Sarea. Un fel de condiment banal sau aur alb?

Nici doi lei nu costă un kilogram de sare, aşa că ai putea avea impresia după preţul ei mic, că sarea e un element neglijabil în alimentaţia şi în existenţa omului. Ei bine, nu e chiar aşa. Ştiaţi, de pildă, că sarea asigură transmiterea impulsurilor nervoase de la şi către creier sau că tot sarea controlează contracţiile muşchiului cardiac? Ce e sigur e faptul că strămoşii noştri o preţuiau mai mult decât noi: în Imperiul Roman, soldaţii au fost plătiţi în sare, iar mai târziu sarea a ridicat oraşe şi a năruit imperii, şi tot sarea a deschis drumuri prin deşertul Sahara.


Sarea este un mineral compus din clorură de sodiu; sarea se produce în diferite forme: sare nerafinată (sarea de mare), sarea rafinată (sarea de mare) şi sare iodată. Cum se obţine? Fie din apă de mare, fie din depozitele de sare sub formă de stâncă. Aceasta ar fi în câteva vorbe povestea sării; dacă cercetezi însă vezi că sarea are mult mai mult de spus: ştie poveştile caravanelor care străbat şi azi Sahara ducând aur alb, ştie poveştile Imperiului Roman şi al drumului cunoscut ca Via Salaria, şi ale indienilor Aymara din Anzii bolivieni.

De la Biblie la gabelle   

Că sarea e importantă în cultura umanităţii o dovedeşte chiar Biblia, acolo unde nu este menţionată doar ca aliment. De pildă, în Cartea lui Ezra, servitorii lui Artaxerxes I al Persiei îşi declară loialitatea faţă de rege spunând că au mâncat din sarea palatului, iar în Noul Testament, Iisus îşi îndemană discipolii să aibă sare cu ei. Dar sarea nu e importantă doar pentru creştini. În hinduism, ea e utilizată în ceremonii religioase, iar în cultul shinto sarea e folosită în ritualuri de purificare a locurilor şi oamenilor.
De preţ a fost sarea şi pentru romani: se pare că soldaţii imperiului erau adeseori plătiţi cu acest mineral, iar un drum al sării - Via Salaria - lega Roma de Marea Adriatică.
Sarea a ridicat şi Liverpool-ul de la statutul de sătuc la cel de oraş. Cum? Datorită faptul că prin portul de aici se făcea comerţul cu sare pentru o bună parte din calitatea totală folosită de omenire în secolul al XIX-lea.
Şi minele de sare ale polonezilor au avut o mare însemnătate în ridicarea imperiului în secolul al XVI-lea, iar puţin mai târziu veneţienii s-au luptat cu genovezii tot pentru sare. Mai mult, francezii au şi pus taxă pe ea. Taxa purta numele de gabelle şi a fost în vigoare din 1286 până în 1790.

De la Taoudenni la Timbuktu, pe cămile

Aur alb şi monedă de schimb a fost sarea pentru oamenii din Africa vreme îndelungată. Motivul e simplu: sarea îi ajuta să îşi conserve mâncarea, sarea îi hrănea şi pe ei şi animalele lor. Aşa se face că oameni şi cămile au străbătut şi străbat şi azi cei 664 de kilometri dintre Taoudenni şi Timbuktu. Călătoria durează vreo 40 de zile şi ca să o facă  oamenii suferă adeseori şi de foame, şi de sete, şi din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Când ajung într-o aşezare umană cumpără câteo capră pe care o taie şi a cărei carne o conservă apoi în... sare.
Caravanele ce transportă sare taie deşertul din octombrie până în martie, iar cel mai greu punct al drumului lui e, fără îndoială, Tanezrouft. Aici e cea mai uscată zonă din Sahara, aici e locul unde temperatura medie este de 48 grade Celsius. Nici nu e de mirare că mulţi oameni şi-au găsit sfârşitul aici. În 1805, de pildă, multe caravane şi-au oprit drumul aici pentru că puţul de apă secase.
La Taoudenni, poveştile cu sare se înmulţesc. Prima e cea a începutului: cele mai vechi mine datează din secolul al IV-lea. A doua cea a deţinuţilor politici: până în 1991, aici a fost lagăr pentru deţinuţii politici din Mali. Şi mai trebuie spus că în Taoudenni există două legi nescrise: femeile nu au ce căuta la minele de sare pentru că viaţa pentru ele ar fi prea grea, iar drumul până aici – insuportabil. A doua lege ţine de tradiţie şi îi îndeamnă pr localnici să folosească doar caravanele pentru transportul sării. E drept că, ărin deşert, au început să apară şi maşini pregătite să străbat Drumul sării până la Timbuktu, într-un timp mult mai scurt, dar cu costuri mai mari. Localnicii preferă însă să încarce câte patru blocuri de sare pe o cămilă pentru că banii obţinuţi pe unul dintre ele sunt ai lor şi mai  ştiu că negustorii din caravane le vor aduce minerilor şi veşti din satele natale şi uneltele necesare.
Şi mai sunt două locuri ce merită ştiute despre sarea din Taoudenni: adeseori blocurile de sare sunt lăsate moştenire în familie; aici sarea se măsoară cu palma.

Cea mai mare exploataţie salină

Pe 10.582 kilometri pătraţi se întinde cea mai mare exploataţie salină din lume: Salar de Uyuni din Bolivia. Locul se găseşte pe crestele Anzilor, la o altitudine de 3.656 metri şi arată  ca un pustiu de sare, unde doar păsările flamingo sunt pete de culoare într-un peisaj alb.
Cum s-a format sarea? Sunt două versiuni ale poveştii. Legenda tribului indian Aymara spune că, odinioară, pe aceste locuri trăiau trei uriaşi: Tunupa, Kusku şi Kusina. Kusku s-a căsătorit cu Tunupa, dar şi-a părăsit soţia şi a fugit cu Kusina. Din lacrimile femeii părăsite, s-a format Salar, iar cei trei uriaşi s-au transformat în munţi de sare. Şi pentru că ei cred şi în legendă şi în puterea sării, oamenii o slăvesc pe Tunupa printre zeităţile lor.
Geologic vorbind, lucrurile stau altfel, dar ne trimit tot în vremuri tare îndepărtate. În urmă cu 30.000-42.000 de ani, această zonă era parte dintr-un lac gigantic, numit Minchin. După tansformări succesive s-a format lacul Coipasa (datat în urmă cu 11.500-13.400 de ani), iar la secarea acestuia au luat naştere alte două lacuri mai mici şi două deşerturi saline: Salar de Coipasa şi Salar de Uyini. Aşa se face că astăzi se găsesc aici peste 10 miliarde tone de sare, cred specialiştii, iar minerii exploatează anual 25.000 de tone. În satul Colchani, îi puteţi verdea la lucru: aici ei muncesc după metode tradiţionale, adică sapă efectiv pe suprafaţa depozitului de sare.
Cum arată Salar de Uyuni? Din punct de vedere meteorologic, vremea e destul de bună: din noiembrie până în ianuarie media maximă a temperaturilor este de 13 grade Celsius, iar în iunie, aceeaşi medie se situează în jurul valorii de 13 grade Celcius. Pentru noapte aveţi oricum nevoie de haine suplimentare pentru că mercurul din termometru coboară până la -5 grade Celsius.
Dincolo de munţii de sare, în Salari mai există două mari atracţii turistice: hotelurile din sare şi un cimitir al trenurilor. Primul hotel dee acest tip a fost construit în 1993 şi cum a devenit rapid o atracţie tristică, s-au ridicat şi altele.
Cum a ajuns deşertul de sare să aibă un cimitir de trenuri? Păi, pentru început comunitatea de britanici care s-a format aici în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a decis să construiască o linie ferată. Zis şi făcut, doar că trenurile folosite pentru exploataţiile miniere au fost sabotate de localnici, iar în 1940 când industria minieră a intrat în colaps, trenurile au fost abandonate. Şi în final vă mai spunem doar atât: dincolo de sare, mai există ceva preţios în regiune. Litiu. Mult litiu. Cam 9 milioane de tine, adică 43 % din rezervele mondiale. Salar de Uyuni e una dintre cele mai mari oglinzi de pe Pământ, dacă priveşti Terra din spaţiu..