Veneţia, oraşul de pe ape

Poveşti de dragoste ascunse după ziduri, mulţime de poduri şi canale, istorii picante sau macabre, sute de canale şi poduri, plimbări cu gondola, măşti de carnaval. Toate poartă acelaşi nume: Veneţia. Oraşul romantismului, oraşul lagunelor. O destinaţie turistică de primă mână unde poposesc anual peste 14 milioane de turişti.

Dacă vrei frumuseţe, dacă ai curizitoţi arhitectonice sau istorice, mergi la Veneţia. Aşa te îndeamnă cei care au poposit fie şi pentru câteva ore în oraşul din nordul-estul Italiei. Ai ce să vezi, ai ce poveşti să asculţi, de la cele cu nobili italieni, la cele ale cuceritorului Casanova. Noi începem însă puţin mai devreme, cu cele ale întemeierii oraşului.

Poveşti veneţiene

Legenda spune că oraşul de pe ape ar fost întemeiat odată ce locuitorii din regiunea romană “Venetia et Istria” au început să se mute pe insulele din apropiere pentru a scăpa de migraţiile barbare. Prima menţiune documentară datează din anul 421, iar trei secole mai târziu locuitorii oraşului aveau deja un episcop propriu. Prin secolul al X-lea, Veneţia era deja o putere ce reuşea să cucerească alte regiuni şi să scape de ameninţarea piraţilor. În Evul Mediu şi Renaşterii, Veneţia purta oficial numele de “Serenissima Repubblica”
era o putere impusă la nivel mondial. Poziţia geografică şi legăturile cu Bizanţul au contribuit la expansiunea economică şi teritorială a Veneţiei, oraşul ajungând să controloze o mare parte din coasta Mării Adriatice.
După anul 1453, Veneţia intră însă pe panta descendentă. Este cucerită de francezi, cedată austricilor şi îşi recapătă libertatea abia în în 1866.
Spusă pe scurt, istoria Veneţiei poate fi istoria oricărui oraş. Ceea ce o individualizează este însă situarea ei: pe ape. Aşa că se naşte o întrebare: cum s-a construit oraşul de pe ape? Răspunsul e simplu: cu ajutorul lemnului şi al unor arhitecţi şi constructori pricepuţi. Clădirile Veneţiei de astăzi sunt aşezate pe piloni de lemn, lemn adus de pe continentul european, de pe teritoriile Sloveniei şi Croaţiei de azi. Pilonii au fost aşezaţi foarte aproape unul de celelălalt, iar deasupra lor au fost turnate fundaţiile clădirilor din cărămidă sau piatră.
Din secolul trecut, veneţienii au şi probleme, iar acestea sunt cauzate de modernizări: veneţienii au construit un sistem de captare a apelor pentru a satisface cererea locală, iar Veneţia a început să se scufunde. Acţiunile au fost stopate, dar alte probleme au apărut. Uneori nivelul apei creşte peste limitele admise, iar parterul clădirilor este inundat. Soluţiile pentru ca Veneţia să reziste s-au tot căutat: să se construiască un sistem de pontoane, să se pompeze apă sub solul de sub oraş...
Punctul 0: Piaţa San Marco
Canale, străduţe înguste, toate au acelaşi punct terminus pentru cei care ajung la Veneţia: Piaţa San Marco, întotdeauna situată în topul pieţelor ce se întrec în frumuseţe. Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii fac furori printre turişti. În secolul al IX-lea, veneţienii, conduşi de dogele Giustiniano Participazio, au construit Biserica San Marco pentru a adăposti moaştele Sf. Evanghelist Marcu, furate din Alexandria şi aduse în oraş pentru a celebra independenţa Veneţiei. A fost ridicată urmând planul arhitectonic al Bisericii Sf. Apostoli din Constantinopol, aşa că are patru altare interioare la care se poate sluji simultan. Unele mozaicuri suflate cu aur sunt cele originale.
În faţa bisericii a fost aşezată Clopotniţa San Marco, o clopotniţă ce domină piaţa prin înălţimea ei de aproape o sută de metri. A fost ridicată în 1540, pentru a facilita supravegherea oraşului. Cel mai cunoscut “gardian” al imensului turn a fost Galilei.
Arcadele Palatului Dogilor atrag şi ele privirile milioanelor de turişti. A fost construit în 1340 ca al doilea palat al dogilor şi a găzduit conducătorii Veneţiei până în anul 1789, aşa că impunătoarea clădire e reprezentativă pentru splendoarea imperiului veneţian. Copleşeşte prin bogăţia ornamentelor: stucaturi poleite în aur şi picturi imense, purtând semnături celebre precum cele ale lui Tintoretto sau Veronese, îmbracă pereţii. Dincolo de asta, mai trebuie spus că în prelungirea Palatului Dogilor se găseau şi închisorile oraşului. Cele două clădiri sunt legate prin Podul Suspinelor. Numele a fost inspirat de suspinele condamnaţilor, care îşi petreceau pe acest pod ultimele clipe de libertate.

118 insule, 354 poduri şi 177 canale

Veneţia insulară de azi este oraşul aşezat pe 118 insule; are 354 poduri şi 177 canale. Încrengătura de străduţe înguste şi canale e însă una plină de surprize şi deosebit de ofertantă, aşa că Veneţia trebuie străbătută atât pe apă, cu vaporetto sau gondola, cât şi pe jos, prin labirintul de străduţe.
Pentru turişti, excursia cu vaporaşul sau gondola pe canalele Veneţiei trebuie să înceapă cu Canal Grande, o arteră "căptuşită" cu palate în stil gotic sau renascentist. La toate acestea se mai adaugă şi bisericile şi podurile ce traversează canalul: Rialto, Ponte del* Accademia, Ponte degli Scalzi etc.
Iar Veneţia îşi continuă tentaţiile cu Biserica Santa Maria della Salute şi de ce nu Muzeul de Artă Modernă Peggy Guggenheim, unde regăsim şi o bucăţică din România. Aici se găseşte sculptura lui Constantin Brâncuşi, Măiastra. Nici Biblioteca Nazionale Marciana nu trebuie ratată, mai ales că aici se găseşte una dintre cele mai importante colecţii de carte din Italia, iar la loc de cinste stau manuscrise de Petrarca.
Oricum, dacă ajungeţi la Veneţia nu rataţi San Giorgio, Burano, La Giudecca, Lido sau Murano. Pe mica insulă Murano oricine poate să-i vadă pe maeştrii sticlari făurind opere de artă din sticlă.

Carnavalul şi gondola sunt, probabil, cei mai cunoscuţi copii ai Veneţiei. Se spune ca originile Carnavalului trebuie căutate înapoi în timp, prin anul 1094, când dogele Veneţiei, Vitale Faliero, l-a mentionat pentru prima data într-un document, dar carnavalul era prezent şi în saturnaliile latine sau evenimentele legate de cultul dionisiac. Se pare că la Veneţia, carnavalul s-a născut pentru ca, măcar pentru scurt timp, cei umili spă fie egali cu cei bogaţi. Astfel, în perioada carnavalului, pătura săracă a oraşului avea permisiunea să-i ironizeze în public pe bogaţi. Cântecul gondolierului, pernele moi şi romantismul unei plimbări în doi au făcut din gondolă atracţia Veneţiei, însă răsfăţul unei plimbări cu gondola nu este permisă în prezent oricui, dacă stai să-ţi numeri banii.