Marrakesh, oraşul roşu şi pământul lui Dumnezeu

Ziduri roşii, mirodenii, târguieli – sunt doar trei dintre lucrurile care pot sta la baza unei săptămâni de vis la Marrakesh. Sau, cel puţin, asta spun cei care au vizitat "oraşul roşu” din Maroc. Aşezarea a fascinat şi fascinează: se spune că, prin 1060–1070, descoperind ţinutul de vis, Abu–Bakr Ibn–Umar l–a vrut capitală, iar după 900 de ani, vechea citadelă exercită aceeaşi putere şi s–a transformat în Saint Tropez–ul African.



La poalele Munţilor Atlas se întinde Marrakesh, al doilea oraş ca mărime din Maroc şi fostă capitală imperială. Două supranume are aşezarea: “oraşul roşu”, datorită zidurilor sale, şi ”pământul lui Dumnezeu”, sintagmă ce reprezintă de fapt traducerea numelui din berberă: mur (n) akush, adică ”pământul lui Dumnezeu”. Un astfel de nume nu mai miră atunci când ajungi să vezi Marrakesh: de o parte, oraşul se învecinează cu Munţii Atlas, de altă parte cu nisipurile Saharei, iar aşezarea e o adevărată oază cu 130.000 hectare de verdeaţă şi 180.000 de palmieri, cu portocali, măslini, cu plante locale sau aduse de la mii de kilometri distanţă. Nici nu e de mirare astfel că aici şi-au stabilit reşedinţa scriitorii Juan Goytisolo şi Elias Canetti sau designerii francezi Yves Saint-Laurent şi Jean-Paul Gaultier.

O mie de ani

 Povestea Marrakeshului începe înainte de secolul al XI-lea, pe când zona era administrată de Aghmat, un oraş ce devenea tot mai aglomerat. Bakr Ibn-Umar, conducătorul Almoravid, a decis că e nevoie de o nouă capitală şi a ales un teritoriu neutru pentru triburile din zonă: aşa s-a ridicat Marrakesh. Lucrările au început în 1071, dar date fiind luptele dintre triburi, Bakr Ibn-Umar nu a apucat să vadă oraşul gata. În timpul domniei lui Yaqub al-Mansur (1160 – 1199), Marrakeshul a înflorit nesperat, atingând cea mai intensă perioadă de dezvoltare; bunăstarea s-a văzut şi în cultură, aşa că poeţi şi înţelepţi s-au stabilit în oraş şi tot atunci a început construcţia Moscheiei Koutoubia. Apoi, oraşul a devenit faimos pentru cei şapte sfinţi ai săi şi pentru festivalul ce le-a fost dedicat încă din secolul al XVII-lea.
Unul dintre aceşti sfinţi, Sidi Bel Abbas , este patronul spiritual al oraşului. S-a născut în Ceuta, dar s-a mutat în Marrakesh în 1145 sau 1146 şi, timp de mai mulţi ani, a trăit într-o peşteră, pe dealurile din apropierea oraşului. În cetate venea doar pentru rugăciunea comună din fiecare vineri. Cel care l-a convins să se mute în oraş a fost însuşi sultanul Yaqub al-Mansur, discipol al lui Sidi bel Abbas; şi tot sultanul i-a oferit o casă pentru învăţăcei. În secolele XX şi XXI, Marrakesh îşi păstrează caracterul cultural, aşa că poeţii se bucură de aceeaşi apreciere. Mohammed Ben Brahim Assarraj (1897 – 1955) a fost, în prima jumătate a secolului trecut, poetul oficial al oraşului, iar versurile lui sunt şi acum ştiute pe dinafară de locuitorii oraşului şi sunt de interpretate de artişti precum Karima Skalli.

Piaţa Djemaa el Fna, monument UNESCO

 Spectacolul din Djemaa el Fna se repetă în fiecare zi şi totuşi în fiecare zi e diferit. Totul se schimbă – vocile, sunetele, gesturile, oamenii pe care îi vezi şi îi auzi, mirosurile, gusturile... Piaţa, ca spaţiu fizic, adăposteşte o bogată tradiţie orală şi intangibilă”, spunea odinioară Juan Goytisolo, iar cuvintele sale rezumă motivaţia cu care UNESCO a inclus Piaţa Djemaa el Fna pe lista monumentelor protejate la nivel mondial. Muzicienii, oamenii care spun poveşti, plăcerea de a negocia cu comercianţii – toate acestea trebuie protejate, mai ales că sunt ameninţate de dezvoltarea economică şi mai ales că turişti le caută cu aviditate.
Piaţa se găseşte în partea istorică a oraşului, iar oferta e extrem de bogată: în prima parte a zilei, locul e dominat de comercianţi care vând de toate, de la apă şi portocale la genţi din piele; după-amiaza îşi fac apariţia îmblânzitorii de şerpi, iar seara locul le aparţine băieţilor care dansează Chleuh, magicienilor şi practicienilor de medicină tradiţională. Noapea se deschid standurile cu mâncare. Originea numelui pieţei este incertă: Jemaa vine de la termenul moschee şi probabil se referă la o moschee distrusă ce ar fi existat odinioară aici. Fna poate însemna moarte sau curte, aşa că numele pieţei poate fi tradus ca moscheea morţii sau curtea moscheiei. În luna aprilie a acestui an o explozie a avut loc în cafeneaua Argana, situată în centrul celebrei pieţe Djamaa el Fna. Explozia a provocat moartea a 14 persoane şi rănirea altor 20, dintre care numeroşi turişti.

Moschei şi morminte

 Dacă ajungeţi în piaţă, veţi ajunge musai şi la moscheia Koutoubia, care a fost botezată după piaţa de cărţi ce exista odinioară aici. De ce trebuie să o vedeţi? Poate pentru că moscheia are pentru Marrakesh aceeaşi importanţă ca Turnul Eiffel pentru Paris. Construcţia ei a fost definitivată în timpul domniei lui Yaqub al-Mansur, adică la sfârşitul secolului al XII-lea, şi a devenit model pentru Giralda din Sevilla şi pentru Turnul Hassan din Rabat. Are 69 metri înălţime, iar lungimea laturii laterale este de 12,8 metri. Şase camere suprapuse se găsesc în interior. Şi tot legat de această moscheie şi de minareta ei, se povesteşte că iniţial existau trei globuri realizate din aur pur, iar un al patrulea a fost donat de soţia lui Yaqub al-Mansur ca jertfă pentru că nu a putut posti în una din zilele Ramadanului. Toate bijuteriile ei au fost topite pentru a se construi cel de-al patrulea glob.
Din 1603 încoace, conducătorii Saadi au fost îngropaţi în Marrakesh, iar descoperirea mormintelor lor a provocat mare uimire în 1917. În primul rând, secole de-a rândul, intrarea în mausoleu a fost blocată, iar mormintele uitate. În al doilea rând, ele nu au fost distruse precum Palatul El Badi, iar apoi buna conservare a relevat o frumuseţe neştiută a decoraţiilor. 60 de membri ai dinastiei Saadi sunt îngropaţi aici. Palatele Incomparabilul palat -aşa era numit odinioară Palatul El Badi, a cărui construcţie a început în 1578 şi a durat 25 de ani. Astăzi se mai pot vedea doar ruinele, dar şi acestea sunt sugestive pentru cele 360 de camere pe care edificiul le avea odinioară, pentru curtea de 135 pe 110 metri, pentru piscina de 90 X20 metri.Totul era decorat cu marmură italiană şi cu aur, mult aur, adus din Sudan. Pe lângă poveşti frumoase, există şi poveşti înspăimântătoare, cum ar fi cea despre tunelul-închisoare în care regele îşi ţinea prizonierii. Să fie cel mai mare palat al vremii – cu acest gând a fost construit, în secolul al XIX-lea, Palatul El Bahia, adică palatul strălucirii. De asemenea, a fost menit să redea splendoarea stilului marocan şi esenţa islamului. Palatul a fost ridicat la dorinţa lui Si Moussa, marele vizir al sultanului şi trebuia să poarte numele soţiei preferate a vizirului. Şi pentru că vorbim de soţii, să ştiţi că haremul avea un perimetru generos: o curte vastă cu un bazin, ambele înconjurate de camerele soţiilor şi concubinelor. Grădinile Marrakeshului Pe sute de hectare se întind grădinile Marrakeshului: Agdal, Menara şi Majorelle. Grădina Agdal are o istorie de 800-900 de ani şi a găzduit destui sultani, mai ales că se află la sud de palatul regal din Marrakesh. Sultanul Mohammed IV a murit în cea mai mare piscină din grădină, iar succesorul lui, Moulay Hassan şi-a instalat haremul într-un pavilion din grădină.
Din secolul al XII-lea datează şi grădinile Menara, loc preferat al Sultanului Abderrahhmane care a şi dispus reabilitarea lor în anul 1869. Mult mai tânără e istoria la Majorelle, grădina datorată pictorului francez Jacques Majorelle. S-a stabilit la Marrakesh în 1919 şi şi-a construit o casă inspirată de arhitectura Palatului Bahia şi de stilul Corbusier. A pregătit el însuşi culoarea pentru faţadă: un albastru unic ce poartă acum numele de albastru majorelle. Şi nu s-a oprit aici şi a creat un mic eden cu peste 300 de plante înconjurate de zeci de fântâni. În 1980, Yves Saint Laurent şi partenerul său, omul de afaceri Pierre Bergé, au achiziţionat proprietatea, au reabilitat-o şi astăzi ea poate fi vizitată de oricine. Urna cu cenuşa lui Yves Saint Laurent a fost depusă în Gradinile Majorelle.

*** Cu astfel de frumuseţi nu e de mirare că Marrakesh atrage mulţimi de turişti, dar şi persoane gata sa investească în proprietăţi imobiliare. De fapt, Marrakesh a devenit Saint Tropez-ul African. Totul a început în 1999, când la o emisiune foarte populară în Franţa s-a vorbit despre palatele din Marrakesh care pot fi achiziţionate la preţuri mici. Şi uite aşa, cumpărătorii au dat năvală gata să achiziţioneze un riad, adică o casă tradiţională marocană, fie pentru uz personal, fie pentru a deschide pensiuni.Şi Marrakeshul a înflorit turistic, aşa că în Maroc vin peste 7 milioane de turişti anual, iar ţara le oferă de toate, de la autentic la “glamour”. De pildă, recent s-a redeschis complexul hotelier Mamounia, renovat cu 176 milioane de dolari, iar la inaugurare au participat acrobaţii de la Cirque du Soleil, Jennifer Aniston, Orlando Bloom şi Gwyneth Paltrow.