Muzeul Icoanelor pe Sticlă

Faima lor a depăşit demult graniţele României, aşa că turişti din Europa, America sau Asia vin aici să le admire. Sunt icoanele pe sticlă din Sibiel, icoane pictate de ţărani români în urmă cu 300 sau 200 de ani. Sunt icoanele pe sticlă pe care care părintele Zosim Oancea le–a strâns într–un muzeu, în cea mai reprezentativă colecţie de gen din lume.


La Muzeul de Icoane pe Sticlă "Zosim Oancea" din Sibiel ne-am propus demult să ajungem, dar nu am reuşit decât în urmă cu câteva zile când ne-am luat inima-n dinţi şi am pornit să înfruntăm gerul din preajma Bobotezei. Nici nu bănuiam însă cât de aprig va fi frigul: după căldura adormitoare din maşină, deşteptarea a fost rapid dată de frigul din Muzeul de Icoane din Sibiel. E frig în muzeu, mai frig decât afară, aşa că o vizită de iarnă e mult scurtată de frigul care-ţi pătrunde în oase. Ce te face să mai uiţi de frig? Mulţimea celor aproape 700 de icoane şi căldura cu care te întâmpină şi cu care îţi povesteşte Valerica Niţescu despre muzeu şi creatorul lui. Dar să-o luăm cu începutul.

Muzeul părintelui Zosim Oancea

La muzeu se ajunge uşor; chiar dacă nu ai şti unde se află, întâlneşti cu siguranţă un localnic care să te îndrume: sunt cu toţii obişnuiţi să fie întrebaţi de muzeul care a devenit cunoscut în România, în Europa şi pe alte continente prin colecţia de icoane. E cea mai reprezentativă colecţie de acest gen din România şi din Europa, aşa că are parte de destui vizitatori – români şi turişti din străinătate.
Clădirea albăstruie a muzeului se găseşte în imediata apropiere a bisericii din sat, biserică din 1765, aşa că o vizită la muzeu e musai să fie completată de un popas în biserică. Dar să ne oprim pentru început la muzeu. Bazele lui au fost puse în 1969, când preotul Zosim Oancea a început să strângă vechi icoane de la oamenii din sat. A gândit un muzeu pentru ele, dar donaţiile sătenilor şi achiziţiile părintelui Zosim Oancea au făcut ca în curând clădirea să fie prea mică pentru mulţimea icoanelor. Aşa că, în anii comunismului, preotul Zosim Oancea a construit, lângă biserică, un nou sediu pentru Muzeul de Icoane pe sticlă. Acum, pe pereţii albi ai muzeului sunt înşiruite, pe unul sau pe două rânduri, aproape 700 de icoane pe sticlă: provin din zone diferite ale României şi din diferite secole.

Icoane de 300 de ani

"Cele mai vechi icoane sunt din secolul al XVIII-lea. Au fost pictate la Nicula după 1700. Icoanele erau pictate de ţărani, aşa că de multe ori autorii lor nu sunt cunoscuţi", spune Valerica Niţulescu. Ramele înnegrite şi uneori uşor mâncate de carii, sticla uneori crăpată, semnele chirilice îţi indică icoanele aflate la veritabila vârstă de 300 de ani. Maica Domnului, Sf. Gheorghe sau Sf. Vasile, îngeri te privesc din ele. În faţa fiecărei icoane ai putea să zăboveşti minute în şir să-i studieze cromatica, linia desenului... oricum, privindu-le cu atenţie descoperi că icoanele nu reprezintă doar evlavia celui care le-a pictat, ci şi sentimentul naţional pentru că în icoane Fecioara Maria poartă naframă ca în Moldova sau şorţ ca în zona Clujului.
Mici plăcuţe îngălbenite de vreme se regăsesc pe fiecare icoană. Aici sunt înscrise numele donatorilor: familii din Sibiel, din localităţile dimprejur sau din alte zone ale ţării. Pe unele icoane se desluşesc şi anii când au fost pictate: 1877, 1888, 1892. "Sunt puţine icoanele datate, iar în cazul altora cunoaştem autorul. Avem icoane pictate de Matei Ţânforea, de Savu Moga, cel care picta icoane doar în Postul Paştelui şi în cel al Crăciunului. Din  Mărginimea Sibiului îl avem pe Ion Morar şi pe fiicele sale Emilia şi Elisabeta", explică Valerica Niţescu. De la o icoană la alta călătoreşti pe Valea Mureşului, pe Valea Sebeşului, prin zona Braşovului şi a Făgăraşului, prin Mărginimea Sibiului: priveşti icoane cu colorit sobru dar realizate pe foiţă de aur, icoane a căror pictură se apropie de cea clasică prin fineţea detaliului sau priveşti icoane dominate de culori tari.

Trăistuţe din scoarţă, lăzi de zestre, ouă încondeiate....

Două ore petrecute în muzeu sunt cu siguranţă insuficiente ca să poţi cerceta icoanele din Sibiel sau celelalte exponate care se alătură colecţiei de icoane. Dacă nu aţi văzut încă trăistuţe din scoarţă de cireş utilizate odinioară în transportul alimentelor, lăzi de zestre din anul 1832, chisături pentru tocat carne, căutaţi-le cu privirea la Muzeul de Icoane din Sibiel. Le veţi găsi la etaj şi până să ajungeţi acolo veţi vedea costume tradiţionale din Sibiel, vechi de o sută de ani, sau veţi cunoaşte, prin intermediul tablourilor, personalităţile satului.
Şi pentru că veni vorba de vechi şi de tradiţional vă mai spunem că aici vă veţi simţi nu ca într-un muzeu, ci ca într-o casă tradiţională românească, unde icoana e la loc de cinste, unde icoana mai are încă ştergare ţesute aşezate deasupra ei, unde vârtelniţa aşteaptă într-un colţ sau unde lada de zestre se închide greu sub mulţimea covoarelor ţesute la război. Nu lipsesc nici ouăle încondeiate sau icoanele pe lemn, pictate în secolul al XVIII-lea.

Povestea bisericii

De la Muzeu la biserică sunt abia câţiva metri de străbătut, iar când uşa veche, din lemn, a bisericii se deschide, te năpădeşte un val de căldură şi un miros amestecat de mucegai şi lumânări. Vechea biserică a satului are cu ce să te impresioneze, dar trebuie să-i acorzi timp. Timp să cercetezi pictura înnegrită, broderiile de la Ierusalim sau... povestea ei. A fost zidită în 1765 şi a fost pictată de vestitul Stan Zugravul şi de fratele lui, în 1774, aşa că pe pereţii închişi la culoare se zăresc Sfinţii militari, Iisus Hristos pantocrator, chipuri de îngeri, sau registrul cu Papii dinaintea Marii Schisme, un registru pictat doar în câteva biserici din ţară.
Nimic neobişnuit veţi spune, dar istoria continuă. "Biserica a fost pictată în frescă. În secolul al XIX-lea, pictura se înnegrise, iar oamenii din sat au făcut ce au crezut că e mai bine pentru a o proteja: au acoperit-o cu var. Aşa a rămas biserica timp de o sută de ani, pentru că straturile de var au fost îndepărtate abia în 1965 şi fresca a fost restaurată sub conducerea preotului Zosim Oancea", adaugă Valerica Niţescu, în timp ce uşa grea a bisericii se închide în urma noastră.
***
Cu mintea plină de poveşti despre icoanele din Sibiel, despre părintele Zosim Oancea şi despre biserica din sat părăsim Sibielul. Promitem să revenim, chiar dacă va fi tot iarnă, chiar dacă va fi frig într-un muzeu în care icoane de 300 sau de 200 de ani nu au parte de condiţiile de umiditate şi temperatură necesare conservării.

Părintele Zosim Oancea

Zosim Oancea s-a născut în Alma şi a absolvit Facultatea de Teologie în 1935. Activitatea preoţească i-a fost însă întreruptă în 1948 când a fost arestat politic în baza acuzaţiei de complot împotriva statului. A petrecut 15 ani în temniţă şi alţi ani în lagărele de muncă silnică din Delta Dunării. La eliberare, îi este încredinţată Parohia din Sibiel, iar aici îşi începe opera de creaţie în 1964: Muzeul de Icoane pe Sticlă de la Sibiel. "Eu şi generaţia mea am dus o viaţă de suferinţă şi jertfă, dar nu ne-am pierdut încrederea în valorile noastre eterne. Ceea ce am reuşit să fac, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al atâtor oameni de bună-credinţă, este într-un fel o revanşă asupra călăilor generaţiei mele. Am învăţat mărturisirea, dar şi iertarea, iar icoana mi s-a părut dintotdeauna o împărtăşire a ochilor şi a sufletelor din bunătatea şi frumuseţea care ne leagă şi ne poartă pe toţi spre Cel ce a biruit lumea”, spunea părintele Zosim Oancea.

Aproximativ 15.000 de persoane vizitează anual Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel. Sunt turişti români, europeni, dar şi din Australia, Singapore sau Malaezia.  În 2007, anul Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu, numărul vizitatorilor a depăşit cifra de 17.000..