Cel mai sudic continent al Terrei e încă punct de expediţie unde nu oricine se încumetă să meargă. Nici nu e de mirare, dacă e să iei în considerare că aici temperaturile pot ajunge la -89 grade Celsius (minimă înregistrată la staţia rusească Vostok în 21 iulie 1983) şi că aproximativ 98% din suprafaţă e acoperită cu un strat de gheaţă ce are cel puţin 1,6 kilometri grosime. Ca atare, nici nu are locuitori permanenţi, dar anual între 1.000 şi 5.000 de oameni ajung aici şi petrec o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.
Încă din Antichitate vorbeau oamenii despre existenţa unei Terra australis, adică a unor pământuri sudice. Chiar Ptolemeu spunea că trebuie să existe pământuri sudice care să contrabalanseze Europa şi Asia, din nordul Terrei. O primă confirmare avea să vină în 1773 şi 1774, când căpitanul James Cook a traversat Cercul Antracticii. Până în gheţurile Antarcticii au navigat efectiv trei oameni, toţi în 1820: Fabian Gottlieb von Bellingshausen, Edward Bransfield şi Nathaniel Palmer. Se pare că primul om care a debarcat pe acest continent a fost John Davis, în 7 februarie 1821. Dar, dat fiind faptul că era un continent ostil, nu i s-a acordat atenţie. În consecinţă şi prima utilizare formală a numelui de Antarctica a fost înregistrată abia prin 1890 şi îi este atribuită cartografului scoţian John George Bartholomew. De unde provine numele? Păi este o versiune romanică a termenului grecesc antarktike, adică „la polul opus de arctic”.
De la păduri şi dinozauri la gheţuri fără sfârşit
De când a păşit prima oară pe continentul Antarctica şi până acum, omul şi-a uimit semenii cu imagini (schiţe, desene, fotografii şi filme) ale gheţurilor nesfârşite. Dar să ştiţi că Antarctica nu a fost întotdeauna aşa. În urmă cu o sută de milioane de ani, aici vieţuiau dinozauri şi o vegetaţia luxuriantă. Se întâmpla în timpul unei perioade de încălzire a Terrei, iar clima Antarcticii cunoştea două anotimpuri: câteva luni de iarnă cu nopţi polare şi câteva luni de vară, cu lumină continuă.
Primele dovezi ale acestor fenomene au fost descoperite în urmă cu aproape un secol: în 1912, exploratorul Robert Falcon Scott a găsit primele fosile de plante, iar recent, cercetătorii de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, au descoperit fosile ale ultimelor păduri ale Antarcticii. Ce vechime au fosilele? 3-5 milioane de ani. Cercetătorii australieni au fost şi mai norocoşi: au descoperit scheletul unui dinozaur din specia Leaellynasaura (biped, omnivor), care a trăit în urmă cu aproximativ 100 milioane de ani.
Ce mai trebuie ştiut despre Antarctica? În urmă cu peste 170 milioane de ani a făcut parte din supercontinentul Gondwana de care s-a desprins, iar Antarctica aşa cum o ştim noi azi există s-a format în urmă cu 25 milioane de ani. Răcirea accentuată a dus la dispariţia vegetaţiei luxuriante, aşa că astăzi ecosistemul din Antarctica are o cu totul altă componenţă. De exemplu, există 1.150 de specii de fungi, dar mai există pinguini, balene albastre, orci etc. Antarctica de azi are o suprafaţă de 14 milioane kilometri pătraţi.
Un continent fără locuitori permanenţi
Antarctica e continentul fără locuitori permanenţi. Şi totuşi, între 1000 de persoane (pe timp de iarnă) şi 5.000 (pe timp de vară) locuiesc aici pentru că fac parte din echipe de cercetare. Locuitori semi-permanenţi sunt vânătorii de balene, iar mulţi dintre ei şi-au adus aici familiile. În consecinţă, nu e de mirare cp ruşii au construit o biserică ortodoxă sau că în antarctica s-au născut copii.
Primul copil a fost o fetiţă de origine norvegiană - Solveig Gunbjorg Jacobsen – a cărei naştere a survenit în 8 octombrie 1913. Cum de s-a întâmplat tocmai aici? Pentru că micuţa a venit pe lume în familia unui angajat de la staţia de balene. vânător de balene.
În 1984, Emilio Marcos Palma a devenit primul copil născut chiar în Antarctica: familia lui fusese trimisă acolo de Gu,ernul Argentinian, împreună cu alte şapte familii, pentru a vedea dacă se poate trăi la Polul Sud. Oricum, în prezent viaţa pe cel mai sudic continent este mult dezvoltată: în 2009 s-au născut 11 bebeluşi, iar copiii de vârstă mai mare urmează şcoala la bazele din Antarctica.
Chirurgul care s-a operat singur
Poveşti despre Antarctica s-au spus şi se vor mai spune de la pericolul la topirii gheţarilor la cursa dintre Amundsen şi Scott.
Există însă şi poveşti foarte puţin cunoscute, cum e cea a medicului Leonid Rogozov. Curajos a fost acesta când a decis să înfrunte frigul pentru a lua parte la o expediţie în Antarctica. Dar nu pentru asta a rămas în istorie, ci pentru faptul că e unul dintre primii, dacă nu primul om, care s-a operat singur. Se întâmpla în 1961, pe când era chirurg în Antarctica.
La 26 de ani, medicul a plecat în aventura vieţii lui în Antarctica. Nu avea însă cum să bănuiască faptul că expediţia îi va trece numele în istoria medicală a lumii. Cum s-a întâmplat totul? Rogozov era singurul medic într-un grup de exploratori ce avea sarcina să pună bazele unei noi baze sovietice - Novolazarevskaya - în Antarctica. Zis şi făcut, doar că în imensitate Antarcticii, echipajul era pur şi simplu izolat. Aşa se face că în luna aprilie a anului următor, când au apărut primele semne de rău în starea sa de sănătate, Rogozov nu a avut la cine să apeleze. Şi-a dat seama că suferă de apendicită şi cum nu exista leac, a fost nevoit să se opereze singur. Aşa se face că pe 30 aprilie 1961, asistat de doi colegi (ce nu aveau pregătire medicală), Rogozov a început apendicectomia. Şi-a ales o poziţie semi-circulară ca să aibă cât de cât vizibilitate asupra zonei-probleme, şi-a făcut anestezia, apoi incizia şi a început să caute, în abdomen, apendicele. Cum îl ajutau colegii? Unul îi dădea instrumentele în mână, iar altul îi ţinea oglinda. Cât a durat intervenţia? După unii, vreo două, după alţii- vreo şase ore. Dar a fost o reuşită şi la două săptămâni după operaţie, Rogozov se întorcea la treabă.
Povestea lui a devenit celebră datorită fiului său Vladislav Rogozov, anestezist la Spitalul Universitar Sheffield, Marea Britanie, care a povestit totul în revista "British Medical Journal" şi a ilustrat povestea cu poze din timpul intervenţiei chirurgicale. Leonid Rogozov şi-a continuat activitatea medicală ajungând şef al Departamentului de Chirurgie de la Institutul de Pulmonologie din Sankt Petersburg. A murit în anul 2000.
Istoria medicală consemnează puţine cazuri de acest fel: în 1921, chirurgul Evan O. Neill Kane a început şi el o intervenţie similară, dar se pare că aceasta a fost finalizată de asistenţii săi. În anul 2000, o ţărancă din Mexic şi-a făcut singură cezariană pentru a salva viaţa fiului ei. Şi a reuşit, aşa că mama şi fiu au supravieţuit intervenţiei.
Sursa foto: wikipedia.org
Sursa foto: wikipedia.org
CITITI SI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu