Femeile Vaticanului

Să fii femeie, să lucrezi la Vatican şi să fii cetăţean al acestui stat... mai rar se întâmplă pentru că Vaticanul e încă locul bărbaţilor. Şi totuşi există femei care au făcut istorie la Vatican: o evreică a fost prima femeie angajată la Vatican, iar în 1967, în Biserica Catolică a fost numită, în premieră, o femeie în funcţie de conducere. Dincolo de istoria, dovedită în documente, peste Vatican planează legenda singurei femei care a fost Papă; Ioana.

Angajată în Vatican
La Vatican, femeile se numără rapid. Nu ne referim aici la turiste, ci la doamnele şi domnişoarele care sunt locuitoare cu acte în regulă ale acestui stat. Statistici recente, publicate în Les Quotidiennes, arată că din cele aproximativ 570 de persoane care au cetăţenie de Vatican, doar vreo 30 sunt femei, ceea ce face ca Vaticanul să fie statul cu cel mai mare dezechilibru numeric între femei şi bărbaţi.
Cu totul, Vaticanul, cel mai mic stat din lume, are vreo 800 de locuitori, iar dintre aceştia doar cei 570, deja menţionaţi, au cetăţenie. Aşa cum ne aşteptam, 74% dintre cetăţenii Vaticanului fac parte din cler, iar vreo 60 dintre ei sunt cardinali. Bineînţeles că primul cetăţean al micului stat e Papa.
Şi acum vă întrebaţi poate cum de în Vatican nu prea există femei în rândul cetăţenilor cu drepturi depline. Se ştie că, de obicei, cetăţenia unei ţări este acordată unei persoane fie pentru că s-a născut în statul respectiv, fie pentru că părinţi sunt cetăţeni ai ţării respective. La Vatican, lucrurile stau altfel: ai şanse să devii cetăţean al acestui stat dacă lucrezi pentru Sfântul Scaun, iar cetăţenia încetează, de obicei, în momentul când contractul de muncă este stopat. Cetăţenia poate fi extinsă asupra membrilor familiei, dacă aceştia locuiesc în Vatican.
Dacă numărul femeilor cetăţene ale Vaticanului vă pare mic, să ştiţi că avem, de fapt, de-a face cu o „explozie”, dată fiind raritatea femeilor în acest stat în urmă cu vreo 30 de ani. Prezenţa femeilor care lucrează în Vatican  s-a dublat faţă de anii 1980, iar schimbarea i se datorează Papei Ioan Paul II. „Cu siguranţă am văzut o schimbare. Când am venit eu, aici erau foarte puţine femei şi erau atent supravegheate, din punct de vedere al compartamentului, îmbrăcămintei şi mentalităţii. Astăzi există mai multă deschidere înspre”, declară Filomena D'Antoni, o angajată a Congregaţiei pentru Bisericile de Est de peste 25 de ani.
E drept că numărul femeilor a crescut, dar încă nu au acces în toate sistemele: în tribunal, de exemplu, sau în sistemul diplomatic. Corpul diplomatic al Vaticanului este format doar din bărbaţi care sunt preoţi. Raţionamentul? Fiecare membru al corpului diplomatic este de fapt reprezentant al Papei. Nici în rândul consultanţilor oficiali ai agenţiilor de la Vatican nu se întâlnesc multe femei: există experţi de peste tot din lumea care vin la Vatican o dată, de două ori pentru întâlniri, iar dintre aceşti consultanţi doar 10 % sunt femei. Congregaţiile care au în atenţie doctrina, personalul clerical etc. lucrează exclusiv cu consultanţi bărbaţi. În anul 2000, de pildă, jurnalistul Robert Mickens sublinia că la Secretariatul de Stat, centrul puterii din Vatican, lucrează femei, dar că poziţiile pe care acestea le deţin sunt nesemnificative, cele mai mutle fiind secretare.
Paşi s-au mai făcut spre numirea femeilor în funcţii înalte şi există cel puţin două exmple elocvente din ultimele două decenii. În 1994, Mary Ann Glendon a fost numită preşedinta Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale, iar în 1995 a condus delegaţia Sf. Scaun la o conferinţă dedicată femeilor în Biejing. Zece ani mai târziu, Sora Enrica Rosanna a fost numită subsecretar al Congregaţiei care se ocupă cu ordinele religioase, ocupând astfel poziţia 3 în comandă, şi devenind femeia cu cea mai înaltă poziţie din Vatican.
La Vatican, agenţia cu cea mai mare prezenţă feminină este Consiliul Pontifical pentru Emigranţi şi Călători, acolo unde jumătate dintre posturile de conducere sunt ocupate de femei.
De ce este greu pentru femei să ajungă în posturile de conducere ale Vaticanului? Papa Benedict însuşi declara, în urmă cu puţin timp, că, exceptând rândurile preoţilor, femeile trebuie să-şi facă drum în biserică, iar sistemul ierarhic nu trebuie să le împiedice. A mai remarcat însă un lucru, că accesul la poziţiile cheie şi de maximă responsabilitate este legat de sfintele ordine. Paralel cu creşterea numărului de femei care lucrează pentru Sfântul Scaun se constantă şi mărirea personalului laic, angajat la Vatican.

De la Hermine Speier la Rosemary Goldie
Dacă vrei să lucrezi în Vatican, trebuie să fii creştin. Legea se aplică şi în zilele noastre, aşa că pentru orice post ai aplica, dosarul trebuie să cuprindă certificatul de botez. Legea există  demult şi a fost încălcată. Pentru o femeie evreică din Germania. Se întâmpla înainte de cel de-al doilea război mondial, în 1934, când Hermine Speier a devenit prima femeie angajată la Vatican. De două ori s-a încălcat vechea lege atunci: a fost angajată o persoană care nu era creştină şi a fost angajată o femeie. Sarcina ei? Să alcătuiască o arhivă foto pentru muzeele Vaticanului.
Hermine Speier s-a născut în 1898, a studiat arheologia cu Ludwig Curtius şi a fost adusă la Vatican de Papa Pius XI pentru că fusese concediată de la un institut de cercetări din Germania, din cauza originilor ei. La Vatican, a fost plătită pentru început pentru munca făcută în fiecare zi, fără să aibă vreun conmtract. Apoi, când munca ei a dat roade, Hermine a fost angajată. În octomobrie 1943, când nazismul a izbucnit împotriva comunităţii de evrei din Roma, înalţii prelaţi au decis ca Hermine Speier să fie mutată într-o mănăstire de lângă Catacambele Sf. Priscilla, pentru a fi la adăpost. Mai târziu, Hermine Speier s-a convertit la catolicism, iar la decesul ei, în 1989, a fost înmormântată în Cimitirul german din Vatican.
De încă vreo decenii a fost nevoie pentru ca o femeie să deţină o funcţie cu mare responsabilitate în Curia Romană: Rosemary Goldie a fost subsecretar în Consiliul Pontiofical pentru Laici din 1967 până în 1976.
Povestea ei începe în Australia în anul 1916: acolo s-a născut, acolo a urmat studii liceale şi universitare. Cotitura în viaţa ei avea să apară odată cu câştigarea unei burse de studiu la Sorbona. A început să se implice în evenimente cu caracter religios şi să studieze Teologia Catolică: în 1964 a fost una dintre primele femei care au deţinut poziţia de auditori la al doilea Consiliul de la Vatican, iar în 1967, Papa Paul VI a numit-o subsecretar în noul creatul în Consiliul Pontiofical pentru Laici. Rosemary Goldie a muncit sub conducerea a patru Papi. Papa Ioan Paul II a vizita-to chiar în biroul ei, iar Papa Benedict a vizitato acasă, în Australia, cu puţin înainte ca Rosemary Goldie să se stingă.

Papesa Ioana

În ordinea Bisericii catolice, femeile nu pot fi preoţi, deci nu pot accede la cele mai înalte poziţii ce sunt întotdeauna legate de statul de cleric. Implicit, nu pot accede nici la statutul de papă. Şi totusi, adevăr sau legendă, se spune că în secolul al IX-lea o femeie a reuşit să devină papă. Se numea Ioana şi ar fi condus Biserica Catolică timp de vreo doi ani sub numele de Papa Ioan VIII.
Că o astfel de istorie ar fi adevărată nu s-a putut dovedi, iar existenţa unei papese este negată de Biserica Catolică. Rămâne însă povestea care atrage destui curioşi, aşa că pe această temă s-au scris cărţi şi s-au făcut filme.
Ioana s-ar fi năsuct în anul 818, pe malurile Rinului, în familia unor misionari englezi. Aşa se face că încă, de copil, a dobândit cunoştinţe de religie, a învăţat predici în latină, greacă şi engleză. După moartea tatălui, Ioana, în vârstă de 14 ani, a fost dusă la o mănăstire de maici din Mosbach. Aici l-a cunoscut şi s-a îndrăgostit călugărul Fromentin. Au fugit împreună, fata s-a deghizat în călugar, şi-a luat numele de "fratele Ioan" şi aşa au putut locui împreună în chiliile altor mănăstiri. Au fost surprinşi însă şi alungaţi. Au pribegit ani buni, până când Ioana, ambiţioasă din fire, a decis să plece la Roma. A fost acceptată ca profesor de teologie la Colegiul Sf. Martin, fără să i se cunoască adevărata identitate. Asistând la cursurile „profesorului”, Papa Leon al IV-lea a fost impresionat şi l-a numit pe Fratele Ioan secretarul său.
La moartea papei, Ioan a devenit suveran, ca Papa Ioan Anglicus al VIII-lea. Acum s-a îndrăgostit de unul din secretarii săi, iar rodul relaţiei s-a văzut. În aprilie 858, în timpul unei procesiuni pe străzile Romei, “Papa”, acuzând puternice dureri de burtă, a căzut de pe asin şi a dat naştere unui copil. Unii cronicari spun că imediat după naştere, papesa fost omorâtă cu pietre de credincioşi, fiind acuzată de blasfemie, în vreme ce alţi cronicari susţin că Ioana ar fi fost închisă într-o mănăstire. Cât timp ar fi domnit papesa? 18 luni sau mai bine de doi, depinde de sursele citate.
Legenda ei s-a răspândit începând cu secolul al XIII-lea, în “Chronica universalis Mettensis” de Jean de Mailly sau ”Tractatus de diversis materiis predicabilibus” de Stephan de Bourbon. Ea reapare în “Chronica Universalis”, a lui Hartman Schedel, la 1493, ca şi într-un text al lui Leopold Stainreuter, de la 1384. În secolul al XV-lea, Papalitatea a infirmat categoric zvonurile legate de existenţa unei papese, argumentând că aceasta nu ar fi cum să conducă Biserica Catolică între Leo IV şi Benedict III: Leo IV a murit în 17 iulie 855, fiind urmat imediat de Benedict III, iar dovadă stă şi moneda bătută în septembrie 855, cu chipul lui Benedict, precum şi un anct oficial pe care Papa bendecit III l-a semnat în octombrie 855 pdentru Abaţia din Corvey. Date fiind aceste dovezi, Rosemary si Darroll Pardoe susţin că, dacă o papesă a existat, este mai nimerit să fie plasată între anii 1086–1108, când au existat mari probleme în Biserica Catolică. Astfel s-ar confirma şi cronicile lui Jean de Mailly şi Stefan din Bourbon..