Un estuar de 240 km lăţime, 300.000 metri cubi de apă vărsaţi la fiecare secundă în Oceanul Atlantic, peste o mie de afluenţi, 40.000 de specii de plante. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile care transformă Amazonul în fluviul–mare, aşa cum este denumit adeseori. Dincolo de ele, Amazonul promite călătorii fascinante în natură, istorie şi civilizaţie de–a lungul celor peste 6.000 sau 7.000 de kilometri lungime.
La concurenţă cu Nilul
Vă mai amintiţi de cărţile de geografie din care învăţam că Amazonul e cel mai mare fluviu din lume, iar Nilul – cel mai lung? Ei bine, de ani buni, Amazonul din America de Sud se zbate se fure această supremaţie fluviului african. Iar după părerea unor specialişti reuşeşte. În 1996, 2001, 2007 şi 2008, cercetătorii au pornit pe cursul Amazonului în încercarea de a-i găsi izvoarele. Cel mai îndepărtat punct a fost stabilit în Anzii peruvieni, la o altitudine de 5.597 metri, iar dacă o astfel de ipoteză este corectă, Amazonul ar avea o lungime de 7.062 km, ceea ce înseamnă mai mult decât Nilul. Pentru alţi oameni de ştiinţă, Amazonul rămâne al doilea fluviu ca lungime având vreo 150-200 km mai puţin decât fluviul african. Dispute apar şi în privinţa lungimii Amazonului, cifrele avansate fiind 6259 km, 6448 km sau 6800 km. Concluzia general acceptată? Are cel putin 6400 metri lungime. Oricum controverse a iscat şi Nilul, a cărui lungime a fost încadrată între 5.499-6.690 km.
Cu siguranţă însă nici un fluviu nu bate Amazonul când e vorba de întindere. De exemplu, râul poate avea o lăţime cuprinsă între 1,6 şi 10 kilometri, dar poate atinge şi 48 de kilometri, în sezonul inundaţiilor. În plus, la vărsare, gura principalului fir de apă se întinde pe 80 km. Cu asemenea cifre nu e de mirare că nu există poduri peste Amazon.
La capitolul adâncime, Amazonul aşază în dreptul său cifre precum 20 metri, 50 metri sau chiar 100 metri. Cumulând toate aceste date, rezultă un trafic fluvial destul de intens pe anumite porţiuni, apa fiind navigabilă pentru vase mari până în oraşul Manaus, adică pe o distanţă de 1500 km; vase mai mici pot ajunge până la Iqiutos (adică la 3600 km distanţă de punctul de vărsare) sau până la Achual, la 4440 km distanţă.
Şi tot pentru a arăta supremaţia fluviului vă mai dăm o cifră: 7.050.000 kilometri pătraţi. Aceasta este suprafaţa bazinului Amazonului şi acoperă cam 40 % din America de Sud. Fluviul îşi adună apele de pe distanţe considerabile, de la 5 grade latitudine nord până la 20 grade latitudine sud. Are peste o mie de afluenţi, iar 17 dintre aceştia depăşesc 1500 de kilometri lungime: Madeira are vreo 3250 km lungime, Purus - vreo 3210 km, iar Yapura – vreo 2800 km, ca să dăm doar câteva exemple.
Valuri ce ating o înălţime de patru metri. Nu e vorba de vreun ocean, ci de forţa cu care apele se năpustesc înapoi pe fluviul Amazon de două ori pe an. Fenomenul este cunoscut sub numele de pororoca şi se desfăşoară astfel: apa care se varsă în ocean se întoarce înapoi pe cursul fluviului. Furia apelor are 21 km/oră şi se transformă în valuri ce ating patru metri înălţime. Pentru suferi, pororoca este evenimentul ce nu trebuie ratat. Fenomenul se întâlneşte în ape ce nu depăşesc 7 metri adâncime şi este foarte intens pe râul Araguari.
Paradis al naturii
La capitolul specii, Amazonul pare să fie de neîntrecut pe Terra. Marele fluviu, afluenţii săi şi pădurea amazoniană adăpostesc nu mai puţin de o treime din vieţuitoarele lumii. Să vă dăm câteva exemple: numărul speciilor de peşti este situat undeva între 3.000 şi 5.000. O cifră exactă este imposibil de avansat având în vedere că descoperirile de specii noi au o frecvenţă mai rar întâlnită. La fel e şi în cazul plantelor şi al animalelor: un studiu arată că în perioada 1999-2009, aici s-au descoperit 1.200 de specii noi de floră şi faună, adică o specie la trei zile. Aproape 40.000 de specii de plante au fost deja catalogate.
Care sunt vedetele acestor locuri? Un anaconda de 4 metri şi un papagal cu pene în culorile curcubeului, un peşte arapaima de 3 metri lungime şi 200 kg greutate şi vreo 60 de specii de peşte piranha.
Pericolele vin şi din partea omului, pentru că defrişările masive au distrus habitatele naturale ale multor specii de animale. Specialiştii apreciază că până în 2030, 55% dintre pădurile tropicale ar putea dispărea, iar dezastrul nu s-ar resimţi doar printre speciile de plante şi animale care trăiesc aici, ci pe întreg globul.
Şi în încheiere vă mai spunem că testele efectuate au arătat că apa Amazonului e una dintre cele mai curate din lume. În plus, fluviul dă 20 % din cantitatea de apă curată care intră în oceanele Terrei.
