O închisoare păzită de câini înfometaţi, un lac şi un canion a căror frumuseţe ucide, un vulcan ce erupe neîntrerupt de trei decenii, dealuri de ciocolată formate în urmă cu aproximativ 2,5 miliarde de ani... sunt doar câteva dintre misterele pe care Terra le păzeşte de sute, de milioane sau de miliarde de ani.
Lacul cu 1700 de victime
„Nu puteam să vorbesc şi am mi-am pierdut cunoştinţa. Nu puteam deschide gura şi simţeam un miros teribil. Era vineri dimineaţa.... când m-am trezit era după-amiaza şi am fost uimit să văd că pantalonii mei îşi schimbaseră culoarea, aveau pete gălbui şi eu aveam răni pe corp... fiica mea era moartă. Şi vecinii mei la fel”. Cutremurătoarea mărturisire îi aparţine unuia dintre puţini oameni care au supravieţuit dezastrului provocat de lacul Nyos, din Camerun, în 1986. Nyos a fost supranumit de localnici „Lacul ucigaş”, iar motivul e următorul: 1700 de persoane şi 3500 de animale au fost ucise în 1986 când pământul s-a cutremurat, iar apa lacului a ţâşnit la înălţime de 91 de metri, eliberând 1,6 milioane de tone de dioxid de carbon în aer. Lacul era unul vulcanic, iar norul de dioxid de carbon format s-a ridicat rapid în aer, afectând totul în jur pe o rază de 25 kilometri. Oameni şi animale au murit prin asfixiere, iar 4.000 de persoane au acuzat probleme de sănătate de la dificultăţi de respiraţie la paralizie.
Tragedia din 1986 a fost precedată de un alt episod similar în 1984, atunci fiind ucişi 37 de oameni. În 2001, autorităţile cameruneze au instalat tuburi prin care dioxidul de carbon din adâncuri este eliberat în atmosferă în cantităţi ce nu periclitează viaţa oamenilor. Din păcate, mai există o ameninţare: pereţii naturali ai lacului sunt slabi, iar în cazul unui cutremur există riscul ca ei să cedeze. Pe teritoriul Africii există alte două lacuri explozive.
Închisoarea câinilor, din Tasmania
Gardurile încărcate cu electricitate împiedică evadarea din închisoarea? Probabil, dar câinii se pot dovedi gardieni cu mult mai redutabili, mai ales dacă sunt înfometaţi şi gata să sfâşie pe oricine. Asta şi-au spus englezii în secolul al XIX-lea când au organizat o închisoare la Port Arthur, în Eaglehawk Neck - Tasmania. Soldaţii patrulau din greu, bineînţeles, dar în sprijinul lor veneau şi câinii legaţi împrejurul închisorii. Lungimea fiecărui lanţ era foarte bine calculată astfel încât câinii nu puteau ajunge unul la celălalt, dar nici un om nu se putea strecura printre ei. În plus, ca să fie siguri că animalele sunt fioroase şi furioase, soldaţii ţineau câinii înfometaţi. Port Arthur, la fel ca Alcatraz, avea faima închisorii din care nu se poate evada şi totuşi Martin Cash, un prizonier, a reuşit să evadeze, alături de alţi doi deţinuţi, dar perioada de libertate a fost scurtă.de idei nu au dus lipsă prizonierii, unul dintre evadaţi deghizându-se în cangur. Dar cum şi soldaţii primeau hrană insuficientă, gardienii s-au grăbit să împuşte „cangurul” pentru a-şi suplimenta porţia de mâncare.
Clădirea în care soldaţii îşi aveau sediul funcţionează astăzi ca muzeu şi are lipici la turişti. În plus, în apropiere se găsesc câteva formaţiuni stâncoase naturale cu forme ciudate, alături de Bucătăria Diavolului şi Arcul Tasmanian.
Eaglehawk Neck este o limbă de pământ ce face legătura dintre insula Tasmania şi peninsula Tasman şi are o lungime 400 metri şi o lăţime de 30 metri.
Mina cu 2720 kilograme de diamante
Cu lopata şi hârleţul, 50.000 de oameni au săpat o groapă adâncă de 240 metri şi lată de 463 metri. Totul pentru a scoate nu mai puţin de 2720 kilograme de diamante. S-a întâmplat în Africa de Sud, în oraşul Kimberly, în secolul al XIX-lea. Într-o nouă goană după bogăţiile Terrei, din 1871 până în 1914 nu s-a precupeţit nici un efort pentru ca preţioasele pietre să vadă lumina Soarelui şi să dea naşterii Marii Gropi.
Povestea Marii Gropii a început în 1871 când pe terenul fraţilor de Beers s-a găsit primul diamant şi a continuat cu transformarea locului într-o adevărată mină, săpată sub forma unei gropi în pământ. În patru decenii, mina a atins o suprafaţă de 17 hectare şi a devenit cea mai mare mină de gen din ţară. Supremaţia i-a fost însă luată de mina Jagersfontein şi, în plus, după închidere, mina a fost inundată, aşa că astăzi, nivelul apei atinge 40 de metri adâncime. Numărul 1 în top sau nu, un lucru e sigur, sud-africanii vor ca acest sit să facă parte din monumentele protejate de UNESCO.
Poveşti de dragoste, la Dealurile de Ciocolată
Patru legende se ascund în spatele Dealurilor de Ciocolată din Filipine. Prima dintre ele povesteşte despre lupta a doi giganţi care, zile întregi, au aruncat cu pietre şi nisip unul în celălalt. După atâtea lupte, au uitat motivul disputelor şi s-au împrietenit, dar locul nu l-au mai curăţat şi aşa s-au format Dealurile de Ciocolată. O altă legendă spune povestea uriaşului Arogo, care la moartea iubitei sale, pământeana Aloya, a plâns atât de mult că până la urmă lacrimile sale s-au transformat în dealuri imense.
Dincolo de legende, cele 1776 de Dealuri de Ciocolată din Bohol se desfăşoară pe o suprafaţă de 50 de kilometri pătraţi şi se înfăţişează privirii ca formaţiuni geologice perfect conice. Înălţimea lor variază între 30 şi 120 metri. Punctul comun? S-au format în urmă cu aproximativ 2,5 miliarde de ani. Cum? Datorită plăcilor tectonice care au ridicat calcarul de pe fundul oceanului. De unde vine denumirea Dealuri de Ciocolată? În sezonul secetos, vegetaţia se usucă, iar dealurile capătă o culoare asemănătoare cu cea a ciocolatei.
Pentru filipinezi, acestea dealuri sunt o mândrie naţională şi sunt propuse pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Vulcanul ce nu doarme niciodată
Pu'u O'o din Hawai este vulcanul care nu doarme niciodată: din 1983 şi până în prezent a erupt permanent, fapt ce face să fie considerat cel mai longeviv vulcan din ultimele două secole.
Erupţia a distrus până acum 189 de clădiri şi 14 kilometri de drum, o biserică, un magazin, Centrul Waha ula pentru vizitatori şi multe situri istorice din Hawai. Autostrada a fost închisă încă din 1987, fiind îngropată în lavă. Măsurătorile arată că din1983 până în 2005, 2,7 kilometri cubi de magmă au acoperit o suprafaţă de 117 kilometri pătraţi. De altfel, lava se varsă acum în apele oceanului, adică la o distanţă de 12 kilometri de bază.
Cel mai adesea, numele vulcanului este tradus prin „Dealul păsării O”, dar localnicii ne îndeamnă să dăm crezare legendei care povesteşte că zeiţa Pele a creat vulcanul, atingând dealurile cu bagheta sa magică.
Încărcate de legendă sunt şi pietrele sferice Moeraki de pe ţărmurile Noii Zeelande. Cine vrea poveste, îi crede pe localnici atunci când spun că aceste pietre sunt de fapt bagajele celor care călătoreau în urmă cu mult-mult timp cu o mare canoe care a eşuat pe ţărm. Tot atunci, chiar corpul căpitanului a fost pietrificat transformându-se într-un promontoriu. Cine crede în transformările Terrei acceptă mai degrabă părerea geologilor care susţin că aceste formaţiuni au luat naştere, în Paleocen, prin solidificarea nămolului şi a aluviunilor. Aşa se face că plaja Koekohe este împânzită de astfel de pietre sferice, care au diametrul cuprins între 0,5 metri – 2,2 metri. Specialiştii estimează cle mai mari pietre, cele cu diametrul de 2 metri, au crescut pe durata a 4-5,5 milioane de ani.
Valurile de piatră ale Arizonei
Cel puţin două sunt motivele pentru care trebuie să mergeţi în Arizona: Canionul Antelope şi Valurile de piatră. În ambele locuri din ţinuturile Navajo, frumuseţea naturii vă va opri respiraţia timp de câteva secunde. Nu aţi fi primii care au o astfel de reacţie: Antelope este cel mai vizitat canion din sud-vestul Statelor Unite, deşi nu are o reputaţie prietenoasă. De ce? În timpul ploilor, apa se adună foarte repede sub pietre şi izbucneşe deodată în şuvoaie, luându-i pe nepregătite chiar şi pe ghizi sau cunoscători ai locului. De pildă, în 1997, 12 persoane au fost luate de ape. Nimeni nu se aştepta ca apa să „erupă” din adâncuri, mai ales că în acea zi nu plouase. Totuşi o furtună anterioară adunase cantităţi mari de apă sub pietre, aşa că izbucnirea a luat grupul de vizitatori pe nepregătite şi doar un ghid, special antrenat pentru astfel de situaţii, a reuşit să supravieţuiască.
Ca măsuri de precauţie, canionul este închis turiştilor timp de cinci luni pe an, iar locul este dotat cu scări metalice de urgenţă.
De ce se încăpăţânează lumea să viziteze acest loc: denumirile celor două mari segmente ale canionului sunt explicite. Partea superioară a canionului este cunoscută, printre indienii navajo, sub numele de Tsé bighánílíní, adică locul unde apa curge printre pietre, iar partea inferioară – sub numele de Hazdistazí, adică „arcade spiralate de piatră.”
Piatra e sinonimă cu frumuseţea şi într-un alt loc din Arizona, cunoscut sub numele de Valurile de piatră. În urmă cu 190 de milioane de ani, dunele de nisip deşertic s-au solidificat, sub acţiunea ploilor şi a vântului, iar forma primită este cea a unor valuri. Culoarea? Roşiatică. Există însă şi un pericol: distrugerea valurilor de piatră, având în vedere că suprafaţa solidificată este foarte subţire. În astfel de condiţii nici nu e de mirare că autorităţile care au în grijă situl, acordă doar 20 de permise de vizitare pe zi. Zece dintre ele sunt disponibile într-o loterie on-line organizată timp de patru luni.
O formaţiune stâncoasă similară există şi în oraşul Hyden din vestul Australiei ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu