãþime de 8 metri ºi este decorat cu 540 de lei sculptaþi în diferite poziþii.
Cum nu avem prea mult timp la dispoziţie, ne punem repede în mişcare. Iuţi sunt şi doi bâtrânei care scriu caractere chinezeşti pe pavaj, cu ajutorul unui penel imens. De fapt, e un soi de mop pe care îl tot înmoaie în apă ºi îl tot apasã pe piatra cubicã pentru a „croi” litere. Strãinii fac roatã în jurul lor, chinezii trec zâmbind. Doar sunt obişnuiţi, mai ales că asemenea practici nu sunt rare în Palatul de Vară şi în alte locuri de China. „Face bine la sănătate şi îi distrează pe oameni”, spune zâmbind Choala, ghidul noastră.

Închisori imperiale
Şi plimbatul face bine, mai ales când ai atâtea de văzut, aşa că luăm din nou Palatul de Vară la picior pentru a descoperi construcţii tradiţionale, curţi, copaci seculari şi statui. Aceeaşi arhitectură bogat colorată, acelaşi lemn vopsit în auriu, roşu,albastru, verde şi apă îţi fură privirile. Nici nu mai ştii cărui detaliu pictural să-i acorzi mai multă atenţie, aşa că privirea ţi se opreşte pe acoperişurile înalte ale clădirilor-turn de 3-4 etaje sau ale locuinţelor pe un singur nivel.
Aşa ajungi la Sala YiYun. Îţi faci loc printre zecile de oameni care se îngrămădesc în curtea sălii: clădirile te înconjoară din toate părţile, iar oamenii îºi rotesc privirile spre ele, spre statuile leilor sau pãsãrilor, cu gândul la poveºti cu împãraþi ºi împãrãtese de altãdatã. Aici au stat închişi, timp de peste zece ani, Împãratul Guangxu ºi Împărăteasa Long Yu, dupã încercarea Împãratului de reformare a þãrii în 1898. Reformele nu au fost pe placul bunicii lui, Împãrãteasa Cixi, aºa vreme de un deceniu cei doi nu au avut contact cu exteriorul, uºile ºi ferestrele fiind blocate. Un lacăt micuţ stă şi astăzi pe una din uşi. O alta e larg deschisă, dar nu poţi să vizitezi interiorul, ci doar să arunci câteo ocheadã, de la distanţă, spre tronul pictat, spre dantelăria lemnului, spre lampadarele din mătase. Privirea ţi se opreºte spre uşa din lemn sculptat: e acoperită cu un geam de sticlă pentru a fi protejată de intemperii şi totuºi e vizibilă celor atraşi de cultura şi arta Chinei. De la tron şi dantelării de lemn, privirea călătoreşte spre mulţimea de statui ce se găsesc în aceste curţi interioare: sunt păsări imense, animale cornute, lei sau Qilin, animale mitice despre care se spune că apăreau odată cu bătrânii înţelepţi.

Coridor de 728 metri
Poveştile cu împăraţi şi animale mitice te poartă din nou pe aleile palatului: la stânga e întinderea de apă, la dreapta sunt construcţiile, iar în faţa ta aleea se transformă deodată într-un lung coridor. Acesta şi este, de fapt, numele construcţiei: Marele Coridor. E făcut tot din lemn, în stil tradiţional, şi a intrat în Cartea Recordurilor cu cei 728 de metri ai săi. La ce era necesar, dincolo de bucuria pe care o oferea şi o oferă privirii? A fost construit pentru ca nobilii să poate admira peisajul şi atunci când vremea era urâtă. Şi mai există ceva ce poate fi admirat ore în şir. Este vorba de cele peste 14.000 de picturi ce decorează Marele Coridor. Sunt toate pictate pe bârnele longitudinale şi transversale ce alcătuiesc acoperişul Marelui Coridor şi fiecare dintre ele îţi fură privirea cu o scenă din istoria sau mitologia Chinei. Aici e zugrăvită Povestea pâmântului cu piersici înfloriţi, dincolo – cea a luptei dintre generalii Zhang Fei ºi Ma Chao sau a Bătăliei de la Zhuxian. Succesiunea de bârne ºi picturi e întreruptã de patru foiºoare, toate în formã octagonală şi cu acoperiş în două ape. De aici, dintr-un astfel de foişor zăreºti tot mai bine Muntele Longevităţii Milenare şi Turnul Virtuţii Budiste.

În templul lui Buddha
Părăseşti Marele Coridor şi te îndrepţi spre Muntele Longevităţii: de la poalele dealului (căci este un deal, nu munte), Turnul Virtuţii Budiste se dezvăluie ca cea mai bogat ornamentată construcţie din palat. Până să ajungi însă acolo, plăteşti un bilet suplimentar de 10 yuani şi începi să urci treaptă după treaptă. Sunt câteva sute de trepte care desenează spirale pătrăţoase în faţa ta... şi cu fiecare treaptă urcatã eºti tot mai aproape de locul unde odinioarã se închinau împãraþi ºi împãrãtese. Într-un final, după ce sutele de trepte te-au lăsat fără respiraţie, păºeºti în templu, alãturi de alte câteva zeci de turiºti. Concomitent cu ei te laşi fermecat de imensa statuie a lui Buddha: măsoarã 5 metri, e din bronz şi are 4 capete suprapuse, fiecare cu câte trei feţe, şi 24 de braţe. Meşterii chinezi şi-au arătat din plin îndemânarea în fineţea detaliilor. Fotografia o faci pe ascuns, de afară, pentru că nu ai voie, şi tot afară, îþi completezi cunoştinţele cu încă un amănunt: la baza statuii se află un strat cu 999 petale de lotus. Cifra îţi taie respiraţia, peisajul îţi taie respiraţia: în sus  - stânci, copaci, acoperişuri dominate de roşu şi galben, jos- sute de trepte, curţi pătrate, acoperişuri galbene şi roşii, în zare – lacul învăluit într-o ceaţă lăptoasă. Din păcate, cum nu avem prea mult timp la dispoziţie, începem să numărăm din nou sutele de trepte, pe măsură ce coborâm.
Cum timpul se scurge cu mare viteză, ne mai permitem doar vreo câteva minute de plimbare pe malul lacului. Destul ca să trecem pe strada comercială Suzhou, o stradă ce păstrează specificul comercial tradiţional, destul ca să vedem una dintre cele mai frumoase ambarcaţiuni: Vaporul de Marmurã. Numele este impropriu pentru construcþia de azi, dar are rãdãcini istorice. În anul 1755, ambarcaþiunea a fost construitã din lemn pe o bazã din piatrã; a fost distrusã în 1860 ºi reconstruitã în 1893, din dorinþa Împãrãtesei Cixi care o folosea pentru petreceri. S-a pãstrat aspectul primei ambarcaþiuni, aºa cã ea pare sã fie fãcutã din marmurã, deºi e doar lemn pictat însã astfel sã imite aspectul marmurei. Construcþia nu i-a impresionat însã pe chinezi mai ales cã banii utilizaþi pentru aceastã ambarcaþiune erau, iniþial, meniþi sã revigoreze flota imperiului.
***
O ultimă privire spre arcadele vasului şi trebuie să fim pregãtiþi pentru calea întoarsã sau mai bine zis pentru ieºirea din Palat. În imensitatea grãdinilor nu gãsim ieºirea atât de uºor pe cât s-ar crede, dar din indicaþie în indicaţie, dăm de poteca mult căutată. Şerpuieşte printre arbuşti, copaci şi pâlcuri verzi şi într-un final, gata: eşti la porţile Palatului şi farmecul altor vremuri dispare înlocuit fiind de autorisme, autocare şi pietoni ce traversează grăbiţi. Rămânem doar cu regretul că am ratat strada Teatrul Mare. Este cel mai mare teatru imperial existent în China şi are o structură deosebită: trei scene suprapuse şi toate amenajate cu un spaţiu gol la aceeaşi poziţie.

CITITI SI>
 Despre chinezi la ei acasă. Oraşul Interzis
 Despre chinezi la ei acasă. Marele Zid
 Despre chinezi la ei acasă. Târguiala face legea