Oamenii Amazonului
Mai mult de 350 de grupuri etnice au trăit în Amazonia timp de mii de ani. Şi contrar a ceea ce aţi putea crede, au practicat agricultura, au fost maeştri în olărit şi au încercat să stăpânească pădurile astfel încât să-şi asigure hrana, dar fără să distrugă natura. Altfel spus şi-au întemeiat aşezări de-a lungul fluviului, mai ales că transportul, pescuitul şi agricultura le erau toate la îndemână; şi tocmai aceste aşezări au fost primele afectate de sosirea colonizatorilor.
În primul secol de prezenţă europeană în Amazonia, populaţia amerindiană s-a redus cu 90%; astăzi aproape nici un trib nativ nu-şi mai obţine hrana prin metode sută la sută tradiţionale, iar agricultura a devenit de bază în detrimentul pescuitului şi vânătorii. Excepţii de la regulă sunt triburile Tageri, dar şi ele sunt ameninţate de industria petrolului care se dezvoltă în Ecuador. Şi tot excepţie sunt triburile Yanomani, care ocupă o suprafaţă de mărimea Franţei în nordul Braziliei şi în sudul Venezulei. Cercetările antropologice desfăşurate aici prin 1920 au atras şi minerii, căutători de aur, aşa că până prin 1970, băştinaşii au avut de înfruntat pojarul, tuberculoza, malaria, gripa. Şi populaţia tot scade: de la 20.000, în 1970, la 9.000, în 1997. În prezent, conflictele dintre Yanomani şi minerii cunoscuţi sub numele de garimpeiros se termină în împuşcături, semn că săgeţile otrăvite ale indigenilor Korubo sau poveştile despre canibalism sunt aproape uitate. Astăzi, oamenii Amazonului sunt, în general, obişnuiţi cu oamenii de ştiinţă şi cu turiştii, aşa că fie sunt ghizi pentru ei, fie le vând artefacte realizate în stil tradiţional. Acestea sunt câteva dintre rezultatele interferenţelor dintre lumii: cea a băştinaşilor şi cea a colonizatorilor.
De la Râul Sfânta Maria cu apă dulce la Amzon
Primul european care a navigat pe Amazon a fost Vicente Yanez Pinzon în 1500, când numea această apă Râul Sfânta Maria cu apă dulce. În 1541, Francisco de Orellana şi oamenii săi au pornit o nouă expediţie şi ea merită o atenţie specială mai ales că este considerată a fi una dintre explorările de succes din istoria omenirii şi, în plus, este şi cea care a stabilit numele de Amazon.
Francisco de Orellano a pornit în 1541 în căutarea Ţării de scorţişoară şi a Ţării de aur. I s-a ordonat să cerceteze ţinuturile întinse la est de Quito şi să călătorească pe râul Coca până la confluenţa cu un alt curs de apă. Zis şi făcut. Dar după doar 170 km a şi fost găsit punctul de confluenţă (cel cu râul Napo), iar oamenii căpitanului au ameninţat cu revolta dacă expediţia se finaliza atât de repede. În 26 decembrie 1541, Francisco de Orellano a acceptat provocarea de a cuceri noi teritorii în numele regelui Spaniei şi cu un vas nou construit a continuat călătoria. Ameninţarea constantă a populaţiilor Omagua nu i-a împiedicat să ajungă departe în Amazonia, până în apropiere de actualul oraş Iquitos şi să-şi continue drumul până la Manaus. Aici au ajuns în 3 iunie 1542 şi aici au avut de înfruntat neînfricatele războinice din triburile Icamiaba. Sau cel puţin, aşa credeau atunci că războinicii sunt femei; pornind de aici şi de la mitologia greacă, fluviul şi-a schimbat numele din Râul Sfânta Maria cu apă dulce în Amazon. Şi tot la capitolul denumire, vă mai spunem că pe alocuri, fluviului i se spune astăzi Apurimac şi Solimőes.
Au urmat alte şi alte expediţii şi, în timp, au apărut şi aşezările coloniştilor. De pildă, se estimează că în 1850 în partea braziliană a Amazoniei exista o populaţie de vreo 300.000 persoane, două treimi fiind formată din europeni şi sclavi.
Construirea unei noi capitale pentru Brazilia, chiar în interiorul ţării, a dus şi la deschiderea bazinului Amazonului şi a interesului pentru această zonă. Aşa au început să fie tăiate drumuri prin păduri, aşa oraşul Manaus a ajuns la o populaţie de 1,8 milioane persoane, iar Brasilia – la aproape 3.600.000 locuitori în area metropolitană. Şi vă mai spunem că Amazonul a fost deschis navigaţiei internaţionale în 1867, că Henry Ford a început să investească în plantaţii amazoniene de cauciuc în 1908-1911, că în 1988 a avut loc un prim congres amazonian în cadrul căruia s-a protestat împotriva construirii unor baraje hidroelectrice pe râul Xingu.
* Apele Amazonului şi ale afluenţilor săi inundă teritorii întinse an de an. În sezonul secetos, 110.000 km pătraţi sunt acoperiţi de ape, iar în cel ploios – 350.000 km pătraţi. Trebuie spus însă că nu toate apele se revarsă în aceeaşi perioadă. Cotele unor afluenţi cresc în noiembrie şi se menţin ridicate până în iunie; în schimb, Rio Negro îşi măreşte volumul abia din luna februarie.
* Marajo este insula în jurul căreia se întâlnesc apele Amazonului şi ale Atlanticului. Are dimensiunea Elveţiei şi este cea mai mare insulă formată la întretăierea dintre un fluviu şi un ocean.
* Amazonia nu se poate lăuda, deocamdată cu multe aşezări mari: oraşul brazilian Belem are o populaţie de aproximativ două milioane locuitori, Manaus este locuit de 1,5 milioane de persoane, iar oraşul peruan Iquitos, înconjurat de păduri tropicale, abia atinge 370.000 de locuitori.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu