De aproape şase secole, Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci în mănăstirea pe care a ctitorit–o. De peste secole, generaţii de călugări au vieţuit şi vieţuiesc aici; de peste şase secole poeţii cântă frumuseţea mănăstirii ce întâlneşte cu Oltul în mijlocul muntelui. E Cozia, locul supranumit „pământul făgăduinţei” la anul 1520.
În zi de sărbătoare, Cozia vuieşte de mulţimile de pelerini veniţi să se roage într-o biserică ce a împlinit 625 de ani. În zi de sărbătoare Cozia ţi se arată doar că lăcaş de rugăciune şi dacă vrei să vezi monumentul istoric e bine să mergi şi într-o altă zi, ca să poţi cerceta pe îndelete mormântul lui Mircea, pisaniile în piatră, fântânile ce aduc apa din creierul munţilor sau pictura veche de sute de ani.
De la 1385
„De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…”, scria Mircea cel Bătrân într-un hrisov din 1388. La acea dată ridicarea edificiului începuse de doi ani şi avea să fie finalizată în 1393. Mănăstirea Cozia e ctitoria Voievodului Mircea care a ales să ridice locaşul într-un loc ferit, pe Valea Oltului, în apropierea muntelui. Era loc ferit pe atunci pentru că de la Cozia până în Transilvania nu se putea merge decât pe jos sau călare.
De construcţia mănăstirii şi, mai târziu, de organizarea ei a răspuns călugărul Nicodim de la Tismana, “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Aşa se face că în interiorul bisericii au fost pictate atât chipul lui Mircea (în naos), cât şi cel al lui Nicodim (în pronaos).
Din blocuri mari de piatră alternând cu cărămidă aparentă a fost ridicată mănăstirea, iar cu construirea ei a fost însărcinat un arhitect sârb pe care voievodul Mircea l-a chemat în Ţara Românească. Aşa se face că arhitectural vorbind, edificiul este inspirat din stilul monumentelor create de şcoala sârbă Kruşevăţ, Calenici, Veluce şi Rovaniţa, dar nu este o copie a lor, ci o mărturie a „procesului de transformare a unei arhitecturi străine într-o alta, specific românească. Chiar în acest fapt constă, între altele, însemnătatea artistică a Mănăstirii Cozia”, scria Arhimandrit Gamaliil Vaida - "Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare".
Iniţial, biserica mare de la Cozia avea doar pronaos, naos şi altar, pridvorul fiind adăugat abia în anul 1707. Tot atunci, la începutul secolului al XVIII-lea a fost refăcută pictura din naos şi altar. Cea mai preţioasă parte picturală este însă cea din pronaos care datează din secolul al XIV-lea şi a fost pusă în valoare după restaurările din 1985. Din epoca lui Mircea datează şi ancadramentele celor şapte ferestre ale naosului şi altarului.
Pereţii exteriori ai edificiului au grosimea de 1,30 m, iar zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, 1,40 m. Pronaosul are dimensiunile de 7,30x6,30 m, naosul 8,70x10,08 m, iar altarul 4,30x6,32 m.
Şcoală monahală, puşcărie, grajd de cai
Cei 625 de ani nu au trecut tocmai lin peste Mănăstirea Cozia. Aşa se face că timp de aproape cincisprezece ani, între 1879 – 1893, aici a funcţionat o puşcărie, iar revoltat de destinaţia ctitoriei lui Mircea, Mihai Eminescu avea să scrie în „Timpul”: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!”
Cozia a funcţionat şi ca spital, dar şi ca grajd de cai, spune Costea Marinoiu în „Istoria cărţii vâlcene”. Această ultimă destinaţie i-a fost dată în perioada primului război mondial şi este confirmată într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...”
Aceste episoade negre sunt contrabalansate de importanţa culturală şi religioasă pe care aşezământul a avut de-a lungul celor şase secole. Hrisoavele atestă faptul că aici a funcţionat o „şcoală mănăstirească” încă din 1415, că elevi acestei şcoli i-au învăţat apoi carte pe copiii din satele din împrejurimi. Nici şcoala de arte ce s-a dezvoltat în mănăstire nu trebuie uitată: mulţi zugravi au deprins aici meşteşugul pictării bisericilor şi pe cel al icoanelor, iar alţii s-au axat pe sculptură.
Într-un asemenea context, nu e de mirare că la Cozia s-au format călugări cărturari: ierodiaconul Isaia la Cozia pe Olt – copist; cel dintâi manuscris cozian copiat şi găsit este Acatistierul slavon scris de Isaia în anul 1558; Mardarie Cozianul a alcătuit primul dicţionar slavo-român; Kir Ştefan ieromonah ot Cozia a scris frumos şi îngrijit câteva manuscrise în jurul anului 1688; Antim Ieromonahul de la Mănăstirea Cozia scrie un manuscris cu titlul “Cosmografie” adică “izvodirea lumii”; Ieromonahul Grigrie – ierografos. În “Scara Sfântului Ieromonahul Onufrei Cozianul egumen şi Arhimandritul chir Sofronie Cozianul au realizat traduceri (sursa www.manastirea-cozia.go.ro). Importanţa centrului cultural, religios şi educaţional de la Cozia a fost recunoscută de fiecare dată şi prin propunerile făcute ca în rândul episcopilor şi mitropoliţilor să fie aleşi călugări cozieni.
Mormintele de la Cozia
“Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418” – stă scris pe piatra de mormânt a domnitorului Mircea cel Bătrân. Mormântul se găseşte în pronaosul bisericii şi a fost profanat de mai multe ori. De pildă, în anul 1821, mănăstirea a fost incendiată şi mormântul distrus în speranţa găsirii unor comori. În 1916, în timpul primului război mondial, situaţia s-a repetat şi abia în 1936 a fost făcută o nouă piatră de mormânt, una ce purta o inscripţie alcătuită de Nicolae Iorga. Pisania nu a fost însă pe placul tuturor, iar piatra de mormânt a fost schimbată doi ani mai târziu. Se pare că tot în această mănăstire sunt copiii voievodului şi soţia lui, Doamna Mara.
Chiar lângă piatra funerară a voievodului poate fi văzut mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul. Doamna şi-a petrecut ultimii patru ani ai vieţii în această mănăstire, unde s-a şi călugărit sub numele de Teofana monahia. Se pare că biserica ar fi fost loc de îngropare şi pentru alte înalte feţe domneşti (de exemplu, Dumitraşco biv vel Paharnic, Ioan Groful Bălăceanu), iar cercetările în acest sens continuă.
Muzeu
La Cozia poate fi vizitat azi un muzeu de mică întindere, dar de mare importanţă. Aici sunt expuse icoane din secolele XIV-XIX, obiecte de cult, tipărituri în limba română, cu caractere chirilice, precum şi tipărituri slavone şi greceşti. De asemenea, pot fi văzute Psaltirea lui Dosoftei în versuri, Cazania Mitropolitului Varlaam, fragmente din sculpturi în piatră din secolul al XIV-lea şi bucăţi din piatra originală de pe mormântul lui Mircea cel Mare.
Punct de atracţie pentru vizitatori este şi fântâna lui Neagoe Basarab, aflată în faţa bisericii. “Este o lucrare tipică epocii lui Neagoe Basarab şi poartă numele de “fială”, “baptizer” sau “izvorul”, pentru că la Bobotează şi la Izvorul Tămăduirii (Vinerea luminată), de la întemeiere şi până astăzi se sfinţesc apele spre tămăduirea bolnavilor şi pentru aghiasma mare care se păstrează pentru folosinţele de peste an. În interiorul acestei fântâni, vizitatorul poate vedea un cap de om sculptat în piatră, cu mustaţă mare, răsucită în sus, ajungând până la urechi. Paul de Alep menţionează în scrierile sale din 1657 şi această “fântână cu apă ţâşnitoare” din faţa bisericii de la Cozia. În interiorul bazinului acestei fântâni erau patru chipuri din ale căror guri curgea apă. Se mai păstrează doar unul, scrie arhimandrit Gamaliil Vaida.
Trecutul se simte şi în bucătăria domnească şi în al său coş imens. Bucătăria a fost construită în vremea lui Constantin Brâncoveanu şi se află în spatele bisericii. Tot din vremea brâncovenilor datează camerele domneşti şi patru cerdacuri.
Cozia este evocată în literatura română de Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea la Cozia, M. Eminescu - Scrisoarea III, D. Ciurezu - Noaptea-n miez la mănăstire, E. Jebeleanu – Cozia, I. Brad - Epitaf la Mânăstirea Cozia, V. Tulbure – Mircea, I. Alexandru - Imnul lui Mircea cel Bătrân, Al. Vlahuţă - România pitorească.
Citeşte despre biserici ortodoxe din Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu