Povestea de Sibiu a Sf. Ioan de Nepomuk

În urmă cu 278 de ani, în Piaţa Mare din Sibiu era instalată o statuie, cea a Sf. Ioan de Nepomuk. A rezistat acolo mai bine de două secole, ca apoi să zacă "mutilată şi deteriorată" în curtea Bisericii franciscane. A fost restaurată şi instalată în curtea Muzeului Brukenthal, ca mai apoi să ajungă în locul unde o vedem şi astăzi: în curtea Bisericii Romano–Catolice din Sibiu. Vorbim de statuia Sf. Nepomuk, una dintre cele mai vechi statui ale Sibiului contemporan.


Sf. Ioan de Nepomuk al cehilor nu a avut o legătură directă cu Sibiul, dar a fost intens promovat în secolul al XVIII-lea, iar în prezent, sta­tuia care i s-a ridicat la Sibiu e loc de popas pentru cei in­teresaţi de vestigiile arhitec­turale. Dar nu e atât de uşor de găsit pentru că locul în care se găseşte - curtea Bisericii Romano-Catolice- nu e punctul 0 al vizitelor din Sibiu, precum Piaţa Mare sau Piaţa Mică, deşi chiar acolo e situată curtea  Bise­ricii Romano-Catolice, între cele două pieţe.
Mai trebuie spus că, deşi nu are vizibilitatea dorită, statuia Sf. Ioan de Nepomuk ar trebui să se regăsească în circuitele de promovare a oraşului, mai ales acum în anul Sibiu Baroc Update, că doar e realizată în stil baroc.
Sf. Ioan de Nepomuk  e reprezentant la Sibiu, în acord cu celelalte reprezen­tări ale sale din Europa: în veşminte episcopale şi cu cele cinci stele deasupra capului. Legenda spune că după moartea sfântului în râul Vltava, deasupra apei au apărut cinci stele.

Aproape trei secole de istorie

Povestea Sf. Ioan de Nepo­muk la Sibiu începe în vre­muri tulburi din punct de vedere religios. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, populaţia săsească din Sibiu aparţinea, în majori­tatea sa, cultului luteran, dar pătrunderea armatelor im­pe­riale habsburgice în Tran­silvania aducea cu sine cato­licismul. În acest context, pentru a marca puterea catolicismului în Sibiu, s-a ridicat Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare, iar imediat după aceea gene­ralul comandant Francisc Wallis a dat ordin să fie instalată şi o statuie a Sf. Ioan de Nepomuk, venerat de catolici; generalul a specifi­cat, de asemenea, ca mate­rialul necesar pentru înălţa­rea soclului să fie asigurat de Magistratul oraşului. Zis şi făcut, numai că tot în Piaţa Mare se găseau şi cuşca nebunilor şi stâlpul infamiei, unde se desfăşurau execuţii. Consecinţele? Stâlpul infa­miei a fost mutat, dar cuşca nebunilor a fost rămas pe loc; ba mai mult, "aşezarea acestei statui în Piaţa cen­trală a unui oraş majoritar luteran a deranjat opinia pu­blică, cronicarii vremii con­semnând faptul ca populaţia nu îi acorda deloc cinstirea cuvenită. Poate tocmai de aceea au fost organizate de garnizoana militară nume­roase procesiuni catolice, pe care credincioşii evanghelici erau obligaţi să le respecte prin păstrarea tăcerii", scrie Paul Brusanowski în studiul său "Etapele contrareformei în  Transilvania până la mij­lo­cul secolului al XVIII-lea".
Au existat însă şi episoade de revoltă ale saşilor, încer­cându-se deterioarea statuii în mai multe rânduri. Tocmai de aceea autorităţile au decis ca aceasta să fie păzită de militari, iar mai apoi să fie protejată printr-un gard de pari şi, în final, de un grilaj din fier forjat.
Anul 1948 a adus o nouă schimbare în destinul statuii, şi nu una favorabilă: aceasta "a fost scoasă din soclu, cu sfori şi utilaje grele. Era un spectacol trist. Cei adunaţi acolo erau revoltaţi, dar nimeni nu avea puterea sau curajul să-i oprească pe cei care aveau sarcina să cureţe locul până la lăsarea serii. Adulţii de lângă noi şopteau că în locul lui se va înălţa statuia lui Stalin. Stalin n-a apărut. A murit după 5 ani şi i s-au demolat şi lui toate statuile", scrie Maria Negu, în "Filme româneşti... amintiri despre cenzură", articol publicat în "România lite­rară" în urmă cu trei ani.
Şi spectacolul trist a con­tinuat pentru că, mai apoi, statuia a zăcut "mutilată `i deteriorată, din pricina mo­dului brutal în care s-a efec­tuat transportul, în curtea Mă­năstirii Surorilor Francisca­ne", scrie aceeaşi Maria Nea­gu, citând un raport oficial din mai 1948. La sfatul oficialilor din Ministerul Culturii, statuia sfântului a fost încredinţată Muzeului Brukenthal, institu­ţie care s-a ocupat de reabili­tarea ei şi a expus-o timp de aproape patru decenii în curtea a doua a muzeului.
În 1988 a intrat în posesia Bisericii Romano-Catolice şi dusă în curtea interioară a lăcaşului de cult, acolo unde poate fi văzută şi astăzi.

Sfântul ucis

Învăluită în mister e o parte din viaţa, dar şi din trecerea în nefiinţă a lui Ioan de Nepomuk, sfânt naţional al Republicii Cehe. S-a născut în jurul anului 1345, sub numele de Jan Velflín, în mi­cul oraş Pomuk din Boemia. A studiat la Universitatea din Praga, apoi la cea din Pa­dova din 1383 până în 1387. A fost vicar al arhiepiscopului de Praga  din 1378 până în 1396, anul morţii sale.
În 20 martie 1396, Ioan de Nepomuk a fost torturat şi apoi aruncat de pe podul Carol, în râul Vltava din Praga. Trupul i-a fost găsit după aproape o lună. Se pare că această crimă s-ar fi comis din ordinul împăratu­lui Wenceslaus IV. Motivul? E încă în dezbatere. Se spu­ne astfel că la mijloc ar fi fost împotrivirea lui Ioan de Nepomuk faţă de numirea unui abate propus de către rege. O astfel de supoziţie este susţinută de documente din epocă: o scrisoare acu­za­toare a regelui, lucrarea "De longaevo schismate" a abatelui Ladolf, “Cronica ordinelor germane” etc.
Documente ce datează de la mijlocul secolului al XV-lea vin însă cu o altă supoziţie a motivului crimei. Astfel, în “Chronica regum Roma­norum”, Thomas Ebendorfer susţine că regele a ordonat uciderea prelatului dat fiind faptul că acesta era confe­sorul reginei şi, din această postură, Ioan de Nepomuk a refuzat să îi dezvăluie regelui secretele mărturisite de regină în confesional. În 1471, Paul Zidek duce această poveste mai departe şi scrie despre teama regelui ca nu cumva regina să fi avut un amant şi despre refuzul lui Ioan de Nepomuk de a dezvălui numele amantului.
Şi cum mistere sunt des­tule în ceea ce priveşte exis­tenţa lui Ioan de Nepomuk, s-a spus, de asemenea, că în epocă ar fi existat două per­soane cu numele Ioan de Nepomuk şi că unul ar fi fost ucis din cauza secretelor regi­nei, iar celălalt din cauza pro­blemelor din sânul bise­ricii.
Ambele supoziţii au con­tribuit la proliferarea figurii de sfânt a lui Ioan de Nepomuk. De asemenea, o carte dedicată sfântului, publicată în Praga, în 1670, a avut o mare influenţă. În conse­cinţă, în 1683, pe podul Carol a fost instalată o statuie dedicată sfântului, iar în 1708 s-a ridicat prima bise­rică dedicată lui. Apoi, în 1721 s-a încheiat procesul de beatificare a lui, iar în 19 mar­tie a fost canonizat. Documentul de canonizare avea 500 de pagini şi reliefa figura de martir al tainei spovedaniei a sfântului.
S-a mai spus, de aseme­nea, că uciderea lui Ioan de Nepomuk ar fi dus la crunta secetă din anul morţii sale. Iar credinţa în puterile supra­naturale ale fostului prelat a fost întărită atunci când, la trei secole după înmormân­tarea sa, mormântul a fost deschis, iar limba sa a fost găsită intactă.

Pe trunchiul secundar al soclului se află următoarea inscrip\ie săpată în piatră: "D.T.O.M. A.C. MDCCXXXIV XVII Kal. Jun.". Dedesubt, pe trunchiul principal, este o inscrip\ie în limba latină, pe 33 de rânduri, par\ial ilizibilă: "VI [...] collosum [...] IOANNIS NEP. martiris [...] FRANC. de PAUL [...] Cibiniensis [...]"..