miercuri, 22 februarie 2012

Wavel, catedrala unde Polonia îşi scrie istoria


Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o “sanctuarul naţional”, iar criticii de artă o consideră “cel mai pur exemplu de arhitectură renascentistă din afara Italiei”, pentru polonezii e locul unde bate inima ţării lor: aici şi-au încoronat şi îngropat regi, aici şi-au îngropat poeţii. Vorbim de Wawel, catedrala de o mie de ani din Cracovia.






Pe dealul Wawel din Cracovia, veche capitală regală a Poloniei, se înalţă Castelul regal, ridicat de Cazimir al III-lea, şi Catedrala Wawel, ce poartă hramul sfinţilor Stanislav şi Vaclav. Astăzi ne oprim la catedrală, sanctuarul naţional al polonezilor de pretutindeni.

O mie de ani de istorie

În urmă cu un mileniu începe povestea Catedralei Wawel: iniţiatorul edificiului a fost regele Boleslaw cel Viteaz, iar construcţia ar fi început în jurul anului 1000; din păcate pe la 1038, biserica a fost distrusă în invazia ducelui Bretislaus al Boemiei şi doar partea estică a edificiului a putut fi salvată. În secolele XI-XII s-a ridicat o nouă catedrală, care a primit numele de Hermanowska, în memoria Prinţuli Ladislaus Herman. Dar şi aceasta a fost distrusă într-un incendiu în 1305. Ce a rămas din această a doua catedrală? Cripta Sf. Leonard şi partea inferioară aTurnului cu clopote de argint. În consecinţă, s-a trecut la consolidarea catedralei pentru a putea fi încă folosită la serviciile religioase.
În 1320, aici a avut loc prima încoronare: cea a regelui Ladislau. Acesta a fost şi momentul când s-a decis construirea unei noi catedrale, iar munca a durat vreo patru decenii. Abia în 1364 a fost finalizată construcţia din piatră şi marmură, adică pe timpul domniei lui Cazimir cel Mare, fiul regelui Ladislau.
Deşi catedrala a fost ridicată în secolul al XIV-lea, polonezii au modificat-o de-a lungul veacurilor şi, în funcţie de necesităţi, au adăugat diferite capele. Aşa se face că astăzi aspectul exterior al edificiului este departe de a fi unul uniform: 19 capele şi trei turnuri înconjoară catedrala.Fiecare dintre cele trei turnuri atrage vizitatori prin cel puţin un element: în Turnul Zygmuntowska se găsesc nu mai puţin de cinci clopote, cel mai cunoscut fiind clopotul Sigismund, unul dintre cele mai mari din Europa; din turnul Wikaryjska bat trei clopote de argint, iar în Turnul cu ceas se află un mecanism de ceas şi două gonguri care bat orele şi sferturile de oră.

Regii Catedralei

Din 1320 şi până în 1734, peste 30 de regi şi regine au fost încoronaţi aici, Catedrala Wawel fiind, cu mici excepţii, locul preferat pentru ceremoniile regale. De asemenea, mulţi dintre cei care au condus destinele polonezilor îşi dorm somnul de veci tot aici, fie că e vorba de regi, eroi naţionali, generali, revoluţionari, poeţi naţionali, prim-miniştri ai guvernului în exil, fondatori ai republicii. De exemplu, în mijlocul catedralei se găseşte sicriul de argint al Sfântului Stanislav. Sicriul este ornat cu doisprezece scene în relief, reprezentând scene din timpul vieţii sfântului şi minuni postume. Sicriul este adăpostit sub un baldachin din imediata apropiere a altarului principal; baladachinul din marmură neagră a fost realizat de Giovanni Battista Trevano şi Matteo Castelli, între 1626 -1629. Altarul principal a fost fondat în 1650, iar pictura reprezentând Crucificarea a fost realizată Marcin Blechowski în secolul al XVII-lea.
Trupul regelui Vladislav II Jagiello se găseşte tot în catedrală, într-un sarcofag din marmură roşie ungurească de secol XV. În 1906, polonezii au realizat o replică a sarcofagului în memoria regelui Vladislav III Warnenczyk, dar trupul acestuia nu se află aici, pentru ca nu a fost găsit pe câmpul de luptă de la Varna, acolo unde regale a murit. Cel mai vechi sarcofag din catedrală adoposteşte trupul regelui Vladislav I cel Scund, iar fiul său Cazimir cel Mare este înmormântat într-un sarcofag considerat capodoperă a sculpturii în marmură roşie din secolul al XIV-lea.
În marmură de Carrara a fost sculptat, în 1902, mormântul mult iubitei regine Jadwiga, soţia regelui Jagiello, dar trebuie spus că trupul ei nu se află în acest mormânt, ci la mică distanţă, sub crucifixul la care ea obişnuia să se închine.
Şi în capelele care înconjoară catedrala îşi dorm somnul personalităţi ale poporului polonez. În Capela Sfintei Cruci, de pildă, îşi doarme somnul de veci regele Cazimir IV Jagiello, al cărui sarcofag din marmură a fost sculptat în 1492.
Se pare că şi Papa Ioan Paul al II-lea a luat în considerare faptul să fie îngropat în acest locaş, iar poporul polonez a sperat că, urmând o cutumă veche, inima lui va fi adusă aici. Papa Ioan Paul al II-lea se odihneşte în Bazilica Sf. Petru, locul de veci tradiţional pentru papi. În cripta poeţilor-profeţi au fost îngropaţi Adam Mickiewicz şi Juliusz Slowacki. Preşedintele Lech Kaczynski şi soţia acestuia, Maria, au fost îngropaţi anul trecut tot pe dealul Wawel.

Operă de artă

Capodopere ale sculpturii sunt considerate multe dintre sarcofagele adăpostite de Catedrala Wawel, însă edificiul mai are şi altceva de arătat. De pildă, Capela Sigismund, edificată în 1533, asunde o decoraţie unică în stil italian, cu arabescuri bogate şi un altar triptic din argint. Această capelă este cea mai cunoscută operă renascentistă din Polonia şi este adeseori cosiderată “perla Renaşterii de la nord de Alpi”. Capela Sigismund atrage atenţia şi dacă edicifiul este privit din exterior din direcţia sud-est, iar explicaţia este simplă: domul este aurit. Capela a fost ridicată sub atenta supraveghere a celebrului arhitect italian Bartolommeo Berrecci şi este înconjurată de o inscripţie în latină, care sună astfel: “ nu nouă, o, Doamne, nu nouă, dar numelui Tău să îi fie adusă laudă veşnică”.
În capela Sfintei Cruci merită cercetat cu atenţie epitaful regelui Cazimir, epitaf sculptat în marmură de Wit Stwosz şi considerat cel mai faimos exmplu de sculptură medievală târzie. Dar la intrarea în această capelă atrag atenţia şi oasele de balenă şi rinoceri, care, se spunea în trecut, protejează de spirite rele.

Ştiaţi că...
*Papa Ioan Paul al II-lea a avut prima sa mesă ca preot în această catedrală la 2 noiembrie 1946?
* pe dealul Wawel, două clădiri de secol XIV adăpostesc Muzeul Papa Ioan Paul al II-lea? Muzeul a fost înfiinţat în 1906, iar în 1975, cardinalul Carol Wojtyla a decis să-l transforme în muzeu al catedralei. Imediat după alegerea cardinalul Carol Wojtyla ca papă, muzeul a primit numele lui Ioan Paul al II-lea.
* în arhivele catedralei se păstrează una dintre cele mai importante colecţii de documente medievale, cu peste 1200 de pergamente, peste 240 de manuscrise şi numeroase sigilii. Unul dintre cele mai vechi documente este „Praedicationes”, datată în jurul anului 800 şi provenind din nord-estul Italiei.
* Dealul Wawel s-a format în urmă cu 150 milioane de ani şi are o altitudine de 228 metri, deasupra nivelului mării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu