Da, ştiu. Nu credeţi că o veche biserică fortificată are farmecul plajelor bulgăreşti sau al staţiunilor turceşti. Da, ştiu că ograda noastră nu pare la fel de atractivă ca a altora, dar poate vă faceţi timp zece minute să cunoaşteţi, prin cuvinte şi imagini, unul dintre monumentele istorice ale Sibiului. Şi poate mai apoi veţi considera de cuviinţă să fiţi turişti acasă la noi, în judeţul Sibiu, în biserica fortificată de la Alţâna. Acolo se spun poveşti de acum şapte secole.
De la Sibiu la Alţâna sunt vreo 40 de kilometri. La o aruncătură de băţ, ar zice unii. Dar ce să văd acolo, ar riposta alţii... Pe unul dintre puţinii meşteri fierari ai Sibiului, pe una dintre ţesătoarele de vază ale Văii Hârtibaciului sau poate o biserică fortificată - monument istoric. Altfel spus, Alţâna e una dintre localităţile Sibiului în care turistul plecat să savureze viaţa la ţară s-ar putea înfrupta nu doar cu liniştea unei dimineţi molcome, ci şi cu o poveşti din trecut, istorisite în prag de seară.
Poveşti din Turnul Slăninilor
Cercetători-curioşi ai monumentelor istorice, aşa cum ne ştiţi, nu puteam exclude Alţâna din lista localităţilor ce trebuie vizitate. Biserica fortificată de secol XIII şi faima localităţii - fost leagăn al uneia dintre cele mai mari comunităţi săseşti din scaunul Nocrich - sunt motive suficiente pentru oricine încearcă un traseu al monumentelor istorice din Sibiu. În consecinţă, am "debarcat" la Alţâna şi, după indicaţiile primite, am bătut mai întâi la uşa lui Ioan Drotleff, cel care deschide porţile bisericii şi ale trecutului acestui lăcaş. Vizavi de casa lui, se înalţă semeaţă, asunsă de copaci, biserica fortificată. Intrarea nu se face, aşa cum ne-am aştepta, pe şirul de trepte ce pornesc din drum, ci lateral, prin curtea casei parohiale.
De cum deschizi uşa, te trezeşti într-o curte largă străjuită de ziduri pe care roşul cărămizilor dansează cu verdele lichenilor roşii şi griul tencuielii căzute. Curtea e de fapt o fortificaţie cu formă ovală şi măsoară 75 de metri de la est la vest şi 62 de metri de la nord la sud. Privind peste sat, biserica şi vreo două turnuri străjuiesc fortificaţia. "Erau mai multe turnuri înainte, dar s-au prăbuşit. Ăsta e turnul slăninilor. Ţineam cu toţii bucatele aici, fiecare familie avea locul stabilit, avea etichetă la bucate", spune Ioan Drotleff şi priveşte nostalgic spre turn, spre scara de lemn înnegrit pe care acum nu mai are curaj să o urce. E şubredă. Destul de şubrede par a fi şi sania veche şi jugul, ce au luat locul bucatelor în turn. Şi tot căutând cu privirea, în exteriorul turnului dai de urmele unui alt zid: "Aici a fost o poartă, dar s-a dărâmat", spune Ioan Drotleff. Poarta a împărtăşit soarta turnurilor; şi asta nu de ieri de azi, ci din 1914.
Orgă de la Johannes Hahn
De la Turnul slăninilor până la biserică, ai de făcut câţiva paşi. Peste biserică, secolele par să fi trecut mai uşor decât peste turnurile surate, aşa că de cum intri în lăcaş, dispare sentimentul că te afli într-un monument istoric şi atât. Sobrietatea interiorului şi zugrăveala scorojită sunt date uitării de cărţile de rugăciuni, aşezate teanc pe bănci, şi de plăcuţele de lemn ce indică versetele biblice. Ai impresia că în clipa următoare câteva zeci sau poate sute de enoriaşi se vor aşeza pe bănci, că preotul va urca în amvon, iar cântecele religioase intonate în limba germană vor năpădi biserica. Iluzie doar. Puţini sunt cei care asistă astăzi la slujbe. "Suntem doar vreo 70 de persoane. O dată la două săptămâni vine cineva să facă slujbă; iarna nu ţinem slujba în biserică pentru că e frig; mergem în casa parohială", povesteşte ghidul nostru în timp ce privirea-i cuprinde întreaga biserică.
"Vedeţi orga?! Cântă excepţional. De câte ori vine cineva de la Sibiu să cânte, o laudă. Orga e de pe la 1800", spune Ioan Drotleff. Sau chiar mai veche, dacă e să ne luăm după macroeticheta de afară: orga a fost construită în 1780 de sibianul Johannes Hahn, iar măiestria meşterului se vădeşte nu doar în acordurile ce mulţumesc muzicienii, ci şi în decoraţiunile ce înghit capetele tuburilor de orgă.
De la orgă la amvon, la altar, la memorialul dedicat eroilor căzuţi în război, la chipul lui Iisus de pe altar, privirea călătoreşte spre alte vremuri. La fel şi gândurile ghidului nostru: "Mai demult, în balcon stăteau feciorii, de o parte şi de alta. Fetele stăteau jos, în faţă", îşi aminteşte cu un zâmbet nostalgic Ioan Drotleff. Urma de zâmbet e încă vizibilă în timp ce ne îndreptăm spre poarta casei parohiale.
După o oră şi ceva de poveşti ale trecutului suntem gata să părăsim biserica fortificată din Alţâna. Ioan Drotleff coboară cu noi până la poarta cetăţii, apoi se opreşte. E aproape ora 13 şi rămâne să tragă clopotul pentru unul dintre fii satului, mort în Germania. "De obicei trag clopotul dimineaţa la ora 8 şi seara, la ora 6; sâmbăta, trag clopotul mai des. Urc vreo 80 de scări: 18 până aici la poartă, iar alte 70, în turn". Ne luăm la revedere de la ghidul nostru, dar înainte de a părăsi Alţâna, luăm la pas treptele ce urcă din stradă spre biserica fortificată. Câteva dintre ele sunt noi şi sunt turnate din ciment: la capătul lor însă dai de treptele vechi, din lemn, ce alunecă în sus, cu zecile, într-un culoar. La capătul culoarului: o uşă veche din lemn, dantelată cu fier. În spatele acestei uşi se ascunde biserica fortificată din Alţâna. Mergeţi să o vedeţi, aici vorbesc alte vremuri.
* Prima menţiune a localităţii Alţâna este din 1291, când aşezarea apare sub numele de "Olchona".
* Construcţia bisericii fortificate a început în secolul al XIII-lea, sub forma unei bazilici romanice. În secolul al XVI-lea, basilica a fost transformată în biserica hală de astăzi. În 1509, vistieria celor Şapte Scaune a cheltuit şase galbeni pentru şase butoaie de var destinate lucrărilor întreprinse la biserica din Alţâna. Marele clopot al bisericii datează din perioada dinaintea reformei luterane şi poartă următoarea inscripţie: "o rex glorie veni cum pace"..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu