Vikingii

Au inspirat scriitori, regizori şi realizatori de jocuri pe computer. Fascinează cu poveşti de vitejie, cu acte de piraterie, cu corăbii iuţi ce au străbătut mări şi oceane. Sunt vikingii. Exploratori, războinici, negustori şi piraţi ai nordului. Câteva dintre poveştile lor vi le spunem astăzi.


Cuvântul Viking provine din vechiul vikingr, un cuvânt regăsit pe mai multe pietre cu inscripţii runice din Scandinavia şi care în mitologia nordică îi denumea pe cei care plecau în expediţii. În vechea engleză, termenul wicing a apărut pentru prima dată cam prin secolul al IX-lea şi înseamna “pirat”. Pentru un timp, cuvântul nu s-a mai folosit, iar în secolulul al XVII-lea, când a fost reintrodus în circuit de romantici, el a fost utilizat pentru a-i desemna pe luptătorii barbari. De fapt, toate aceste înţelesuri caracterizează vikingii şi modul în care aceşti oameni ai Nordului şi-au trăit viaţa. Aşa că astăzi vikingii sunt cunoscuţi deopotrivă ca exploratori, piraţi, comercianţi etc.

Epoca Vikingilor

Prin secolul al VIII-lea, locuitorii Scandinaviei au început să cutreiere mările şi oceanele. Au ajuns în Islanda, în Groenlanda, pe teritoriile Franţei şi Marii Britanii de azi. Au ajuns pe teritoriul Rusiei de azi şi chiar la Constantinopol şi Bagdad. Ce i-a determinat să lase peninsula şi ocupaţia lor, agricultura? Istoricii au dat mai multe răspunsuri. Unii susţin că vikingii au pornit să căute pământuri nefolosite, alţii – că erau în căutarea unei clime mai blânde sau că vroiau să facă comerţ. Nu lipsesc nici variantele romantice: vikingii şi-au părăsit ţinuturile pentru a-şi căuta soţii. Se pare că practica vikingilor de a ucide fetele la naştere, a dus la decimarea dramatică a populaţiei feminine, aşa că vikingii s-au văzut nevoiţi să caute soţii în alte locuri.
Dincolo de o ipoteză sau alta, cert este că unul dintre primele mari atacuri vikinge cunoscute este cel din anul 793 asupra mănăstirii Lindisfarne, situată pe coasta nord-estică a Angliei. Acesta este anul pe care mulţi istorici îl consideră începutul Epocii Vikinge, o epocă ce avea să dureze câteva secole.
În timp, vikingii au întemeiat Dublinul şi Novgorodul, au ajuns în insulele Feroe şi în America de Nord. Au întemeiat aşezări, dar au şi îngrozit populaţiile băştinaşe. Unii au rămas pentru totdeauna pe pământurile cucerite, au fost asimilaţi de populaţia locală şi din păgâni au devenit creştini.

Luptători şi navigatori

Luptători şi navigatori de temut - aşa sunt cunoscuţi vikingii în istorie. Arme aveau toţi nordicii liberi: unui viking bogat nu-i lipseau coiful, scutul, cămaşa şi sabia, iar pe măsură ce se cobora pe scara socială şi armele din dotare erau mai puţine. Dar topoarele pe care le foloseau făceau adeseori diferenţa în luptă. Acestea erau mânuite cu ambele mâini şi puteau tăia coifurile sau scuturile din metal.
La capitolul nave, vikingii s-au dovedit a fi buni constructori: şi-au construit vase mari, pentru război şi nave mici – knar – pentru comerţ. Ambele tipuri erau însă rapide şi uşor de manevrat. Şi priceperea lor a mers şi mai departe, aşa că unii specialişti consideră că hărţile întocmite de vikingi pentru oceanul Atlantic diferă doar cu vreo 2% de cele realizate în zilele noastre, cu ajutorul măsurătorilor prin satelit.
Ucigaşi şi artişti
Vikingii păgâni nu au ezitat să jefuiască mănăstiri, să ucidă călugări sau să-i ia prizonieri pentru a-i vinde mai târziu ca sclavi. Sunt doar câteva dintre actele care i-au făcut temuţi în vreme. Nici ritualurile barbare nu au fost mai bine receptate. La moartea unei căpetenii, corpul acestuia era fie depus pe o navă şi incendiat, fie înhumat alături de oameni vii, femei şi sclavi care trebuia să-l slujească pe cel mort şi în Walhalla.
Şi totuşi, vikingii şi-au dovedit capacitate de a întemeia adevărate oraşe, bine structurate, şi-au dovedit uşurinţa de a se integra în alte societăţi. Ce a frapat însă a fost îndemânarea lor artistică. Temuţii luptători lucrau cu pricepere lemnulul, metalul, pielea şi oasele, făceau textile şi bijuterii.

Fără coifuri cu coarne

Coifurile cu coarne şi craniile folosite pe post de pahar sunt două dintre miturile ce se leagă de obicei de numele vikingilor. E fals, spun istoricii. Ei subliniază că astfel de coifuri cu coarne nu au fost folosite în lupte de scandinavi, dar că ele sunt cunoscute la triburi nordice anterioare vikingilor şi, adaugă cercetătorii, nu e exclus că aceste coifuri cu coarne să fi fost folosite în diferite ritualuri.
Semne de întrebare ridică şi utilizarea craniilor pe post de vase pentru băut. Nu există dovezi în acest sens, spun cercetătorii. Şi tot ei mai dărâmă un mit: cel al vikingilor murdari. Se pare că aceştia foloseau briciul şi săpunul, mai ales că părul blond era o mândrie pentru ei. În Anglia, îşi făcuseră o reputaţie de excesiv de curaţi, pentru că obişnuiau să facă baie o zi pe săptămână. Sâmbătă era denumită “laugardagur”, adică ziua de spălat.
Saga şi eroi
Ingolfur Arnarson, cuceritorul Islandei, ingvar, conducătorul marii expediţii pe ţărmurile Mării Caspice, erik cel Roşu, Thorgils, fondatul Dublinului, Harald Klak, Brodir – sunt doar câţiva dintre vikingii al căror nume şi ale căror fapte sunt amintite de istorie. Multe dintre poveştile lor se regăsesc în saga..