Monumente sibiene: “Arsenalul” din Piaţa Armelor

Un loc pitoresc din Sibiu este Piaţa Armelor. De pe Bastionului cobori la un moment dat destul de brusc (de la nivelul “Oraşului de Sus” la cel al “Oraşului de Jos”, pe un drum până mai ieri pavat cu piatră de râu, apoi “faci” stânga şi ai ajuns aici, la “Arsenal”. Cel vechi, pentru că Sibiul mai are unul, pe Victoriei. Cel din Piaţa Armelor este atestat documentar cu această atribuţiune, conform www.sibiu.ro, la anul  1427. Deci, una din cele mai vechi construcţii militare de pe teritoriul oraşului nostru. Aici a fost ca să spunem aşa, locul de muncă al lui Conrad (nu Konrad!) Haas, unul din pionierii mondiali ai rachetelor şi guard al cetăţii între 1529 şi 1569. Documentele vechi mai menţionează clădirea ca aparţinând unui “locator”, adică a unui nobil – conducător de colonişti.

Biserica „dintre Brazi” – cea mai veche biserică românească din oraş

Turnul Sfatului, pieţele Mare-Mică-Huet, palatul Brukenthal, turnurile de pe Catăţii, Casa „de Luxemburg”, biserica evanghelică din centru (care nu cade), Pasajul Scărilor. Locuri din Sibiu pe care le-am văzut – până la intoxicare – pe cărţi poştale, în albume foto făcute de oricine avea o cameră foto şi banii necesari, pe panouri publicitare, pe Net, pe cd-uri, în filme second hand, pe YouTube. Ajungi să crezi că oraşul ăsta doar din aceste câteva elemente este făcut, restul nemeritând nici atenţia, nici banii, nici promovarea, deci putând fi demolat ca să construim hoteluri, pensiuni, restaurante, pizzerii, mall-uri, săli de sport „de partid” şi „ansambluri rezidenţiale” (ceea ce se cam şi petrece, sincer vorbind), ori, mai simplu, lăsat de izbelişte...

În Gura Râului, prin mansardele tradiţiei

Cu mari aşteptări am plecat la Gura Râului, doar e satul unei guri de rai, doar e una dintre cele mai cunoscute localităţi din Mărginimea Sibiului. Şi dacă mergi acolo fără vreo ţintă anume, satul nu te dezamăgeşte căci farmecul de poveste autumnală şi priveliştile crestelor îţi taie respiraţia. Ca turist, ahtiat de istorie şi tradiţional, aşteptările îţi sunt mai mari şi ai vrea să vezi casele de secol XIX din lemn, podul acoperit din acelaşi secol sau mica biserică din veacul al XVIII–lea. Nici vechiul pavilion de joc nu–l poţi rata, dar ai surpriza să vezi că "pavilionul” e "inundat” de haine ce aşteaptă să fie cumpărate, sau ai surpriza să vezi că rămâne fără rezultat căutarea pivelor ce au făcut faima guranilor.

Prin Boiţa, la pas

Prin Boiţa se trece, de obicei, în goana maşinii. Nu e timp de popasuri, de privit, de admirat pentru că, dacă secolul XX a fost al vitezei, cel al XXI-lea este al hipervitezei. Totuşi, dacă îndrăzneşte cineva să se rupă dee graba asta spre nicăieri şi să petreacă, măcar câteva zeci de minute, în această comună care marchează intrarea în Valea Oltului, nu are nimic de pierdut. Ba dimpotrivă. Există locuri pline de istorie care ar merita oricând un loc într-un ghid turistic. Le oferim aici citirorului nostru, cu speranţa că vom reveni într-o ediţie viitoare mai detaliat. Aici doar le vom enumera şi, desigur, ilustra.

"Să v–amintiţi, vă rog frumos, povestea mea". Când pomeniţi Independenţa

Maşini ce nu aveau o clipă de odihnă, muncă în trei schimburi, chiar dacă schimbul pica a doua zi de Paşti, milioane de unelte fabricate, ambalate şi expediate, depăşiri de plan reale sau imaginare... refrenul s–a repetat în anii comunismului în toate marile întreprinderi din ţară. După revoluţie, Paştile au devenit Paşti, dar şi miile de muncitori s–au transformat în sute sau zeci de muncitori, iar hale şi alte clădiri au fost făcute una cu pământul sau zac abandonate. La Sibiu, Independenţa de altădată purta (re)numele de "mecanicul–şef al industriei constructoare de maşini a României"; astăzi, Statul se luptă să menţină în viaţă halele construite în secolul al XIX–lea.

Un monument istoric în paragină naşte nemulţumiri în Consiliul Local

Consilierii PDL au propus să nu se aprobe proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate pentru clădirea din Piaţa Mică nr. 22, din cauza sumelor prea mari. Studiul de fezabilitate arată că ar fi nevoie de 14 milioane de lei pentru salvarea acestei clădiri monument istoric. Consilierii FDGR, PNL şi PSD au votat proiectul. Probabil Primăria va aloca o parte din bani pentru lucrări care să înceapă anul viitor. Trei ani ar dura consolidarea şi reabilitarea acestei clădiri.

Mârşa, de la stufăriş la mega–hale. Şi retur

O colonie cu vreo 4.000 de locuitori s–a născut în spatele Întreprinderii Mecanice Mârşa, principalul producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România în perioada comunistă. Mlaştinile şi stufărişul au fost înlocuite cu blocuri, tineri din toată ţara au venit să înveţe carte în liceul de la Mârşa şi s–au angajat apoi tot acolo, la Mârşa, în întreprinderea mecanică pe ale cărei porţi intrau peste 10.000 de muncitori pe zi, în întreprinderea mecanică de pe ale cărei porţi ieşeau autobasculante de 100 tone, semi–remorci de 10 tone, remorci basculante de 5 tone şi plecau spre patru continente. Acum, stufărişul tinde să ia locul halelor.

Ferestrele fostei reşedinţă mitropolitană din Sibiu - zidite cu cărămizi

Despre soarta fostei reşedinţe mitropolitane am scris de mai multe ori, nu de alta dar imobilul se află în stare avansată de degradare. Am semnalat acest lucru şi am mai atras atenţia că parcul de altădată a devenit loc de beţii pentru unii şi pentru alţii. Ei bine, Mitropolia Ardealului, proprietar al clădirii, a găsit o metodă de protejare (!): zidirea ferestrelor şi uşilor în cărămizi BCA. Să fie asta singura soluţie de protejare?!

Săcădate, un sat de dincolo de Olt

Săcădate/Săcădet pe româneşte, Zakedot pe săseşte, Sltszakadat/Szakadat în maghiară. Un sat aflat pe malul drept al Oltului, care, deşi e la doi paşi (plus un râu) de drumul naţional care leagă Sibiul de Braşov, ne este peste mână sâ îl vizităm. Nu că ar fi departe sau, ca alte localităţi, undeva prin no man-s land-ul judeţului, la care se ajunge greu cînd e vreme bună şi de loc când e rea. Ci ne este peste mână sâ reducem viteza cu care am ţâşnit imediat ce am scăpat de Hula Bradului şi să facem stânga, atunci când drumul este aşa de frumos înainte. Da, unii din noi mai întorc volanul spre Săcădate: aici e barajul, deci peşte deci putem da cu bîţul în apă. Dar satul? Păi satul este exact ca în teoria aceea care spune că locul ideal unde să ascunzi ceva este sub ochii oricui. Aşa e şi Săcădate. Un loc ascuns, aflat sub nasul nostru. Noi drumeţi ne-grăbiţi, am reuşit ca după Avrig să facem „stânga” aceea din volan. Deşi nu suntem nici măcar pescari. Şi am ajuns la Săcădate. Sat cu trei biserici vechi, case multicolore, noroi cât cuprinde, oameni simpatici şi câini ne-agresivi. Da, am trecut „podul” de peste baraj, cu ale sale indicatoare cu „fotografiatul/filmatul interzis” (oare cei de la Google Earth or şti că nu e voie?) şi am admirat măreţele balastiere de lăngă faimoasa Colonie Avrig, cu barăci care au Digi. Şi am ajuns la Săcădate.

Transilvania din 1935, în arhiva British Pathe

 http://www.britishpathe.com/record.php?id=28638

PEEPS THROUGH THE WINDOW OF THE WORLD (NO. 60) video newsreel film 

 Various locations of events.
Several shots of a small blond boy riding a tricycle around a park. Instead of pedalling, he pulls the handlebars in a kind of rowing action to work a small wheel under the bike which then turns the back wheels. (Location of events unknown.)
Two women wheel a new pram, thought to be the first ever to be designed on the streamlined principals of motorcar construction, through a park. The pram is completely covered over, like a little car, and has windows with curtains at the side. I think I'd feel a bit closed in inside one. We see the pram with the 'sunroof' down, then one of the women does it up again. Apparently, air can still enter under all conditions. Looks quite futuristic (and claustrophobic). (Location of events unknown.)
In Transylvania, Hungary, we see a man carrying a carved object from his front porch - could be a buffalo yoke. On the plains buffalo are grazing. Thirty of the animals are harnessed to a plough and work to carve a ditch through a field. Several men tend the buffalos to keep them on course and others guide the plough.

Ziua Naţională a României, fără drapel, dar cu coşuri pline, la Sibiu

Şi cine a spus că dacă e Ziua Naţională a României trebuie să arborezi drapelul la casă sau să îngheţi la – 9 grade Celsius în Piaţa Mare a Sibiului ca să asculţi imnul ţării? Oare nu–i mai bine să dai iama în hypermarketuri şi să sărbătoreşti România cu un coş plin cu detergent, salam, portocale, gem, pâine, lapte, unt? Ba da, şi–au spus mulţi sibieni, aşa că parcările hypermarketurilor au fost pline ochi de maşini, iar pe străzi drapele nu s–au prea văzut. De pildă, pe strada Patrioţilor, un steag a fost suficient ca să anunţe Ziua Naţională, iar pe strada Democraţiei – două, câtă vreme pe strada Principatele Unite, Ziua Naţională nici nu a existat.

Zece minute în blocul–ghenă din Mârşa

Şobolănimea de pe lume se poate aduna în blocul–bombă din Mârşa. Cum nu ştiţi care bloc?! Un fost bloc de familişti care pe vremea lui Ceauşeascu adăpostea aproape 400 de oameni şi care acum e o adevărată bombă ecologică, cu mormane de gunoaie ce tronează în fostele garsoniere, dar şi cu vreo trei garsoniere locuite încă de... oameni. Nu, să nu credeţi că au oamenii baie, nevoile şi le fac în găleata postată pe hol, dar au cablu TV, dacă e să ne luăm după minunăţia de cablu ce face legătura între blocul–bombă şi un fârtat, tot bloc de nefamilişti, dar ceva mai răsărit.

Moşna, satul cu păsări năzdrăvane şi execuţii prin spânzurare

Demult, tare demult, pe când oameni veniţi de la mii de kilometri depărtare călătoreau prin ţinuturile Transilvaniei în căutarea locurilor unde să–şi întemeieze gospodării şi familii, o pasăre le–a arătat câtorva saşi locul unde se găseşte acum Moşna. Acolo au ridicat case, fortificaţii şi o biserică, iar saşii au dat numele satului Meschen. Aceasta este legenda satului Moşna, satul întemeiat de păsări, satul care se laudă cu o biserică cu coloane înclinate, cu un clopot de spânzurătoare, dar şi cu case în ale căror grinzi e crestat anul 1724.

Biserica „de pe Mihai Viteazu”

Pentru a-şi astâmpăra dorul de Dumnezeu, omului i-au fost date două refugii/soluţii: una interioară, rugăciunea şi una colectivă, biserica. Sunt locurile unde omul are întălnirea cu Creatorul său. În plus, biserica îi oferă omului de a fi alături de semenii săi întru credinţă, egali în faţa lui Dumnezeu indiferent de hainele ce le poartă ori de statutul său din lumea, să îi spunem, laică. La fel, o biserică ia chipul, văzut şi nevăzut, al credincioşilor şi slujitorilor săi. Sunt astfel biserici mari, frumoase, maiestuoase şi bogate, semn că obştea lor are apropiere faţă de „cele sfinte”. Mai sunt biserici mici dar la fel de frumoase, oglindă a celor puţini dar credincioşi, care, după puterea lor, fac ca acea Casă a Domnului din satul lor să arate ca o casă a Domnului. Mai sunt, din păcate, biserici aproape părăsite, semn al pustiiri localităţii ori a indiferenţei „comunităţii”, care trăiesc doar graţie unui preot cu dragoste şi har şi a unei mâini de oameni care nu s-au dezrădăcinat.

Rod, satul de unde oamenii au plecat să se–mbogăţească în Crimeea

Nu cunoaşte faima pe care au Jina, Poiana sau Tilişca şi nici bogăţia oamenilor de acolo, că doar în urmă cu mai bine de un secol tocmai până în Crimeea s–au dus bărbaţi mai tineri sau mai vârstnici ca să–şi facă un rost în viaţă. Vorbim de Rod, satul întemeiat, în secolul al XV–lea, de românii din cele două Apolduri, satul unde orzul a ţinut loc de grâu, satul unde nunta se–ncheia cu spălat în apă şi–o frigare la ceaun.

Monumente istorice luate cu împrumut

După vreo şase luni, aproximativ o mie de kilometri parcurşi şi 35 de monumente văzute şi analizate, încheiem Campania „Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!” De fapt doar partea de muncă ce ne revenea, de acum încolo e rândul dumneavoastră să votaţi şi să decideţi care e monumentul ce merită să fie restaurat. Şi misiunea e una grea pentru că starea fiecăruia dintre aceste monumente e una... jalnică adeseori. Sunt biserici prăbuşite pe jumătate, sunt biserici în care plouă sau ale căror turnuri clopotniţă riscă să se prăbuşească, sunt biserici din sate uitate de oameni. Sunt reşedinţe mitropolitane sau nobiliare prin care bate vântul şi la propriu şi la figurat. Sunt imobile ce au servit odinioară drept locuinţă şi al căror prag nu l–a mai trecut nimeni demult, iar de bătut un cui – nici vorbă. Sunt turnuri pe care sibienii de altădată le–au ridicat pentru apărarea cetăţii şi care îşi duc „existenţa” printre excremente şi gunoaie... sunt clădiri ce au, în acte, statut de monumente istorice. Unii se străduiesc de ani buni să le salveze, alţii ... să le îngroape.

În sfârşit curăţenie!

... asta exclami dacă treci pe lângă fosta Reşedinţă mitropolitană din Sibiu, str. Victoriei nr. 38. După ce tot anul, fie primăvară, fie vară, fie toamnă, imobilul a fost îngropat în bălării, acum se face în sfârşit curăţenie în curtea ce servea odinioară şi de grădină publică. Aşa se face că arbuştii crescuţi aiurea, buruienile înalte de un metru şi gunoaiele zac acum în mormane în curtea imobilului. Şi mult dorita "defrişare" continuă.

Boian – biserica–cetate săsească a domnilor Moldovei

Ultimul pe lista (vorba aceea, „cu voia dumneavoastră”) monumentelor campaniei „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” este ceva aparte. Mai ales datorită unor aspecte ce ţin de istoria locului, normale în Evul Mediu, dar interesante, chiar enigmatice, pentru cel care calcă pentru prima oară în locul numit, aproape barbar, Boian. Loc care are, pe lângă uliţe largi, peisaj tipic transilvan şi oameni mult mai deschişi decât în zonele „civilizate” ale judeţului, şi o biserică cetate săsească. Bine veţi spune, dar sunt destule în judeţ. Ce are Boianul aparte? Păi, la Boian, în mijlocul comunei şi în plin Ardeal, pe zidurile bisericii -cetate tronează stema Moldovei: bourul. Prilej de legende şi interpretări diferite, dar având ca oriigine o simplă filă de istorie.

Biserica evanghelica din Velt - VIDEO

Velţul cu biserica sa ruptă–n două

Corul Bisericii evanghelice din Velţ s–a prăbuşit în urmă cu vreo 8–9 ani, dar molozul e tot acolo şi nici o lucrare consolidare a pereţior rămaşi în picioare nu s–a făcut* În rest, vizitarea acestui locaş e un gest temerar cu slalom printre bălării înalte de un metru, printre gunoaie şi rahaţi

Lumea asta şi lumea cealaltă, cu troiţe şi poduri

Ştime, diavoli, duhuri rele, suflete blestemate – toate populează credinţele populare şi, ca să se ferească de ele, oamenii au creat cântece şi descântece, doar de unii aleşi ştiute, au făcut noduri la cingătoare să scape de spiritele rele, au folosit tămâia şi crucea. Sau au ridicat troiţe în locurile unde duhurile rele se strâng: la răscruci, sub poduri, în hotare ş.a.m.d. Aşa se face că în satele Sibiului sunt troiţe vechi de 200 sau 300 de ani, sunt troiţe noi pe care oamenii le–au ridicat acum un an sau doi să protejeze hotarele, să fie de pomenire eroilor căzuţi în războaie sau să purifice locul unde a murit năpraznic un om. Şi pentru că am pomenit de poduri, avem o singură întrebare: ştiaţi că în Gura Râului se găseşte unul dintre cele trei poduri acoperite din România care deţin statutul de monument istoric?

Biserică desfăcută bucată cu bucată

Pe culmea cea mai înaltă a unui deal se înalţă o biserică de lemn. Puţin mai jos, la câteva zeci de metri distanţă, e o altă biserică, din piatră şi cărămidă. Biserica din lemn e mică şi pricăjită, cea din cărămidă, e înaltă şi semeaţă. Aşa e la Ilimbav, locul unde pe un deal oamenii au strâns puterea credinţei într–un lăcaş cu masă de altar veche de la 1639 şi într–un alt lăcaş pe care l–au ridicat chiar ei.

Cine mai inventariază monumentele istorice...

Tot căutând date despre monumente din judeţul Sibiu am descoperit recent un site nou-nouţ: www. sibiu.memoria-locului.ro  Se pare că site-ul a fost creat de firma BWM-Mediasoft, cu sprijinul financiar al AFCN, şi partea bună ţine de faptul că pune laolaltă informaţii despre mai toate monumentele din judeţul Sibiu, fie că e vorba de biserici, case de locuit, şcoli, poduri etc. Pe lângă date istorice şi arhitectonice, mai sunt şi fotografii, aşa că avem de-a face cu un inventar online al monumentelor istorice.

PS. Site-ul reuneşte date şi despre personalităţi, muzee, monumente ale naturii etc.

Link> www.sibiu.memoria-locului.ro

Fofeldea. Locul unde nu s–a întâmplat nimic

Nu, nimic deosebit nu s–a întâmplat la Fofeldea: nu a fost nici vreo mare sărbătoare, nici vreun alt eveniment, dar ne–am dus acolo tocmai pentru liniştea unui loc în care nu se întâmplă nimic, dar unde ai ce să vezi. O biserică pictată de zugravi din familia Grecu, o vilă ce a aparţinut unuia dintre primii bancheri români, monumentele închinate lui Ioan Stoica, unul dintre temerarii zborului românesc, şi lui August Treboniu Laurian, omul care a pus umărul şi la Revoluţia din 1848 şi la fondarea Academiei Române.

La Gherdeal, nici câinii nu mai latră

Doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae mai urcă la Gherdeal, satul aproape părăsit de oameni. Pe cei care trăiesc aici în permanenţă îi numeri pe degetele de la o mână, ceilalţi – cam tot pe atâţia - vin şi pleacă. La Gherdeal nu mai e nimic de făcut, doar dacă vrei linişte, multă linişte şi nu trebuie să o plăteşti: aici se dă gratis. Nici câinii nu latră, nici vorbă multă nu se aude, că doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae, când mai pogoară în sat, merg pe neştiute şi la biserica românilor şi la cea a saşilor. Cea a saşilor, deşi încuiată, se înalţă încă semeaţă pe un deal, cea a românilor – mică şi pricăjită – se străduieşte să supravieţuiască. E din lemn, e pictată şi a tot strâns rugăciuni de la 1795 şi până mai ieri.

Cât de cât!!!

Scriam în urmă cu câteva timp despre nedreptatea făcută, în Gura Râului, eroilor din cel de-al doilea război mondial: pur şi simplu plăcile de marmură pe care erau înscrise numele lor au fost culcate la pământ.  "Au îngheţat destul în tranşee şi au rămas în pământ străin, cum să stea acuma în pământ eroii noştri?! Au nu merită să li se vadă numele?!", spuneau atunci bătrânii satului, nemulţumiţi de noul aspect  al Monumentului Eroilor din mijlocul satului.
Ei bine, nici vorbele localnicilor, nici semnalele transmise de noi nu au rămas fără ecou şi, din fericire, s-a găsit o cale cât de cât acceptabilă: plăcile au fost ridicate de la pământ şi stau acum într-un unghi de vreo 40-45 grade, raportat la sol.

Omul care a făcut un muzeu

Vreo 60 de saşi mai există acum în Miercurea Sibiului. O mână de oameni, faţă de numărul de altădată. După 1989, cei mai mulţi au plecat în Germania, iar din cei care au rămas mulţi s–au prăpădit. Au dus cu ei, fie în Germania, fie în pământ, poveşti de altădată, costume populare sau secretele mobilierului pictat. Din toate acestea a mai rămas câte ceva şi acolo, în Miercurea Sibiului, iar un etnic german, Martin Roth, a avut şi are grijă ca ele să se vadă într–un muzeu. L–a pus la punct din banii lui şi muncind de unul singur pentru că a avut un singur gând: „să las ceva pentru Miercurea Sibiului.” Aşa se face că astăzi oraşul se poate mândri că are un muzeu, deşi puţini sunt cei care o ştiu şi mai puţini cei care au dat o mână de ajutor.

Începutul sfârşitului pentru fosta reşedinţă mitropolitană şi o casă de secol XV?

Turişti şi în specialişti în domeniul construcţiilor vin la Sibiu şi laudă modul în care centrul istoric al oraşului este pus în valoare. După aspectul mai puţin plăcut avut ani în şir, acum ai într–adevăr de ce să te bucuri de o plimbare în centrul Sibiului. Însă la o aruncătură de băţ distanţă, există imobile ce par a fi lăsate de izbelişte. Legea spune că e de datoria fiecărui proprietar să se ocupe de întreţinerea monumentului istoric pe care îl are în posesie. Că nu toată lumea dispune de fondurile necesare unei restaurări ca la carte, o fi şi asta adevărat. În acelaşi timp însă, poate nu toţi sunt interesaţi să suporte costurile ridicate, e drept, ale unei restaurări, când poate fi mult mai ieftin să se adune molozul cum s–a întâmplat cu Moara veche de pe Şoseaua Alba–Iulia. Tocmai din astfel de motive prezentăm astăzi, în cadrul Campaniei „Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!” două imobile din municipiul Sibiu ce au stat în atenţia specialiştilor şi chiar în cea a publicului: fosta reşedinţă mitropolitană de pe str. Victoriei nr. 38 şi imobilul de pe str. Movilei nr. 1. Nu ne–am oprit asupra lor în ciuda proprietarilor, ci pentru că cele două imobile chiar merită să fie salvate.

Cimitirul Eroilor din Avrig a dispărut

De puţin timp, Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor” (filiala Sibiu) a demarat o acţiune prin care îşi propune să identifice toate cimitirele eroilor aflate pe teritoriul judeţului şi să evalueze situaţia acestora. Zilele trecute, colonelul (r) Avram Bojan, preşedintele filialei sibiene a asociaţiei, a ajuns şi la Avrig, unde, din nefericire a dat peste o situaţie cu totul specială: un cimitir al eroilor care nu mai există.

Buia. Un castel în ruină...

Sub denumirea de „castel” avem puţine monumente istorice în judeţul Sibiu, doar vreo şase, iar starea celor mai multe dintre ele – nu este tocmai bună. Pe raza comunei Şeica Mare se regăsesc două dintre aceste monumente: Castelul din Buia şi „Fostul Castel Tobias”, aşa cum este trecut în Lista Monumentelor Istorice din 2010. Astăzi, poposim la Castelul sau poate ar trebui să spunem fostul Castel din Buia, că doar aici au mai rămas doar o parte din ziduri. Restul – e paragină.

Cum dispare moştenirea Brukenthal....

Lui îi datorăm primul muzeu din România, lui îi datorăm faptul mii sau zeci de mii de străini vin la Sibiu mânaţi şi de renumele pe care el l–a avut şi de promisiunea că aici vor admira un palat baroc autentic şi tablouri de multe zeci sau sute de mii de euro. Vorbim spre baronul Samuel von Brukenthal, guvernator a Transilvaniei în cea de–a doua jumătate a secolului al XVIII–lea. Mulţumita noastră? Două case ce au aparţinut familiei Brukenthal au ajuns ruine, deşi amândouă ar putea atrage o parte dintre turiştii care vin la Sibiu ca să îl întâlnească pe Samuel von Brukenthal. 

Jina: oseminte şi poveşti cu mamui

Mai mare decât capitala ţării este Jina, comuna a cărei vatră se întinde pe şapte coline întocmai ca Roma – asta îţi spun prima dată jinarii atunci când îi întrebi despre aşezarea lor. Şi ar putea să–ţi mai povestească ore–n şir despre mamuii alături de care îşi petrec vremea în creierii munţilor, despre trezitul la ora 3–4 dimineaţa pentru muls sau despre oasele vechi de sute de ani care se văd dacă fereşti o singură scândură din osuarul de lemn din curtea Bisericii "Buna Vestire".

Biserica de lemn din Poiana Sibiului - VIDEO

Biserica de la 1766 a poienarilor

Puţine sunt bisericile de lemn care au supravieţuit în judeţul Sibiu, atât de puţine că le numeri pe degetele de la cele două mâini. Păcat că nu sunt bine promovate şi restaurate. Ăsta e sentimentul care te copleşeşte şi când ajungi la Poiana Sibiului, la Biserica din Deal ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Da biserica de aici e într–o stare mult mai bună decât cea din Broşteni, de pildă, şi asta datorită câtorva oameni care s–au străduit să facă ceva. Totuşi, în spatele unui exterior cosmetizat, se ascunde o pictură interioară ce are nevoie urgentă de restaurare, iar costul total al lucrărilor necesare nu este deloc mic: 35 miliarde de lei vechi.

Dârlos – biserica cu pictură bizantină şi „amprente” romane

Am putea spune că Dârlosul este un fel de Turnişor sau Guşteriţa a Mediaşului, de care îl despart doar 4 km. Faimoasă mai mult în ultima vreme mai degrabă din cauza unor evenimente demne de ştirile după-amiezii, comuna a dat, printre altele, un laureat al premiului Nobel: Ioan Moraru, care în anul 1985 a primit prestigioasa distincţie ca membru al organizaţiei „International Physicians for the Prevention of Nuclear War” („Medicii Lumii pentru Prevenirea Războiului Nuclear), pe Visarion Roman, publicist şi fondator al Băncii „Albina” din Sibiu, sau pionierul jurnalisticii româneşti, Ilarie Chendi, autor al primei istorii ale presei româneşti („Începuturile ziaristicii noastre”, la 1900). Dar nu despre fruntaşii comunei de pe Târnave vom vorbi aici, ci despre ceva mult mai „palpabil”: biserica evanghelică a Dîrlosului, un edificiu extrem de interesant, care a stârnit interesul cercetătorilor şi care poate fi, oricând şi nu cu mult efort, unul din obiectivele turistice de primă mână din judeţul nostru.

 

Reacţiile voastre, pe site-ul www.tribuna.ro (II)

La capătul Pământului... Bisericile evanghelice din Apoş şi Zlagna

incetul cu incetul, dispare o civilizatie de secole.Pacat!!

michael anders-kraus in 30.06.2011 14:20 ( 80.108.160.29 )

Mitropolitul Şaguna–canonizat. "Vila mitropolitului" – dărăpănată

Da, este o realitate. Mitropolitul Ardealului, Andrei, baron de Şaguna, a fost canonizat la 21 iulie anul acesta şi va fi sărbătorit pe 30 noiembrie. Un prilej de bucurie şi mândrie pentru credincioşii ortodocşi sibieni, că nu orice oraş dă un om al cărui nume va ap[rea în calendar. O altă realitate care, din păcate, continuă să fie şi... reală, şi tristă este şi faptul că „Vila mitropolitului” de pe bulevardul Victoriei colţ cu strada Transilvaniei a rămas aceeaşi mare dărăpănătură despre care am scris de mai multe ori. De data aceasta însă cu vegetaţie ceva mai bogată.

Biserică fără slujbă religioasă de peste 40 de ani

Departe, între colinele ce întrepătrund Valea Târnavelor cu Valea Hârtibaciului, e ascuns Nou Săsesc, un sat care îşi trăieşte cei peste 700 de ani oficiali mult mai frumos decât te–ai aştepta. Drumul asfaltat şi casele îngrijite sunt cele două mari surprize pe care aşezarea „de la capătul pământului” ţi le rezervă. Puţini sunt cei care străbat mulţimea de kilometri pentru a ajunge în Nou Săsesc o aşezare departe de orice, dar nu de civilizaţie. Noi am ajuns acolo, datorită Campaniei "Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!" şi datorită Bisericii din cimitir, cum îi spun localnicii. O biserică ce bate jumătatea de secol şi în care nu s–a mai slujit de vreo 40 de ani. Şi nici nu e de mirare: doar zidurile au mai rămas din biserica veche a satului.

Biserica din Grui, Sălişte - VIDEO

S-a dat startul la CONCURS!

Eşti pasionat de fotografie şi de arhitectură? Înscrie–te atunci la concursul "Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!" şi poţi câştiga marele premiu: un curs gratuit de fotografie.

Detalii - AiCI.

Reacţiile voastre, pe site-ul www.tribuna.ro

Am trecut de jumătatea campaniei noastre: am prezentat 20 din cele 35 de monumente! Aşa că şi astăzi şi în zilele următoare vom prezenta câteva dintre reacţiile pe care dumneavostră, cititorii noştri, le-aţi avut pe site-ul www.tribuna.ro, vizavi de aceste monumente.

1. Biserica de lemn din Broşteni, biserica păsărilor

 pacat de biserica.bravo ca va ganditi si la asa ceva

corina in 31.05.2011 06:36 ( 188.24.195.232 )

Concurs: „Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!” sau fotografia care te premiază

Eşti pasionat de fotografie şi de arhitectură? Înscrie–te atunci la concursul "Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!" şi poţi câştiga marele premiu: un curs gratuit de fotografie

„Mânăstirea Cîndeştilor”: pe Gruiul Săliştei de 300 de ani

Trei fraţi au ctitorit Biserica din Grui a săliştenilor, iar unul dintre ei s-a şi împotrivit armatelor imperiale  şi preoţilor uniţi care îi împiedicau pe români să-şi ţină legea. Se întâmpla în urmă cu vreo două secole şi jumătate, iar astăzi biserica este unul dintre cele mai vechi locaşuri de cult ortodox ce dăinuie încă. În plus, păstrează încă fragmentele unei picturi exterioare vechi de peste 200 de ani, a cărei restaurare este necesară.

Biserica Buna Vestire din Topârcea - VIDEO

Mocăniţa: încă o luptă pierdută

 
Încă o luptă a fost pierdută: întregul parc de material rulant din depoul mic Sibiu fiind relocat:

La Topârcea, biserica e închisă

    Drum bun ai până la Topârcea, mai bun decât te-ai aştepta, aşa că de la Ocna Sibiului până în satul ascuns de dealuri distanţa-i prea scurtă, mai ales dacă vrei să-ţi iei răgazul de a te bucura de peisaj. Puţini sunt însă cei care străbat acest drum, aşa că pe cei 10 kilometri ce leagă oraşul de sat nu am întâlnit nici măcar o maşină. E drept că şi cât timp ne-am învârtit prin sat tot o maşină am văzut trecând. Da, Topârcea e unul din satele uitate ale Sibiului, dacă e să te iei după numărul de locuitori (vreo 200), după autobuzul care vine în sat o dată pe săptămână (vinerea), după şcoala în care nu mai învaţă nimeni şi după uşa închisă a bisericii. Şi totuşi, ar avea Topârcea ce să ofere: de la biserica de secol XVIII sau XVII la multă linişte, la plimbări pe urmele Lucreţiei Ciobanu şi ale părintelui Teofil Părăian  la poveşti despre Boul înstruţat şi despre uriaşii de altădată.

British Pathe - Trenurile de alădată ale României

Revenim la arhiva British Pathe şi la trenurile de altădată, aşa că mai jos aveţi linkul către un filmuleţ din 1969, dedicat trenurilor.

http://www.britishpathe.com/record.php?id=73362

Mocanita, la Anita - VIDEO

Aici gasiti un link, cu Mocanita la Agnita. Filmuletul a fost realizat anul trecut, la aniversarea a 100 de ani de la darea in folosinta a liniei ferate inguste Sibiu- Agnita.

http://www.youtube.com/watch?v=GGXtU6SNaAk

Mocăniţa: linii furate, cantoane dărăpănate şi mult drag

     De patru ani au fost incluse linia ferată îngustă Sibiu-Agnita -Brădeni, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpăr, cantoanele de odinioară, remiza pentru locomotive de cale ferată îngustă din Sibiu, podeţele pe care aceasta le traversează, haltele; altfel spus Mocăniţa şi cam tot ce ţinea de ea odinioară sunt monumente istorice. Dar asta nu opreşte nici furtul de şine înguste, că tot sunt bune de dus la fier vechi, nici betonarea liniilor şi nici furtul de materiale din clădiri. Noroc că o mână de oameni s-a ambiţionat de câţiva ani să salveze Mocăniţa: aceşti oameni – reuniţi în Asociaţia "Prietenii Mocăniţei" – au curăţat liniile ferate înguste, au reparat cantoane, au recondiţionat vagoane şi au strâns bani pentru ca bătrânele doamne ce legau odată Sibiul de Agnita şi de Sighişoara să prindă din nou viaţă. Acelaşi motiv ne-a determinat să includem Mocăniţa în Campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!

La capătul Pământului... Bisericile evanghelice din Apoş şi Zlagna

Când auzi de Apoş şi Zlagna, primul lucru care îţi vine minte e că fiecare dintre cele două sate se află undeva… la capătul Pământului. Apoş e situat doar la vreo 6–7 de Bârghiş, iar Zlagna – la vreo 13 km, însă, adunaţi, cei 20 de kilometri fac din cele aceste sate, două puncte lipsite de interes pentru turişti. Însă dincolo de liniştea ce le stăpâneşte, şi Apoş, şi Zlagna ar putea oferi oricărui turist întâlnirea cu secolul al XV–lea, veac de când datează Bisericile evanghelice. Cea din Apoş e în stare avasată de degradare, cea din Zlagna pare să se ţină niţel mai bine, dar ambele au nevoie de intervenţii şi tocmai de aceea le regăsim în Campania Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!

Biserica evanghelică din Veseud (comuna Chirpăr, jud. Sibiu) - VIDEO

Veseudul ”de Chirpăr” şi biserica sa ”meteorologică”

Asemănarea şi am putea spune ghinionul aşezărilor cu numele de Veseud din judeţ este că amândouă sunt cam departe de ”civilizaţie” şi cam uitate de lume. Avem două Veseud–uri: unul de Slimnic, de la Ruşi în dreapta, peste dealuri şi cel de Chirpăr, despre care poţi spune că este departe de orice. Ei bine aici, în Veseud/Zied, ne–au purtat paşii şi roţile maşinii (greu încercate din motive de drum comunal destul de denivelat) recent, pentru a vedea un obiectiv aparte: biserica–cetate (”a saşilor”) care s–a remarcat prin două lucruri: în ea se poate afla prognoza meteorologică şi, prin 2007, a fost de vânzare...

La şcoala Domnului Trandafir din Glâmboaca

Acesta este un blog dedicat monumentelor, dar am luat hotărârea de a posta şi articole pe alte teme. Toate au legătură cu Sibiu şi toate vă descoperă "ceva" ce poate nu ştiaţi despre Sibiu. Aşa că astăzi, aveţi un reportaj de la şcoala din Glâmboaca.

La Vărd, biserica e goală

     Din  secolul al XIII-lea datează Biserica evanghelică din Vărd, odinioară ansamblu fortificat. În secolul al XXI-lea, edificiul luptă din greu cu umezeala şi igrasia ce rod pereţii, cu oamenii care intră hoţeşte doar-doar or mai găsi ceva de furat. Sunt motive suficiente pentru ca acest monument istoric să  aibă parte de mai multă atenţie, sunt motive suficiente pentru a fi inclus în Campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!

Monumente din România, în arhivele British Pathé

Un film vechi din 1966, prezentând monumente din zona Târgovişte. Merită văzut şi se găseşte în arhivele British Pathé. Linkul îl aveţi aici: http://www.britishpathe.com/record.php?id=71879

Frustrare de monument istoric

De o săptămână am cam lipsit de pe blog şi ne cerem scuze, dar dacă se îmbolnăvesc oamenii… suferă monumentele. În consecinţă, scriu abia acum câteva rânduri despre un subiect la care mă gândesc de zile bune.

Da, e frustrant, e frustrant să vezi sau să ştii că într-un moment istoric se află lucruri ce merită văzute: icoane pictate de zugravi din familia Grecu sau clopote din bronz vechi de câteva sute de ani (deci printre cele mai vechi din Transilvania), şi să nu poţi scrie despre ele. Nu pentru că te opreşte cineva, doar conştiinţa ta. Conştiinţa faptului că dacă tu scrii, cineva va merge acolo şi va fura fie clopotele, fie icoanele sau ce “i se va lipi” mai repede de degete. S-a întâmplat şi, din păcate, cred că se va mai întâmpla. 

Cimitirul Bisericii "Din groapă" - o istorie în piatră şi marmură a românilor

    Prezenţa populaţiei româneşti în zona cetăţii - şi ulterior - oraşului Sibiu poate fi urmărită destul de mult mergând înapoi, în timp. Făcând abstracţie de teoria continuităţii aceleeaşi populaţii, în acelaşi spaţiu, din epoca bronzului până spre Evul Mediu (incluzând aici şi ipotetica Caedonia romană), dar şi de cea a colonizării altor populaţii a unui ţinut pustiu (terra deserta), totuşi, realizăm că Sibiul, încă de la înfiinţarea sa avea ca vecini două ţinuturi cu populaţie majoritar valahă: Ţara Făgăraşului (Terra Fugrasch) şi Ţara Amlaşului  (Terra Omlasch). De aici vor fi venit şi primii locuitori români care s-au aşezat sub zidurile cetăţii Hermannstadt, aşa-zişii măiereni, slujitorii la "Curţile Mari" (mayer hof, „mayer” venind din germnaizarea latinului „major” - mare), păstori, agricultori, cărăuşi sau mici meşteşugari, ale oraşului sau lucrători pe veşnicele şantiere ale fortificaţiilor cetăţii. Prima menţionare exactă documentară a românilor sibieni, ca populaţie şi ca apartenenţă la religia creştină, a fost făcută la 1380, când, în registrul de cheltuieli al minicipalităţii sibiene sunt menţionate cheltuieli pentru un preot (sacerdoti walachali) şi o moară (mola walachorum).

Două turnuri sibiene puţin vizibile, mult distruse

Despre turnurile Sibiului s-a scris mult. Nu poţi rupe imaginea oraşului de pe Cibin de turnurile sale. Fac parte din zestrea istorică şi arhitecurală, sunt impunătoare, frumoase chiar, romantice. Imposibil să fie ocolite în vreo descriere a Sibiului, de la referate de şcoală la ghiduri şi pliante turistice, cărţi poştale, galerii foto, lucrări de grafică sau pictură. Turnul Sfatului - simbol al oraşului. Turnul Gros - Sala Thalia, Turnurile de pe strada Cetăţii... - turnurile de pe strada Cetăţii. Sibiu egal cetate egal turnuri, se poate spune. Turnuri de poartă, turnuri de apărare, turnuri-locuinţă, turnuri transformate în locuinţe. Tocmai din acest motiv au fost incluse în campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!, demarată de Tribuna, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul Anthropoesis.

Biserica de lemn din Broşteni / Broşteni Wooden Church, 1741 - Video

Biserica de lemn din Broşteni, biserica păsărilor

Cel puţin 270 de ani împlineşte în acest an Biserica de lemn cu hramul "Bunavestire”, din Broşteni. De se va ţine vreo slujbă religioasă în interiorul bisericii, pentru sănătatea ei, nu ştim... ştim doar că ar fi nevoie: printre scândurile vechi de sute de ani s–au căscat crăpături, uşa nici nu se mai închide, nici nu se mai deschide, pictura interioară a dispărut sub un strat de tencuială, iar păsările îşi găsesc adăpost aici... Aceasta este biserica în care poposim astăzi, în cadrul Campaniei Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!


Multe sunt satele României ce se numesc Broşteni; în Mehedinţi, Argeş, Neamţ, Suceava, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Ilfov, aşezările întemeiate de oameni poartă acest nume. Noi am ajuns în Broşteniul de Sibiu, sat ascuns între coline, între peisaje ce-ţi taie respiraţia şi nu-ţi mai lasă aparatul în pace, flămând să tot facă fotografii ca să prindă şi linia în care pământul se uneşte cu cerul şi geometria perfectă a culturilor de porumb, grâu, cartofi, ce desenează şiruri paralele pe dealuri. Şi tot aşa, cu un ochi la cer, şi cu altul la pământ, ajungi în Broşteni, sat aparţinător de comuna Păuca.
E adormit în toropeala căldurii şi amiezii Broşteniul, la ora 13. Nici ţipenie de om pe uliţele satului şi nici măcar un câine care să latre şi să-şi scoată stăpânul din casă. Dar nu-i bai, satul nu-i atât de mare încât să nu găseşti Biserica de lemn cu hramul „Bunavestire”. Ba din, contră, dai imediat de ea, dacă vii, peste deal, pe drumul ce leagă satul de Păuca. În mijlocul cimitirului se găseşte bătrâna construcţie de lemn.

Biserica: un trup bătrân bolnav

Prin iarba proaspăt cosită, îţi faci drum printre cruci şi ajungi în apropierea bisericii. Coasa nu a ajuns chiar până aici, aşa că pe zeci de centimetri, baza bisericii e ascundă între ierburile înalte. Din exterior, biserica arată ca un trup bolnav, măcinat de boli. Pe un perete, câteva scânduri mai noi au fost bătute peste cele originale pentru a acoperi o gaură în perete, pare-se. Pe un alt perete, dai de o uşă: e bătură în cuie, deci pe aici nu se poate intra. Ocoleşti biserica şi, pe al treilea perete, descoperi o altă uşă. Întredeschisă. Veche. Dai să o împingi uşor.... Nu. Scârţâie din toate încheieturile bătrâne, aşa că decizi că e mai bine să o laşi aşa cum este: întredeschisă. Poţi însă să strecori capul şi să arunci o privire.
O tencuială zugrăvită odinioară în alb acoperă pereţii din lemn din interiorul bisericii; iar pe alocuri, prin tencuiala căzută şi scândurile mucegăite, se cască guri, prin care lumina Domnului pătrunde în biserică. Pe pereţii laterali să mai văd niscai strane, iar pe jos-găinaţ de la păsările ce şi-au găsit adăpost în casa Domnului. Şi cam atât... biserica e bătrână şi goală... Scoţi capul afară, tragi uşa niţel, atât cât să stea tot întredeschisă cum ai găsit-o... e minima protecţie împotriva ploii şi vântului.
Lângă biserică e turnul clopotniţă: are abia câţiva metri şi nimic spectaculos. Cel puţin aşa îi pare celui care se mulţumeşte cu atât să-l privească. Clopotniţa ascunde însă surprize.

Să fie monument istoric!

De veţi căuta Biserica de lemn „Bunavestire” pe Lista Monumentelor Istorice din România, nu o veţi găsi. O nedreptate, dacă e să luăm în calcul faptul că suratele ei, tot din lemn şi tot vechi, din Apoldu de Jos, Sângătin sau Presaca, beneficiază de acest statut. Şi totuşi, timpul nu e pierdut, iar Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional începe procedura de clasare în categoria monumentelor istorice a acestei biserici. Argumente există destule, iar noi vom da doar două: are cel puţin 270 de ani şi are nevoie urgentă de protecţia pe care legea i-o asigură dacă devine monument istoric.

Istorie de la 1541?

În negură şi multă supoziţii e ascunsă istoria Bisericii de lemn „Bunavestire” din Broşteni. În primul rând, trebuie spus că în localitate au existat două biserici, ambele din lemn: una cea despre care discutăm astăzi şi o alta – puţin mai tânără şi purtând hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a fost, se pare, demolată în 1971 pentru a lăsa locul unei biserici noi.
O biserică în Broşteni, probabil „Bunavestire”, este pomenită în conscripţia din 1733, a episcopului Ioan Inocenţiu Klein. Se arată acolo că la Broşteni, sat locuit de vreo 285 de suflete, era sediul protopopesc greco-catolic, şi că existau o biserică şi o casă parohială. Date statistice din 1760-1762 reconfirmă existenţa bisericii şi adaugă noi informaţii. După „dezmembrarea” supravegheată de generalul Buccow, singura biserică din localitate a revenit greco-catolicilor, ortodocşilor acordându-li-se permisiunea să-şi construiască o biserică nouă, aşa se face că în 1767 este ca localnic parohul Dumitru Mărginean, arată Silviu Dragomir în "Istoria Dezrobirei Religioase a Românilor din Ardeal: în secolul XVIII". Şi în harta iosefină, apare clar delimitată biserica din Broşteni, iar cea de-a doua biserică de lemn a satului, cea demolată, se pare că ar fi fost construită la începutul secolului al XIX-lea.
Şi acum întrebarea. Din ce perioadă datează Biserica de lemn cu hramul „Bunavestire”? În şematisme se menţionează trei posibili ani: 1541, 1741 şi 1743, precum şi numele preoţilor care au slujit aici şi numele ctitorilor ei. „Biserica de astăzi din Broşteni, [de bârne, în onoarea Bunei-Vestiri] a fost făcută la an 1743 pe cheltuiala următorilor: Stroia, Man, Ioan, Man, Vasile, Sora, Maria, Maria, Ana, cari toţi sunt zugrăviţi deasupra intrării în biserică, şi cari toţi sunt membrii de ai familiei Neagoescilor”, se scrie în şemantisme.
Istoricii dezleagă misterul datelor contractorii şi optează pentru următoarea explicaţie: anul 1541 ar fi de fapt o interpretare greşită a pisaniei şi ar fi vorba, în fapt, de anul 1741. Dar atenţie, 1741 nu reprezintă anul construirii bisericii, ci pe cel al pictării ei, deci este foarte probabil ca biserica fie să fi fost ridicată în acel an, fie mai devreme. Menţionarea pisaniei duce la o altă concluzie: că aceasta era încă vizibilă la începutul secolului trecut şi că vizibile ar fi fost şi portretele votive ale "Neagoescilor". Se pare că, în prezent, în altar ar mai fi vizibile rămăşiţe de pictură sau, cel puţin erau vizibile în august 2010, dacă e să ne luăm după imaginile postate pe wikipedia. De ce a dispărut pictura din interiorul bisericii? Pentru că în secolul trecut, interiorul a fost acoperit cu stuf şi un strat de tencuială. Acum, sub tencuiala căzută, se măi zăresc urme de culoare.
În imagini provenite de pe acelaşi site, în studii de specialitate se vorbeşte despre uşile împărăteşti care păstrează, în pictura nedatată, scena Buneivestiri. La data vizitei noastre, din uşa bisericii nu am putut zări uşile împărăteşti şi nici măcar ţâţânele de care acestea ar fi fost prinse. Şi dacă am văzut bine înseamnă că, din păcate, uşile împărăteşti, pictate au dispărut.
În ceea ce priveşte edificiul, trebuie spus că este unul simplu, în formă de navă, construit din bârne de brad. Şi dacă tot ne referim la construcţie, ea ne dă un indiciu important în privinţa vechimii edificiului: se pare că talpa de stejar e aşezată direct pe sol, fără să existe vreo temelie.
De vechime vorbeşte şi turnul clopotniţă, aflat în imediata vecinătate a bisericii. Aici este adăpostit unul dintre cele mai vechi clopote din turnurile bisericilor din Sibiu. O confirmă inscripţia „IM NAHMENGOTTES ANNO 1628”.
***
Ce s-a făcut pentru ca Biserica de lemn din Broşteni să supravieţuiască? Acoperişul a fost reparat în anul 2004, pentru a o proteja de plio, spune Nicolae Dancu, primarul comunei Păuca, iar în urmă cu câţiva ani un grup de specialişti ar fi întocmit un proiect pentru reabilitare. De asemenea, lăcaşul este inclus pe lista bisericilor de lemn din România care vor primi finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Dar nu se ştie când şi câţi bani vor fi alocaţi pentru acest lăcaş.
Patru cruci sculptate în piatră, toate provenind din Cimitirul Bisericii Bunavestire din Broşteni figurează pe Lista Monumentelor Istorice ale Românniei. Crucile datează din secolul al XVIII-lea şi se găsesc acum în custodia colecţiei muzeale a Centrul Eparhial de la Sibiu.

Biserica de lemn ”Sfânta Treime” din Presaca -Galerie foto