Damasc: oraşul lui Ioan Botezătorul şi Sf. Pavel sau cea mai bătrână capitală a lumii

Capul Sf. Ioan Botezătorul se găseşte în Moscheea Umayyad, pe drumul Damascului i s–a arătat Iisus Hristos celui care avea să devină Sf. Apostol Pavel; aici s–a născut Avraam şi aici l–a ucis Cain pe fratele lui, Abel. Vorbim de Damasc, oraşul pomenit în Sfânta Scriptură, oraşul care se laudă cu titlul de cea mai bătrână capitală a lumii şi oraşul în care vechiul patrimoniu architectural e în mare pericol.

Damasc. Chiar dacă istoria nu a fost niciodată printre materiile favorite la şcoală, e imposibil ca simpla pomenire a acestui nume să nu işte două-trei gânduri despre vechiul oraş. Că pe Drumul Damascului i s-a arătat Iisus Hristos lui Saul convertindu-l şi transformându-l în Sf. Paul e aproape imposibil să nu şti; dar poate îţi mai aduci aminte că e capitala Siriei, iar lângă termenul capitală e musai să aşezi sintagma ”cea mai bătrănă din lume”. În Damasc mai sunt însă multe de descoperit.
Peste 9000 de ani numără Damascul, iar dovezi arheologice au fost găsite în bazinul râului Barada. În plus, datarea cu Carbon-14 a atestat faptul că zona Tell Ramad, aflată acum la periferia oraşului e locuită de pe la 6300 î. Hr.
Numele Damasc a apărut pentru prima dată în lista geografică a faraonului Tutmes III în secolul al XV-lea î. Hr. În lumea arabă, oraşul este numit Dimashq al-Sham, denumire prescurtată adeseori în Dimashq sau al-Shām. Termenul Damasc provine din denumirea grecească, ce are rădăcini în aramaică şi ar avea semnificaţia de „loc cu apă”.

Istorie de 9 milenii
Damascul are o vechime de peste 9000 de ani, iar marea istorie scrisă începe în jurul anului 1350 î. Hr., odată cu scrisorile Amarna. Totuşi abia aproape 200 de ani mai târziu, Damascul a fost considerat un oraş important, odată cu venirea arameilor, care şi-au stabilit aici capitala regatului. De aramei se leagă şi prima construcţie sacră din oraş: un altar ridicat pentru a-l onora pe zeul Hadad.
Cu suişuri şi coborâşuri a fost istoria pentru actuala capitală a Siriei. Astfel, oraşul a fost distrus de asirieni în anul 732 î.Hr.; a devenit capitala satrapiei Trans-Eufrat; a fost scenă de război între imperii după moartea lui Alexandru cel Mare, a renăscut în epocile romană şi bizantină, a fost capitala califatului ce se întindea de la oceanul Atlantic până în Valea Indusului şi Asia Centrală; în 1348–1349, jumătate din populaţia oraşului a fost ucisă de ciumă, iar în 1840, mii de creştini au fost ucişi şi alte mii au fost salvaţi prin intervenţia lui Abd al-Qadir şi a soldaţilor săi. De asemenea, Damascul a fost punct de plecare pentru pelerinii care plecau spre Mecca şi Medina, iar după cel de-al doilea război mondial a devenit capitala Siriei. După 1955, districtul Yarmouk a devenit casă pentru mii de refugiaţi palestinieni.
În prezent, 57% dintre locuitorii Damascului sunt musulmani sunniţi, 33% sunt musulmani alawi, iar 10% sunt creştini. Se spune că în Damasc există peste 2000 de moschei, iar cea mai importantă biserică creştină este Capela Sf. Pavel. În suburbia Saufanieh au fost raportate mai multe apariţii ale Sf. Feciore Maria între anii 1982-2004.

Oraşul vechi
Pe 128 de hectare se întinde oraşul vechi din Damasc, iar aici pot fi văzute cele şapte porţi ale cetăţii, cea mai veche datând din epoca romană. Pe poarta Kisan se spune că ar fi plecat Sf. Pavel din Damasc, iar locul este marcat printr-o capelă.
Şi tot în vechiul oraş, islamismul întâlneşte creştinismul: pe de-o parte, aici se găsesc moschei, mausolee, medrese (şcoli islamice), iar pe de altă parte tot aici se află Capela Sf. Pavel, Casa Sf. Anania. Mai mult, o profeţie spune că pe vârful Moscheei Omeyyazilor va coborî Iisus la Judecata de Apoi.
Şi tot în vechiul oraş e musai să vedeţi Strada Dreaptă sau Via Recta, unde se găsesesc multe magazine cu suvenire şi produse tradiţionale specifice locului.
Deşi încărcat de istorie, vechiul Damasc a căzut în ruină, iar fenomenul s-a accentuat în anii 1995-2005  când peste 20.000 de persoane s-au mutat în cartierele mai noi, astfel încât multe case au rămas nelocuite şi neîngrijite. În 2007, autorităţile locale au anunţat că vor demola case din vechiul oraş pe o lungime de 1400 metri; ca răspuns, UNESCO a introdus vechea aşezare pe lista celor 100 de situri aflate în mare pericol, iar în 2010 Global Heritage Fund a nominalizat Damascul în top 12 al siturilor aproape imposibil de recuperat. În noiembrie 2006, zona protejată Souk El Atik a fost pusă la pământ în trei zile.

Moscheea Umayyad de la Sf. Ioan Botezătorul la Sf. Petru
Una dintre cele mai vechi şi cele mai mari moschei din lume este Umayyad sau “Marea Moschee” din Damasc. A fost ridicată după cucerirea oraşului de către arabi în anul 634, pe locul unei biserici creştine închinate Sf. Ioan Botezătorul. Biserica data din timpul lui Constantin I şi adăpostea capul Sf. Ioan Botezătorul, relicvă ce se găseşte şi acum la un altar din moschee. Aici a venit să se închine Papa Ioan Paul  al II-le în 2001, fiind astfel primul papă care a intrat într-o moschee.
În zona moscheii sunt îngropaţi Saladin, întemeietorul dinastiei Ayyubid,  şi cea mai mică fiică a lui Husein ibn Ali.
În moschee sunt înglobate şi trei minarete. Cea mai veche este Minareta miresei; anul exact al construcţiei nu este cunoscut, dar se pare că datează din secolul al IX-lea;  cea mai înaltă este Minareta lui Iisus, iar Minareta Qaitbay a fost ridicată de sultanul Qaitbay în anul 1488.
Şi pentru că vorbim de moschee, trebuie să menţionăm şi şcolile islamice sau medresele. Cea mai vestită din Damasc este Nur al-Din. A fost prima medresă regală din oraş, fiind construită în 1167 de Nur al-Din, conducător al Siriei. Astfel, aici se găsesc mausoleul fondatorului, şcoala propriu-zisă şi o moschee.
La capitolul musai de vizitat intră Palatul Azem: a fost construit în 1750 ca reşedinţă pentru guvernatorul otoman al Damascului As'ad Pasha al-Azm, iar acum găzduieşte Muzeul Artelor şi Tradiţiilor. Palatul Azem este privit ca un excelent exemplu al unei case tradiţionale, specifice locului. Este alcătuit din mai multe corpuri de clădire, grupate pe două aripi: haremul şi salamlik. În harem locuiau membrii familiei, iar în salamlik se găseau bucătăria, camerele servitorilor, băile , camerele oaspeţilor, saloanele de recepţie, fântânile în cascadă.  Bazalt, marmură şi lemn pictat fac casă bună în arhitectura palatului.
Şi cine ajunge în Damasc ar putea să mai viziteze unul dintre puţinele hanuri tradiţionale, numite khan: Jaqmaq,  As'ad Pasha, Sulayman Pasha. Khan Jaqmaq a fost construit în 1419-1420 şi a primit numele prinţului Sayf al-Din Jaqmaq, celelalte două fiind construite în secolul al XVIII-lea

Librărie de la 1277
Az-Zahiriyah este librăria fondată la 1277, de un sultan. Iniţial a fost şcoală publică.  Aici se găsesc peste 13000 de manuscrise clasice islamice, cele mai vechi fiind Imam Ahmad ibn Hanbal’s Kitab al-zuhd şi Kitab al-fada'il. De asemenea se găsesc manuscrise ce datează de la sfţrşitul secolului al IX-le, din secolele X-XII..