Salonul de chihlimbar: cum a dispărut o comoară mai preţioasă decât aurul

A opta minune – aşa era considerat Salonul de chihlimbar, iniţiat odinioară de Sophia Charlotte de Hanovra, soţia regelui prusac Frederic I, dăruit apoi lui Petru cel Mare, construit în Sankt Petersburg, demontat şi dus în Germania, apoi dat dispărut de parcă nu ar fi fost vorba de mii de kilograme de piatră preţioasă, ci de vreo bijuterie miniaturală... Aşa se face că astăzi, când căutătorii de comori tânjesc încă după el, Salonul de chilimbar nu mai e doar cea de–a opta minune a lume, ci una dintre cele mai căutate minuni ale lumii.

Piatră preţioasă lângă piatră preţioasă şi nu o sută, nu două sute, ci câteva mii, astfel încât să îmbrace o încăpere de mari dimensiuni. O astfel de încăpere nu e un vis demn doar de regele Midas, ci e un vis devenit realitate în urmă mai bine de 250 de ani, atunci când Împărăteasa Elizabeta a inaugurat Salonul de chihlimbar, în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg.

O încăpere mai scumpă decât aurul
De mii de ani este preţuit chilimbarul, adică răşina de copac fosilizată, ca una dintre cele mai mari comori ale omenirii. Şi atunci nici nu e de mirare că preţioasa răşină a fost folosită nu doar în crearea de bijuterii, ci şi în opere de artă, tablouri sau piese de mobilier. E limpede însă că posesia unui obiect din chihlimbar nu era la îndemâna oricui şi doar nobilii aveau bucuria de a-şi desfăta privirile în irizaţiile aurii ale chihlimbarului. Aşa se întâmpla şi în secolul al XVIII-lea, mai precis în 1701, când însăşi Sophia Charlotte de Hanovra, soţia regelui prusac Frederic I, a dat ordinul executării unui salon de chilimbar, adică să se îmbrace o întreagă încăpere în preţioasa răşină şi să fie creat mobilier din aceeaşi materie primă. Dificila sarcină le-a fost încredinţată lui Andreas Schlüter- proiectant şi Gottfried Wolfram, Ernst Schacht şi Gottfried Turau – artizani ai chilimbarului.
Regina nu a ajuns să-şi vadă visul transformat în realitate pentru că a murit în 1705, aşa că salonul instalat iniţial în palatul berlinez Schloss Charlottenburg a rămas al nimănui... şi aşa a fost până în 1716 când Petru cel Mare, văzând minunea, s-a arătat foarte interesat de Salonul de chihlimbar, scrie site-ul oficial al Institutului Smithsonian din SUA.
Şi cum între cele două imperii era nevoie de o alianţă politică, Împăratul Frederick Wilhelm i-a oferit omologului său rus celebrul salon drept cadou. Valoarea acestui cadou ar putea fi estimată la peste 142 milioane de dolari, dacă e să ne referim la moneda SUA de azi.
În 18 lăzi au fost încărcate panourile de chihlimbar, au fost duse pe nave şi transportate în Rusia. Destinaţia finală? Sankt-Petersburg – Palatul de iarnă. Aici avea să fie construită o a doua variantă a Salonului de chihlimbar. Dar nici lui Petru cel Mare nu avea să-i fie hărăzită bucuria de a-l admira, căci acesta a murit în 1725. Fiica sa, Împărăteasa Elizabeta Petrovna, i-a transformat visul în realitate şi în 1743, Salonul era gata. Şi a fost preţuit de conducătorii Rusiei: Ţarina Elisabeta medita aici, Ecaterina cea Mare îl folosea drept cameră de primire, iar Alexandru II drept camera trofeelor, arată smithsonianmagazine.com.
În 1755, după ore îndelungi de muncă, Salonul de chihlimbar a fost mutat în Palatul Ecaterina şi cum noua încăpere era mai mare, s-au adus alte lăzi cu chihlimbar de la Berlin, iar salonul a fost regândit; s-a păstrat însă aurul din spatele panourilor de chihlimbar. Şi aşa a rămas până în 1941.

O misterioasă dispariţie
Anii tulburi ai celui de-al doilea război mondial au tulburat şi existenţa Salonului de chihlimbar. Pe 22 iunie 1941, trupele hitleriste au invadat Rusia, iar oficialii acestei ţări au ştiut că Leningradul, adică vechiul Sankt Petersburg, va fi şi el pe lista oraşelor ce urmau să fie cucerite. Decizia lor? Comorile patriei să fie puse la adăpost, iar printre aceste comori se regăsea, bineînţeles, şi Salonul de chihlimbar, aşa că reprezentanţii palatului şi curatorii au încercat să demonteze panourile de chihlimbar din Palatul Ecaterina. Nu a fost cu putinţă însă pentru că panourile se sfărâmau, aşa că ruşii au încercat să protejeze altfel comoara: să o ascundă după pereţi falşi.
Soldaţii germani nu s-au lăsat păcăliţi şi odată intraţi în palat au avut nevoie de doar 36 de ore pentru a desface panourile din chihlimbar, pentru a le încărca în 27 de lăzi şi pentru a le trimite la ei acasă. Aşa a ajuns Salonul de chihlimbar în Castelul Königsberg de pe coasta Baltică. Şi aici a rămas până în 1944, când a dispărut, fiind parcă înghiţit în măruntaiele pământului. Cum de a fost posibil? Castelul a fost atacat în mod repetat, vreme de câţiva ani şi aşa s-a pierdut urma comorii de chihlimbar.
Supoziţii sunt destule în privinţa misterioasei dispariţii: s-a spus că salonul a fost furat, că ar fi ajuns în temniţe ascunse, că a dispărut într-un incendiu ce a bântuit castelul Königsberg, că zace undeva într-o navă naufragiată pe fundul Mării Baltice sau chiar că Stalin a dat ordin să se facă o a doua cameră de chilimbar şi că nemţii ar fi luat de fapt un fals din Rusia. Una dintre cele mai des invocate teorii este cea a distrugerii salonului în timpul unui bombardament din 1944, dar cum nu toţi cred asta, căutătorii de comori au pornit la treabă.
Se pare că serviciul secret al RDG a făcut cercetări serioase pentru a descoperi Salonul de chihlimbar, aşa că agenţii au căutat până şi în mine. Fără rezultat însă, se pare. Şi ruşii au vrut să regăsească această comoară pierdută, dar Alexander Brusov, profesor la Muzeul de Istorie din Moscova, a susţinut clar că salonul a fost distrus în atenţie. Investigaţiile ruşilor au continuat, iar unul dintre investigatori a venit cu o nouă ipoteză: nemţii au scos comoara din castel şi au ascuns-o. După ani şi ani, misterul Salonului de chihlimbar a rămas nerezolvat...
Dar ruşii nu au renunţat la al lor Salon de chihlimbar, aşa că dacă nu l-au putut primi înapoi pe cel vechi, au creat unul nou. În 1979, Consiliul de Miniştri al URSS a luat decizia reconstruirii preţioase camere. 24 de ani au lucrat artizanii ruşi şi, pe baza fotografiilor, a însemnărilor din vreme, au reconstituit vechiul salon. Au avut nevoie de 6 tone de chihlimbar şi de 10 milioane de dolari. În 1998, lipsa banilor a dus la stoparea proiectului, dar donaţia de 3,5 milioane de dolari a unei companii germane a salvat visul rusesc şi în 2003, în Palatul Ecaterina, a fost inaugurat noul Salon de chihlimbar, la aniversarea a 300 de ani de la fondarea oraşului Sankt-Petersburg. Mai trebuie spus că Salonul de chihlimbar este astăzi una dintre „bijuteriile” Palatului Ecaterina şi poate fi vizitat în regim muzeal. Aici se pot admira măiestria artizanilor ruşi, dar şi piese de mobilier provenind din Salonul de chihlimbar original; acestea au fost returnate Rusiei în 2000 de către Germania, informează site-ul oficial al Muzeului Palatul Ecaterina