A fost odată şi s–a dus. Nu vorbim de vreun basm românesc, ci de marea industrie de altădată a Sibiului. Fabrici şi uzine cu o tradiţie de o sută sau o sută cincizeci de ani au fost privatizate după Revoluţia din 1989, au fost fărâmiţate în mici societăţi, s–au transformat în hoteluri, depozite sau spaţii de joc sau şi–au pierdut ba o mână, ba un picior, adică hale întregi au fost făcute una cu pământul sub cupele excavatoarelor şi lamele buldozerelor. Pe alocuri se mai văd doar fundaţiile, în alte părţi rezistă încă vreun coş înalt–înalt, fără fum, dar numai bun de fotografiat ca vestigiu al arhitecturii industriale socialiste.
65 de întreprinderi industriale, dintre care 47 de interes republican şi 13 cooperatiste, funcţionau în 1980 în judeţul Sibiu, ceea ce face ca al nostru judeţ să se fi situat pe locul 7 în economia naţională, deşi era abia pe locul 21 la capitolul număr de locuitori. Întreprinderea de Piese Auto, Independenţa şi Balanţa din Sibiu, Mecanica din Mârşa, Automecanica şi Emailul Roşu din Mediaş, Firul Roşu din Tălmaciu, Textila şi Mătasea Roşie din Cisnădie erau mândria judeţului şi erau numele de care faima industrială a Sibiului se lega. Peste 196.000 de oameni aveau un loc de muncă în întreprinderile răspândite în judeţ, iar Sibiul exporta de toate, de la piese de maşini la ciorapi. În 1974, de pildă, 50% din exportul sibian se datora industriei constructoare de maşini şi piese. Ei bine, industria constructoare de maşini pare să fie pe locul I şi acum: la capitolul căderea foştilor coloşi industriali. Miile de muncitori care intrau zilnic pe poarta Independenţei sau autobasculantele de 100 de tone de la Mârşa sunt acum doar o amintire ascunsă în spatele geamurilor sparte ale fostelor hale industriale, în spatele lacătelor de pe uşi sau în fundaţiile ce au supravieţuit după ce halele au fost dărâmate. Cum arată clădirile marii industrii de altădată a municipiului Sibiu vedem astăzi, într-un tur de forţă prin oraş. Demolare e cuvântul de ordine
Start: strada Fabricii. Finish: râul Cibin. Obiective: arhitectura industrială sau, altfel spus, clădirile şi halele în care a prins viaţă industria Sibiului în secolul trecut. Primul obiectiv de pe listă are şi o bilă albă: fabrica de bere e în picioare şi se ţine bine. Lucrurile se schimbă odată ce cauţi Întreprinderea Mecanica. Decăderea arhitecturală se vede în toată „măreţia” ei de pe Podul Gării. Din ce a fost, puţin a rămas: un corp de clădire a supravieţuit solitar şi s-a transformat în sediu pentru o firmă mai mică. Dar cine are ochi vede, chiar şi prin stratul de zăpadă, că goliciunea de acum a câmpului a fost odinioară acoperită cu hale. Hale mari. O spun fundaţiile ce nu au fost demolate, o spun cărămizile ce te lasă să înţelegi că din solitara clădire a fost ruptă o bună bucată.
Întreprinderea de Unelte şi Piese de Schimb. Există. Cu geamuri sparte şi mormane de maculatură depozitate în birourile de altădată. Prin ochiurile sparte ale geamurilor şuieră vântul ce a luat demult locul huruitului de maşini. Pe lângă hale, zăpada are un concurent serios: mormanele de deşeuri. Atât a mai rămas din vremurile de glorie ale anului 1971, când întreprinderea se lăuda cu o producţie de 61 de ori mai mare decât în 1955 şi cu exporturi în Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Iran, Bulgaria, Turcia etc.
Şi fosta Balanţa, actualmente tot Balanţa şi-a restrâns activitatea pe spaţii mai mici. Aici, avem parte de cea mai mare reutilizare a spaţiilor. La Balanţa s-a făcut hotel, la Balanţa se joacă teatru, la Balanţa există hale goale, iar prin găurile tăiate în gardul de fier zăreşti mărăcinii ce se apleacă sub greutatea zăpezii şi uşile grele ale unor hale ce nu se mai deschid.
Un săpun admirabil. Aşa o fi fost şi săpunul fabricat de sibieni la Steaua. Sau cel puţin cam aşa sunau reclamele din vremea când bucăţile de săpun Steaua erau la mare căutare. Astăzi, în clădirea fabricii de altădată, trecutul şi prezentul se îngemănează printre termopane şi ochiuri ce şi-au pierdut demult sticla. E lesne de văzut unde activitatea a supravieţuit Revoluţiei şi unde s-a aşternut tăcerea. La Balanţa, lucrurile stau cam la fel şi privind clădirile fostei întreprinderi ai impresia că ai de-a face cu un uriaş cameleon: birourile de altădată sunt acum hotel, halele sunt spaţii de joc sau se mulţumesc şi ele să primească vizita vântului printre geamuri sparte.
Şi să trecem din nou liniile ferate şi să ne îndreptăm spre Cibin. Primele care ne ţin de urât sunt vechile hale industriale de pe strada Teclu. Victoria e numele lor, dar de victoria poţi vorbi doar dacă închizi ochii ca să nu vezi mulţimea de geamuri sparte. În rest, halele sunt toate în picioare, dar picior de muncitor nu văd prea des.
Din moară se face hotel şi din hale... muzeu
Roata morii se învârteşte ţac, ţac şi hotelul construieşte ţac, ţac, ţac. După acest refren modificat pare să fi fost condusă existenţa fostei mori Cibin. S-a dus moara, dar a rămas ceva în urmă: clădirea a primit o altă destinaţie şi e acum hotel.
De la fosta moară se ajunge repede până la Independenţa. Dar aici, trebuie să zăboveşti mai mult: în primul rând pentru că drept în faţa ta se găseşte Liceul Independenţa, adică fosta fabrică de pantofi Herma, iar în dreapta două clădiri late şi înalte taie aerul: Independenţa stă scris pe una dintre ele. Pentru a creşte viitorii muncitori ai acestei întreprinderi s-a înfiinţat un liceu, pentru a asigura sănătatea muncitorilor s-au înfiinţat echipe sportive, pentru a dezvolta activitatea întreprinderii s-au construit noi hale. Independenţa a fost fondată în 1858, iar în 1980 oficialii raportau o producţie de 60 ori mai mare decât în 1950. Astăzi, mândria Sibiului industrial de altădată se lasă cuprinsă de tăcere, mai ales la halele ce străjuiesc malul Cibinului. Acolo sunt vechile hale Rieger, acolo se înalţă într-o semeţie trufaşă, dar moartă, vechile coşuri de la secţia pentru Tratamente Termice. Vizavi, dincolo de podul peste Cibin, cazangeria îşi trăieşte ultimele clipe. Deja s-a muşcat greu din zidurile halelor, deja nu a mai rămas nimic din ferestre.
Şi pentru că tot am ajuns la Cibin, să nu trecem de Libertatea. O micuţă făbricuţă de postav. Asta a fost Libertatea la începuturile ei, adică în 1850, iar de atunci fabrica a tot crescut şi în anii `80 exporta ţesături în Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, URSS, dar şi în Kenya, Libia, Somalia, în Irak, Liban şi Canada. Alte vremuri de care acum mai amintesc doar firma aşezată pe clădire şi gazeta de perete Textilistul care se zăreşte în curtea interioară a fabricii de altădată.
***
Ca să facă drumul de la gazeta de perete cu fruntaşii fiecărei secţii la clădiri în ruine, fabricilor şi uzinelor Sibiului nu le-au fost necesari nici douăzeci de ani. Dincolo de discuţii despre condiţiile de muncă din întreprinderi, de planul ce trebuia întâi realizat şi apoi "umflat", multe dintre aceste vestigii ale arhitecturii industriale merită să fie păstrate, chiar dacă funcţiunea lor nu va mai fi aceeaşi. Acum, halele Rieger sunt considerate a fi bunuri de patrimoniu naţional; peste o sută sau 150 de ani şi alte clădiri industriale pot avea aceeaşi importanţă pentru copiii şi nepoţii noştri. Sau pentru turiştii pe care încercăm să îi atragem. Cu zgârie-nori nu îi putem momi, i-au construit demult şi bine americanii, nu-i putem momi nici cu construcţii futuriste pentru că nu există, aşa că ar fi mai bine să privim la ce avem în ogradă. În ediţiile viitoare ale Tribunei vom reveni detaliat cu istoria şi activitatea fabricilor importante din Sibiu.
Pentru muncitorii Sibiului s-au construit cartiere întregi. Aşa a apărut Vasile Aaron, aşa au apărut cartierele Hipodrom, iar muncitorii au fost nu doar oameni veniţi din satele din împrejurimi, ci şi tineri aduşi din Oltenia şi Moldova. Un loc de dormit într-o garsonieră de nefamilişti sau un mic apartament pentru o familie, un loc de muncă sigur cu un salariu sigur – cele două elemente au transformat Sibiul într-un magnet pentru muncitorii din alte regiuni, iar efectele au fost clare: din 1930 până în 1980, populaţia judeţului a crescut cu aproape 50 %: de la 306.984 locuitori la 495.530, iar în acelaşi an 1980 – jumătate din populaţie lucra în industrie. În municipiul Sibiu, creşterea numărului de locuitori a fost şi mai accentuată, aşa că într-o jumătate de secol, populaţia a sporit de la 67.553 persoane la 161.049 persoane.
Citiţi şi
Mârşa, de la stufăriş la mega–hale. Şi retur
"Să v–amintiţi, vă rog frumos, povestea mea". Când pomeniţi Independenţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu