Ioan Piuariu Molnar, sădeanul vizitat de Împăratul Iosif al II–lea

 Nu e de ici de colo ca un cap încoronat să–ţi calce pragul casei, iar când tu eşti român, feciorul lui "Popa Tunsu", iar oaspete îţi este Împăratul Iosif al II–lea al Sfântului Imperiu Roman, e limpede că urmaşii urmaşilor tăi vor avea cu ce să se mândrească. Românul din povestea noastră este Ioan Piuariu Molnar, un sădean care a devenit primul medic titrat al secolului al XVIII–lea şi specialistul pe care generalii imperiului îl rugau să vină la Viena pentru a–i opera de afecţiuni oftalmologice. Şi se pare că tot datorită lui Ioan Piuariu Molnar, s–a îmbogăţit Sadu că Tocile: era cadoul pe care Iosif al II–lea l–a făcut comunităţii unde se născuse medicul.
Când s–a născut Ioan, în casa lui „Popa Tunsu” din Sadu, se putea doar bănui că puterea de care tatăl, preot în sat, a dat dovadă va trece în moştenirea fiului. Şi aşa a fost să fie, aşa că feciorul lui "Popa Tunsu" s–a dovedit la fel de aprig ca părintele său, ajungând unul dintre cei mai apreciaţi medici ai Sfântului Imperiu Roman, ba chiar înnobilat şi vizitat chiar de către împărat.

Feciorul lui „Popa Tunsu”

Ioan Piuariu Molnar s–a născut în 1749, în familia lui Ioan Piuariu, sădean pe care localnicii l–au trimis să se facă preot şi să se întoarcă în sat ca să–i păstorească. Nici nu–i de mirare, doar vocea lui răsuna din biserică, aşa "cum creşte Oltul în valuri", scrie N.M. Popescu în "Preoţi de mir adormiţi în Domnul". Şase luni a petrecut tânărul Ioan Piuariu la mănăstirea Cozia şi apoi s–a întors preot în sat. Dar viaţa nu avea să fie tocmai uşoară pentru tânărul preot: într–o zi de târg, a fost prins în Piaţa Mare a Sibiului şi tuns din ordinul episcopului Petru Pavel Aaron; i s–au tăiat şi barba şi pletele, căci zicea lumea că popa din Sadu,  asemenea lui Samson, a adunat multă putere în pletele ce–i curgeau pe umeri. Dar nu s–a isprăvit puterea sa odată cu pletele tăiate şi, încet–încet, preotul din Sadu, poreclit acum "Popa Tunsu", a ajuns să fie cunoscut pentru acţiunile lui de apărare a credinţei ortodoxe, acţiuni ce l–au dus până în închisorile imperiale.

Într–o astfel de familie s–a născut Ioan, feciorul lui Popa Tunsu. Ambiţios a fost, la fel ca tatăl lui, aşa că după ani de studii la Sibiu, Cluj şi Viena a primit diploma de "magistru versat în ştiinţele oculiste" şi magistru chirurg, devenind astfel primul medic titrat al secolului al XVIII–lea. Recunoscându–i meritele, însuşi baronul Samuel von Brukenthal avea să–l sprijine, mai târziu, să–şi aprofundeze studiile medicale la Viena.

Şi eforturile sădeanului au dat roade bune, aşa că în anul 1777 a fost numit medic oculist în Principatul Transilvaniei, cu condiţia să trateze săracii. Dar faima avea să depăşească graniţele regiunii şi păturile sărace, iar în curând, boieri din celelalte ţări româneşti şi marii generali ai Imperiului apelau la serviciile lui. "În biblioteca muzeului Brukenthal din Sibiu a fost păstrată scrisoarea feldmareşalului locotenent contele Petru de Gourcy, prin care rugase pe guvernatorul Samuel von Brukenthal să permită medicului oculist  Molnar să călătorească  la Viena, ca să–l opereze la ambii ochi", scrie prof. Ion I. Lotreanu în "Studiul etnomuzicologic şi sociologic al comunei Sadu din Mărginimea Sibiului, judeţul Sibiu" (lucrare în manuscris). Acelaşi autor arată că în anul 1791, sădeanul a cerut permisiunea să meargă la Viena pentru a–l opera pe generalul Lasgallner, care orbise de amândoi ochii.

Trăsura împăratului, sprijinită de sădeni ca să nu se răstoarne

Faima medicului din Sadu a ajuns şi la urechile împăratului, aşa că în 1786, în timpul unei vizite în Transilvania, Iosif al II–lea nu a pregetat să accepte invitaţia Ioan Piuariu Molnar de a vizita Sadu. Ştia medicul că aceasta poate fi unica ocazie de a–i arăta împăratului sărăcia în care trăiau românii. Şi aşa a fost: împărat şi alai s–au pus pe drum şi, în curând, trăsurile străbăteau drumul dintre Sibiu şi Sadu. Dar calea nu avea să fie tocmai lină: "în comună, trăsura a urmat drumul De sub râpă, spre fabrica de spirt, proprietatea doctorului Molnar. Starea proastă a drumului a făcut ca sădenii să sprijine cu nădejde trăsura ca nu cumva să se răstoarne în râu", scrie Ion I. Lotreanu.

Cu folos au fost orele pe care împăratul le–a petrecut alături de medic, aşa că în 26 februarie 1787, printr–un decret aulic, Iosif al II–lea a recunoscut comuna Sadu ca fiind liberă şi, în plus, a dăruit comunităţii 6258 de iugăre de pământ. În plus, împăratul a dat ordin ca medicului român să i se mărească leafa până la 500 de florini.

Nobil de Mullersheim

Ştiinţa şi îndemânarea medicului, sutele de operaţii efectuate, atât pentru nobili, cât şi pentru oameni obişnuiţi, nu au trecut neobservate şi, în 1791, Guvernul Transilvaniei îi propunea lui Ioan Piuariu Molnar să devină profesor al Academiei din Cluj. Lecţia inaugurală a fost susţinută în limba latină şi este considerată de specialişti „prima lucrare ştiinţifică scrisă de n român în domeniul medicinii”, apreciază Vasile Bologa, citat de Ion I. Lotreanu.

Înainte de acest moment, doctorul sădean avusese îndrăzneala – aşa cum putea fi considerată în epocă – de a cere să i se acorde titlul de nobil. Ani buni cererea sa a fost uitată, până când, în 1791, magistratul Scaunului Sibiului a îndemnat ca medicului să–i fie acordat predicativul nobiliar de Mullersheim. La 21 martie 1792, curtea de la Viena a aprobat înnobilarea lui Piuariu Molnar.

Titlul nobiliar obţinut nu l–a făcut să uite însă de cauza românilor: a militat pentru mărirea numărului de şcoli româneşti din Transilvania, s–a numărat printre cei care au redactat „Supplex Libellus Valachorum”, a încercat să înfiinţeze un ziar al românilor cu numele „Wallachische Zeitung fur den Landman", adică „Foaie românească pentru sătean".  De asemenea, a avut şi o bogată activitate editorială: a scris „Economia stupilor”, prin care arată cum se poate îmbunătăţi practica albinăritului,Deutsch–walachische Sprachlehre, un îndreptar român–nemţesc), “Retorica, adică învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări”..