Giganţi din piatră păzesc Insula Paştelui

887 de statui uriaşe locuiesc, alături de 4.000 de oamenii, vulcanii stinşi din Insula Paştelui. Statuile au primit şi un nume – moai – şi nu e de mirare avînd în vedere că se presupune că ele ar reprezenta zeii cărora se închinau băştinaşii din insulă, adică oamenii rapanui. Se presupune doar, pentru că misterul acestor uriaşi, al tăbliţele cu petroglife şi al peşterilor de aici, aşteaptă încă să fie dezlegat.

Populaţie decimată

Are doar vreo 4000 de locuitori, cam cât o comună mai răsărită din România. Şi totuşi nu e vorba de o aşezare oarecare, ci de o insulă din inima Pacificului, o insulă care a uimit lumea prin statui gigantice şi kilometri de peşteri. Este vorba de Insula Paştelui sau Rapa Nui, cunoscută drept una dintre cele mai izolate insule locuite de oameni. Se găseşte la vreo 3500 kilometri vest de Chile, statul de care aparţine. Are o suprafaţă de 163 kilometri pătraţi, formă de triunghi şi nu este traversată de niciun râu. În schimb, se laudă cu trei lacuri cu apă proaspătă şi se mai laudă a fi unul dintre puţinele locuri de pe Pământ care aminteşte direct de una dintre marile sărbători ale creştinătăţii. De unde derivă numele de Insula Paştelui? Din faptul că primul explorator european a păşit pentru prima dată pe acest pământ chiar de Paşti. Se întâmpla pe 5 aprilie 1722, iar exploratorul era olandezul Jacob Roggeveen, aflat în căutarea Insulei Davis.
Pe urmele lui Jacob Roggeveen au poposit în Insula Paştelui exploratori spanioli şi englezi, iar relatările lor sunt elocvente pentru destinul deloc ferice al insulei: locuitorii prietenoşi de odinioară au devenit duşmănoşi, iar statuile semeţe ce păzeau ţărmul au căzut în ruină. Nici populaţia nu a avut o soartă mai bună, fiind decimată pe la 1860: vânătorii de sclavi au ucis sau au capturat peste 1500 de bărbaţi şi femei, iar printre aceştia se aflau şi cei care ştiau să citească în dialectal rongorongo. Tuberculoza şi alte maladii şi-au luat, de asemenea, tributul, aşa că în 1876 insula mai era locuită doar de 111 persoane, dintre care doar 36 aveau urmaşi. Aşa se face că o mare parte din moştenirea culturală a insulei a fost pierdută pentru totdeauna. Din această moştenire fac parte şi misterioasele statui moai.

Peşteri în adâncuri, petroglife la suprafaţă

Mai puţin sunt cunoscute unor alte două bogăţii din Insula Paştelui: peşterile şi petroglifele. Şase kilometri de peşteri, săpate de lavă, au fost descoperite în secolul nostru de experţi care au cercetat în amănunt măruntaiele insulei. Ce au găsit? Capete de săgeţi, suliţe, topoare, ustensile, petroglife şi aproximativ 30 de schelete umane, adică dovezi ale faptului că prin secolul al XVI-lea băştinaşii foloseau aceste peşteri ca loc de refugiu. Prin întindere, peşterile din Insula Paştelui se situează pe locul 11 în lume.
Pomeneam de petroglife, adică de gravuri pe pietre descoperite pe această pată de pământ. Insula Paştelui se mândreşte cu una dintre cele mai mari colecţii de petroglife din Polinezia, precum şi cu diversitatea lor: omul-pasăre, zeul Makemake sau creaturi marine. Unde se găsesc aceste petroglife? Pe toate suprafeţele netede posibile, de la zidurile caselor, la statuile moai, aşa că nu e de mirare că numărul lor ajunge la 4.000.
Destule curiozităţi a iscat şi iscă încă textele rongorongo, descoperite pe insulă. Nu s-a putut stabili încă dacă acest tip de (proto)scriere a fost creat independent sau sub influenţa contactului cu exploratorii europeni. Au supravieţuit doar 28 de obiecte cu inscripţii rongorongo şi nimeni nu a fost în stare până acum să le descifreze. Despre rongorongo a vorbit pentru prima oară misionarul francez Eugene Eyraud, în 1864, şi se pare că pe atunci câţiva locuitori ai insulei puteau citi inscripţiile. Doar câţiva, pentru că ştiinţa de carte era rezervată doar preoţilor şi claselor conducătoare, iar tăbliţele cu inscripţii în rongorongo erau considerate sacre. Dacă sunteţi curioşi în privinţa instrumentelor de scris, vă spunem că băştinaşii foloseau mai ales dinţi de rechin.

Poveşti cu moai

Povestea giganticelor statui din Insula Paştelui începe încă din anul 300 când o populaţie de origine polineziană s-a stabilit aici şi a pus bazele unei tradiţii pline de imaginaţie în sculptura monumentală. Aşa se face că în secolele X-XVI, această populaţia a ridicat uriaşe altare şi statui. 887 de asemenea statui, cunoscute sub numele de moai, au fost inventariate pe insulă, iar 95 % dintre ele au fost sculptate în rocă vulcanică.
Se crede că pentru realizarea fiecăreia dintre aceste statui au lucrat, timp de un an, grupuri formate din 5-6 persoane, iar pentru transport ar fi fost nevoie de eforturile a 180-250 de bărbaţi. De ce? Poate pentru că fiecare statuie are dimensiuni considerabile şi o greutate pe măsură. Cea mai mare statuie moai a fost botezată Paro, cântăreşte 82 de tone şi măsoară 9,8 metri. Modul în care aceste statui au fost transportate pe distanţe destul de mari a incitat într-atât curiozitatea cercetătorilor încât unii dintre ei au încercat să refacă eforturile băştinaşilor de acum sute de ani. Astfel, în 1986, Thor Heyerdahl şi reprezentanţii Muzeului Kon Tiki au făcut experimente pe doi moai de 5 şi, respectiv, 9 tone. Cu ajutorul funiilor şi a 24 de bărbaţi au încercat să mute cele două statui, dar s-au lăsat repede păgubaşi pentru că experimentul lor afecta structura statuilor. Au făcut totuşi nişte calcule şi au ajuns la concluzia că, prin această metodă, un moai de 20 de tone ar putea fi deplasat doar 98 de metri pe zi. Mai plauzibile au părut supoziţiile arheologului Charles Love care a pus la punct un alt procedeu ce i-a permis să deplaseze statui de zece tone pe o distanţă de 46 de metri în doar câteva minute cu ajutorul unor role.
Ce simbolizează aceşti uriaşi? Unii cercetători susţin că statuile au fost sculptate în memoria strămoşilor, alţii - că ele sunt simbolul puterii conducătorilor şi al continuităţii. Miturile băştinaşilor spun însă şi alte poveşti. Se spune astfel că regele Tuu Ku Ihu ar fi mutat uriaşele statui dintr-o parte în alta a insulei cu ajutorul zeului Makemake sau că, dimpotrivă, statuile ar fi “mers” singure. Şi aici mai există o curiozitate: corpul moailor este mai degrabă diform, capetele fiind cu mult mai mari decât corpul, care este, în general, lipsit de picioare. În plus, unele dintre aceste statui poartă un soi de pălării roşii, care se înscriu tot în categoria giganticului.
Dincolo de imensele pălării, există şi alte caracteristici care incită curiozitatea cercetătorilor. Aşa sunt, de pildă, ochii cu orbite foarte bine evidenţiate. De ce? Pentru că irisul şi pupilele erau redate cu ajutorul coralilor, al obsidianului negru şi al pietrelor de zgură roşiatică. La această concluzie au ajuns în 1979 o echipă de arheologi. Cu vreo 60 de ani mai devreme, alţi arheologi au avut o altă surpriză – au descoperit pe spatele statuilor o serie de desene ce prezentau similitudini cu formele de tatuaj practicate de băştinaşi.
* Insula Paştelui s-a format în urma unor erupţii vulcanice succesive în ultimii 750.000 de ani. De fapt, această insulă este unul dintre vârfurile unui munte vulcanic ce se înalţă din apele Ocanului Pacific şi face parte din lanţul Sala y Gomez. Trei vulcani inactivi dau forma triunghiulară a insulei: Terevaka – cu o altitudine de 507 metri, Poike şi Rano Kau.
* Uriaşele statui din insula Paştelui au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Universal..