Mănăstirile de aur ale Bucovinei

De sute de ani, oameni de toate vârstele vin aici să se roage. Sunt loc de închinare, locuri de pelerinaj, mai ales în preajma marilor sărbători ortodoxe. Ele sunt, în acelaşi timp, şi obiective turistice: mii şi mii de turişti poposesc anual în mănăstirile din Bucovina, cunoscute şi recunoscute pentru frescele exterioare. Humor, Voroneţ, Arbore, Suceviţa şi Moldoviţa sunt cele cinci mănăstiri aflate în patrimoniul UNESCO şi premiate cu “Mărul de Aur” în 1975 de către Uniunea Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism.

Mănăstiri şi biserici, multe dintre ele având o valoare deosebită, sunt presărate pe tot întinsul Bucovinei. Aici s-a întreţinut flacăra credinţei timp de sute de ani, aici s-au format puternice nuclee de cultură şi creaţie artistică. Şi tot ele au devenit embleme ale României, atracţii turistice, aşa că astăzi vă spunem câte ceva despre ce oferă mănăstirile Humor, Voroneţ, Arbore, Suceviţa şi Moldoviţa celor care vin să cunoască o arta veche de cinci secole.

Mănăstirea Humor, deschizătoare de drumuri

Este una dintre cele mai vechii ctitorii ale evului mediu moldovenesc, iar, în 1530, prin construcţia actualei bisericii s-a inaugurat şirul mănăstirilor pictate în exterior. Frescele exterioare ale Humorului au fost realizate în 1535 de Toma Zugravul, iar opera sa a fost descrisă drept "o sărbătorească orchestraţie de culori calde, pe suportul cărora roşul se detaşează cu strălucire" (istoricul Vasile Drăguţ). Deplina artă a meşterului este vizibilă în pictura de valoare unică a Mariei cu Pruncul, în Imnul acatist (24 de strofe-scene) de pe peretele sudic, în monumentala imagine a Asediului Constantinopolului sau în Cin - procesiunea de sfinţi , îngeri, profeţi, ierarhi, martiri şi cuvioşi.
Arhitectura lăcaşului prezintă un interes deosebit pentru că aici apare, pentru prima dată în construcţia bisericilor din Moldova, pridvorul deschis şi o încăpere numită tainţă, unde se se păstrau obiectele de preţ, în zilele de răstrişte.

Capela Sixtină a orientului
Frescele au făcut-o faimoasă, dar o culoare o face unică în lume: albastrul de la Mănăstirea Voroneţ. A fost ridicată de Ştefan cel Mare în 1488, pe locul schitului din lemn al lui Daniil Sihastrul, şi a fost pictată o jumătate de secol mai târziu. Biserica de dimensiuni reduse are ce oferi celui care alege să vină aici. În primul rând te izbeşte albastrul, aidoma cerului la Voroneţ, un albastru ridicat la rangul verdelui Veronese şi roşului Titzian.
Şi mănăstirea mai are un atu: scena Judecăţii de Apoi zugrăvită pe peretele exterior de apus. Imaginea lui Dumnezeu Tatăl, râul de foc în care păcătoşii îşi află chinurile, cumpăna care cântăreşte faptele bune si faptele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete, raiul, iadul, Sfântului Duh simbolizat în forma unui porumbel, Protopărinţii neamului românesc –toate alcătuiesc o compoziţie unică în arta orientului creştin. Din impresionantă frescă nu lipsesc instrumente muzicale moldoveneşti (bucium, cobză), ştergare, veşminte populare.
Interiorul bisericii păstrează ansamblul iconografic din vremea lui Ştefan cel Mare, cu Patimile lui Iisus, Intrarea în Ierusalim, Rugăciunea de pe Muntele măslinilor, Coborârea de pe cruce, Sfântul Teodor.

Moldoviţa Mărului de Aur
A fost ridicată în 1532, prin grija lui Petru Rareş, iar după acordarea Mărului de Aur, Mănăstirea Moldoviţa a fost aleasă să fie păstrătoarea lui. Mărul de Aur e doar una dintre atracţii, pentru că mănăstirea are destule comori. Pictura exterioară e dominată de roşu-brun şi datează din 1537. În pridvorul deschis e zugrăvită Judecata de Apoi, pe faţada sudică- Rugul lui Moise, Arborele lui Iesei, dar, la fel ca şi în cazul altor mănăstiri bucovinene, pictorii Moldoviţei nu au uitat de filosofii antici, de sfinţii militari sau de asediul Constantinopolului, aşa că pictura Moldoviţei reprezintă un tot unitar de cultură generală. Şi încă ceva, cine priveşte aceste picturi, interioare sau exterioare, nu poate trece cu vederea talentul de miniaturist al pictorului sau realismul cu care sunt înfăţişate personajele. În interior, atrage atenţia Răstignirea, socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile Bucovinei.
Un jilţ domnesc din vremea lui Petru Rareş, cea mai valoroasă operă de acest fel din Moldova, broderiile dăruite de Voievodul Ştefan, un epitaf broadat din secolul al XVII-lea sunt alte câteva comori cu care Moldoviţa întâmpină vizitatorii.

Mănăstirea Arbore
În 1503, Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ştefan cel Mare, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca. Douăzeci de ani mai târziu, a fost înmormântat în ctitoria sa, iar chivotul de mormânt al ctitorului (din pronaos) este apreciat ca cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina. Motivele care au stat la baza introducerii Mănăstirii Arbore pe lista patrimoniului UNESCO sunt însă mai multe şi în centrul lor stau frescele realizate de zugravul Dragoş Coman. Zugravul, format şi pe meleaguri străine, a uimit prin sinteza îndrăzneaţă între elementele orientale şi occidentale. Imnul acatist, asediul Contantinopolului, Cinul - toate ţin de tradiţie, dar lor li se adaugă imaginea apărătorului de moarte Cristofor cu pruncul Iisus pe umăr, o imagine unică pentru Moldova şi o dovadă a influenţei picturii murale din ţările catolice. Geniul pictorului se vădeşte însă cel mai bine în ansamblul de miniaturi de pe faţada de apus: este considerat cel mai bine realizat din toată pictura epocii Stefan cel Mare-Petru Rareş.

"Testamentul artei moldoveneşti", la Suceviţa
Cu mănăstirea Suceviţa se încheie epoca marilor creaţii din secolul al XVI-lea, fapt ce l-a determinat pe cercetătorul francez Paul Henry să declare că aici s-a scris "Testamentul artei moldoveneşti". Biserica este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti şi face notă aparte prin cele două mici pridvoare deschise, pridvoare de influenţă muntenească, amplasate pe laturile de sud şi nord. Influenţa artei munteneşti este vizibilă şi în pictura interioară, prin subiecte mai puţin obişnuite cum ar fi Cortul Mărturiei, din altar.
La capitolul fresce exterioare, mănăstirea se remarcă prin Scara lui Ioan Climax (pe peretele nordic), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte. Trebuie subliniat faptul că Mănăstirea Suceviţa este singura din grupul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina care îşi păstrează latura de nord. În schimb, peretele de vest nu este pictată: se spune că zugravul care lucra în paralel pentru Movileşti şi la mănăstirea Teodoreni (Burdujeni) a căzut de pe schela Suceviţei şi a murit.