La bere şi la vrăjit, în noaptea dintre ani

Bungheri, frumoşi, urâţi, căluşeri, căiuţi, ursari, cete de juni s–au pus pe urat ca noul an să nu vă fie cu bănat; veselie, bogăţie, fericire şi împlinire să se deşarte–n case, iar în anu` care vine s–aveţi parte doar de bine. Sunt urări cu care întâmpinăm anii secolului XXI, sunt urări cu care bunicii noştri întâmpinau anii secolului trecut, aşa că astăzi, în prag de an nou, vom călători, preţ de câteva rânduri şi câteva imagini, înapoi în timp. Nu–l vom întâmpina pe 2010 doar cu şampanie sau file de somon, ci şi, ca în trecut, cu fete care se adună la vrăjit, cu calendare de ceapă, cu cărbuni încinşi pentru recolte bogate, cu focuri pe uliţele satelor sau cu un „La mulţi ani”, cântat din turla bisericii.


Ceapă şi cărbune, pentru anul care vine

Demult a coborât noaptea peste căsuţele din Munţii Apuseni, dar timid câteva lumini sclipesc în întuneric. Sunt lămpaşele care luminează casele moţilor. Prin ferestrele mici, cu sticlă subţire, arunci priviri ascunse spre căminul a doi bătrâni. E noaptea dintre ani şi o petrec acasă; s-au dus vremurile petrecerilor, dar cum în noaptea asta nu se prea doarme, oamenii s-au pus pe treabă. Aplecată peste masă, stăpâna casei taie de zor câteva cepe. În câteva minute, doisprezece foi de ceapă stau frumos aliniate pe 12 farfurii. Cu răbdare, femeia drămuieşte apoi din lingura de lemn cantităţi egale de sare şi le presară în fiecare foaie de ceapă. Fiecare dintre ele a fost deja botezată: ianuarie, februarie, martie şi tot aşa până la decembrie. Mâine dimineaţă, când s-or ivi zorile primei zile a noului an, calendarul va fi gata, iar fiecare ceapă va spune mai multe despre lunile ce vin: de vor fi ploioase, foile de ceapă se vor umple cu apă, de vor fi secetoase, sarea nu se va topi.
Şi în timp ce femeia priveşte foile de ceapă încercând să ghicească ce le va arăta ceapa mâine, bărbatul deschide uşa înnegrită a sobei şi cu un vătrai scoate un cărbune aprins. Îl aşază pe vatră şi spune cu voce scăzută ”Asta e pentru grâu!”. Mai scoate unul şi încă unul şi continuă: „ăsta e pentru orz”, „ăsta e pentru secară”... Pe vatra încinsă cărbunii ard, iar privirile celor doi nu-i slăbesc o clipă, ca doar după cât de multă cenuşă vor lăsa cărbunii, vor şti cât de bune sau cât de rele vor fi recoltele din anul ce bate la uşă, vor şti ce trebuie să semene copiii lor din vale.

Fete, la vrăjit

Liniştea cătunului din Apuseni e repede înlocuită cu chiote şi hohote de râs într-un sat de pe Valea Târnavelor. De cum s-a înserat fetele s-au şi strâns la vrăjit. Sunt veo şase de toate, iar acum nici una dintre ele nu are stare: că vor afla doar care  flăcău din sat le este ursit. Ana e prima la vrăjit, nu de alta dar ea e cea mai mare. Aşa că acum, Ana se îndreaptă spre masă, ia câteva frunze de iederă şi le aşază pe plita sobei. Sunt nouă la număr şi cu cât plesnesc mai repede, încinse de cărbunii aprinşi, cu atât mai multe şanse are Ana să se mărite în anul ce vine. Şi frunzele plesnesc una după alta “Te cere anul ăsta”, chicotesc fetele.
Printre glume şi râsete, fetele îşi dau rând la “iaderă”. Doar vreo două dintre ele preferă un alt fel de ”vrăjit”. Nouă căni sunt aşezate pe masă, iar lângă ele - un cărbune, niscai sare, o pietricică, o floare, puţină pâine… Cine şi-a ghicit ursitul cu „iaderă”, are acum o misiune importantă: să aşeze cărbunele, piatra, floare etc., adică cele nouă obiecte, sub căni, iar asta se face în timp ce fetele s-au întors cu spatele. În câteva minute, fetele întorc cănile şi ghicesc cum le este ursitul după obiectul găsit sub cană: priviri scăpărătoare şi chicoteli întâmpină piatra sau floarea, căci mirele va fi bogat, va fi frumos, iar hohote de râs  şi obraji roşii stârnesc găsirea sării, a cărbunelui, căci fetele vor avea parte de un mire sărac şi nu prea arătos.
Pe o altă uliţă, într-o altă casă alte fete sunt gata să-şi afle ursitul. Nu vor să pună „iaderă” pe foc sau obiecte sub căni, aşa că îmbracă cojocelul, apucă vreo două lămpaşe şi o pornesc spre grădină. Frigul le înţeapă obrajii şi în zadar caută cu privirea lumina lunii sau a vreunei stele. În bezna nopţii câte unele se mai împiedică, dar ce e o mică piedică pe lângă vrăjitul din astă noapte? Gata, au ajuns în grădină, şi tot după anii pe care îi are fiecare, fetele încep să orbecăie în căutarea pomilor. Şi tot caută şi tot numără, iar la al nouălea se opresc. Fiecare dintre ele îi leagă un semn: unele - o aţă roşie, altele - aţă neagră, altele - un capăt de frânghie. De cum s-o lumina de ziuă, vor veni din nou în grădină şi fiecare îşi va privi pomul. De e înalt şi drept, aşa va fi şi mirele, de e mic şi strâmb, aşa e şi ursitul.

La bere

Mare agitaţie e şi într-un sat bucovinean din apropiere de Gura Humorului, iar agitaţia sporeşte mult în casele unde sunt fete de măritat. Noaptea dintre ani se petrece la "Bere", aşa că mame şi fiice se agită cu ultimele pregătiri. Nici părinţii feciorilor nu au parte de prea multă linişte: de câteva săptămâni deja, feciorii au ales colcerul, au tocmit muzicanţii şi băutura, au invitat fetele „la Bere”, iar acum sunt gata să plece la petrecere. Trebuie să ajungă înaintea fetelor ca să le poată întâmpina. După nici o oră, feciorii s-au strâns deja la locul petrecerii, iar fetele încep să sosească, la braţ cu mame sau surori mai mari. Niciuna nu vine singură, ca moralitatea să nu-i fie pusă la îndoială. Pe lângă mame, cele mai tinere, cele care abia acum intră oficial în jocul satului, mai aduc ceva: struţi. Cu o zi înainte au împodobit crengi cu panglici şi flori de muşcată, iar acum dăruiesc struţi feciorilor din sat. Şi în curând, tineri şi tinere se pun pe joc, şi pe măsură ce melodiile tot curg, vezi cum câteva mame se agită pe scaune: în câteva clipe fetele lor vor ieşi în curte ţinându-se de mână, iar feciorii satului le vor lua la joc, la primul lor joc în văzul părinţilor, în văzul satului. Bâtrâneasca, ursăreasca, pătrunjelul, arcanul... muzica, chiuiturile şi bătăile cizmelor pe podele sparg liniştea nopţii. Târziu în noapte, după ce jocul s-a încheiat, iar fetele şi mamele au plecat acasă, feciorii satului şi taţii fetelor mai zăbovesc puţin lângă o cană cu tărie.

“Du-te an c-ai fost rău/ Să vină altu` nou”

Într-un sat din judeţul Sibiu, cu mic cu mare, întreaga suflare a satului s-a strâns lângă o bătrână salcie. În centrul atenţiei sunt cei cinci flăcăi care dau de zor la lopată, săpând o groapă. “Hai, hai, că nu mai e mult şi bat clopotele de miezu nopţii”, se aude o voce puternică, ce acoperă zumzetul altor sute de voci. Şi într-adevăr, în câteva secunde dangătul clopotelor răsună peste sat, odată cu câteva cuvinte bine ticluite: “Du-te an c-ai fost rău/ Să vină altu nou”. Litania se repetă în timp ce clopotele continuă ding-dangul de bun venit pentru noul an. Şi când dangătul încetează, cel mai jovial dintre tineri sare peste groapă şi gata, anul vechi e îngropat.
Ecoul clopotelor din turla bisericii se împrăştie în noapte şi urează an nou cu spor unui alt ecou: turla bisericii din satul vecin răsună în acelaşi ding-dang, împreunat cu “Mulţi ani trăiască.” Feciorii satului s-au aliniat pe treptele înguste din lemn ale turlei şi, de acolo, vestesc peste sat noul an. Să vă aducă împlinire şi mai multă fericire!.