Sfinţii României

Suntem demult familiarizaţi cu imaginile ce prezintă mii de oameni îmbulzindu–se lângă raclele sfinţilor. Suntem demult familiarizaţi cu imaginile prezentând petrecerile cu grătare şi manele, încinse noaptea lângă mănăstiri. Dincolo de astfel de imagini există însă credinţa în puterea sfinţilor, există mărturii despre minunile săvârşite de sfinţi. Unul, doi sau mai mulţi sfinţi sunt prăznuiţi în fiecare zi în calendarul ortodox, dar se ştie că mult mai puţini sunt cei socotiţi a fi apropiaţi de cultura română şi de sufletele credincioşilor români. Aşa sunt Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Dimitrie Cel Nou de la Bucureşti şi Sfântul Daniil Sihastrul.


Sf. Parascheva: moaşte strămutate de cinci ori

La fiecare 14 octombrie, mii de pelerini se strâng la Iaşi pentru a se închina la moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Ţării Moldovei şi sfântă cunoscută în poporul român ca Sfânta Vineri.
Pe pământ românesc, povestea sfintei începe în anul 1641, când moaştele ei au fost aduse la Iaşi, dar Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, aproape de Cons­tan­­ti­nopol, într-o familie de oameni credincioşi, care a dat călugări şi prelaţi. Sufletul ei bun a îndemnat-o la milostenie încă de pe când era abia un copil, aşa că de multe ori şi-a dat hainele şi mâncarea săracilor, iar averea moştenită de la părinţi a împărţit-o toată oamenilor sărmani.  Apoi, s-a retras la mănăstire pentru a asculta învăţăturile călugărilor.
Pe când avea 25 de ani, un înger i s-a arătat în vis îndemnând-o să se reîn­toar­că în locurile natale; aşa a şi făcut Parascheva şi, odată ajunsă în Epivata, a murit fără ca cineva să ştie cine este. A fost îngropată ca o străină de oamenii locului. Dar Dumnezeu a vrut să se ştie cine era şi se spune că atunci când câţiva localnici au vrut să îngroape trupul unui marinar, mort pe mare, au dat de mormântul Cuvioasei. Trupul ei nu putrezise şi era plin de mireasmă; dar oamenii tot l-au îngropat pe marinar alături de ea. În noaptea următoare, unuia dintre creştinii care săpase groapa marinarului i s-a arătat în vis o împărăteasă care l-a mustrat pentru fapta sa. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o fe­meie, aşa că localnicii au decis să dezgroape trupul Paraschevei şi să-l aşeze cu cinste în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Îndată au început vindecările sfintei şi oamenii recunoscându-i puterea au zidit o biserică chiar pe locul unde se aflase odinioară casa ei părintească.
Două sute de ani au stat moaştele Cuvioasei Parascheva în Biserica din Epivata, apoi au fost strămutate în mai multe locuri: în jurul anului 1235 au fost duse Târnovo, într-o procesiune impresionantă; după alţi 160 de ani au fost mu­tate la Bel­grad, unde au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit acest oraş şi au fost strămutate la Constantinopol.
În anul 1641, după ce Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I a decis să-i ofere, drept re­cu­noştinţă, moaş­­tele Cuvioasei. Racla a fost adusă cu o corabie, pe Marea Nea­gră, şi în 13 iunie 1641, au fost aşe­zate în biserica Mănăs­ti­rii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Două sută şi ceva de ani mai târziu, în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, a izbucnit un incendiu şi racla a ars în întregime, dar moaştele au rămas neatinse. Ceva timp mai târziu, moaştele au fost strămutate în lăcaşul unde se găsesc şi astăzi: în noua Catedrală Mi­tropolitană din Iaşi.
Po­trivit tra­diţiei, cea mai veche lucrare dedicată Cuvioasei Parascheva a apărut la mijlocul secolului al XII-lea, apoi în secolul al XIV-lea marele patriarh Eftimie al Târnovei a scris despre viaţa şi minunile Cuvioasei, pentru ca mai apoi mitropolitul Varlaam al Mol­dovei să vorbească despre ea în „Cazania” lui, precum şi mitropolitul Dosoftei în lucrarea „Viaţa şi pe­tre­­cerea sfinţi­lor”.

Sfintei Filoteia, ucisă la 12 ani

De Târnovo se leagă şi povestea Sfântei Muceniţe Filoteia. Acesta este oraşul în care s-a născut în jurul anului 1206, într-o familie simplă de agricultori. Mama ei, cea care i-a insuflat dragostea pentru cele sfinte, a murit pe când Filoteia era încă mică, dar copilul nu i-a uitat învăţăturile. Aşa se face că din mâncarea pe care trebuie să o ducă tatălui ei, la câmp, dădea întotdeauna săracilor, pe ascuns. Descoperindu-i fapta, tatăl a aruncat cu barda către copilă, rănind-o grav la picior.
Filoteia a murit pe câmp şi nu a fost chip ca tatăl ei să îi poată ridica trupul şi să-l ducă acasă. Speriat de cele întâmplate, tatăl a alergat la episcop, i-a mărturisit totul, iar clerici şi laici au ieşit să ridice trupul copilei. Au pomenit nume de biserici în care trupul ei să fie dus şi abia când s-a auzit de Mănăstirea Curtea de Argeş, ca prin minune, trupul Filoteiei s-a uşurat şi a putut fi aşezat în sicriu. Apoi, prelatul i-a scris voievodului Radu Negru să primească moaştele în dar şi de atunci ele stau în biserica Mănăstirea Curtea de Argeş. Aici e prăznuită sfânta de mii de oameni la fiecare 7 decembrie.
În trecut, în verile secetoase, veneau ţăranii din Muntenia să ceară moaştele Sfintei Filoteia în procesiune, căci se spune că ea nu alină doar sufletul şi suferinţele oamenilor, ci dă roade pământului.
În Bucureşti se află moaştele Sfântului Dimitrie Cel Nou. A trăit cândva în secolul al XII-lea sau al XIII-lea, fiind născut în satul Basarabov. A fost păstor de vite, apoi s-a călugărit, ducând o viaţă aspră: mânca o dată la două-trei zile şi dormea foarte puţin. Apoi s-a retras în pustnicie, între două pietre şi acolo a şi murit, neştiut de nimeni. Într-o zi, pe când râul Lomul s-a revărsat, moaştele au fost luate de ape şi duse într-un prundiş. Acolo au rămas mulţi ani, până când Dimitrie i s-a arătat în vis unei fete stăpânite de duhuri necurate şi i-a spus să-i caute trupul, dacă vrea să se însănătoşească. Aşa se face că moaştele lui au fost aşezate în biserica din satul natal Basarabov.
Auzind de minunile săvârşite de sfânt la Basarabov, domnul Ţării Româneşti a trimis clerici să-i aducă moaştele, dar sfântul nu s-a lăsat luat. Atunci oamenii au lăsat liberi doi juncani ca sfântul să le arate unde doreşte să fie dus. Juncanii s-au îndreptat spre biserica din Basarabov, aşa că acolo au rămas moaştele. În timpul războiului ruso-turc din Balcani, adică în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ruşii au luat moaştele că să le ducă în bisericile lor, dar la insistenţele lui Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, acolo unde se găsesc şi astăzi.
Despre minunile săvârşite de acest sfânt se povestesc multe: se spune astfel că un episcop bolnav ar fi fost vindecat, că în timpul primului război mondial, câţiva bulgari au furat moaştele ca să le ducă acasă, dar nu a fost chip să găsească şoseaua care ducea la Giurgiu, aşa că dimineaţa u fost prinşi şi moaştele reaşezate în locaş; şi se mai spune că prin anul 1955 un bucureştean paralizat ar fi fost vindecat.

Lângă chilia lui Daniil Sihastrul

Monument istoric este chilia în care a trăit Daniil Sihastrul, sfânt al Moldovei şi sfătuitor al domnitorului Ştefan cel Mare. Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi. Se numea Dumitru şi pe când avea doar 16 ani s-a călugărit primind numele David. După ani, a devenit schimnic luând numele de Daniil şi s-a retras la Putna. Într-o stâncă a săpat un paraclis, iar dedesubt o chilie în care vieţuia. Se spune că la această chilie a venit domnitorul Ştefan cel Mare în anul 1451, să-i ceară sfatul. Tatăl său fusese ucis, dar pustnicul i-a proorocit că el, Ştefan, va fi domn al Moldovei. Aşa a şi fost; recunoscător fiindu-i pustnicului, Ştefan a ridicat Mănăstirea Putna.
Mai târziu, Daniil s-a retras la Voroneţ, vieţuind sub stânca Şoimului. După înfrângerea de la Războieni, domnitorul Moldovei a căutat din nou sfatul sihastrului, care l-a îndemnat să continue lupta, căci va reuşi să-i înfrângă pe turci. Apoi, Ştefan a ridicat Mănăstirea de la Voroneţ, acolo unde sihastrul şi-a petrecut ultima parte a vieţii ca egumen al mănăstirii. Aici a fost înmormântat, iar pe piatra de mormânt Ştefan cel Mare a dat poruncă să fie înscrise cuvintele: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil".
Daniil Sihastrul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi este prăznuit la 18 decembrie. La baza deciziei de canonizare au stat minunile pe care se spune că Daniil le-ar fi făcut, viaţa lui cuvioasă şi dăruită Domnului, precum şi grija pe care o avea pentru oameni. A fost socotit unul dintre cei mai importanţi duhovnici din părţile Moldovei.
Un deget ce i-a aparţinut sfântului  se află la Mănăstirea Putna şi legenda spune că acesta e degetul cu care Daniil i-ar fi indicat lui Ştefan locul unde să ridice mănăstirea Putna şi că este făcător de minuni. Degetul, ferecat în argint şi împodobit cu unsprezece mărgăritare, este păstrat în muzeul mănăstirii şi poartă inscripţia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea în anul 7257 (1749), în 4 decemvrie"..