Interdicţie la divorţ!

"Cum să divorţaţi?! Dacă sunteţi absolut siguri, atunci trebuie să treceţi o încercare: pe cea din temniţa împăcării" – aşa se poate să le fi spus, în urmă cu câteva sute de ani, preoţii din Slimnic sau Biertan conaţionalilor lor saşi care vroiau să pună capăt căsniciei. Iar vorbele lor şi zilele petrecute la "carceră" de cuplurile cu probleme nu au rămas fără ecou, aşa că vreme de vreo patru sute de ani, divorţurile în rândul saşilor au fost puţine. Atât de puţine încât să le numeri pe degetele de la o mână, spun legendele locului.


"Camera împăcării", "tem­niţa împăcării", "camera divorţului" - acestea sunt trei dintre denumirile ce se re­găsesc în legendele sibiene atunci când vine vorba de bisericile - fortificate din zonă. În spatele acestor denumiri se ascund legende pe cât de interesante, pe cât de bune de urmat dacă e să ne luăm după statistica divorţurilor din ultimii ani.
În multe dintre bisericile-fortificate ale saşilor existau odinioară, pare-se, "temniţe ale împăcării", adică încă­peri special amenajate în care erau închise cuplurile care vroiau să divorţeze.

În doi, cu o lingură şi o farfurie

La biserică se cununau oamenii şi tot la biserică se şi despărţeau, odinioară. În consecinţă, cuplurile de saşi care vroiau să pună punct mariajului mergeau la preot şi îşi mărturiseau decizia. Răspunsul venea prompt: da, divorţul lor va fi îngăduit după ce se va trece peste încercările din temniţa împăcării.
Trei zile şi trei nopţi erau închişi cei doi soţi în temniţa împăcării din satul lor, doar –doar îşi vor schimba gândul negru. Dar ce avea deosebit această temniţă? Mai nimic, doar că aici totul se găsea într-un singur exemplar: un pat, o masă, o lingură şi o farfurie. Asta primeau cei doi soţi pe parcursul celor trei zile şi asta trebuiau să împartă, aşa că mâncarea trebuia mâncată cu aceeaşi lingură, la aceeaşi masă, iar în pat se dormea tot împreună. Şi cum nici ţipenie de om nu avea voie să calce în temniţa împăcării celor doi, era limpede că vorbele se legau între soţii certaţi. Altfel spus, toate problemele nerezol­vate se puteau rezolva acum. Şi aşa se întâmpla cu cele mai multe familii de saşi, aşa că după trei zile şi trei nopţi petrecute în temniţa împă­cării mai toţi ieşeau şi spu­neau că vor ca familia să fie familie şi în continuare.
Cei încăpăţânaţi în ale divorţului erau nevoiţi să treacă încă un test. Tot în ca­mera împăcării! Dacă după trei zile petrecute în camera divorţului din satul lor, oa­menii nu se declarau împă­caţi, atunci erau duşi la Biertan, în faţa episcopului. Hotărârea acestuia era simplă: soţii vor petrece încă 6 zile în temniţa împăcării de acolo! Şi după 9 zile în care aceeaşi lingură, aceeaşi farfurie, aceeaşi masă şi acelaşi pat au fost împărţite vrând-nevrând, nu era de mirare că şi cei mai încă­păţânaţi îşi vedeau spulbe­rată hotărârea de a divorţa. Aşa se face că legendele locului spun că, în anii cât au existat aceste temniţe, abia s-au numărat vreo două-trei divorţuri în rândul saşilor din zona Sibiului.
Cum se pronunţa divorţul? La biserică, duminica, în faţa comunităţii.

Legende din cetate

Astfel de legende se povestesc în cetăţile din Slimnic şi Biertan. La Slimnic, temniţa împăcării a dispărut demult, că doar din cetatea falnică de altădată au mai rămas doar câteva ziduri în ruină şi două turnuri. Se pare că cea mai veche parte a construcţiei datează din secolul al XIV-lea, în timp cetatea fiind mărită, iar zidurile înălţate şi întărite cu metereze şi guri pentru aruncarea păcurii încinse. Atacurile armate din se­colele XVI-XVIII, precum şi cedarea unor ziduri şi turnuri au transformat falnica cetate de altădată într-o ruină, dar dacă ajungeţi aici, nu veţi regreta popasul de o oră: arcadele unei bazilici gotice, turnul clopotniţă în care se găseşte trei clopote şi poveştile despre „capela tuturor sfinţilor”, pomenită în analele parohiei evanghe­lice şi datată la 1342 – fac toate parte din farmecul locului.
În  Biertan, peisajul se schimbă complet: cetatea de secol XIV-XV se înalţă falnică deasupra satului. E monument istoric aflat în patri­moniul UNESCO şi dispune de un patrimoniu deosebit de valoros, de la altarul polip­tic, strane, covoare anato­liene, la lapidar şi baldachin. Altarul, unul dintre cele mai mari altare poliptice din Transilvania, a fost con­struit de meşteri din Nuren­berg şi Viena la sfârşitul secolului al XV-lea- începutul secolului al XVI-lea; amvonul a fost cioplit dintr-o singură bucată de piatră, iar uşa sacristiei a fost construită în 1515 de către Johannes Reichmut, cel care a avut ingenioasa idee a realizării unui sistem de închidere cu 19 puncte; iar ingeniozitatea sa a fost recunoscută patru secole mai târziu, când uşa a fost premiată la Expoziţia Mon­dială de la Paris din 1910. Şi dacă tot ajungeţi la Biertan, nu uitaţi de temniţa împă­cării, mai ales că în cetate există o recreare a ei..