Vă mai amintiţi desigur de lecţiile de geografie din şcoala generală când învăţam că Sahara este cel mai mare deşert fierbinte al Terrei, dar poate nu ştiaţi că aici a trăit unul dintre cei mai mari dinozauri sau că în 1979 un fapt nemaipomenit a avut loc: a nins în Sahara. Câteva dintre secretele deşertului le aflăm astăzi.
Mare fără apă
Gândiţi-vă care a fost cea mai intensă căldură pe care aţi suportat-o vreodată în România... adăugaţi încă vreo 15-20 de grade Celsius şi vă puteţi imagina cum e viaţa în Sahara pe timpul zilei, pe un soare dogoritor care îţi usucă gâtlejul şi te lasă fără răsuflare. Şi acum imaginaţi-vă nisip cât vezi cu ochi... aceasta este Sahara, un deşert cu mulţi ani de istorie şi o poveste interesantă.
Prima enigmă de dezlegat este cea a denumirii: Sahara provine fie din dialectul Tuareg şi înseamnă „deșertul de nisip", fie din expresia „sahraa” sau „es-sah-ra” care înseamnă sterp, steril. Printre romani, locul a devenit faimos sub numele de Deserta”, iar pentru arabi, Sahara poartă numele de „Bahr bela ma”, adică "Mare fără apă".
Şi acum să vedem cât este de mare acestă mare fără apă? Sahara se întinde în nordul Africii, pe 9.400.000 kilometri pătraţi, adică e puţin mai mică decât SUA sau Europa. În ceea ce priveşte relieful, să ştiţi că nu avem de-a face doar cu dune de nisip, ci şi cu munţi (Hoggar, Tassili n'Ajjer, Tibesti) sau cu cratere făcute de meteoriţi (cel mai mare dintre ele măsura 31 km).
Pe o asemenea suprafaţă nu e de mirare că atât clima, cât şi vegetaţia cunosc destule variaţii de la o zonă la alta şi, mai ales, în areale care fac tranziţia spre deşert: în nord, precipitaţiile din timpul iernii ajută la supravieţuirea câtorva păduri, în sud, ploile din iulie şi august, cu o medie de 100-200 mililitri întreţin pajişti, iar în regiunile montane Tibesti-Jebel se întâlnesc palmieri şi oleandri. Şi clima mai are câteva surprize: media temperaturilor e de 38 grade Celsius, dar mercurul din termometre poate urca până la 58 grade în timpul zilei şi poate coborî la -10 în timpul nopţii. Diferenţe apar şi între temperatura la sol şi cea în aer: 30 grade Celsius, respectiv 70 grade. Minima absolută a fost de -18 grade. Şi tot la capitolul curiozităţi climaterice, vă mai spunem că în 18 februarie 1979, în sudul Algeriei a nins pentru prima oară, iar în octombrie 2008 capitala statului a fost inundată. Zăpadă se întâlneşte o dată la câţiva ani şi pe culmile muntoase din Tibesti şi Ahaggar.
Şi Sahara a fost verde
Deşert acum, zonă plină de verdeaţă odinioară. Sahara le-a rezervat destule surprize cercetătorilor care au constatat că în urmă cu 9.000, cu 50.000 şi 120.000 de ani, nivelul mai ridicat al precipitaţiilor a determinat formarea unei vegetaţii de preerie şi a numeroase păduri.
În sprijinul teoriilor a venit şi descoperirea unui cimitir, plin de schelete umane, de peşti şi crocodili. Cimitirul datează de acum 10.000 de ani şi se pare că oamenii îngropaţi aici ar fi trăit în urmă cu 8.000 de ani şi 4500 de ani.
Deşertificarea acestui teritoriu a început în urmă cu cinci milioane de ani, dar perioadele de respiro -adică de precipitaţii mai pronunţate - au favorizat apariţia agriculturii. Primele dovezi ale unei civilizaţii agricole datează din jurul anului 4000 î. Hr. De la începtul erei noastre, deşertificarea a fost tot mai pronunţată, ceea ce a făcut ca în secolul al III-lea, caii să fie înlocuiţi cu cămile.
Teoriile despre viitorul Saharei împart lumea ştiinţifică în două tabere: pe de-o parte există avertismente cu privire la înaintarea deşertului şi, în consecinţă, de câţiva ani se discută despre "construirea unui zid verde" care să împrejmuiască Sahara de la vest, la est. Zidul ar urma să aibă o lungime de 6000 km şi să fie construit din gresie. Alţi specialişti susţin dublarea zidului cu o perdea de copaci. Pe de altă parte, semnale recente susţin un punct complet diferit: se pare că Sahara se... înverzeşte încet dar sigura datorită precipitaţiilor amplificate.
Sticlă de 7000 de ani, desene în peşteri de 10.000 de ani
Peştera înotătorilor. Nu ştiu dacă denumirea vă spune ceva, dar să ştiţi că peştera a primit acest nume datorită desenelor rupestre ce înfăţişează oameni înotând. Creaţiile au nu mai puţin de 10.000 de ani vechime şi sunt rodul vremurilor în care Sahara cunoştea verdeaţa şi apa în cantităţi mult mai generoase. O astfel de teorie este acceptată, dar la prima ei enunţare, în 1934, de către exploratorul maghiar László Almásy, a iscat destule zâmbete. Peştera apare în filmul şi în cartea intitulate "Pacientul englez", dar notorietatea astfel dobândită nu i-a fost de mare folos pentru că vizitatorii au ţinut cu orice preţ să aibă ca suvenir desene din această peşteră. În consecinţă, au tăiat bucăţi din pereţii peşterii sau i-au udat cu apă pentru a obţine un mai bun contrast în fotografii. Peştera se găseşte în sud-vestul Egiptului.
Când vine vorba de vechime, Sahara se mai laudă cu ceva: cu cele mai bătrâne bucăţi de sticlă, rezultate prin răcirea rapidă a lavei. Cel mai vechi obiect din sticlă propriu-zisă se consideră a fi o amuletă albastră, descoperită în Egipt şi datată în anul 7000 î. Hr.
Senzaţie au făcut nu doar bucăţile de sticle şi desenele rupestre, ci şi urmele şi oasele celor mai mari dinozauri care a trăit pe Terra. Descoperirea a fost făcută de echipa paleontologului Lacovara, care a excavat nu mai puţin de 7000 de kilograme de fosile, inclusiv un humerus de aproape 200 kilograme. Vertebrele fosile au dimensiunea de 135 metri.
Sahara rutelor comerciale
Vă gândiţi poate că deşertul a fost cucerit abia de curând? Nici gând. Sahara de astăzi a fost străbătută de rute comerciale din timpuri preistorice, dar climaxul a fost atins în secolele VIII-XVI. Ruta Darb el-Arbain lega Egiptul de Sudan şi era folosită în mileniul IIII î. Hr. pentru transportul aurului, condimentelor, grâului şi fildeşului. Toate oazele importante au fost transformate în popasuri de călători, iar romanii au construit chiar şi un lanţ de fortăreţe pentru a proteja această rută. Herodot descria această rută drept "drumul de 40 de zile".
În Evul Mediu, rutele din Sahara au devenit drumuri ale sclaviei. Mulţi africani au fost trimişi în nordul continentului pentru a fi sclavi sau concubini în casele albilor sau pentru a servi ca soldaţi în armate. Se estimează că între secolele X-XIX, aproape 7.000 de sclavi străbăteau anual aceste rute.
Astăzi, rutele comerciale de altădată aproape că au fost date uitării, doar drumurile scurte de la Agadez la Bilma şi de la Timbuctu la Taoudenni mai sunt folosite uneori. Unii tuaregi călătoresc încă, pe camile, 1500 de mile timp de şase luni, în fiecare an, pentru a face comerţ cu sare.
Şi pentru că am pomenit de tuaregi să mai spunem că aceştia controlau odinioară comerţul în Sahara. Trăind în deşert, tuaregii au devenit buni astronomi, buni cunoscători ai constelaţiilor şi stelelor: Azzag Willi indică ora la care caprele trebuie smulse, Shet Ahad este numele pe care îl poartă cele şapte surori ale nopţii, Amanar este steaua luptătorului în deşert. Vechile legende spun că în trecut, tuaregii locuiau în grote, numite akazam, sau dormeau în vârfurile salcâmilor.
Tuaregii fac parte din populaţia berberă, cea mai veche locuitoare a Saharei. Berberii sunt cei care au ocupat şi ocupă încă două treimi din suprafaţa totală a deşertului Sahara. Alături de berberi, egiptenii, fenicienii şi grecii au încercat să stăpânească deşertul.
* În luna februarie a acestui an, Paul Dicu din Constanţa a fost primul român care a reprezentat România la Maratonul Sahara. A alergat 42,195 km, la temperaturi de 39 grade. În competiţie au intrat 450 sportivi din 35 de ţări. Maratonul este organizat pentru a atrage atenţia asupra poporului Saharawi care trăieşte în exil în sudul-vestul Algeriei, după ce Marocul a ocupat Sahara de Vest.
* Printre exploratorii Saharei se numără Leo Africanul (căruia îi datorăm descrierea de secol XVI a oraşului Timbuctu), maiorul Daniel Houghton (cel căruia i s-a încredinţat sarcina să găsească Timbuctu în secolul al XVIII-lea, maiorul Alexander Gordon Laing (a traversat Sahara în secolul al XVIII-lea), René Callié (primul francez care a ajuns în Timbuctu), Dixon Denham (primul european care a ajuns la lacul Ciad), Gustav Nachtigal (a explorat Tibesti şi a traversat Sahara), Georges Marie Haardt şi Louis Audouin-Dubreuil (primii exploratori care au reuşit să traverseze Sahara cu maşina).
* Islamul a fost introdus în deşertul Sahara în secolul al VII-lea şi a fost nevoie de aproape patru decenii până ce convertirea populaţiei a avut loc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu